Sfântul Prooroc Amos

0
359
Sfântul Prooroc Amos
15 iunie (28 iunie)

Sfîntul Prooroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era aşezată în pămîntul Iudeei, nu departe de Betleem. El era de neam prost şi sărac petrecîndu-şi vremea cu păstoria turmelor de dobitoace. Domnul, Care nu priveşte spre cei bogaţi şi slăviţi, ci spre cei smeriţi şi săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor, la proorocie, ca şi pe Moise şi pe David, şi i-a poruncit să meargă din pămîntul Iudeei în pămîntul lui Israel, ca acolo cu cuvintele cele prooroceşti să îndemne popoarele la pocăinţă, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli. Astfel, în zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel, care a împărăţit în Ierusalim după moartea împăratului Solomon, împărăţia lui Israel s-a despărţit de stăpînirea împăratului Iudeei şi a făcut altă împărăţie peste zece seminţii ale lui Israel. Dintr-acea zi, popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu şi se închinau idolilor.

Deci, acel împărat, vrînd ca sub stăpînirea sa să întărească pe israeliteni, se temea ca nu cumva, mergînd în Ierusalim la praznice spre închinăciune, supuşii săi să se lipească iarăşi de biserica Ierusalimului, să se rupă de el şi să-l ucidă. De aceea, a făcut două junci cioplite în aur, pentru că ştia obiceiul poporului său, că era lesne de plecat la închinarea de idoli, ca şi strămoşii lui, cînd au trecut Marea Roşie din pustia Egiptului şi au turnat un viţel de aur din salbele cele de aur. Deci, pe acele două junci turnîndu-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăţi ale stăpînirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, ducîndu-se la Ierusalim să se închine cu jertfe juncilor de aur, să le prăznuiască pe acelea cu dănţuire pentru că acel ticălos împărat zicea către popoare: „Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos din Egipt”. Astfel Ieroboam a îndărătnicit pe Israel.

Deci, din acea vreme, deşi Dumnezeu trimitea pe sfinţii Săi prooroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor şi să-i povăţuiască la calea cea dreaptă, puţini dintre ei se îndreptau şi se întorceau la adevăratul Dumnezeu. Unii însă se închinau şi Dumnezeului celui adevărat şi idolilor, adică juncilor de aur. Deci, între alţi prooroci, Dumnezeu a trimis la ei şi pe acest rob al Său, pe Sfîntul Prooroc Amos, cu înfricoşate îngroziri. Acest prooroc al lui Dumnezeu era simplu şi neiscusit la vorbă, dar nu şi la înţelegere; pentru că acelaşi Duh Sfînt, care lucra în toţi proorocii, lucra şi într-însul şi grăia prin gura lui. Vremea şi începutul proorocirii lui a fost pe vremea împăratului Iudeei, Ozia, cel din Ierusalim, şi în vremea împăratului Ieroboam al lui Israel, cel din Samaria – nu acel împărat, care rupîndu-se de la Scriptura Iudeei, a făcut juncile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu anii, care, de asemenea ca şi cel dintîi Ieroboam, a fost închinător de idoli şi slujitor al juncilor de aur.

Deci, Proorocul Amos a început a prooroci în vremea acelor împăraţi, cu doi ani mai înainte de cutremurul cel înfricoşat ce era să fie în Palestina. Cutremurul cel mare, după adeverirea scriitorilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei, care s-a numit şi Azarie, mîndrindu-se, a îndrăznit a tămîia cu cădelniţa în Sfînta Sfintelor, după rînduiala preoţească. Preoţii oprindu-l, îl îngrozeau cu moarte şi îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pămîntul cu cutremur mare în Ierusalim şi în toată Palestina şi au căzut nu numai ziduri multe, ci şi unii munţi s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vîrf şi din acea deschizătură a venit raza soarelui în faţa împăratului şi s-a umplut fruntea lui de lepră, care s-a întins pe tot corpul. Astfel, Domnul n-a suferit întinăciunea făcută altarului Său şi necinstea adusă preoţilor Lui.

Sfîntul Amos a proorocit, îngrozindu-i cu cele mai înfricoşate pedepse ale lui Dumnezeu, ce erau să vină nu numai asupra lui Israel, ci şi asupra părţilor celor dimprejur. Asupra Siriei, a Filisteniei, asupra Tirului şi a Idumeii, asupra amonitenilor şi asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar a proorocit mai ales asupra israelitenilor, că după cunoaşterea lui Dumnezeu, se depărtaseră de la El; pentru că Dumnezeu nu se mînie şi nu se răzbună atît de păcatele păgînilor, care nu-L ştiu pe El, pe cît de păcatele poporului care L-a cunoscut pe El şi s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulţumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mană în pustie, i-a izvorît apă din piatră şi l-a dus în pămîntul făgăduinţei, unde curge lapte şi miere. Însă ei, făcînd prăznuiri idolilor de aur turnaţi în chip de junci, strigau cu dănţuire: „Iată zeii tăi, Israele”.

