Mila voiesc, iar nu jertfa!

0
1412
Milă voiesc, iar nu jertfă!

„Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis fariseilor:

N-au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi. Deci, mergând, învăţaţi-vă ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă”; că n-am venit sa chem pre cei drepţi, ci pre cei păcătoşi la pocăinţă (Mt. 9, 13; Osie 6, 6).

 

Iubiţi fraţi! Cine vrea să fie creştin adevărat, adică să creadă în Hristos, să se improprieze lui Hristos şi să fie însuşit de către Hristos, ace­la trebuie să se lepede de sine (Mt. 16, 24). El trebuie să-şi recunoască păcatele drept păcate, iar dreptăţile drept zdrenţe puturoase de curvă — căci curvă este sufletul ce a intrat în însoţire nelegiuită cu păcatul. Aşa a grait despre dreptăţile omului căzut marele Proroc (Is. 64, 4). Dreptatea noastră, atât de aleasă în starea de neprihănire dinainte de cădere, a fost spurcată prin cădere, s-a făcut netrebnică, la fel cum o ţesătură preafrumoasă şi de mult preţ îşi pierde tot preţul atunci când pătrunde în ea o materie împuţită. Pe cel care se leapădă de sine şi se apropie de Hristos din starea lepădării de sine, Hristos îl primeşte: îl răscumpără, înlocuindu-l cu Sine; îl mântuieşte, unindu-l cu Sine.

Păstrându-şi păcătoşenia, omul nu are cum să devină al lui Hristos. Hris­tos Se impropriază numai celor curaţi, adică celor care din necuraţi s-au făcut curaţi prin mijlocirea pocăinţei.

A deveni al lui Hristos este cu neputinţă nu doar atunci când omul nu părăseşte păcătoşenia sa; este cu neputinţă şi când omul nu părăseşte dreptatea sa. De cei drepţi cu propria dreptate, Hristos Se leapădă, îi leapădă.

Mergând, zice El, învăţaţi-vă ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă”; că n-am venit să chem pre cei drepţi, ci pre cei păcătoşi la pocăinţă.

Mergând! În acest cuvânt sunt îmbrăcate gândurile următoare:

„Îndepărtaţi-vă! Voi nu sunteţi în stare să vă apropiaţi de Mine! Felul vostru de a gândi, aşezarea duhului vostru fac nefirească pentru voi primirea Mea. Aveţi nevoie de pregătire. Aveţi nevoie mai întâi să înţelegeţi, să simţiţi, să vă daţi seama, să cercetaţi, să mărturisiţi căderea voastră”.

Înfricoşătoare este această cădere. Cuvintele dumnezeieşti: Milă voiesc, iar nu jertfă o lămuresc. Cuvintele acestea au următorul înţeles:

