Pentru ce cei cucernici şi drepţi se cercetează cu suferinţă

0
541
Pentru ce cei cucernici şi drepţi se cercetează cu suferinţă
Pentru ce si oamenii cei cucernici se cerceteaza cu tot felul de suferinte, eu iubitilor pot sa va arat sapte pricini.De aceia luati aminte si ma ascultati ca pe viitor nu ve-ti avea dezvinovatire cand va ve-ti scandaliza de cele ce se petrec in lume, adica de nenorocirea celor imbunatatiti si nu va veti lamuri despre acest lucru ca si cand nu a-ti avea nici un motiv.Primul motiv pentru care si cei cucernici sunt cercetati de suferinta este, pentru ca ei sa nu se innalte pentru faptele cele bune si pentru meritele lor, al doilea pentru a vedea ca si sfintii si cei cucernici sunt oameni neputinciosi si atunci cand cineva va sfatuieste sa-i urmati, bunaoara pe Petru si Pavel sa nu puteti zice ca aceia ar fi dobandit cu totul alta fire si nu pot fi urmati.

Patimirile lor arata ca si ei au fost oameni ca si noi.A treia pricina este ca puterea lui Dumnezeu sa se arate tare intru slabiciune si sa biruiasca chiar catusele si asa sa se inmulteasca slava lui Dumnezeu!Al patrulea, pentru ca rabdarea ceior cucernici, cu atat mai dovedita sa fie si sa se arate ca ei nu pentru plata au slujit lui Dumnezeu, ci chiar si in mijlocul nenorocirii ei au aratat cea mai mare dragoste catre Dansul.A cincea pricina este ca toti cei cazuti in nenorocire, la privirea celor cucernici si a suferintelor lor sa poata afla mangaiere si imbarbatare.A sasea pricina este ca noi sa gandim la inviere si la nemurire, cand noi vedem pe un om drept plini de fapte bune, care petrece viata sa cea pamanteasca in nenumarate trude si nevrand suntem siliti a gandi la judecata cea de apoi. Caci daca oamenii nu lasa fara plata si fara raspltire pe cei ce poarta greutati, pentru ei, cu cat mai mult Dumnezeu va rasplati pe aceia care atat de mult au rabdat pentru El. Daca Dumnezeu vrea asa, atunci la sfarsitul acestei vieti trebuie sa vina alta in care ei sa-si ia rasplata pentru patimirile lor de pe pamant, in sfarsit al saptelea motiv este ca cei cucernici prin necazuri maj mult se adeveresc si se fac vrednici de o rasplatire mai mare.Insa noi trebuie sa dovedim aceste pricini cu Sfanta Scriptura si sa aratam ca cele zise nu sunt numai vorbe omenesti ci invatatura Sfintei Scripturi. Atunci invatatura mea va avea mai multa incredintare si va patrunde mai adanc in sufletele voastre.1. Deci mai intai Dumnezeu pentru aceia trimite nenorocire celor cucernici, pentru ca ei sa gandeasca despre sine masurat si cumpatat si ca ei sa nu se inalte pe sine pentru faptele cele bune si pentru meritele lor; avem marturie pe David si pe Pavel. Acela zice: „Bine este mie ca m-ai smerit, ca sa ma invat indreptarile tale” (Ps. CXV III, 71), iar Pavel zice: „am fost rapit pana la al treilea cer si am fost rapit in rai, si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu mi-sa mie un ghimpe in trup, un inger al satanei care sa ma bata peste obraz”. (II Cor XII, 2, 3, 7).Ce poate fi mai lamurit? Ca sa nu ma mandresc zice Apostolul, Dumnezeu trimite asupra mea pe ingerul satanei ca sa ma bata. El intelege aici pe slugile satanei, pe pagani, pe tirani, pe necredinciosi, care mereu prigoneau pe Apostol. Sau vrea sa arate si patimile si durerile cele trupesti. El vrea sa zica: Dumnezeu ar fi putut sa departeze de la mine aceste trude si patimi, dar ca sa nu ma mandresc pentru rapirea mea la al treilea cer si in rai, mi-a trimis aceste necazuri, acesti ingeri ai sataneijlnca si cei mai mari sfinti si tocmai cei cucernici trebuie sa fie cu mai multa bagare de seama ca sa nu se mandreasca, caci nimic nu duce mai usor la mandrie, decat constiinta de a fi facut mult bine. Deci ca cei cucernici sa nu se mandreasca Dumnezeu le trimite ispite si patimi care sa-i aduca intru smerenie si cumpatara?2. Patimirile si necazurile ajuta ca nimeni sa nu creada ca sfintii si cei cucernici nu ar fi si ei oameni ca ceilalti oameni. De aceia Petru dupa ce a vindecat pe slabanogul zice catre toti cei ce se uitau cu mirare la dansul: „Ce va uitati la mine ca si cum cu a mea putere sau cucernicie l-am fi facut pe acesta sa umble” (Fapte III, 12). El vroia sa opreasca mirarea lor si sa-i invete ca el nu de la el si prin puterea sa proprie a savarsit aceasta fapta mare. in Listra Pavel si Barnaba nu numai ca au fost admirati, ci locuitorii adusesera inca si tauri impodobiti cu cununi si vroiau sa jertfeasca la amandoi Apostolii (Fapte XIV, 12). in acest chip s-a format inchinarea la idoli. Caci multi barbati care au castigat in razboaie, au sarbatorit invingeri, au zidit cetati, sau altcumva prin alte fapte mari s-au facut meritosi, au fost cinstiti de popor ca Dumnezeu si toti idolii paganesti se trag de la astfel de oameni. Si ca sa nu se intample la fel si cu cei cucernici si cu cei Sfinti, Dumnezeu ingaduie ca ei sa fie biciuiti sau sa cada in boli si alte suferinte trupesti, pentru ca multimea necazurilor si ispitelor sa-i convinga pe contemporani, ca ei de la ei nu fac nimica si pentru toate trebuiesc ai multumi lui Dumnezeu. De aceia cand pe noi ne sfatuieste cineva, sa facem aceleasi fapte bune pe care le-au savarsit sfintii, noi nu putem sta impotriva si sa zicem ca aceia ar fi avut alta fire decat noi si ar fi fost astfel de oameni. Pentru aceia zice Apostolul despre Ilie: „el era un om asemenea noua patimas” (Iacov V, 17).3. Patimirile celor cucernici slujesc spre a arata puterea iui Dumnezeu si aceasta ne-o spune Apostolul Pavel. Cei necredinciosi cand vad patimirile unui cucernic zic Dumnezeu care ingaduie toate acestea este slab si nu poate sa ajute cinstitorilor sai. Asculta dar in ce chip Apostolul Pavel dovedeste ca tocmai prin aceasta Dumnezeu arata mai mult taria si puterea sa decat slabiciunea. Dupa ce e! a povestit ca ingerul satanei, adica prigonirea, ispita, patimile