Domnul a dat, Domnul a luat

0
347

Domnul a dat, Domnul a luat

 

De multe ori ne comportăm ca și cum ceea ce avem ar fi al nostru. De multe ori ne întristăm când pierdem ceva și ne bucurăm când primim fără să ținem cont de faptul că nu noi suntem stăpâni pentru totdeauna ai lucrurilor acelea. Atitudinea dreptului Iov, pe care probabil că o admirăm, ni se pare totuși „puțin” extremistă. Care om pierde ceva și nu zice câte ceva mărunțit printre dinți? Scuza pe care o punem cel mai adesea înainte este „eh, oameni suntem”. Da, suntem oameni și tocmai de aceea suntem chemați să nu ne lăsăm înfrânți de nimic.

Foarte adesea încercăm să ne luptăm cu efectele. De exemplu încercăm să nu înjurăm sau să ne abținem să nu batem pe cineva. Și este un lucru bun să încercăm să ne abținem de la a face lucruri rele, care pot să rănească. Dar lucrarea duhovnicească nu se face doar la suprafață. Bine este să căutăm motivul pentru care am ajuns în situația aceea rea și să lucrăm la rădăcină ca să avem parte de efecte statornice, nu doar de moment.

Am pierdut un lucru, ne enervăm, începem să spunem lucruri fără socoteală, poate să ne gândim la tribunale sau la alte moduri de a recupera ceea ce am pierdut și iată că pe lângă lucrul acela material, ne pierdem foarte repede și liniștea sufletească. Atunci când conștientizăm că nimic din ceea ce avem nu este de fapt al nostru, că nu suntem decât administratori pentru o perioadă oarecare de timp a lucrurilor pe care spunem că le avem, tăiem problema de la rădăcină. De ce să mă tulbur dacă nu mai am ceva ce era la mine acum câteva zile și acum a ajuns în altă parte? De ce să-mi pierd liniștea dacă Dumnezeu a socotit că este mai de folos ca acele lucruri să ajungă la altcineva care probabil că are mai multă nevoie de ele?

Poate veți spune că acestea sunt cuvinte din Pateric și sunt potrivite doar călugărilor. Dar liniștea și pacea sufletească este accesibilă oricui voiește să întindă mâna să le ia. Nu este doar apanajul celor retrași în pustie. Este necesară doar voința de a schimba atitudinea față de ceea ce avem în buzunar sau în fața noastră. Doar atitudinea. Nici măcar nu trebuie să aruncăm lucruri pe geam pentru a deveni săraci, e suficient dacă le privim ca pe o formă de împrumut, ca pe lucruri pe care ni le dă Dumnezeu ca să putem trăi. Nu degeaba spune Hristos să nu ne îngrijim de ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca. Și nu spune asta ca să încurajeze lenea, ci doar ca să ne arate că putem folosi timpul acelei îngrijorări în moduri mult mai bune. Putem să ne rugăm și să dăm slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce avem. „Că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El.”

Hristos ne învață că nu este important nici dacă avem punga plină nici dacă e goală și nici măcar dacă nu avem pungă deloc. Nici una dintre acestea nu ne împiedică la mântuire. Se pot mântui și cei cu palate și cei fără colibă atâta vreme cât nu-și lipesc inima de cele de lângă ei și nici nu cârtesc împotriva lui Dumnezeu pentru ceea ce nu au. Inima cea curată, sau atitudinea, este cea care ne apropie sau ne depărtează de Dumnezeu.

De aceea ne este de folos să spunem des cuvintele „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”

site sursa