Sfântul Mucenic Luchilian, Sfânta Fecioară Paula, şi cei patru tineri Ipatie, Paul, Dionisie, Claudiu

0
873
Sfântul Mucenic Luchilian, Sfânta Fecioară Paula, şi cei patru tineri Ipatie, Paul, Dionisie, Claudiu
3 iunie (16 iunie)

Sfîntul Mucenic Luchilian a fost pe vremea lui Aurelian, împăratul Romei. El mai întîi trăia în păgînătatea închinării de idoli, fiind chiar slujitor idolesc, bătrîn cu anii, cinstit la faţă şi alb la păr. El avea locuinţa aproape de cetatea Nicomidiei şi slujea în capiştile necuraţilor zei. Iar după ce a fost luminat prin Sfîntul Botez cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce nu doreşte să piară cineva, ci toţi să se mîntuiască, a înţeles înşelăciunea diavolească şi rătăcirea păgînească, a venit la cunoştinţa adevărului şi a crezut întru Dumnezeu cel adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos, lepădînd şi scuipînd pe idoli.

Astfel, la bătrîneţe, s-au înnoit tinereţile lui ca ale vulturului, pentru că s-a născut prin Sfîntul Botez şi s-a lipit cu gîndul şi cu sufletul de dragostea lui Hristos. El arăta şi celorlalţi păgîni deşertăciunea şi pierzarea necurăţiei idolilor şi-i povăţuia spre mîntuire, aducîndu-i la Hristos Dumnezeul nostru cu învăţăturile sale, fiind multora chiar chip de întoarcere către Dumnezeu. Dar jidovii care trăiau acolo, văzînd o schimbare ca aceea a lui Luchilian – de la închinarea de idoli, la credinţa creştinească -, şi mai văzînd că mulţi, prin chipul şi învăţătura lui, lasă slujirea de idoli şi se întorc la creştini primind Sfîntul Botez, s-au umplut de mînie şi de urîciune. Atunci, ucigaşii cei cumpliţi ai Domnului, umplîndu-se de mînie, l-au pîrît şi l-au dat spre judecată păgî-nilor. Deci, robul lui Hristos a fost adus la cercetare înaintea lui Silvan, care era pe atunci mai mare în Nicomidia.

Iar Silvan silea mult pe bătrîn să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la slujirea idolească. Dar el nu s-a supus nicidecum. Silvan, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l muncească în multe feluri: i-au sfărîmat fălcile, l-au bătut cu toiege fără de milă şi l-au spînzurat cu capul în jos; apoi, după multe şi cumplite munci, l-au aruncat în temniţă.

Sfîntul Luchilian a aflat în temniţă patru tineri, aruncaţi acolo pentru credinţa în Hristos: pe Claudie, Ipatie, Pavel şi Dionisie. Deci, bucurîndu-se de ei, vorbea cu dînşii despre Hristos Dumnezeu şi îi întărea către nevoinţa mucenicească, ca să nu se teamă de vremelnicile munci pentru veşnica răsplătire din cer; să nu se înfricoşeze de moarte, pentru viaţa ce va să fie; nici să-şi cruţe floarea tinereţilor lor pentru Hristos, Care le găteşte în Împărăţia Sa fericirea cea neîmbătrînitoare. Astfel toţi împreună se rugau lui Dumnezeu ziua şi noaptea şi unul pe altul se mîngîiau în nădejdea lui Hristos.

După cîteva zile, Sfîntul Luchilian a fost iarăşi muncit împreună cu ceilalţi tineri şi aruncat cu dînşii într-un cuptor înroşit. Dar Atotputernicul Dumnezeu a revărsat peste dînşii mila Sa cea minunată, precum a făcut de demult celor trei tineri evrei, care au fost în cuptorul Babilonului, că şi focul s-a prefăcut în răcorire şi văpaia în rouă, apoi, vărsîndu-se de sus şi o ploaie mare, a stins desăvîrşit cuptorul; şi astfel au ieşit nevătămaţi Sfîntul Luchilian împreună cu cei trei tineri. O minune ca aceasta preaslăvită a lui Dumnezeu, păgînii cei orbiţi cu necredinţa şi cu răutatea, o socoteau a fi nu a puterii dumnezeieşti, ci a fermecătoriei creş-tineşti. Deci, nedreptul judecător a condamnat pe sfinţii mucenici la moarte şi i-a trimis în Vizantia, ca acolo să-şi ia pedeapsa. Ajungînd în Vizantia cei patru sfinţi tineri, Claudie, Ipatie, Pavel şi Dionisie, au fost tăiaţi cu sabia; iar pe Sfîntul Luchilian l-au spînzurat pe cruce şi, pătrunzîndu-l cu piroane peste tot trupul, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Cum că el a fost răstignit pe Cruce de iudei, se arată şi în cîntarea a treia a canonului, unde se vorbeşte aceasta în următorul stih: „Iuda a vîndut de demult ucigaşilor de Dumnezeu pe izbăvitorul Hristos, iar tu acum ai fost vîndut tot de iudeii cei fărădelege”.