Nişte praznice ca acestea urîte de Dumnezeu, se săvîrşeau mai ales în cetatea Betel, la un munte înalt, unde era o juncă de aur. Deci, acolo mai ales mergînd Sfîntul Amos, striga poporului cu glas mare rugîndu-l, îndemnîndu-l şi înfricoşîndu-l cu pedepsele cele cumplite, care din mînia lui Dumnezeu vin asupra lor, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puţini îl ascultau. Atunci era în Betel un slujitor al acelei junci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzînd pe proorocul lui Dumnezeu hulind pe idolul lor – junca cea de aur -, că scuipă jertfele lor şi depărtează poporul de la spurcata lor prăznuire, spunîndu-le încă şi îngrozirile şi pedepsele cele viitoare asupra celor ce nu se pocăiau, îl pîra pe Amos lui Ieroboam, împăratul poporului lui Israel, zicînd: „Amos face întărîtări contra ta în mijlocul casei lui Israel. Pămîntul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru că tulbură şi ridică poporul contra ta şi încă prooroceşte rău de tine, zicînd: „Ieroboam de sabie se va sfîrşi, iar poporul lui Israel va fi robit şi dus din pămîntul său”.

Astfel pîra slujitorul Amasie pe proorocul Amos, vrînd să pornească pe împărat spre mînie contra lui; dar împăratul nimic nu lua în seamă la cuvintele aceluia, nici nu voia să facă rău proorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea; deşi el era închinător de idoli. Văzînd slujitorul că nu poate să pornească pe împărat contra proorocului lui Dumnezeu, a început a-l goni pe el, muncindu-l; pentru că de multe ori, prinzîndu-l, îl bătea cumplit şi-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele şi de la ospăţurile lor. Însă sfîntul prooroc nu lua în seamă îngrozirile şi bătăile ce-i veneau de la dînsul, ci mai mult îi spunea şi proorocea cuvintele cele învăţătoare şi îndemnătoare către popor. Dar pentru aceasta era prins de acel slujitor şi muncit cu bătăi.

Altă dată vicleanul acela a zis cu rugăminte către Amos: „Proorocule, du-te de aici şi mergi în patria ta, în pămîntul Iudeei. Acolo să vieţuieşti şi să prooroceşti, iar în Betel să nu te mai în-torci, deoarece este sfinţire a împăratului şi casa împărăţiei lui. Proorocul Amos a răspuns, zicînd: „Eu n-am fost prooroc nici nu sînt fiu de prooroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie pînă m-a luat Domnul de la oi şi mi-a zis: Mergi şi prooroceşte la poporul meu Israel. Iar tu îmi zici să nu proorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: Cînd vor veni asirienii în pămîntul lui Israel şi-l vor robi, atunci vor pustii cetăţile lui şi le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci vor răpi pe femeia ta, ostaşii asirienilor cei fără de ruşine şi înaintea ochilor tăi, cu desfrînare o vor batjocori. Deoarece şi tu ai făcut pe Israel să rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători şi ai învăţat popoarele acestea să facă lucruri necurate, în întinata capişte a juncei celei de aur, iar fiii şi fiicele tale de sabie vor cădea. Tu în pămînt necurat te vei sfîrşi, iar poporul lui Israel se va duce în robie din pămîntul său”.

Nişte cuvinte prooroceşti ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre mînie, l-a bătut pe Sfîntul Amos fără cruţare; iar la sfîrşit, un fiu al lui, anume Ozia, fiind plin de mînie şi iuţime, l-a lovit pe el foarte tare peste sprîncene, lovindu-l de moarte. Însă n-a murit îndată, ci a fost dus la pămîntul său din patria sa, în cetatea Tecui, mai mult mort, unde după cîteva zile din rănile cele dureroase şi-a dat sufletul său şi a fost îngropat cu părinţii săi. Iar ce fel au fost proorociile lui, să se citească cartea proorociei lui. Noi însă, pe Dumnezeul Cel ce l-a înţelepţit pe el, Îl slăvim, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă – Să se ştie că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, şi altul proorocul acesta. Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminţia împăraţilor Iudeei, care s-a născut şi a petrecut în Ierusalim. Însă acest prooroc a fost de neam de jos şi nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuinţa păstorilor. Pentru că acolo păşunile erau bune, şi mulţi ierusalimeni bogaţi îşi ţineau dobitoacele lor. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din numărul proorocilor şi nici nu s-a trimis undeva de Dumnezeu. El a murit de moarte ca toţi oamenii, iar nu de moarte mucenicească.

Sfîntul Amos, pentru darul lui cel proorocesc, a fost numărat cu proorocii, a fost trimis în Israel şi a murit muceniceşte, măcar că alţii scriu altfel despre aceasta; însă nu este fără de greşeală istoria lor.