De unde sunt banii în biserica

0
338
De unde sunt banii în biserica

 
 

Nu mirosul de tamâie si ceara îi întâmpina pe cei ce trec pragul bisericii, dar sunetul monedelor si discutiile ce împlica costul la careva servicii sau obiecte. Lumânari, icoane, ulei sfintit, anafura, cruciulite – toate oferite la intrarea în biserica…

Darul de multumire.

Daca omul cunoaste cât de cât Scritura – atunci îsi va aduce aminte ca însusi Hristos i-a alungat pe vânzatori din templu. În cazul ca putin îi este cunoscut subiectul dat, atunci mai devreme sau mai târziu se vor gasi „binevoitorii” unei secte care cu placere vor indica spre „pacatul” strain. Cu o adânca indignare va vor arata la contradictia dintre viata bisericii si învatatura Evangheliei. Dar oare Evanghelia nu este citita si de preotii ortodocsi? Atunci oare de ce se aude în biserica nostra sunetul monedelor?

 

Banii în biserica – sunt o plata pentru faptul ca traim într-un mediu foarte diferit de cel în care s-au format si au evoluat bazele vietii ortodoxe. Sa ne imaginam care erau principiile „economiei politice” în acea perioada când domina schimbul natural.

Ce era necesar pentru viata de zi cu zi a bisericii?- Pâinea si vinul pentru Taina Împartasaniei. Ceara pentru lumânari, ulei pentru candele, tamâie. Toate acestea nu sunt nici produse exotice, nici scumpe. Pentru crestin toate aceste produse erau rodul muncii sale. Pâinea o crestea singur, vinul de asemenea era facut în gospodaria sa. La fel si cu restul produselor necesare. Bani în circulatie erau foarte putini, mai ales la sate. Oamenii aduceau la biserica ceea ce faceau sau cresteau singuri. Ei nu procurau la biserica lumânari, dar le aduceau de acasa pe ale lor. Nu procurau de la biserica ulei pentru candele, dar îl aduceau pe acel facut de ei. Ei nu procuaru prescuri , dar aduceau pâinea si faina sa pentru necisitatile bisericii. Ceea ce noi azi luam de la biserica, cu vreo suta de ani în urma crestinii (cel putin taranii ) aduceau.

Taranul întelegea ca el nu este unicul creator al roadelor sale. Da, munca si contributia sa este mare. Dar fara soare si fara ploaie oare va da roada pamântul semanat de el?! Pe toata perioda cât se lucra în câmp taranul se uita la cer. Acum ca are roada trebui sa aduca o parte din ea ca multumire pentru ce a primit. O parte din roada sa, o parte din munca sa o aduce la altar. „Tu mi-ai dat, Doamne, toate acestea si ca multumire îti aduc si eu acest dar, desi e doar unul simbolic”. Anume în acest sens si are loc sfintirea merelor, poamei si altor roade în sarbatorile lunii august. Merele nu devin mai gustoase sau mai sfine de la aducerea lor în biserica. Dar sufletul se învata sa fie recunoscator. Cum ne arata si scriitorul englez Cesterton educatia religoasa a copilului nu începe atunci când îi relatam despre Dumnezeu, dar atunci când îl învatam sa spuie „multumesc” pentru prajitura primita.

Vânzare? Colectare de donatii!

Deci oamenii aduceau la biserica o parte a muncii sale. Asemanator cum astazi se aduc la slujbele de pomenire biscuiti, bomboane, fructe si dupa rugaciunea de pomenire aceste daruri sunt împartite între cei prezenti în biserica si cersetorii de pe lânga biserica. În acelasi mod era si cu Liturghia în trecut. Oamenii aduceau vin si pâine si transmitându-le preotului, îl rugau sa îi pomeneasca pe cei care au adus aceste daruri si pe acei pentru care s-au adus aceste daruri. Era acel lucru pe care astazi îl numim prescura, de la grecescul „prosfora” si înseamna jertfa, ofranda, aducere sau punere înainte. Prescura e ceea ce se aduce la biserica, nu ce se ia de acolo.

Dar astazi rar cine coace pâine acasa sau face vin. Si chiar daca acest obicei mai exista în unele familii, oricum nu este mijocul de existenta principal. Oamenii traiesc si îsi asigura existenta din alte îndeletniciri. Dar unde nu ar lucra omul sau cu ce nu s-ar ocupa constiinta sa religioasa îi aduce aminte ca în ceea ce face se foloseste de darurile primite de la Creator. Si deci e bine ca o parte din munca sa sa fie adusa ca jertfa în biserica Sa cu multumire. Dar cum sa aduca un inginer sau profesor, ziarist sau muncitor rezulatatul muncii sale. Dar nu o sa aduca un ziar sau o piesa facuta de el…Si de atât aici si intervine echivalentul universal al muncii noastre – banii.

