În Statele Unite, o profesoară creștină a fost demisă pentru ca se ruga

0
165
În Statele Unite, o profesoară creștină a fost demisă pentru ca se ruga

O profesoară de 52 de ani creştină, Anita Wooten Francis, a fost concediată dintr-o şcoală din New York Brooklyn, unde a lucrat mulți ani pentru că se ruga înainte şi după lecții, scrie New York Post. Timp de mulţi ani profesoara se ruga în clasă, înainte şi după sfârşitul fiecărei lecţii, cu toate acestea, neantrenând și elevii în rugăciunile pe care le săvârșea dânsa! În timpul pauzei mari, citea Biblia, şi totodată, conducea grupul de profesori care au organizat un cerc de rugăciune.
Cu toate acestea, în luna iunie a anului trecut, A. Wooten Francis, a fost concediată brusc de la şcoală pentru credinţa sa creştină. Ea numeşte acest gest drept „discriminare religioasă” şi a intentat proces în tribunalul federal din Brooklyn pe numele directorului şcolii George Andrews, care, potrivit ei, în mod repetat, făcea haz de faptul că ea se roagă! Mai mult, el a numit-o „capul rugăciunii” şi o dată chiar ia spus: „Tu nu te vei ruga în şcoala mea”.
Potrivit unui alt profesor, ea, împreună cu mulţi alţi creştini sa rugat mult pentru directorul lor, dar cu toate acestea, el a concediat-o. După cum mărturisește Wooten Francis, cu puțin timp înainte de concediere, ea a fost acuzată de ceea precum că ea ar fi lovit unul dintre elevii din şcoală! Totodată, nici unul dintre copii nu se plâng de faptul că aceasta ar fi lovit pe cineva, şi, după mărturiile personale ale acesteia, ea nu este în stare să facă așa ceva.
„Sunt creştină. Eu cred în faptul că Iisus Hristos este – Domnul meu și Mântuitorul meu. Am încredere în Dumnezeu şi ştiu că adevărul învinge întotdeauna” – a spus ea, exprimându-şi încrederea că ei i se va permite din nou să fie profesoară în această școală.

www.pravoslavie.ru