Soția – „tovarășul vieții și al corăbiei noastre”

0
369
Soția – „tovarășul vieții și al corăbiei noastre”

 Unele dintre cele mai frumoase cuvinte creștine care s-au scris vreodată despre rolul și sensul familiei în viața omului și despre relațiile ce trebuie să existe între soți îi aparțin Sfântului Ioan Gură de Aur (+407), care poate fi socotit un adevărat „rapsod” al familiei creștine, al frumuseților și culmilor viețuirii dintre cei doi parteneri și, alături de aceștia, dintre ei și copiii cu care Dumnezeu le binecuvintează familia.

Una dintre caracterizările și comparațiile pe care o face Sfântul Părinte soției creștine este aceea de a fi „tovarășul vieții noastre și al corabiei aceasteia” și aceasta trebuie înțeleasă în cugetul Bisericii și în duhul scrierilor Părinților de Dumnezeu inspirați.
În literatura patristică, este des folosit „motivul mării”, comparația vieții umane cu o călătorie, o navigare pe o mare. Uneori marea aceasta este mai liniștită, pentru că și evenimentele vieții noastre sunt mai echilibrate. Alteori, furtuni și uragane lovesc corabia aflată în valuri, căutând să o scufunde, periclitând viața navigatorilor.
Dacă pe mare, lucrurile sunt adeseori mișcătoare, nu totdeauna este liniște și pe corabie. Dacă marinarii nu sunt căliți prin încercări și primejdii, pentru a le depăși, dacă nici căpitanul nu are discernământ și dragoste de echipaj, tulburările de pe punte sau din interiorul echipajului nu sunt mai puțin dăunătoare decât apele cele mai periculoase și primejdiile cele mai mari.
Lucrurile stau oarecum similar și în cadrul familiei. Viața fiecăruia dintre noi are suișurile și coborâșurile ei, bucuriile, dar și umilințele și înfrângerile sale, și din acest motiv, de mare importanță este persoana pe care o avem ca tovarăș al vieții noastre. Valurile vieții par a se ridica necontenit tot mai înalte și tot mai periculoase, căutând să scufunde corabia familiei creștine. Amânarea până la refuz a întemeierii căsniciei, relațiile promiscui și păcătoase între tineri, folosirea unor false criterii de selectare a „tovarășului” de viață, violența verbală și fizică, lipsa de comunicare, practici sexuale bizare, căutarea exclusivă a plăcerii, prin care celalaltă persoană este transformată într-o simplă jucărie, menită să satisfacă poftele și plăcerile bolnave, aflate într-o permanentă progresie, a unui partener egoist, evitarea nașterii de copii și avortul, abandonul și divorțul sunt câteva dintre acestea valuri, ce caută să îndepărteze corabia aceasta de la destinația ei esențială – țărmul fericit al veșniciei.
Însă, precum certurile dintre membrii echipajului periclitează călătoria, la fel și relațiile încordate, devitalizate, lipsite de afecțiune și prețuire, de dragoste și sacrificiu, din partea celor doi soți, afectează în egală măsură, buna navigare pe marea vieții acesteia.
De aceea, o mare importanță în trăinicia și împlinirea unei căsnicii creștine o au calitățile fiecăruia dintre cei doi soți. Or, experiența general umană demonstrează faptul că, într-o familie, rolul duhovnicesc al soției este unul covârșitor. Gândindu-se la aceasta, Sfântul Apostol Pavel consideră că, într-adevăr, „o femeie credincioasă mântuiește un bărbat necredincios” (I Cor, 7,14). Dacă tovarășul de viață al bărbatului, soția sa, este o persoană calmă, caldă, echilibrată, temperată, care nu își pierde liniștea și cumpătul nici chiar în cele mai mari încercări din viața sa și ale familiei sale, căsnicia aceasta se aseamănă unei călătorii line și liniștite, pe valurile unei mări, ale cărei primejdii și locuri periculoase sunt cunoscute și înțelept evitate.
Dacă dimpotrivă, acest tovarăș este unul mereu revoltat și agitat, dacă nu se înțelege și suportă nici măcar pe sine totdeauna, întreg „echipajul” familiei are de suferit, pentru că atmosfera din sufletul unuia se răspândește și asupra celorlalți și se lărgește asupra întregului mediu.
Dacă atmosfera din familiei, relațiile dintre soți, pe de o parte, iar pe de altă parte, dintre părinți și copii, dintre rude și apropiați, dintre prieteni și confidenți, sunt unele frumoase și armonioase, viața aceastora, unii alături de ceilalți, în dragoste și comuniune, în ajutor și prețuire, este una fericită, iar călătoria lor prin lumea și prin existența aceasta efemeră are o finalitate profund duhovnicească, oferă bucurii și împliniri variate încă de aici, dar mai ales fericire și răsplată veșnică, proporțională cu eforturile fiecăruia.
Dacă, dimpotrivă, relațiile dintre ei sunt dizarmonice, tulburate și frământate, căsnicia care are în centrul ei astfel de persoane este una învolburată, marcată de disfuncționalități și dezechilibre și conduce adesea spre naufragiu și scufundare în valurile lumii acesteia, dar și în întunericul veșnic al iadului, în care suferința cea mai mare va fi, potrivit Sfântului Isaac Sirul, „biciul iubirii”, adică absența acesteia și viețuirea veșnică în Imperiul urii și al singurătății.
Dacă pentru cei dintâi, cei trăind în credință și armonie, această călătorie se încheie prin ancorarea la țărmul raiului, pentru cei care nu au descoperit și cultivat adevăratul sens al iubirii, familiei și căsniciei, conviețuirea și însăși viața lor se transformă într-un naufragiu, într-o scufundare și pierire veșnică.

doxologia.ro