Icoana Maicii Domnului „Muntele umbrit” din Tver

0
1082
Icoana Maicii Domnului „Muntele umbrit” din Tver

Icoana Maicii Domnului „Muntele umbrit” o reprezintă pe Preasfânta Fecioară cu Pruncul pe braţul stâng, binecuvântând.

În mâna dreaptă, Maica ţine un munte pe care se află o biserică. În alte variante ale Icoanei, numită şi „Marea milostivire”, Măicuţa Domnului are un munte şi o scară, ea însăşi fiind numită în Acatiste „munte umbrit”, „munte netăiat”, „scară cerească”, „biserică”.

Această Icoană se găsea de secole în mânăstirea de călugări din Tver, până când a fost dăruită de stareţ unui ctitor al mânăstirii, pe nume Cosma Volcianinov. Familia ctitorului a cinstit-o cum se cuvine, din generaţie în generaţie. Însă un nepot al lui Cosma, care a ajuns moştenitor al Icoanei, a desconsiderat-o şi a aruncat-o într-un pod, ca pe un obiect fără valoare şi învechit. De altfel, tânărul bărbat era cunoscut pentru rele moravuri, insultându-şi în mod repetat soţia, între altele.

Atât de tare s-a amărât biata femeie, încât într-o zi, în ajunul Bunei Vestiri, s-a pornit spre o baie părăsită, cu gând de sinucidere. Nu vedea, nu auzea, decât că nu mai voia o viaţă fără respect faţă de Dumnezeu şi de persoana umană.

Pe drum, a oprit-o un călugăr necunoscut. Acesta a dojenit-o şi părea să o cunoască de mult. „Chiar dacă eşti nefericită, nu ai cerut mila Maicii Domnului, la Icoana ei, Muntele umbrit. Întoarce-te la casa ta, roagă-te şi vei duce un trai tihnit”, a sfătuit-o acesta. Mirată de neaşteptata întâlnire, de sfat şi de faptul că monahul ştia problemele ei, tânăra s-a întors din cale, cu gândul schimbat. Acasă a spus tuturor şi de intenţia sinucigaşă, şi de călugăr.

Familia s-a întrebat cine să fie călugărul. Chiar au mers pe drum, să-l cunoască şi ei, să-i pună întrebări, să-i mulţumească. Dar, evident, nu l-au întâlnit şi nici nu au putut afla vreo urmă. Numai femeia cea necăjită îl întâlnise. Până astăzi nu se ştie cine a fost: un sfânt, un om al lui Dumnezeu, o mână a Proniei divine.

A cautat Icoana. Readusă în casă, curăţată şi aşezată la loc de cinste, ea a reprezentat de atunci pentru familia Volcianinov o dovadă a milostivirii Maicii Domnului. Spre seară, chiar în acea zi, au chemat pe preotul de parohie şi i-au povestit cele întâmplate. Acela a venit prompt, a făcut rugăciune cu priveghere de toată noaptea la Icoană, stabilind îndată ca obicei anual să vină la data de 24 martie în casa Volcianinov, la priveghere. Atitudinea soţului acelei femei s-a schimbat din acea zi.

Ultimul membru al familiei Volcianinov, Ecaterina, devenită prin căsătorie Koniaev, a luat Icoana cu sine, ca zestre. Rugăciunile cu priveghere au continuat în casa Koniaev, pe 24 martie şi 7 noiembrie (nu se cunoaşte motivul exact al adăugării datei de 7 noiembrie pentru priveghere).

În 1863, soţul Ecaterinei, George Koniaev, a făcut demersurile necesare pentru a prezenta propunerea ridicării unei capele în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Muntele umbrit”, alături de un alt lăcaş de cult, în cinstea Icoanei Smolensk a Maicii Domnului, a Sfântului Tihon şi a Sfântului Macarie de Kaliazinsk. „Cred că este foarte potrivit acest loc, a zis el, pentru că el se numea înainte Munte, fiind cel mai înalt loc din oraş. Aici era şi locul de refugiu al tuturor, în vremuri de inundaţie. Deci să se refugieze toţi la mila Maicii Domnului, revărsată şi prin această icoană.”

La 15 iulie 1866 Icoana a fost transferată în capela nou construită, târnosită a doua zi de episcopul Antonie. Aşa a fost dorinţa familiei, ca Icoana să se întoarcă după ani de zile, în biserică. Data de 24 martie a fost stabilită oficial ca dată de pomenire a Icoanei „Muntele umbrit”, fiind trecută în sinaxarele ruse.