Fiţi atenţi la baobabi!

0
1652
Fiţi atenţi la baobabi!

 Vreau să vă propun spre lectură un mic fragment din lucrarea lui Antoine de Saint Exupéry, micul Prinţ, care deşi pare o carte cu conţinut departe de a fi religios, totuşi cred că ne poate fi de folos de vom căuta să vedem şi adevărul ascuns. 

„Într-adevăr, pe planeta micului prinţ se găseau, ca pe toate planetele, şi ierburi bune şi ierburi rele. Prin urmare, seminţe bune, de ierburi bune şi seminţe rele, de ierburi rele. Numai că seminţele n-ai cum să le vezi. Ele dorm în tainiţa pământului, până când i se năzare câte uneia să se trezească. Atunci începe să se întindă şi scoate la soare, mai întâi cu sfiiciune, un firicel plin de farmec şi nevătămător. Dacă e vorba despre un fir de ridiche ori de trandafir, îl poţi lăsa să crească-n voia lui. Dar dacă-i vorba despre o plantă rea, trebuie s-o smulgi numaidecât, chiar din clipa în care ai descoperit-o. Or, pe planeta micului prinţ se aflau nişte seminţe îngrozitoare… seminţele de baobab. Pământul planetei era plin de ele. Iar de un baobab, dacă prinzi de veste prea târziu, nu te mai poţi descotorosi niciodată. Năpădeşte întreaga planetă. O străpunge cu rădăcinile. Şi dacă planeta este prea mică, şi dacă baobabii sunt prea mulţi, o fac să sară-n aer.
– E ceva ce ţine de disciplină, mi-a mărturisit mai târziu micul prinţ. După ce te-ai dichisit de dimineaţă, trebuie să dichiseşti cu grijă şi planeta. Trebuie să te străduieşti să smulgi întotdeauna baobabii, de îndată ce-i deosebeşti de tufele de trandafir, cu care se aseamănă mult, când sunt foarte mici. E o treabă foarte plicticoasă, dar foarte uşoară. (…) Uneori, de laşi o treabă pentru mai târziu, nu-i nici o pagubă. Când e însă vorba de baobabi, întotdeauna se întâmplă o groaznică nenorocire…Ştiam undeva o planetă, locuită de un trândav. Nu luase seama la trei copăcei …”

Cine are urechi de auzit să audă. /Matei 13-9/.

Cu râvnă întru Domnul,
Lozan Natalia