Mănăstirea Slătioara

0
3002

MÂNĂSTIREA SLĂTIOARA

Mitropolia Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit


Situare

Mânăstirea Slătioara cu hramul mare „Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos” este situată în satul Slătioara, comuna Râşca, judeţul Suceava, la 30 de km de oraşul Fălticeni.

Întemeietorul mânăstirii

Piatra de temelie a mânăstirii ,,Schimbarea la Faţă a Domnului” a fost pusă în anul 1947 de către Prea Sfinţitul Glicherie Tănase, arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Răsărit, la vremea aceea ieromonahul Glicherie.

Născut în anul 1891, la 9 februarie, în satul Mihoveni, în împrejurimile cetăţii Suceava, P.S. Glicherie a primit la botez numele de Gheorghe. Tânărul Gheorghe a intrat frate la mânăstirea Cetăţuia, unde, după numai opt luni de ascultare este tuns în monahism, la 24 decembrie 1916 primind numele de Glicherie, nume grecesc ce se traduce în limba română ,,om dulce”. Apoi este hirotonit ierodiacon la 11 ianuarie 1918, iar la 29 iunie1920, este hirotonit întru preoţie. În anul 1923, cuviosul Glicherie este numit de Mitropolie igumen al schitului Procrov, schit aflat în subordinea Mânăstirii Neamţ. Împreună cu ierodiaconul David Bidaşcu au restaurat schitul şi au înviorat viaţa monahală. În anul 1924, schitul Procrov respinge reforma calendarului, iar apoi, în anul 1926 (când a venit hotărârea Sfântului Sinod de a prăznui Sfintele Paşti cu 13 zile înainte, după stilul nou) ieromonahul Glicherie părăseşte schitul hotărât să nu slujească în nici o biserică care a adoptat schimbarea calendarului.

Stareţul Mânăstirii Neamţ, Nicodim Munteanu, l-a sfătuit pe Glicherie să accepte calendarul nou, iar în schimb va primi pe lângă Procrov şi stăreţia celuilalt schit din vecinătatea mânăstirii, Vovidenia. Bineînţeles că a refuzat, socotind reforma necanonică şi nedreptăţită şi, împreună cu David Bidaşcu s-au ascuns în pădure, în apropierea schitului Sihla, la Râpa lui Coroi, unde şi-au construit un mic paraclis; acolo au trăit doi ani şi li s-au mai alăturat trei monahi.

La 14 noiembrie 1927 au plecat în pelerinaj la Sfântul Munte Athos, cuviosul Glicherie slujind la schitul românesc Prodromul. Stareţul acestui schit, văzând râvna lui, l-a tuns întru schivnicie, iar la 14 septembrie 1928 se întoarce în România, la Râpa lui Coroi. Acesta este momentul în care încep necazurile cu Biserica oficială şi cu autorităţile, din cauza neacceptării calendarului gregorian; este arestat şi închis în mai multe rânduri, suferind mult în închisoare.

În toamna anului 1930, pleacă la Ierusalim împreună cu câţiva creştini unde slujeşte vreme de şase luni, întorcându-se în ţară după Sfintele Paşti. Se stabileşte pentru o vreme în comuna Rădăşeni, în judeţul Suceava unde credincioşii voiau să construiască o biserică în care să se slujească după calendarul iulian. Biserica a fost terminată şi sfinţită la 8 mai 1932. Tot atunci s-au mai construit biserici şi la Brusturi (Neamţ), Urecheni (Neamţ), Râşca, Bogdăneşti şi Drăguşeni (Suceava) şi Balş (Iaşi), în total 36 de biserici. În această perioadă se înmulţesc conflictele cu autorităţile.

Cuviosul Glicherie a plecat la Sfântul Munte Athos în 1935 prin Serbia. Voia să convingă un arhiereu ce slujea după calendarul iulian să vină în România să hirotonească episcop. Împrejurările le sunt potrivnice la Atena, la Belgrad, la Budapesta şi la Viena şi de aceea se întorc în ţară.

