Lenea în Sfânta Scriptură

0
221
Lenea în Sfânta Scriptură

Un părinte profesor ne-a spus odată la curs ceva ce m-a lăsat cu gura căscată pe moment, pentru că nu-mi pusesem niciodată problema în acel fel. Discutându-se în sală de cât timp mai este până la examen şi de câtă materia ne-a dat părintele profesor, el ca să calmeze spiritele a spus:

„Timpul se dilată pentru cei harnici şi au timp să facă tot ce-şi propun, dar fuge parcă de cei ce se plâng  mereu şi astfel n-au timp de nimic!”

Am realizat imediat că problema e la mine şi la fel în care mă raportez la problemele pe care le am de rezolvat. Un prieten, care este inginer şi manager de proiect, participând la fel de fel de traininguri a realizat că într-un proiect cel mai important factor este timpul. O gestiune precară a lui duce la creşterea costurilor, iar creşterea costurilor duce la scăderea profitului sau chiar la pierderi.
Pentru noi creştinii timpul nu înseamnă bani ca-n marile proiecte economice, ci perioada care trebuie depăşită pentru a ne apropia cât mai repede de Dumnezeu şi de oameni prin iubire. Am făcut o căutare rapidă pentru cuvântul lene în Sfânta Scriptură şi am găsit destul de multe pasaje care abordează acest subiect:
„Din ziua în care a scos Domnul pe părinţii noştri din pământul Egiptului şi până în ziua aceasta, am fost neascultători de Domnul Dumnezeul nostru şi ne-am lenevit, ca să nu auzim glasul Lui.” (Ec. 10, 18)
Foarte interesant că acesta este primul verset care vorbeşte despre lene, dar despre una mai deosebită: lenea neascultării de Dumnezeu. Toată suferinţa vieţii noastre e cauzată de păcate şi de neimplinirea poruncilor Lui. Un profesor spunea că o firmă nu poate stagna din punct de vedere economic ci poate doar scădea sau creşte. Acelaşi lucru şi-n viaţa noastră, nu poţi stagna sufleteşte, ori te afunzi în suferinţă şi singurătate prin păcatele pe care le săvârşeşti, ori te ridici sufleteşte către Dumnezeu şi-ţi deschizi inima faţă de oameni. Cei din afara Bisericii păcătuiesc din neştiinţă iar cei din Biserică păcătuiesc din lenevire.
„Din pricina lenei, grinzile casei se lasă, iar când stai cu mâinile în sin, apa picură în casă.” (Baruh 1, 19)
Omul ar trebuie să se folosească de creaţie pentru a-L cunoaşte mai mult pe Dumnezeu şi pe sine, înţelegând care este de fapt menirea vieţii lui pe pământ. Omul ar trebuie să manipuleze lumea înconjurătoare (universul) în mod creativ pentru a câştiga iubirea celor din jur, ori prin lene face exact opusul: se complace în starea care e, nu vrea să evolueze, nu crede că are nevoie de ajutor şi nici nu conştientizează că ar trebuie să dăruiască ceva aproapelui, oricine ar fi acela.
Sfântul Apostol Pavel întăreşte acest lucru zicând:
„Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi.” (Ga. 6, 9)
Noi, creştinii ar trebuie să facem binele dezinteresat, dar pentru cei leneşi, ca motivaţie, e bună şi răsplata. Dumnezeu ne răsplăteşte şi aici şi în împărăţia cerurilor orice bine cât de mic.
În parabola cu talanţii, cel care a îngropat talantul său, nefolosindu-l, a fost mustrat aspru de stăpân şi pedepsit în cele din urmă:
„Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? ” (Mt 25, 26-27)
Aici, lenea este condamnată de Hristos pentru că El accentuează că fiecare avem un dar sădit de Dumnezeu în personalitatea noastră. Şi de aceea este numit şi dar pentru că darul se oferă, nu se ţine pentru sine în mod egoist. Lenea este nefolosirea darului, sau mai bine zis ne-conlucrarea cu Dumnezeu în punerea în practică a acestui dar.
Solomon în pildele sale întăreşte acest afirmaţie, spunând că oricât ar fi de mic darul tău el poate aduce foarte mult bine întregii lumi:
„Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!. Ea, care nu are nici mai-mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor, îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge la seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în putere, dar e minunată cu iscusinţa. Până când, leneşule, vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? „Puţin somn, încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat cu mâinile încrucişate!” Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar. Dar dacă nu vei lenevi, atunci va veni secerişul tău ca un izvor, iar lipsa va fi departe de tine.” (Pildele lui Solomon 6, 6-11)
Toţi vrem mai mult de la viaţă, dar v-aţi gândit vreodată dacă facem destul ca să primim mai mult. Poate muncim prea puţin, poate suntem prea leneşi.
„Precum este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi, aşa este omul leneş pentru cei ce-l pun la treabă.” (Pildele lui Solomon, 10, 26)
Toţi suntem Trupul lui Hristos, Biserica pentru care şi-a dat viaţa pe cruce. Dar dacă un mădular din tot acest trup suferă atunci întreg trupul va percepe suferinţa. Lenea unora afectează în mod negativ întreaga societate, e ca o boală contagioasă…
Pentru cel leneş totul pare greu şi inaccesibil dar el nici cu degetul cel mic n-a încercat să vadă dacă e chiar aşa. Cel harnic are experienţa reuşitei şi încrederea că va reuşi din nou. Cel credincios are experienţa ajutorului primit de la Dumnezeu şi nu se dă înapoi din faţa greutăţilor sau a diferitelor provocări. Cel leneş n-are nici credinţă că-l va ajuta Dumnezeu şi nici voinţă să-ncerce măcar.
„Leneşul nu-şi frige nici vânatul lui; cea mai scumpă comoară pentru om este munca.”
„Sufletul celui leneş pofteşte, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat.”
„Calea celui leneş e ca un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă.”
„Lenea te face să cazi în toropeală; sufletului trândav îi va fi foame.”
„Leneşul întinde mâna în blid şi nu are putere s-o ducă la gură.”
Toamna leneşul nu lucrează, iar când vine să culeagă rodul la seceriş, nimic nu află.”
„Pofta celui leneş îl omoară, căci mâinile nu voiesc să lucreze.”
„Cel leneş pune pricini şi zice: „Afară este un leu, aş putea să fiu sugrumat în mijlocul uliţelor”.
(Pildele lui Solomon)
Există o lene şi a celor harnici: lenea de a mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut şi pentru toate câte au primit:
„Atunci îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte şi le-a zis: „Binecuvântaţi pe Dumnezeu, slăviţi-L şi cunoaşteţi slava Lui şi mărturisiţi înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi! Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa numele Lui şi a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu! Şi voi să nu vă leneviţi a-L preaslăvi.”
Pe noi creştinii lenea ne poate costa mântuirea. Lenea este şi o complacere continuă în păcat, dar cu un mare risc. Păcatul săvârşit în mod repetat, zile la rând, ani, unul după altul, întră aşa de mult în fiinţa noastră încât foarte greu şi cu multe suferinţe poate fi scos. Lenea adoarme conştiinţa, şi lasă deschisă uşa simţurilor spre păcate.
Sfântului Antonie cel Mare i-a arătat Dumnezeu prin vedenie că prin muncă va putea scăpa de ispitele diavolilor, împletind coşuri de nuiele.
Ocupă-ţi mintea şi trupul cu ceea ce este bun, ca să nu le faci mijloace de rău în mâna diavolului!
„Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios.” şi „rugaţi-vă neîncetat” sunt îndemnuri foarte explicite la alungarea lenei şi la folosirea timpului în mod cât mai eficient, bine ştiind că în Ortodoxie eficienţa înseamnă iubire lucrătoare, exprimată prin fapte.

(Claudiu Balan)
ortodoxiatinerilor.ro