Acum când lumea e şcolită

0
324
Acum când lumea e şcolită

Acum când lumea e şcolită,
Când prin progres am devenit
Stăpânii Terei şi mai sus,
Suntem străini pentru Iisus.

Ne făurim cale spre cer,
Cu aripi aprige de fier,
Dar cu puterea din pământ,
Şi fără darul Lui cel sfânt.

Ne înălţăm nu în iubire,
Ci-n setea pentru stăpânire,
Pentru puterea omenească,
Şi-nbogăţirea cea trupească.

Zburăm ca gându-n cer, departe,
Purtând sub aripi foc şi moarte,
Şi-o aruncăm apoi de sus,
Dar n-apărăm ce-a spus Iisus.

Nu adevărul lui cel sfânt,
Îl apărăm noi pe pământ
Şi tot ce-n lume am produs,
Nu-i din iubirea-ntru Iisus.

Nu ne uneşte harul său,
Nici lupta sfântă cu cel rău,
Ci setea de-a avea, de-a fi,
Bogaţi, puternici, de-a’nrobi.

Pare absurd azi să iubeşti,
Ce-a spus Iisus şi să trăeşti
– În felul în care-a’nvăţat-
O viaţă fără de păcat .

Pare curată nebunie,
Să mergi către-o înpărăţie,
Nedovedită de ştiinţă,
Şi câştigată-n suferinţă.

Dac-am ucis într-un război
Ne socotim vrednici eroi,
Şi c-am adus lumii dreptate,
Dar .. nu prin viaţă, ci prin moarte.

Nu adevărul ne-a impus,
Nici dragostea într-u Iisus,
Ci forţa oarbă ce ucide
Şi nu uneşte, ci divide.

Ne apărăm un trai trupesc
Şi-ntreg confortul omenesc,
Şi neluptând să fim curaţi,
Ne socotim nevinovaţi.

Am construit cât am putut,
Oricând, oricum şi cum am vrut,
Nu-n legea lui Iisus cerească,
Ci-n concurenţa omenească.

Şi-n ea neam câştigat puterea,
Ştiinţa, moda şi averea,
Şi-aceasta pare-a ne fi sfânt,
O oameni dragi azi pe pământ.

Sub legile-i care le ştim,
Muncim, trăim şi-o stăpânim,
Cum piere ea pierim şi noi,
Trupeşti şi sufleteşte goi.

Iisus ne-a dat comoară-n cer
Şi nu în cele care pier,
Sub alte legi în altă cale,
Şi în puteri nemuritoare.

Materia ne-a înfierat,
Şi-o stoarcem lacomi de păcat,
Cu egoism, cu răutate,
Cu forţa şi cu nedreptate.

La ea ne-am coborât gîndirea
Ştiinţa, cultul şi trăirea,
Şi-am stors-o lacom, ne-am hrnit.
Dar cele bune-s spre sfârşit.

Iisus ne-a dat altă menire,
Altă ştiină şi iubire,
Nu ca din cer s-aruncăm moarte
Crezând că-n ea facem dreptate,

Ci să trăim prin Dumnezeu,
Nu cum o facem –prin cel rău- .
Să ne’nălţăm prin duh spre cer,
Şi nu prin forţele ce pier.

S-aducem lumii nu piere
Ci-n Duhul Sfânt a Lui iubire,
Ce nu ucide, nu sluţeşte,
Care-n belşug de har, sfinţeşte.

Ea nu consumă o avere,
Spre-a da o clipă de putere,
Ci-n renunţare cum ne-a spus,
Zburăm spre ceruri prin Iisus.

Zburăm nu spre-a trimite moarte,
Ci dragoste şi bunătate,
Şi tot ce-i bun, sfânt şi ceresc
Din Raiul său Dumnezeiesc .

Oricine vrea, o poate face,
Într-u Iisus, s-aducă pace,
Nu prin putere omenească,
Ci-n dragostea Dumnezeiască.

Iisus nu ne-a legat prin forţă,
Şi nici pecete n-a impus,
Nu ne-a cerut legitimare,
Nici ‚”cip” nu ne-a trimis Iisus.

Dar dimpotrivă, azi cel rău,
Ne vrea legaţi prin semnul său,
Vrea libertatea cea de sus,
Să ne-o răpească din Iisus.

Minţind ne temem de minciună,
Şi ucigând fugim de moarte,
Şi moartea ne-m ales-o paznic,
Şi-mpărţitoare de dreptate.

Iisus e viaţa şi lumina,
Şi numai Domnul ne hrăneşte,
Şi-n libertatea ce ne-a dat-o
Ne-a dovedit cât ne iubeşte.

Păcatul, setea de putere,
Şi lăcomia omenescă,
Închide calea către ceruri,
Şi lumea o s-o nimicească.

Că ea L-a’mpins până la cruce,
Şi ea l-a condamnat la moarte,
Şi ea va nimici şi lumea,
Prin trup cu multele-i păcate.

Doar prin Iisus uniţi în ”taine”
Vom învia biruitori,
Salvaţi prin jerfa crucii Sale
Şi-n El vom fi nemuritori.

Nicolae Mirean