În anul 1936 este arestat din nou, acuzat de stilism, dar şi de vina de a fi când legionar când comunist. Este condamnat la moarte în 1939 în lagărul legionarilor din Miercurea-Ciuc, dar scapă cu ajutorul lui Dumnezeu. Este eliberat şi pleacă în judeţul Neamţ unde împreună cu David Bidaşcu construiesc un bordei unde se ascund. Îi descoperă un om din satul Slătioara, Toader Florea care îi ascunde în satul vecin, Buda. După al doilea război mondial, autorităţile au acordat Bisericii personalitate juridică; a reînceput construcţia de biserici şi reconstrucţia celor distruse.

În anul 1947 încep lucrările de construcţie la Mânăstirea Slătioara şi se ia legătura cu episcopul Galaction Cordun-care s-a opus calendarului şi era prigonit de autorităţi- căruia i-au propus să devină conducătorul Bisericii Ortodoxe Tradiţionale de Răsărit, denumirea oficială de atunci. S-a stabilit ca Galaction Cordun să vină când mânăstirea va fi gata, adică în anul 1955.

În anul 1950, Partidul Comunist îşi întărise puterea şi reîncepe prigonirea celor ce nu voiseră să schimbe calendarul. Glicherie, David, Meftodie au fost arestaţi şi trimişi la canalul Dunăre-Marea Neagră cu o condamnare de 2 ani. După executarea pedepsei revin la mânăstire.

În ziua de 21 Mai 1955 , cel ce avea să devină primul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit, Galaction Gordun soseşte la Slătioara iar ieroschimonahul Glicherie primeşte rangul de arhimandrit . Mitropolitul Galaction împreună cu arhimandritul Glicherie sunt arestaţi, primul este trimis cu domiciliu obligatoriu la Mânăstirea Căldăruşani, iar celălalt în Bărăgan în comuna Răchitoasa.

De la stânga la dreapta, Prea Sfinţiţii Evloghie Oţa, Glicherie Tănase şi Meftodie Marinache

În ascuns, cuviosul Glicherie este hirotonit arhiereu de către Mitropolitul Galaction, de asemenea sunt hirotoniţi şi arhiereii Meftodie şi Evloghie.

După moartea Mitropolitului Galaction în anul 1959 conducător al bisericii a rămas P.S. Glicherie, iar la 18 Sept/1 Oct 1968 a fost numit Arhiepiscop şi Mitropolit al B.O.R.R. pe care o va păstori până la 15/28 iunie 1985 când a trecut la Domnul.

După moarte s-a arătat la diferitre persoane cerând să anunţe conducerea Bisericii care să îl deshumeze fiind îngropat în biserica Mânăstirii. Deschizîndu-se mormântul s-au găsit osemintele lui frumos mirositoare, au fost spălate cu vin şi unse cu Sfântul şi Marele Mir, find pregătite pentru ziua canonizării sale care va fi la data de 15/28 iunie 1999 cu numele Sf. Ierarh Glicherie Mărturisitorul.


Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, care se află în biserica Mânăstirii Slătioara

Scurt istoric al mânăstirii

După înscăunarea P.S. Glicherie ca Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit, mitropolia a cunoscut o perioadă înfloritoare, dezvoltându-se din punct de vedere material, dar, mai ales duhovniceşte. În martie 1983, ca urmare a unor încercări de distrugere a centrului Bisericii Ortodoxe de Răsărit, sfântul lăcaş ia foc, focul pornind din clopotniţă şi ajungând până la blocul de chilii al mânăstirii. Monahii au avut mult de suferit în urma acestui incendiu, străduindu-se să renoveze şi să reconstruiască părţile afectate. În aceeaşi perioadă, biserica mânăstirii va fi mult mărită, renovată şi repictată.


Mitropolia, în urma incendiului din 1983

Astăzi, mânăstirea este angajată în construcţia unei noi Biserici mitropolitane, cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, precum şi în diversificarea îndeletnicirilor monahale.


Noua Biserică mitropolitană, în construcţie