Haina postului și pregătirea pentru primirea ei

0
246
Haina postului
și
pregătirea pentru primirea ei

În două zile vom ajunde să îl trăim mai în adânc. Pentru unii cuvântul acesta care vorbește de o perioadă din timp și o abținere a trupului pare a fi destul de greu de înțeles și în același timp de acceptat. Greu le essote la unii să ajungă la înțelesul adevărat al cuvântului descoperind și miezul valoric și constructiv al lui.

Pentru a înțelege postul în totalitatea sa înainte de toate ar fi bine să amintim puțin despre originea acestui – așa zis – ritual religios personal.

Din învățătura unor Sfinți părinți postul își are originea încă în grădina Edenului, atunci cand omul îl primește ca și pe o poruncă: „A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”Fac. 2, 16-17. Avertizat că are un vrăjmaș, omul e învățat în ce chip să-l biruie, prin ascultare de poruncă și post. Ajutorul în lupta cu răul e haina binecunoscutului nostru ritual: postul care capătă existență chiar în Rai. Asemenea ni se confirmă în aceleași împrejurări despre felul hrănii la care este îndemnat primul om: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră” Fac. 1, 29. Nu putem să nu spunem că despre post s-a amintit pe întregul conținut al Vechiului Testament). (Deut. IX, 10; Lev. XVI, 29-31; Jud. XX, 26; I Regi VII, 6; Is. LVIII, 6; Ioil II, 15; Iona III, 5-8). Moise prin legea sa a cerut poporului evreu o atenție deosebită postului. El însăși postind timp de 40 zile și 40 de nopți când era pe muntele Sinai pentru a primi Legea de la Dumnezeu (Exod 34.28). Împăratul Iosafat a chemat tot poporul Israel la post când erau înconjurați de moabiți și amoniți (2 Cronici 20.3). Ca răspuns la predicarea lui Iona, oamenii din Ninive au postit și s-au îmbrăcat cu saci (Iona 3,5). Postul și rugăciunea erau făcute de multe ori în vremuri de strâmtorare sau necaz. David a postit când a aflat că Saul și Ionatan au fost uciși (2 Samuel 1.12). Neemia a avut un timp de post și rugăciune când a aflat că cetatea Ierusalim încă era în ruine (Neemia 1.4). Dariu, împăratul persan, a postit toată noaptea când a fost obligat să-l arunce pe Daniel în groapa cu lei (Daniel 6:18). Asemenea Vechiului Testament vedem că și Mântuitorul acordă o atenție destul de importantă postului. Înainte de a-și începe activitatea sa, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a retras în pustie, unde a postit 40 de zile și 40 de nopți (Matei 4, 2; Luca 4, 2), arătând astfel prin însuși exemplul Său și desăvârșindu-l prin arătarea adevăratului său sens, cât și a modului în care trebuie să fie practicat (Matei 6, 16-18). Și pentru cei care vorbesc despre post nu este permis să nu vorbească și despre rugăciune ca și o haină de apărare a modalității de postire, la fel recomandată de Mântuitorul și oferind-o ca drept mijlocul cel mai eficace de a izgonire a diavolilor (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Urmând exemplul mai marilor săi și Sfinții Apostoli dimpreună cu ucenicii lor au continuat practicarea postului, pregătindu-se totdeauna pentru misiuni importante prin post și rugăciune (F.A, 13, 3; 14, 23). Sfinții Părinți din veacurile următoare au practicat și recomandat postul, descoperind valoarea deosebită a lui, iar prin hotărârile unor Sinoade ecumenice și particulare, ca și prin canoanele unor Sfinți Părinți, postul a fost instituționalizat (can. 66 și 69 apost.; canonul 89 sin. VI ecum.; canoanele 49, 50, 51 și 52 Laodiceea; Canonul 1 de la Dionisie al Alexandriei; canonul 15 de la Petru al Alexandriei; canoanele 8 și 10 Timotei al Alexandriei, și multe altele).