O parte din ceea ce a câstigat sub forma de bani si aduce la biserica. Si aici schimba banii pe ceea ce e necesar pentru serviciile din biserica- lumânari, prescura, ulei, tamâie. Pentru un strain, uite ca aici exista doar o tranzactie clara de vânzare : schimba banii pe obiecte. Dar nu este asa în realitate. Noi am adus jertfa noastra. Doar nu ai sa aprinzi banii în loc de lumânare si nu ai sa pui monedele în loc de ulei. Deci biserica a pregatit din timp toate cele necesare. Nu mai e necesar sa-ti faci singur lumânarea, la pargul bisericii ai adus o jertfa sub forma de monede, iar în biserica poti sa stai deja cu lumânarea aprinsa.

Si nu exista aici un act de vânzare-cumparare. Este doar o metoda de a ajuta omul din lumea contemporana de a trece mai usor în lumea vechilor traditii. De aceea nu este aici si nici o încalcare a poruncilor evanghelice.

Lumânarile din strada.

Din aceste considerente si socotim ca e pacat sa procuri (acum anume sa procuri) lumânari la magazinele laice sau la vânzatorii din strada. Daca lumânrea este simbolul arderii noastre catre Dumnezeu si a jertfei noastre fata de el, atunci care e rostul ei în cazul când o procuram de la un comerciant. Lumânarea nu se roaga în locul nostru pentru noi. Ea doar ne aduce aminte despre acea ardere care ar trebui sa existe în inimile noastre. Ea nu mai este un mijloc de iluminare a casei noastre sau a bisericii. Ea reprezinta acea mica jertfa pe care o aducem. Si aceasta mica jertfa este simbolul unei jertfe mari pe care trebuie sa i-o aducem lui Dumnezeu. „Pe noi însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam” de parca asa spunem în timpul Liturghiei, si oare putem pronunta aceasta rugaciune cu o lumânare procurata în strada, de dragul economiei a câtiva banuti. Asa o jerfa nu se mai aduce în biserica, ci în afara ei.

Desigur ca alta data oamenii veneau cu propriile lumânari la biserica, dar nu le procurau aici. Dar în afara de acesta ei mai achitau si zeciueala (chiar daca nu era în bani, dar reprezentând o parte a roadei sale). Astazi biserica ortodoxa nu ne mai cere aceasta contributie, spre deosebire de multe obsti sectare. Dar si acea mica jertfa pe care o aducem, sa fie adusa totusi în biserica, dar nu vânzatorilor din strada.

Astazi cuvintele jertfa si jertfire nu mai sunt populare. Mass-media si standele publicitare ne învata ca trebuie sa traim în placere si nu trebuie sa ne privam de careva din ele. Cu atât mai mare este rolul bisericii de a se împotrivi acestei tendinte antiumane.

Ceea ce se petrece în biserica nu e un act de vânzare-cumparare, dar o educare a sufletului. Încearca sa întelegi ca procurarea unei lumânari de fapt e o mica jertfa si multe se vor schimba în sufletul tau. Nu sa aprinzi o lumânare cu constiinta împacata despre îndeplinirea datoriei de crestin, dar sa aprinzi lumina unei jertfiri din propria cale. Desigur ca e foarte putin. Dar si aceasta ne poate ajuta sa întelegem ca în afara de munca în viata mai exista si slujire. Ca în afara de ceea ce se vinde si se cumpara mai exista si ceea ce se jertfeste.

La se sunt folosite contributiile.

Lumânarile, care altadata se foloseau pentru iluminarea bisericii, astazi si-au pierdut acest scop. În biserica pentru iluminare se foloseste elictricitatea, dar ea trebuie achitata în bani. De unde sa ia biserica bani daca si lumânarile le vom procura de la vânzatorii ambulanti?

Desigur ca toti ne dam seama ca biserica are cheltuieli si nu putine. Numai ca nu toti întelegem ca contributiile noastre nu sunt atât de importante si atât de mari. Spre exemplu în unele tari (Germania sau tarile scandinave) se strânge un anumit impozit religios. Fiecare cetatean având dreptul sa aleaga confesiunea careia vrea sa-i ajute prin acesata contributie. Un asemenea impozit intern îsi introduc si numeroasele grupari si secte existente. Biserica ortodoxa nu îndeamna la acest lucru, întelegând mai cu seama ca pentru multi enoriasi va fi foarte greu sa faca fata unei asemenea impozitari, mai ales în conditiile existentei de azi.

Deci care este atunci solutia care îi râmâne? — Sa propuie enoriasilor sa jertfeasca dupa masura posibilitatilor. Aducând aceste mici contributii jertfite pentru lumânari si prescuri în zilele si anii obisnuiti ale vietii sale. Si sa contribuie mai esential în acele momente mai rare ale vietii cum ar fi cazul botezului sau cununiei.

Daca nu ai bani.

Desigur ca în asa conditii e mai „ieftin” sa fii un enorias al bisericii ortodoxe, decât sa platesti sa zicem zeciueala la protestanti. Dar necatând la aceasta totusi ne indica mereu ca la ortodocsi totul e contra plata. Dar nu e nici pe departe asa. Omul poate sa vina la biserica si sa triasca o viata alaturi de biserica necontribuind cu nimic.

