Moartea-i alături totdeauna

0
479
Moartea-i alături totdeauna
Din fragedă pruncie, moartea,
Ne-a învăţat să ne păzim
De foc, de apă, de primejdii,
De orice rău, – ca să trăim -.

Moartea ne-a pus să facem case
Să învăţăm să ne’apărăm
Să folosim trupul şi mintea
Să ne hrănim şi să lucrăm.

Moartea-i alături totdeauna,
În orice zi, în orice ceas
Şi să ne’nhaţe nu-i nevoie
Decât de-o clipă sau de’un pas.

C’un pas dac’am făcut alături
De pe’nălţimi neprotejate,
În stradă, pe gheţuş, pe punte…..
E pas deja făcut în moarte.

Moartea ne-apus să facem ziduri
Şi gărduleţe protectoare,
Ne cere medici şi spitale,
Stat, poliţişti, legi,apărare…..

Ea ne-a’nvăţat că e nevoe
Oricând şi’oricum să ne păzim
Să-i studiem mereu limbajul,
Să fim atenţi şi să gândim.

Doar moartea nu e doar pe faţă,
Ci-i mai ales în chip ascuns
Şi nu ucide numai trupul
Spune scriptura prin Iisus.

Ea ne consumă însăşi viaţa
Golindu-ne de energie,
De Adevărul viu al vieţii
De tot ce-i sfânt, de curăţie.

Ea soarbe zi de zi puterea
Şi viaţa noastră prin păcate,
În orice viciu se ascunde
Şi’orice păcat aduce moarte.

Stă chiar în noi, luptând de’apururi
Să ne ucidă prin păcat,
Să ne aducă boli cumplite,
Ură şi crimă,chin şi iad.

Ea ne momeşte cu plăcerea,
Cu’abuzul, cu destrăbălarea
În care-a pus crunta-i otravă
Şi’n care nu-i vedem pierzarea.

A pus sămânţa nimicirii
A dezbinării şi a urii
În orice bine de pe lume
În care nu-i simţul măsurii.

Orice abuz ne-o dăruieşte
În trup şi’n duh, în chip ascuns
Şi nu avem nici o scăpare
Decât prin Dumnezu, Iisus.

El ne’nvăţat ce-i Adevărul
Ce-i Dumnezeu, ce-i nemurirea,
Ce-i dragostea de om ca frate,
Ce-i lumea, dragostea, iubirea.

El ne-a spus totul despre viaţa
În Dumnezeu şi în dreptate,
Despre mărimile de suflet,
Despre vrăjmaşi şi despre moarte.

Omu-i întreg cu trup şi suflet.
Dar noi cu toţii, ne păzim
Abia de câteva primejdii
Şi socotim că ne iubim,

Când ne’aruncăm de bună voie
În giara morţii prin beţie,
Prin ură şi prin nedreptate,
Prin drog, prin hrană, prin curvie……

Ne consumăm vitalul’n vicii
Şi curăţia în păcate
Uitând că sufletul nu piere,
Că chinu-i veşnic după moarte

Şi că aici avem o şansă
Şi –o cale sfântă de salvare,
Şi că dincolo nu mai este
Nici o potrtiţă de scăpăre,

Că tot abuzul ne distruge,
Că mutilează tot ce-i rău,
Că viaţa şi salvarea noastră
E unică. E’n DUMNEZEU,

Că moartea stă în ignoranţă,
În nepăsare, în mândrie,
Şi că se ascunde şi-n cultură,
Şi’oriunde nu e modestie.

Unde dispreţul ne hrăneşte
Şi egoismul ne desparte,
Unde şi fratele ni-i duşman,
Acolo stă vicleana moarte.

Nicolae Mirean