Sfântul Mucenic Ermia

0
343
Sfântul Mucenic Ermia
 

31 mai(12 iunie)

Păgînul Antonin, împăratul Romei, urînd pe creştini, a trimis împotriva lor un ighemon oarecare, cu numele Sebastian, ca să-i muncească. Acela, pe cînd mergea de la Cilicia la Capadocia, a găsit în Comani pe un ostaş bătrîn, anume Ermia, alb la păr şi cu legea creştin, crezînd într-Unul adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul a toate. Ighemonul i-a zis aceluia: „Am scrisoare de la Antonin, împăratul Romei, prin care îmi porunceşte, ca toţi creştinii să aducă jertfe zeilor romanilor; iar de nu vor voi, apoi cu mari şi cumplite munci se vor pedepsi. Deci, şi tu Ermie, jertfeşte zeilor şi vei fi prieten împăratului şi vei avea multă cinste; deci, ascultă-mă pe mine, ca să nu-ţi muncesc trupul”. Răspuns-a nevoitorul lui Hristos, Ermie: „Eu sînt ostaş al lui Hristos, Împăratul Cel ceresc şi fără de moarte, a Cărui împărăţie nu va avea sfîrşit; pentru aceea nu mă supun împăratului celui muritor şi păgîn, a cărui împărăţie este de puţină vreme. Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos va petrece în veci şi cel ce crede într-Însul va moşteni viaţa cea veşnică. Eu cred într-Acela şi Aceluia în taină I-am slujit mai întîi, iar acum Îl slujesc pe faţă şi nu mă va birui diavolul. Tu ai stăpînire peste trupul meu, şi aceasta cu voinţa Dumnezeului meu; iar peste sufletul meu nimeni nu are putere, decît numai singur Dumnezeu, Cel ce poate să-mi dea răbdare şi să mă păzească în veci”.

Ighemonul Sebastian, auzind acestea, a zis Sfîntului Ermia: „Jertfeşte zeilor, ca să te îndulceşti de bucuria vieţii acesteia!” Sfîntul a răspuns: „Ce bucurie îmi va fi, ce îndulcire şi ce viaţă dacă, depărtîndu-mă de Ziditorul meu, mă voi închina idolilor? Aceasta nu este cu adevărat bucurie, ci mîhnire; nu este îndulcire, ci amărăciune; nu este viaţă, ci moarte veşnică”.

Grăit-a ighemonul: „Te văd că eşti foarte înţelept”. Sfîntul a răspuns: „Sînt înţelept întru Domnul Dumnezeul meu, crezînd întru Dînsul şi slujindu-I Lui din toată inima, pentru care doresc a muri şi a pătimi cu bucurie”. Ighemonul a zis: „Văzînd cărunteţile tale şi înţelegerea, te cruţ şi te miluiesc”. Sfîntul a răspuns: „Nu-mi trebuie milă de la tine, eu caut mila lui Dumnezeu, Care mă va duce la Dînsul; Acela înţelepţeşte pe robii Săi cu Duhul Său cel Sfînt”. Ighemonul a zis: „Alegi mai bine a muri decît a trăi?” Sfîntul a răspuns: „Această moarte nu este moarte, ci viaţă veşnică, dacă voi suferi cu răbdare muncile de la tine”. Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărîme fălcile cu pietre, să-i zdrobească dinţii şi să-i jupoaie pielea de pe faţă. Pentru acestea sfîntul a grăit: „Mulţumesc lui Dumnezeu, că darul Domnului meu Iisus Hristos petrece cu mine!” Ighemonul a zis: „Pentru ce nu-ţi iei leafa, precum o iau ceilalţi ostaşi?” Mucenicul a răspuns: „Deoarece jefuiţi cu nedreptate pe cei săraci, de aceea nu iau lefurile voastre şi nu mănînc dintr-însele; pentru că am hrană duhovnicească, care este de la Duhul Sfînt şi nu voi flămînzi în veci”.

Atunci ighemonul, a poruncit să înfierbînte un cuptor foarte tare şi a aruncat într-însul pe mucenicul lui Hristos. După trei zile, deschizînd cuptorul, l-a găsit viu şi întreg, cîntînd şi preamărind pe Dumnezeu, de vreme ce nu s-a atins focul de el.