Împreună cu ei s-a numărat la cununa lor cea mucenicească şi Sfînta fecioară Paula. Aceasta s-a născut din părinţi credincioşi şi din tinereţe aprinzîndu-se cu inima spre dragostea lui Hristos, îşi păzea fecioria sa, pentru Mirele Cel fără de moarte. Astfel se sîrguia ea să se afle vrednică în cămara cerească. Apoi, rămînînd orfană de părinţi şi avînd averi îndestulate, înconjura temniţele şi cerceta pe cei legaţi care pătimeau pentru Hristos, cumpărînd cu aur pe străjeri pentru a intra în temniţă la sfinţi. Ea slujea robilor lui Hristos, dîndu-le toate cele trebuincioase din averile sale; celor chinuiţi de foame şi de sete le aducea hrană şi băutură; celor dezbrăcaţi le dădea îmbrăcăminte; trupurile cele rănite ale muce-nicilor şi bubele cele cu puroaie le tămăduia, spălîndu-le, ştergîndu-le, punîndu-le plasture tămăduitoare, învelindu-le cu pînze curate şi sărutîndu-le ranele lor primite pentru Hristos, îi ruga cu lacrimi să se roage lui Dumnezeu pentru dînsa ca să nu o lipsească de mila Sa.

Această mireasă aleasă a lui Hristos se ducea şi la Sfîntul Luchilian, care şedea cu cei trei tineri în temniţa din Nicomidia şi se îndulcea de învăţăturile lui cele folositoare. Iar cînd sfîntul se muncea împreună cu acei tineri, ea privea la nevoinţa lor şi în taina inimii sale se ruga cu dinadinsul lui Hristos pentru dînşii, ca să întărească pe robii Săi şi să le dea răbdare şi ajutor, ca să poată răbda muncile pînă la sfîrşit, pentru slava sfîntului Său nume. Apoi, după ce se risipea mulţimea, ea se ducea la locul acela unde se munceau sfinţii şi aduna sîngele lor cel vărsat pe pămînt, şi-l păzea la sine cu o mare sfinţenie. Iar cînd ducea pe bătrîn şi pe cei patru tineri în Vizantia la moarte, ea îi urma slujindu-le.

După ce sfinţii tineri au fost tăiaţi, această sfîntă fecioară le-a adunat cinstitele lor trupuri şi le-a îngropat cu bună cucernicie. Iar după sfîrşitul Sfîntului Luchilian şi a tinerilor sfinţi, s-a întors iarăşi în Nicomidia, slujind cu dragoste sfinţilor mucenici. Deci, fiind cunoscută de păgîni că este creştină, au prins-o şi au adus-o la judecată înaintea lui Silvan. Acolo, după multe momeli amăgitoare şi îndemnuri îngrozitoare, comitul, văzînd-o neînduplecată, a poruncit să o bată mult fără milă cu beţe şi cu toiege; şi, slăbind cu trupul, nu cu duhul, de rănile cele multe, i s-a arătat îngerul Domnului şi a tămăduit-o. Deci, muceniţa, cîştigînd sănătate trupească, s-a arătat mai îndrăzneaţă şi mai vitează ca înainte. Atunci au bătut-o cu asprime peste gură, deoarece a ocărît cu cuvinte batjocoritoare pe muncitor.

După aceasta au aruncat-o în temniţă şi, scoţînd-o iar la cercetare, au aruncat-o într-un cuptor foarte ars, dar a ieşit din cuptor fără de vătămări; de vreme ce şi la ea, ca şi la cei mai dinainte sfinţi mucenici, puterea lui Dumnezeu a răcorit tăria focului, ca să nu se atingă văpaia cea arzătoare de mireasa lui Hristos. După toate acestea, muncitorul a osîndit-o la moarte şi a trimis-o la Vizantia ca acolo să-şi ia pedeapsa, unde s-a sfîrşit şi Sfîntul Luchilian cu acei tineri.

Cînd a ajuns muceniţa lui Hristos la locul acela, unde Luchilian a suferit pentru Hristos moarte pe cruce, a mulţumit lui Dumnezeu Cel ce a învrednicit-o de cununa mucenicească şi de împărtăşirea cu sfinţii.

Apoi, rugîndu-se Domnului cu dinadinsul, şi-a plecat cu bucurie feciorescul său cap sub sabie şi, tăindu-i-se, a trecut de la cele de jos la cele de sus. Astfel a intrat în cămara cea cerească, întru bucuria Domnului său, încununîndu-se de preaiubitul său Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu îndoită cunună, a fecioriei şi a muceniciei.