Între 3 şi 4 milioane de avorturi anual au loc în Rusia, iar mai mult de jumătate din cupluri divorţează

0
169
Între 3 şi 4 milioane de avorturi anual au loc în Rusia, iar mai mult de jumătate din cupluri divorţează
 

Academicianul rus şi Rectorul Universităţii Sociale Ruse, Vasili Jukov, consideră că numărul de avorturi din Rusia este unul subevaluat. „Statisticile noastre nu reflectă exact parametrii acestei probleme. Între 3 şi 4 milioane de avorturi au loc, de fapt, în locul celor 1,3 milioane declarate anual în ţara noastră”, a spus el, în cadrul Summitului Demografic al Moscovei, organizat de către Congresul Mondial al Familiilor – un eveniment transmis video LIVE pe platforma multimedia a Agenţiei de Ştiri Lacasuri Ortodoxe.

marker lo map
„> click Location.One Information

În plus, a mai spus rectorul, numărul de divorţuri are încă o tendinţă de creştere, iar în prezent există 60 de divorţuri la 100 căsătorii.

El a amintit că populaţia Terrei a atins primul miliard în anul 1730, numărul de persoane s-a dublat în 1930, acesta cifrându-se la 3 miliarde în 1960, şi la patru miliarde în 1975. Astăzi, populatia lumii se apropie de 7 miliarde, conform Interfax.

Potrivit lui Jukov, în ajunul Primului Război Mondial, populaţia Rusiei a fost de 190 de milioane de oameni, iar înainte de 1917 creştea anual cu 2 milioane, fiind şi cea mai mare rată de creştere din Europa. Depopularea a început în 1992, şi încă mai persistă, deşi amploarea acesteia pare să mai fi scăzut, informeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe.

www.stiri.lacasuriortodoxe.ro