Taina urii

0
471

Taina urii  

Între un băiat şi-o fată
nu e târg mai monstruos
o batjocoră mai cruntă
ca dragostea fără Hristos

din orice îmbrăţişare
din surâsul mângâios
face-o noapte de vânzare
dragostea fără Hristos

iar adâncul de simţire
din sărutul furtunos
îl preschimbă-n răstignire
dragostea fără Hristos

şi preface-n chin şi silă
tot ce-i tandru şi duios
n-are linişte şi milă
dragostea fără Hristos

pântecul ce prunci-i naşte
colţ de rai prealuminos
îl preface-n loc de moarte
dragostea fără Hristos

taina ce-ar trebui să-nvie
tot ce-i bun şi ce-i frumos
o preschimbă-n nebunie
dragostea fără Hristos

fără El orice iubire
este vrajă blestemată
vinul vieţii-l face fiere
pâinea o preface-n piatră

Marius Iordăchioaia

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCe-i datorez eu lui Hristos
Articolul următorFă-ți timp…