Atunci, ighemonul, a chemat pe un fermecător şi i-a poruncit să omoare pe Ermia cu otravă. Iar sfîntul, rugîndu-se lui Dumnezeu, a luat otrava şi n-a pătimit nimic, după cuvîntul Domnului care a zis: Chiar de veţi bea ceva de moarte, tot nu vă va vătăma. Deci fermecătorul, pregătind o otravă mai puternică, a dat-o mucenicului, zicîndu-i: „Dacă şi de această otravă nu vei avea nimic, apoi şi eu voi lăsa farmecele mele şi voi crede în Dumnezeul Cel răstignit, Căruia tu Îi slujeşti”. Atunci Sfîntul Ermia, luînd şi acea otravă cumplită şi bînd-o pe toată, n-a pătimit nici un rău, ci a rămas întreg şi sănătos. Atunci fermecătorul a strigat: „Ai biruit, Ermie, ai dovedit şi ai rămas rob al lui Hristos; ai mîntuit din iad sufletul meu cel pierit şi m-ai făcut să vieţuiesc lui Dumnezeu. Pentru că, precum un chip vechi săpat se preface şi se înnoieşte, aşa şi eu, îmbătrînit în păcate şi în răutăţi, mă înnoiesc cu sufletul, întorcîndu-mă spre Dumnezeul cel viu, Care petrece totdeauna în veci. O, Dumnezeule cel ceresc, Unule adevărat, Cel ce m-ai izbăvit de înşelăciunea cea diavolească şi de spurcăciunile idoleşti, prin robul Tău Ermia, prin care Te-am cunoscut, primeşte-mă pe mine păcătosul, care mă întorc la Tine şi mă miluieşte pe mine, cel ce Te mărturisesc pe Tine!” Astfel strigînd el, ighemonul s-a umplut de mînie şi a poruncit ca îndată să-i taie capul.

Deci, tăind pe fermecătorul acela, s-a botezat în sîngele său; şi un nou creştin şi mucenic al lui Hristos s-a dus la Dumnezeu, pentru care şi-a pus sufletul Său. Iar pe Ermia a poruncit ighemonul să-l muncească, smulgîndu-i venele lui din tot trupul. Astfel, sfîntul, fiind muncit cumplit, zicea către muncitor: „Nu simt în trupul meu dureri din muncile acestea, căci, precum cuţitaşul doctorului, tăind venele, scoate sîngele cel nesănătos şi face trupul sănătos, tot astfel şi eu, suferind smulgerea venelor mele, mai sănătos sînt întru credinţa lui Hristos!”

După aceasta, muncitorul a aruncat pe mucenic într-o căldare cu untdelemnul foarte încins şi îndată s-a răcit căldarea, iar unt-delemnul s-a făcut ca o rouă de dimineaţă, şi mucenicul a strigat: „O, tiranule, nu simt muncile şi voia ta nu o voi face, însă voi face voia Tatălui meu ceresc şi Aceluia mă aduc pe mine jertfă fără de prihană. Acela este Stăpînul sufletelor şi trupurilor noastre”. Sfîntul, grăind acestea, tiranul a poruncit ca să-i toarne pe gîtlej nişte oţet tare amestecat cu fiere; dar, mucenicul a zis: „Amărăciunea asta îmi este mie ca un fagure de miere de la Dumnezeul meu, pentru Care rabd acestea”.

Apoi a poruncit ighemonul ca să-i scoată ochii. Auzind acestea, sfîntul a zis către dînsul: „Dacă ai trebuinţă de ochii mei cei trupeşti care văd deşertăciunea lumii acesteia, ia-ţi-i ţie. Eu am ochii inimii, cu care văd curat lumina cea adevărată”. Astfel i-au scos ochii sfîntului. După aceasta l-au spînzurat cu capul în jos şi, ţinîndu-l astfel trei zile, a curs mult sînge din nările lui. După trei zile au mers oarecare să-l vadă pe el, socotind că a murit. Dar s-au înspăimîntat, aflîndu-l viu şi slăvind pe Dumnezeu. Deci, pentru necredinţa lor a căzut pe ochii lor oarecare negură şi au orbit. Ei atunci au început a striga: „Miluieşte-ne pe noi, robul lui Dumnezeu cel adevărat, căci iată sîntem loviţi de urîciune”. Atunci sfîntul a zis: „Apropiaţi-vă către mine”. Iar ei, apropiindu-se, el şi-a pus mîinile sale peste ei şi le-a zis: „Întru numele Domnului meu Iisus Hristos, vă zic să vedeţi”. Şi au văzut îndată. Deci, întorcîndu-se, au spus ighemonului cele ce li s-au întîmplat lor. Iar ighemonul, aprinzîndu-se de mînie, a poruncit să jupoaie pielea de pe tot trupul mucenicului. Atunci sfîntul batjocorea pe ighemon şi ocăra pe zeii cei necuraţi, pornind astfel spre mai mare mînie pe tiranul, care a poruncit să-i taie capul.

Astfel s-a sfîrşit mucenicul lui Hristos, Sfîntul Ermia, iar cinstitul lui trup s-a luat în taină de nişte creştini şi l-au dus în Capadocia, la un loc ce se numea Coman. Acolo s-au săvîrşit multe minuni de la cinstitele lui moaşte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.