Sondaj – În Dumnezeu, cred 82% dintre ruşi!

0
223
Sondaj – În Dumnezeu, cred 82% dintre ruşi!

Marea majoritate a rușilor (82%) cred în Dumnezeu! Sondajul a fost realizat de „Public Opinion Foundation” și de „Среда”. 5% din respondenţi au fost indeciși sau au ales varianta „altele” şi numai 13% au spus că ei nu cred în Dumnezeu. La sondajul, care a avut loc în primăvara acestui an, au participat 1500 de respondenţi cu vârsta de peste 18 ani, locuitori din 44 regiuni ale ţării. cu o marjă de eroare de – 3,6%.
După cum sa dovedit, printre atei – sunt de două ori mai mulţi bărbaţi (68%) decât femei (32%). Deseori s-au identificat drept ateiști muncitorii cât şi cele mai săraci respondenți care au bifat opțiunea – nu avem destui bani măcar pentru produse alimentare. Relativ mai frecvenți decât în alte regiuni federale, ateii trăiesc în Orientul Îndepărtat. 27% dintre respondenţi se consideră credincioşi, dar nu au legătură cu credinţa lor și nici cu o altă religie. Respondenţi care să practice budismul, iudaismul, catolicismul sau protestantismul, s-au dovedit extrem de puțini.
Musulmani s-au declarat 4%, jumătate din ei – sunniți, alte 2%, sunt practicanți ai celorlalte ramuri ale
Islamului. Printre respondenţii musulmani s-a întâlnit mult mai des respondenți care au trei sau mai mulţi copii. Creştini ortodocşi se consideră a fi 50% din respondenţi, marea majoritate a acestora fac parte din Biserica Ortodoxă Rusă. Rândul femeilor ortodoxe este mai numeros decât al bărbaţilor (62% femei, 38% bărbaţi). Familiile de creştini ortodocşi au adesea doi copii, mai rar – nu au copii în genere.
În Rusia, cetăţenii religioși s-au dovedit a fi mult mai mulți decât în multe ţări europene. După cum a informat recent, Interfax-Religion, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare internaţională „Ipsos”, în Suedia trăiesc 37% din cei necredincioşi, Belgia – 36%, Marea Britanie – 34%, Germania – 31%. Toate țările luate în ansamblu au devedit faptul că în Dumnezeu cred mai bine de jumătate din locuitorii Planetei!