„Voi nu puteţi aduce jertfe: toate gândurile, simţămintele, faptele voastre sunt pecetluite, pătrunse de păcat, unite, amestecate cu acesta; toate gândurile, simţămintele, faptele voastre sunt nevrednice de Atotsfântul Dumnezeu, nu pot să fie bineplacute Lui – şi de aceea Dumnezeu va arăta că El nu cere de la voi jertfe şi, mai mult, nici nu binevoieşte ca voi să I le aduceţi. Nu vă amăgiţi cu amăgire pierzătoare pentru voi: lui Dumnezeu îi place să vă miluiască; lui Dumnezeu îi place să vă mântuiască; lui Dumne­zeu îi place să vă răscumpere prin Sine. Nici oamenii, nici îngerii nu au mij­loace de îndreptare a omenirii vătămate de păcat. Doar Dumnezeu, în atot­puternicia Sa, poate vindecă nevindecata rană a morţii veşnice. Cunoasteţi adâncimea căderii voastre; cunoaşteţi grozăvia vătămării voastre, lepădaţi cu totul nădăjduirea în sine; fie-vă milă de voi înşivă , mila pe care n-o aveţi din pricina părerii de sine, a amăgirii de sine, a împietririi, a orbirii voastre! Do­bândiţi mila: împreunaţi lucrarea voastra în ceea ce vă priveşte cu lucrarea lui Dumnezeu; mergeţi prin lucrarea voastră în pas cu lucrarea lui Dumnezeu. Inimi împietrite, înmuiaţi-vă! Milostiviţi-vă de voi însevă şi de întreaga ome­nire: voi, ca toşi ceilalţi oameni pâna la unul, sunteţi zidiri lepădate de către Ziditor fiindcă L-au lepădat pe Ziditor de bună voie, zidiri nefericite, ce se târăsc, se tulbură, suferă pe pământ, în această odaie de aşteptare a iadului – zidiri care se înmulţesc pe pământ fără încetare, mereu strâmtorate de către moarte şi înghiţite de pământ, zidiri aruncate pe pământ, din rai din pricina răscoalei din rai împotriva lui Dumnezeu. Urâţi păcatele voastre, părăsiţi viaţa păcătoasă! Şi nu numai atât: recunoaşteşi că însăşi firea voastră este strâmbată de păcat, că dreptăţile care se nasc în ea şi ies din ea sunt pe potriva firii slutite, schimonosite (Ps. 50, 6). Să socotiţi dreptăţile voastre drept păcate; să le so­cotiţi nu agonisită, ci cât se poate de mare pierdere pentru voi (Filip. 3, 7-9). Aceste dreptăţi se fac în cei ce vor să şi le păstreze nebiruită piedică în calea căpătării dreptăţii dumnezeieşti (Rom. 10, 3). Cu evlavie şi supunere plecaţi ra­ţiunea voastră trufaşă, cu nume mincinos, în faţa dreptăţii dumnezeieşti. Ea a fost adusă din cer oamenilor, adusă de către Dumnezeu întrupat: ea suie la cer pe acei oameni care, lepădându-se de sine, lepădându-se de păcatele lor şi de dreptăţile lor, se cufundă pe de-a-ntregul în baia cea curăţitoare a pocăinţei, intră sub călăuzirea dreptăţii dumnezeieşti şi doar a ei. Faptele voastre bune să fie doar înfăptuiri ale atotsfintei voi dumnezeieşti, nu ale voii voastre stricate! Ele să fie plată a datoriei voastre faţă de Dumnezeu, datorii cu neputinţă de plătit atât prin desăvârşirea Celui Căruia îi sunteţi datori, cât şi prin mărgini­rea, neputinţa, păcătoşenia voastră”.

Smerenia împreunată cu pocăinţa, care se naşte din ea, sunt condiţia de ca­re este neaparată nevoie pentru primirea lui Hristos! Smerenia şi pocăinţa sunt singurul preţ cu care poate fi cumpărată cunoaşterea lui Hristos! Smerenia şi pocăinţa sunt singura stare duhovnicească din care omul se poate apropia de Hristos, din care poate deveni al Lui! Smerenia şi pocăinţa sunt singura jertfă pe care o cere şi pe care o primeşte Dumnezeu de la omenirea căzută (Ps. 50, 17-18).

Pe cei molipsiţi de părerea trufaşă, greşită despre sine, care socotesc pocăinţa de prisos pentru ei, care nu se numără pe sine în rândul păcătoşi­lor, Domnul îi leapădă. Aceştia nu pot fi creştini. N-au trebuinţă cei sănătoşi, adică cei ce se socot şi se proclamă sănătoşi în chip mincinos, de doctor – de Domnul – ci cei bolnavi, adică cei ce îşi dau seama de boala lor. În auzul întregii omeniri vesteşte Mântuitorul lumii despre Sine:

N-au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi. Deci, mergând, învăţaţi-vă ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă”; că n-am venit să chem pre cei drepţi, ci pre cei păcătoşi la pocăinţă. Amin”.

Sfantul Ignatie Briancianinov
www.razbointrucuvant.ro