Cuviosul Zosima din Cilicia

0
395
Cuviosul Zosima din Cilicia
4 iunie (17 iunie)

Cuviosul Zosima, numit şi Chilix, era cu neamul din părţile Ciliciei. Iubind pe Dumnezeu din tinereţile sale, s-a lepădat de lume şi s-a dus în muntele Sinai, unde a îmbrăcat schima monahală şi a bineplăcut lui Dumnezeu. Dornic de viaţă pustnicească mai liniştită, fiind încă tînăr, s-a dus în părţile Liviei şi acolo s-a sălăşluit în pustie la un loc ce se numea Amoniac, şi a început a vieţui singur, slujind lui Dumnezeu în singurătate.

Umblînd el prin pustia aceea, a aflat pe un oarecare bătrîn, care purta o haină aspră de păr. Deci, după ce s-a apropiat de el, a voit să i se închine şi să fie binecuvîntat de dînsul după obicei; dar bătrînul a apucat înainte şi i-a zis: „Zosima, pentru ce ai venit aici? Du-te de aici, pentru că nu poţi să şezi în acest loc”. Zosima, socotind că bătrînul îl ştie mai demult, i s-a închinat şi, cerînd binecuvîntare, i-a zis: „Părinte, fă bine şi spune-mi de unde mă cunoşti?” Bătrînul i-a răspuns: „Mai înainte cu două zile, mi s-a arătat în vedenie cineva minunat şi mi-a zis: „Află, că va veni la tine un monah din muntele Sinai, cu numele Zosima, să nu-l binecuvintezi să petreacă împreună cu tine în pustia aceasta, pentru că vreau să-i încredinţez lui Biserica Babilonului”.

Bătrînul, zicînd aceasta către Zosima, s-a depărtat de dînsul ca la o aruncătură de piatră şi a stat la rugăciune, ridicîndu-şi mîinile către Dumnezeu. Rugîndu-se el două ceasuri şi terminîndu-şi rugăciunea, a venit iar la Zosima şi, îmbrăţişîndu-l părinteşte, l-a sărutat pe faţă, zicîndu-i: „Iubite fiule, bine ai venit aici! Dumnezeu te-a adus la mine, ca să dai trupul meu pă-mîntului!” Zosima a întrebat pe bătrîn: „Părinte, de cîţi ani petreci în acest loc?” Bătrînul a răspuns: „Sînt 45 de ani de cînd petrec aici”. Bătrînul grăind acestea, i s-a luminat faţa ca focul şi a zis către Zosima: „Pace ţie, fiule, roagă-te pentru mine!” Zicînd aceasta, s-a culcat pe pămînt şi s-a mutat către Domnul; iar fericitul Zosima, săpînd pămîntul, a îngropat cinstitul trup al acestui mare bătrîn.

Deci, petrecînd în acel loc două zile, s-a întors în Sinai, slăvind pe Dumnezeu. Şezînd el în mănăstirea muntelui Sinai, a venit la dînsul un tîlhar, rugîndu-l şi zicînd: „Părinte, ai milă de mine şi mă primeşte în călugărie, ca să plîng în linişte păcatele mele, să înceteze de la mine faptele cele rele şi să mă căiesc în toate zilele vieţii mele; deoarece am făcut multe omoruri”. Cuviosul Zosima, învăţîndu-l, l-a îmbrăcat în haine călugăreşti. Apoi, după puţină vreme, cuviosul a zis către dînsul: „Fiule, crede-mă că aici nu-ţi este cu putinţă a petrece, pentru că de va afla de tine vreun boier, te va prinde, asemenea şi pîrîtorii tăi te vor ucide; însă ascultă-mă pe mine; să mergi într-o mănăstire mai depărtată, unde te voi duce eu”. Deci, luîndu-l, l-a dus în viaţa de obşte a părintelui Dorotei, care era aproape de Gaza şi, lăsîndu-l acolo, s-a întors iar la locul său.

Fratele acela a petrecut acolo nouă ani în viaţa de obşte, apoi, învăţînd Psaltirea şi deprinzîndu-se cu toată rînduiala monahicească, s-a întors iar la Cuviosul Zosima şi i-a zis: „Părinte, fă milă cu mine, dă-mi hainele mele cele mireneşti şi ia-le pe cele călugăreşti”. Cuviosul, fiindu-i milă, l-a întrebat: „Pentru ce, fiule?” Fratele a răspuns: „Părinte, am petrecut nouă ani în viaţa de obşte, precum singur ştii, am postit cît am putut, am vieţuit cu toată blîndeţea în tăcere şi cu frica lui Dumnezeu, supunîndu-mă tuturor. Deci, nădăjduiesc în bunătatea cea fără de sfîrşit a lui Dumnezeu şi în mila lui cea negrăită, că mi-a iertat mulţimea păcatelor mele; dar văd întotdeauna pe un copil, stînd înaintea mea şi zicîndu-mi: „Pentru ce m-ai ucis?” Aceasta o văd nu numai în vis, dar şi ziua cînd stau în biserică la cîntare, cînd mă apropii de dumnezeieştile Taine şi cînd mănînc cu fraţii la masă; încît nici un ceas nu mă lasă să mă odihnesc. Oriunde m-aş duce eu, văd înaintea mea pe acel copil, zicîndu-mi numai aceasta: „Pentru ce m-ai ucis?” De aceea, părinte, voiesc să mă duc acolo, unde am făcut acel omor, ca să mă prindă, să mă judece şi să fiu pedepsit pentru moartea acelui copil, pentru că am fost fără de minte cînd l-am ucis”.

