Un haiku pentru japonezi

0
257
Un haiku pentru japonezi

Probabil că nu este om care să nu fie impresionat de tragedia prin care trece Japonia în aceste zile. Un cutremur de o magnitudine atât de mare, urmat de un tsunami şi de o explozie la o centrală nucleară par să fie nu doar coşmarul acestui popor, ci prevestirea unor lucruri cu repercusiuni asupra mai multora. Deja guvernul nipon a anunţat că economia va avea de suferit foarte mult, în condiţiile în care Japonia este una din superputerile planetei.

Urmărind zilele acestea fluxurile de ştiri din arhipelagul nipon, n-am putut să nu admir calmul celor mai mulţi japonezi în timpul şi imediat după cumplita catastrofă, am rămas fără grai urmărind imaginile cu valul oceanic ce antrena în calea lui tot ce întâlnea, de la clădiri la maşini şi oameni. M-au impresionat parcelele agricole aliniate ca la expoziţie, cu fiecare colţişor de pământ lucrat şi mi s-a strâns inima când am văzut imensele sere măturate de şuvoiul de apă şi noroi.

Ce popor meticulos, harnic şi tenace a fost lovit de forţele naturii! Parcă e nedrept, dar în acelaşi timp, cu un oarecare egoism, ne spunem că e mai bine că li s-a întâmplat lor şi nu nouă! Măcar ei, cu spiritul lor obedient, harnic şi conştiincios, se vor mobiliza cu toţii şi vor atenua pierderile mai uşor decât alţii.

Nenorocirea care s-a abătut asupra lor ne face să ne gândim la japonezi şi altfel. Parcă acum s-au umanizat. Nu mai sunt doar acei „roboţei” care muncesc cu cel mai mare spor din câte am auzit, nu mai sunt doar fabricanţii de tehnologie de mare competitivitate, nu mai sunt doar autorii unor desene animate care ne încântau nu de mult copilăria. Nu mai sunt nici doar oamenii onoarei absolute din filmele istorice care i-a inspirat pe americani până la a ni-i face cu totul simpatici, deşi spiritul lor se contrazice cu creştinismul nostru. Iar dacă felul în care trăiesc viaţa decurge din felul în care privesc moartea, cu atât mai uimitor este felul în care din sinteza acestora s-a născut – pe vremea când poporul nostru, spre exemplu, purta opinci – poezia al cărei rafinament şi a cărei esenţă nu le pot egala alţii. În treacăt fie spus, un haiku este un poem extrem de scurt, format din 17 silabe, dispuse în versuri de 5, 7, 5 silabe. Stări sufleteşti în consonanţă cu natura erau şlefuite de haijinii (autorii haiku-urilor) de acum câteva sute ani pe tărâmul japonez, devenind artă practicată mai ales la curtea împărătească şi printre nobili. E uimitor cum războinicii, atunci când nu mânuiau armele, se întreceau în festivaluri de haiku.

Gândindu-mă la tot ce ştiu despre japonezi, concluzionez că sunt oameni plini de calităţi. Au însă şi defecte. Tinerii de azi ai Japoniei nu ştiu cât de mult mai păstrează ceva din spiritul onoarei de altădată. Este chiar un fenomen îngrijorător cu privire la atracţia lor morbidă faţă de jocurile pe calculator şi, mai nou, pe telefoanele mobile – sunt în stare să nu facă nimic altceva 20 de ore, uită să mănânce, merg distraţi pe stradă butonând pe sofisticatele lor gadgeturi, neinteresându-i nimic altceva în jur. O generaţie care nu crede în nimic, debusolată, care se închină la zeul modern clădit de mâinile propriului popor: tehnologia inteligentă.

Este detestabil să arăţi cu degetul, să acuzi pe cineva căzut în loc să îi dai mâna să se ridice, ştiu, dar când vezi edificiile acestor oameni făcute armonică şi împinse de valul uriaş ca într-o dorinţă de a se face curat în acele locuri, te gândeşti că acolo este ceva mai mult decât „răzbunarea naturii”. Cum ar descrie cel mai cunoscut haijin japonez, Basho Matsuo, suferinţa de zilele acestea a poporului nipon? Cutremur, tsunami, pericol nuclear – acest tablou pare un haiku prin care Dumnezeu le trimite un mesaj japonezilor. Vor şti ei să-l interpreteze?

ziarullumina.ro