 

Și este destul de ferm și clar faptul că postul se practică și în biserica noastră. Dar precum bine se știe postul este o abținere de la unele alimente și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, dintr-un motiv religios-moral. Dar pentru a înțelege semnificația corectă a postului nu este suficient și nu trebuie să ne oprim doar la dimenisunea lui somatică (σώμα gr.= trup) ci se necesită o apelare și la nivel spiritual. Și merită să amintim numele unor mari Sfinți Părinți care au insistat pe acest lucru: Irineu, Ieronim, Augustin, Epifaniu, Petru al Alexandriei, Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Timotei și Teofil ai Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Nichifor Mărturisitorul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin și alții. Ei nu au uitat să accentueze că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală. „Postul cel adevărat – spune Sf. Vasile cel Mare – constă în reținerea de la cele rele. Dezleagă toată legătura nedreptății, iartă aproapelui tău vătămările, dăruiește lui datoriile. Tu nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău. Tu te reții din vin, dar nu înfrânezi zburdările trupului. Tu nu mănânci până seara, dar petreci ziua cu procese”. (Cuvânt despre post, 10). Linia ținută de ei este cel al postului bun și corect atunci când se vede și nevoința în a se abține și de la gânduri, pofte, patimi și fapte rele. Ceea ce înseamnă că adevăratul post este acela care îmbină cele două aspecte ale lui: postul trupesc cu postul sufletesc. O asemenea învățătură ne este sugerată și prin rânduiala cântărilor bisericești: „Să postim post primit, bine plăcut lui Dumnezeu: postul cel adevărat este înstrăinarea de răutate, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământ mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevărat și bine primit” (Triod, stihira I de la stihoavna Vecerniei de luni, întâia săptămână din post).
Ca și concluzie la cele spuse mai sus și la cele înțelese prin cele trăite putem trage următoarele concluzii care să ne fie și ca o învățătură pentru noi cei care pășim pragul viitorului și frumosului post al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos:
1. Postul este de origine și instituire divină, fiind practicat atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament chiar de însuși Mântuitorul Hristos și recomandat fiind urmașilor Săi.
2. Postul este deplin doar în raportul de unanimitate între cele două aspecte ale lui: aspectul trupesc și cel spiritual. Lucru lăsat în lumină chiar de învățătura Mântuitorului, a Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți cât și din scrierile unor renumiți teologi.
3. Postul este de un înalt sens religios. Și acest lucru îl spun din cele care se văd din practicarea postului. Pot să spun că postul este un act de cinstire a lui Dumnezeu.. Este un efort, o jertfă dintr-un act liber din partea credinciosului, o renunțare de bunăvoie la ceea ce nu ne-a fost oprit(F.A. 10, 10-16), din iubire și pentru preamărirea lui Dumnezeu în ființa noastră. Și toate acestea se fac în scopul propriei noastre creșteri morale. Postul ne este și armă și scut dar și un exercițiu în înfrânarea poftelor și a patimilor. Căci prin aceste înfrânări ne ajută să înțelegem că noi suntem peste bunuri și nu bunurile sunt peste noi. Și mai putem numi postul ca o formă de pocăință și un mijloc de descătușare de tot ceea ce ne oprește de la scopul vieții noastre: mântuirea.
Așadar, cinstiți creștini, postul să ne fie ca și un motiv de bucurie căci doar spus este: „Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei?” Mt. 9. 15. Când postim să ne bucurăm și să radiem lumină pe fețele noastre pentru a vesti tuturor că toate le facem cu bucurie și spre bucurie. Toate din dragoste pentru Domnul le facem și pentru aceasta ni se cere: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” Mt. 6, 16-18. Nu o faceți fiind impuși de cineva din exterior ci ca o obligație lăuntrică care să fie tânjirea după Împărăția lui Dumnezeu și ca o voință de luptă cu puterile întunericului care dorește să ne subjuge păcatului și prin aceasta pierzării.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie