Sfântul Ierarh Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului

0
350
Sfântul Ierarh Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului
4 iunie (17 iunie)

Părintele nostru Mitrofan a trăit pe vremea marelui Constantin, întîiul împărat creştin. El era fiu al lui Dometie Romanul, de neam împărătesc; pentru că Dometie era frate cu Prob, cel care a fost mai înainte împărat al Romei. Acest Dometie, fiind om cunoscător, a priceput înşelăciunea şi rătăcirea închinării de idoli şi, cunoscînd că credinţa creştină este dreaptă şi adevărată, s-a lepădat de zeii cei mincinoşi şi a crezut în adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Deci, fiindcă în acea vreme se săvîrşea mare păgînătate de îndrăcire de idoli în Roma şi se făcea ucidere nevinovată de creştini în toate zilele fără număr, de aceea Dometie, lăsînd Roma, a venit în Vizantia cu doi fii ai săi, cu Prob şi Mitrofan. Pe atunci era episcop în Vizantia Tit, bărbat plăcut lui Dumnezeu şi sfînt; pe lîngă acesta petrecea Dometie cu fiii săi, învăţînd credinţa cea întru Hristos, legea Domnului, şi povăţuindu-se la viaţa cu fapte bune. Episcopul văzîndu-l pe el lipit cu toată inima şi cu tot sufletul său de Hristos, iar cu duhul arzînd şi slujind Domnului, l-a rînduit pe el în rîndul clericilor bisericii, hirotonindu-l preot.

După moartea episcopului Tit, Dometie i-a luat scaunul lui, iar după sfîrşitul fericitului episcop Dometie, scaunul patriarhal l-a luat fiul său Prob. După moartea lui Prob, Sfîntul Mitrofan, fiul lui Dometie şi fratele lui Prob, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Vizantiei. Marele împărat Constantin, venind în părţile Traciei şi vizitînd şi Vizantia, a văzut pe Sfîntul Mitrofan şi, vorbind cu dînsul, l-a cunoscut că este plăcut lui Dumnezeu. Deci s-a minunat de îmbunătăţita lui viaţă şi înţelepciune, iubindu-l foarte mult; apoi, dorind să audă cuvintele lui cele însufleţite de Dumnezeu, l-a dus pe el la Roma.

Marele Constantin a voit să-şi mute scaunul împărătesc de la Roma la Bizanţ – Constantinopolul de azi -, pentru că a văzut că acel loc este foarte frumos şi l-a socotit a fi vrednic de o cetate împărătească; deoarece era îndestulat cu roadele pămîntului şi aşezat lîngă Pontul Euxin – Marea Neagră de azi -, între Europa şi Asia, avînd multe căi, atît pe mare, cît şi pe uscat. Acolo a întemeiat o cetate mare, cu ziduri frumoase şi a numit-o pe ea după numele său, Constantinopole sau Noua Romă.

Împăratul Constantin, mutîndu-şi scaunul din Roma veche în Roma cea nouă, a adus şi pe Sfîntul Mitrofan, numindu-l părinte al său şi mijlocind pentru cinstea cea patriarhicească de la cei 318 Sfinţi Părinţi, care au luat parte la întîiul Sinod Ecumenic la Niceea. După porunca lui cea împărătească, Mitrofan a fost cel dintîi patriarh al Constantinopolului.

Sfîntul Mitrofan, întîiul patriarh al Constantinopolului, neputînd să fie la soborul acela din cauza bătrîneţii şi a slăbiciunii sale, a trimis în locul său pe arhiepiscopul său Alexandru, bărbat cinstit, sfînt şi bătrîn, care a suferit pentru pacea Bisericii multe osteneli în Tracia şi în Iliric. Acesta, în sobor, ţinea locul patriarhului Mitrofan şi se nevoia contra lui Arie. Iar după ce s-a sfîrşit acel Sinod ecumenic, dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, a rugat pe toţi arhiereii să meargă cu dînsul la Prea Sfinţitul patriarh Mitrofan, să-l cerceteze pe el, fiind bolnav pe patul morţii.

Deci, mergînd la dînsul toţi împreună cu împăratul, într-o zi de Duminică, şi stînd de vorbă, împăratul a zis către dînsul: „O, prea cinstite părinte, te văd că ai slăbit de bătrîneţe şi boală; deci, te rog spune şi ne arată nouă, cine va fi vrednic după tine, ca să fie păstor al turmei!”

Sfîntul Mitrofan, cu faţa veselă, a răspuns către împărat: „Cu adevărat Duhul Sfînt a vorbit prin gura ta, de vreme ce, cu şapte zile mai înainte, gîndindu-mă la aceasta, Domnul mi-a descoperit acestea: după zece zile mă voi duce din cele de aici şi după mine are să vină la scaunul patriarhicesc slujitorul meu, Alexandru, cel vrednic cu adevărat de alegerea şi de darul Sfîntului Duh; iar după el, are să fie moştenitor scaunului, Pavel, care este acum între cetăţi”. După aceea Sfîntul Mitrofan, căutînd spre dumnezeiescul Alexandru, patriarhul Alexandriei, a zis către dînsul: „O, frate, şi tu vei lăsa după tine moştenitor ales”. Apoi, luînd de mînă pe Ata-nasie, arhidiaconul lui, a grăit: „Iată viteazul ostaş al lui Hristos! Acesta va fi după tine moştenitor, care va sta împreună cu fratele meu, Alexandru, nu numai împotriva păgînătăţii lui Arie, dar va intra şi în mari nevoinţe; deci, pe el, împreună cu viteazul Pavel, îl aşteaptă pătimirile cele multe”.

Astfel a proorocit sfîntul, despre cele ce aveau să fie. Într-a-devăr, după acele zece zile de la descoperirea Domnului, s-a săvîrşit cu pace, în 4 zile ale lui iunie, şi a trăit toţi anii de la naşterea sa, 117; iar acum trăieşte în viaţa cea fără de sfîrşit, stînd înaintea scaunului marelui Arhiereu, al Domnului nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, a Cărui slavă este în veci. Amin.