Deci, luîndu-şi de la cuviosul părinte hainele cele mireneşti şi îmbrăcîndu-se, s-a dus în lume. Şi, ajungînd în cetatea Diospol, a fost prins şi a doua zi i s-a tăiat capul. Astfel s-a dus la Dumnezeu, spălîndu-şi păcatele cu sîngele său.

Cuviosul Zosima, avînd în sine neîncetată dorinţă să vieţu-iască în linişte pustnicească, departe cu totul de oameni, s-a gîndit să lase muntele Sinai. Deci, s-a sculat şi, luînd pe ucenicul său Ioan, s-a dus la Porfirot – aşa se numea pustia aceea -, pe care străbătînd-o, a aflat pustnici, unul cu numele Pavel, care era de la Galata; iar altul cu neamul din părţile Melitinului, anume Teodor, din mănăstirea părintelui Eftimie cel Mare şi amîndoi erau îmbrăcaţi cu piei de bivol. Deci, Zosima s-a sălăşluit cu ucenicul său aproape de acei pustnici, ca la două stadii, şi a vieţuit acolo doi ani.

Într-una din zile l-a muşcat un şarpe pe Ioan, ucenicul lui Zosima, încît s-a vătămat tot trupul lui din veninul şarpelui şi din această pricină a murit. Fericitul Zosima s-a mîhnit foarte mult de aceasta şi s-a dus la pustnicii aceia. Ei, văzîndu-l că vine la dînşii tulburat şi foarte necăjit, mai înainte de a zice Zosima ceva către dînşii, apucîndu-i înainte, i-au zis: „Ce, părinte Zosima, a murit fratele tău?” Iar el, minunîndu-se de mai înainte vederea lor, le-a spus că a murit fratele, deşi ei ştiau mai dinainte.

Deci, sculîndu-se amîndoi, au mers cu Cuviosul Zosima la fratele acela şi văzîndu-l pe el zăcînd mort la pămînt, au zis: „Nu te mîhni, părinte Zosima, Dumnezeu îţi va ajuta!” Apoi au strigat către cel mort, zicînd: „Frate, scoală-te că stareţul are trebuinţă de tine”. Şi îndată fratele a înviat şi s-a sculat de la pămînt. Deci, au grăit către Zosima: „Părinte Zosima, îţi spunem cu adevărat, du-te iarăşi în Muntele Sinai, pentru că Dumnezeu voieşte să-ţi încredinţeze episcopia Bisericii Babilonului din Egipt”. Atunci Cuviosul Zosima, luînd binecuvîntare de la acei sfinţi pustnici, şi-a luat ucenicul şi s-a întors la muntele Sinai.

După cîtăva vreme, părintele muntelui Sinai a trimis în Alexandria, pentru oarecare trebuinţă, pe fericitul Zosima împre-ună cu alţi doi fraţi şi fericitul Apolinarie, patriarhul Alexandriei, oprindu-i, i-a hirotonit episcopi; pe unul la Iliopoli, pe altul la Leondopoli; iar pe Zosima în Babilonul Egiptului, pentru că de demult erau două ţinuturi babiloniene. Cel dintîi, mai mare şi mai vechi la Haldei, unde a împărăţit Nabucodonosor şi după dînsul ceilalţi împăraţi ai Haldeilor; iar altul, mai mic şi mai pe urmă, în Egipt; pentru că, mutîndu-se unii de la Babilonul cel mare în ţara Egiptului şi zidindu-şi o cetate aproape de rîul Nil, acea cetate s-a numit tot Babilon, de vreme ce babilonenii au zidit-o şi petreceau într-însa.

Deci, Cuviosul Zosima, luînd scaunul arhieresc într-acest Babilon al Egiptului, după voia lui Dumnezeu şi după proorocirea sfinţilor părinţi pustnici, păştea turma lui Hristos şi îndrepta bine Sfînta Biserică, făcîndu-se chip turmei, cu cuvîntul şi cu viaţa. El a petrecut pe scaun mulţi ani, povăţuind pe mulţi la calea mîntuirii. După ce a început a se apropia de bătrîneţe, văzîndu-şi slăbiciunea şi aşteptîndu-şi sfîrşitul, şi-a lăsat scaunul şi s-a întors în muntele Sinai, la viaţa sa cea dintîi. Acolo, mai trăind puţină vreme, s-a sfîrşit întru Domnul şi a stat în ceata Sfinţilor Ierarhi, înaintea Stăpînului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.