etc, il bateau peste obraz adauga: „de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l departeze de la mine si mi-a zis: iti este de ajuns harul meu, caci puterea mea se desavarseste in slabiciune” (II Cor XII, 8). Dumnezeu vrea sa zica: puterea Mea tocmai atunci se arata bine, cand voi sunteti slabi si cand prin voi cei slabi se fac in numele meu lucruri mari. Era o patimire pentru Pavel cand el a fost aruncat in temnita, insa tocmai in aceasta neputinta a lui s-a aratat puterea Domnului, caci El a zguduit temnita si Apostolul a castigat pentru Hristos pe insasi mai marele temnitei, (Fapte XVI 26-34). Asemenea lucruri se pot vedea si la Petru si la ceilalti apostoli, intru necazuri lor totdeauna le-a venit intru ajutor harul lui Dumnezeu si asa deapururea patimirile lor au preaslavit puterea lui Dum.nezeu.4. A patra pricina pentru care cei cucernici au necazuri este ca sa nu se creada ca ei slujesc lui Dumnezeu numai pentru binele cel de pe pamant. Astfel de imputari se fac mereu celor ce traiesc bine pe pamant, insasi satana a grait catre Domnul despre Iov pe cand acesta nu avea necazuri: „Crezi tu oare ca Iov i-ti slujeste fara plata? Tu ai ingradit toate cele din afara si din launtru ale casei lui” (Iov 1, 10). Satana vroia sa zica: acela numai pentru aceasta era cinstitor de Dumnezeu, caci Dumnezeu i-a trimis multa bogatie. Deci ce face Dumnezeu? Spre a arata ca Sfintii nu slujesc lui din interes, Dumnezeu a rapit de la Iov tot traiul lui bun, I-a predat saraciei si I-a lasat sa cada intr-o boala grea. Si acum Dumnezeu a risipit minciuna ce s-a zis impotriva lui Iov si a zis: „cu toate acestea, el sta departe de pacat” {Pentru cei cucernici este destula plata aceea ca ei sa poata sa slujeasca lui Dumnezeu deapururi, ei nu vor mai mare plata ca aceasta. Pana cand cel cucernic este invaluit cu bogatia ca si cu o haina, nu se poate vedea cu desavarsire faptele cele bune ale lui, iar cand bogatia cade de pe dansul ca o haina, si el se arata despuiat de bunurile cele pamantesti ca si gol, atunci este laudat ca si Iov pentru rabdarea lui si pentru biruinta lui in lupta cu necazurile.5. Insa necazul nu dovedeste numai statornicia celor cucernici, ci aduce si altora mare mangaiere. Caci ce zice Hristos: „Fericiti ve-ti fi cand va vor ocara pe noi si va vor prigoni, si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra mintind pentru mine bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri” (Matei V, 11 -12). Asadar patimirile celor cucernici precum insasi Hristos voieste trebuie sa serveasca crestinilor spre incurajare. Tot asa mangaie Pavel pe Macedoneni aratandu-le patimirile altor crestini si zice: „voi fratilor urmatori v-ati facut ai Bisericilor lui Dumnezeu care sunt in ludeia pentru ca ati suferit si voi aceleasi de la cei de un neam cu voi, dupa cum si ele de la iudei” (1 Tes. II, 14). Cu aceiasi mangaiere intareste Pavel pe Evrei, numindu-i pe toti drepti, care au fost aruncati in cuptor sau in groapa, care au fost alungati in pustii, in pesteri, au trait in foame si mare lipsa (Evrei XI, 36-40). Pentru cei nenorociti este mare mangaiere, patimirea altora.6. Asculta mai departe de la Apostolul Pavel cum patimirile ne aduc aminte de inviere. El zice: „Daca m-am luptat in Efes cu fiarele cele salbatice ce folos imi este, daca mortii nu se vor „scula?” (1 Cor XV, 32). Si iarasi „nadajduind in Hristos numai in viala aceasta, mai ticalosi decat toti oamenii suntem” (1 Cor XV, 19). El vrea sa zica: noi trebuie sa suferim in lumea aceasta nenumarate patimiri.Cine altul ar fi mai nenorocit decat noi, daca TIU am crede in viata vesnica? Dumnezeu nu ar ingadui ca tocmai cinstitorii lui sa ajunga in mii de primejdii si incercari, daca ei nu de primit in cealalta lume ca plata niste bucurii mult mai . Dar fiindca Dumnezeu nu poate ingadui una ca aceasta Ctevedit ca el a gatit o viata mult mai buna si mai slavita in care va incununa pe luptatorii sai pentru cucernicie, si-i va incununa tea ochilor a toata lumea.Asa dar cand tu vezi pe un drept murind in nevoie si in nenorocire, in boala si in saracie, sau in orice alt necaz, atunci tu sine: daca nu ar fi inviere si judecata, Dumnezeu nu ar pe acest cucernic care pentru Dansul a suferit atat de multe sa moara intru atata necaz.Dintru aceasta este incredintat ca pe cei cucernici ii asteapta o alta viata mai buna decat aceasta de acum.7. In sfarsit prin necazuri cei cucernici mai mult se adeveresc si se fac vrednici de mai mare rasplatire. Apostolul zice: „Necazul aduce rabdare, rabdarea aduce incercare, incercarea aduce nadejde, iar nadejdea nu rusineaza” (Rom V 3-5). Vezi tu cum credinta intarita prin patimire ne da nadejdea vietii viitoare? Asa dar eu nu fara temei am zis, ca patimirile intaresc in noi nadejdea invierii, si ca ele imbunatatesc pe aceia care au suportat incercarile. Precum aurul se incearca in topitoare asa si omul se face placut lui Dumnezeu in cuptorul necazurilor si se curata de toate patimile de care fusese cuprins mai inainte. Deci si plata in cealalta lume va fi mai mare si cununa sa de biruinta mai slavita. Cu cat de mare a fost necazul cu atat mai mare va fi si rasplatirea, ba inca rasplatirea va fi mai mare decat necazul caci este scris: „Caci socotesc ca patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi” (Rom. VIII 1,18).Deci fiindca noi am aratat atatea pricini pentru ce si necazurile vin si asupra celor cucernici si sfinti, de acum noi sa nu ne mai suparam pentru cercarile ce ni le trimite Dumnezeu, sa nu ne descurajam nici sa ne tulburam, ci sa ne folosim de ele spre intarirea sufletelor noastre si sa invatam si pe altii despre folosul necazurilor.Deci tu de pilda vezi nenorocit si saracit pe un om binefacator care a intrebuintat averea sa pentru saraci nu te tulbura si nu carti asupra proniei dumnezeiesti.
 
Saracilor le va ajuta Dumnezeu pe alta cale, iar pe cel nenorocit suportarea cu rabdare a necazului il foloseste mai mult decat milostenia lui cea bogata.Cum ca rabdarea este o fapta mai buna decat milostenia o aflam din istoria lui Iov.Pe cand el avea avere, deschidea casa lui saracilor si impartea toate la cei lipsiti. Dar mai mare si mai slavit s-a facut el cand a rabdat cu statornicie si vestea despre pierzarea casei sale. El imbraca pe cel gol cu lana oilor sale, dar el a fost mai mare si mai slavit cand primind vestea ca oile sale s-au pierdut, nu a cartit ci a multumit lui Dumnezeu.Inainte el arata iubire de oameni, acum o adevarata intelepciune: El nu a zis: „acum am pierdut turmele de la care mii de oameni primeau hrana lor. Chiar daca eu personal nu eram vrednic de o astfel de bunastare, totusi pentru aceia carora eu le veneam in ajutor cu ele, ar fi trebuit sa ma cruti”. El nu a zis si nu a gandit nimic de acestea, caci el stia ca ce a facut Dumnezeu este bine facut. Urmeaza lui si necazul tau cel vremelnic iti va aduce fericirea cea vesnica. Amin.

 

Sfântul Ioam Gură de Aur