Nimeni nu ne obliga sa procuram lumânari sau prescuri. Iar cele mai importante Taine ale biserici noastre – Marturisirea si Împartasirea nu au costat si nu costa nimic. Iar daca omul cu adevarat nu are cu ce sa achite un botez sau o cununie preotul le va oficia si fara a primi vreo recompensa.

Daca omul nu poate transmite pomelnicul însotit de careva plata pentru el – nu este nici aceasta o problema. Dumnezeu ne cunoaste posibilitatile financiare pe care la avem si intentiile adevarate ale inimii. Daca nu lacomia si zgârcenia sunt cauza faptului ca nu ati transmis acel pomelnic, atunci va auzi oricum Domnul rugaciunea fierbinte a inimii voastre. Doar atunci când preotul finiseaza Liturghia rosteste „Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tau, pentru rugaciunile sfintilor Tai.” Si cuvintele rugaciunile „sfintilor Tai” nu se refera doar la cei pe care ne-am obisnuit sa-i vedem pe icoane. Aici se au în vedere si acei care stau alaturi de noi în biserica, si cei care s-au împartasit cu Trupul si Sângele Domnului la acesta Liturghie, doar înainte de împartasanie cuvintele preotului au fost „Sfintele, sfintilor!”, adica cele sfinte sunt pentru cei care s-au maturisit si cu vrednicie se pot apropia de Sfânta Împartasanie. Preotul nu se roaga pentru noi, dar împreuna cu noi. Si deaceea fapul ca nu putem aduce o alta jertfa decât o rugaciune fierbinte Domnului nu înseamna ca nu va fi primita.

Sa ne marurisim pacatele , sa ne împartasim, iar dupa împartasanie sa ne rugam fierbinte Domnului si acesta rugaciune nu va însemna mai putin decât acel pomelnic pe care astazi nu ai putut sa-l transmiti.

Contributia celor care sunt doar oaspeti la biserica.

De fapt cea mai mare contributie pentru existenta bisericii o aduc nu crestinii, dar ateistii.

Închipuiti-va ca eu sunt o persoana în cautarea adevarului si credintei adevarate. Vin la biserica si îl rog pe preot sa ma boteze. Dupa mai multe discutii preotul întelege ca de fapt dorinta mea e sincera, dar cunostintele desprea viata bisericii si rânduielile ei nu le am. Îmi propune sa mai revin si sa dicutam, ca mai apoi dupa un timp, ambii sa întelegem ca iata acum deja sunt gata sa primsec aceasta Sfânta Taina. Oare credeti ca acest preot va lua vreo plata de la mine, mai ales contribuind atât de mult la cresterea mea duhovniceasca. Sau din contra va cauta sa-mi aduca chiar el un mic dar în acesta zi cu o atât de mare importanta pentru mine?..

Trec anii. Tânarul creste spiritual, se marturiseste si împartaseste regualt, la biserica vine nu doar de sarbatori mari. Si într-o zi vine deja nu singur la îndrumatorul sau ” Parinte, faceti cunostinta, aceasta e viitoarea mea sotie, am vrea sa ne cununam”. Oare va cere acest parinte bani de la fiul sau duhovnicesc pentru oficierea acestei Taine? Sau îl va cununa fara nici o recompensa bucurându-se pentru el.

Mai trece un an, si deja ambii copii duhovnicesti apar în fata parintelui cu rugamintea de a le boteza copilasul. Oare cine îsi va aduce aici aminte de bani?

Iar dupa un timp mai îndelungat, daca acest preot va mai fi în viata deja doar fiica duhovniceasca va veni la duhovnicul sau cu rugamintea de a oficia slujba de înmormântare. Si oare pentru a oficia acest serviciu celui care i-a fost o viata fiu duhovnicesc va cere bani preotul si mai ales de la fiica sa duhovniceasca.

Iata care e paradoxul vietii bisericesti si mai ales de la oras, enoriasii ce vin la biserica regulat, adevaratii fii duhovnicesti ai preotului, nu prea contribuie financiar la sustinera bisericii. Biserica mai mult existând nu pe baza banilor acestora care duc o viata bisericeasca, dar pe baza contributiilor acelora care intra foarte rar pe aici. În primul rând pe baza banilor acelora care intra abea daca de vreo doua ori în viata în biserica, la oficierea botezului si la înmormântare. Anume acestea care nu îi sunt cunoscuti nici preotului si nici enoriasilor si contribuie mai mult la întretinrea lacasurilor sfinte.

Iar acolo unde preotul este aproape cu adevarat de acei carora le este pastor, nici oamenii nu sunt indiferenti de problemele bisericii. Unde nu pot contribui singuri încearca sa implice si alte persoane, care poate fiind necredincioase îsi mai aduc aminte totusi si de existenta sufletului, contribuind la întretinera bisericii. Iar fata de pastorii care cu adevarat sunt aproape de oameni si care se comporta fata de ei cu dragoste si sprijin se adeveresc cuvintele din Evanghelie

„Cautati mai întâi împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua.” Matei 6.33

Diaconul Andrei Kuraev
„De unde sunt banii în biserica”

Traducere Natalia Lozan