Ce sunt exorcismele?

0
1194

Ce sunt exorcismele?

Exorcismele sunt rugăciuni sau rânduieli pentru slobozirea omului, naturii, făpturilor şi lucrurilor de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului şi duhurilor rele. Această ierurgie are o formă specială, imperativă, de poruncă şi blestem, puterile întunericului fiind certate şi poruncindu-li-se, în numele Atotputernicului Dumnezeu, să se depărteze de făpturi, lucruri sau locuri.

Care este puterea vrăjmaşului asupra omului ?

După ce a căzut din slava în care îl rânduise Dumnezeu şi s-a făcut înger al întunericului, vrăjmaşul a pizmuit fericirea omului aşezat de Dumnezeu în raiul desfătării, darurile primite şi relaţia acestuia cu Făcătorul său. Prin urmare, el a căutat să-i facă rău şi, amăgind-o pe Eva, i-a convins pe primii oameni să încalce porunca dată lor de Dumnezeu.

Călcând porunca dumnezeiască, Adam şi Eva, ca şi toţi urmaşii lor, au căzut în robia vrăjmaşului. Puterea diavolului şi a demonilor săi s-a slobozit şi s-a răspândit pe pământ pretutindeni. Până la venirea Mântuitorului, după moarte toţi oamenii mergeau în iad, în stăpânirea diavolului. Prin răstignirea Sa pe cruce, Mântuitorul ,,a călcat cu moartea pre moarte” şi a deschis raiul cel încuiat pentru greşeala strămoşilor.

Apoi, din cauza firii căzute a omului, care-i pricinuieşte îndepărtarea de harul Sfântului Duh şi aplecarea spre păcat, vrăjmaşul îl poate influenţa pe om. După cum îşi rânduieşte viaţa, omul deschide sau închide porţile sufletului său în faţa uneltirilor vrăjmaşului. Acesta îi strecoară gânduri necurate, îi creează prilejuri favorabile pentru păcat, străduindu-se să-l rupă cu totul de Dumnezeu şi să-l ia în stăpânirea sa. Fără învoirea omului la păcat, diavolul nu are nici o putere asupra acestuia, fiindcă omul, având voinţă liberă, este singurul care îi poate da putere asupra sa şi se poate lăsa prins în mrejele înşelătoare ale îngerului întunericului.

Ce este îndrăcirea ?

Potrivit Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, diavolul şi demonii săi se află la originea unor boli. Acţiunea lor se manifestă, de cele mai multe ori, în mod indirect, dar în unele cazuri ia forma directă a posesiunii sau îndrăcirii. În această ultimă situaţie, cu slobozenia lui Dumnezeu, unul sau mai mulţi demoni asediază trupul şi sufletul unui om şi fac din ele sălaşul lor, le pustiesc şi le ruinează sănătatea (Tertulian, Apologeticul, XXXVII, 9), ,,pricinuiesc trupului boli sau alte tulburări grozave, iar sufletului tulburări neaşteptate şi extraordinare, folosind violenţa” (Tertulian, Apologeticul, XXII, 4; Tatian, Cuvânt către elini, 18).

Evangheliştii, Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti relatează, în scrierile lor, o mulţime de cazuri asemenea, în care duhurile necurate iau în stăpânire trupul omului. Un astfel de om este purtat de duh pentru a săvârşi necurăţii şi a înspăimânta oamenii; demonul poate vorbi prin gura sa, iar când este uneori slobozit de această năpastă, omul nu îşi aminteşte cuvintele sau faptele sale, şi când i se spune de ele se sperie şi cade în deznădejde.

Care este originea termenului „exorcism” ?

‘Exorcism’ provine din termenul grec εξορχίζω – a pune la jurământ, a jura, din care derivă εξορχίςμος – izgonire de demoni prin jurare; ele au la rădăcină cuvântul ορχος – jurământ. A exorciza înseamnă a jura (afurisi, blestema) un diavol să iasă din zidirea lui Dumnezeu. În vechile molitfelnice româneşti, exorcismele erau numite jurăminte, denumire care se mai păstrează astăzi, pe alocuri, printre credincioşii din Ardeal.

Care este originea exorcismelor ?

Prin întruparea Mântuitorului şi lucrarea Sa pe pământ, diavolul este încătuşat şi supus puterii Duhului lui Dumnezeu, căci scrie Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: Spre aceasta s-au arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului (I Ioan 3, 8). Alungarea demonilor de către Hristos este unul dintre semnele mântuirii pe care El ne-o aduce: Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pre demoni, iată, a ajuns la voi Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 12, 28).

Mântuitorul a tămăduit mulţi îndrăciţi, în Evanghelii fiind relatate pe larg sau menţionate precis 7 astfel de vindecări: îndrăcitul din Capernaum (Marcu 1, 21-28; Luca 4, 31-37), îndrăcitul (sau îndrăciţii) din ţinutul Gadarenilor (Matei 8, 28-34), copilul lunatic (Matei 17, 14-21), îndrăcitul mut (Matei 9, 32-34; Luca 11, 14-15), îndrăcitul orb şi mut (Matei 12, 22-24), fiica femeii hananeence (Matei 15, 21-28; Marcu 7, 24-30) şi Maria Magdalena (Marcu 16, 9).

Şi răspunzând unul din norod, a zis: Învăţătorule, am adus pre fiul meu la Tine, având duh mut. Şi oriunde îl apucă pre el, îl zdrobeşte, şi face spume, şi scrâşneşte cu dinţii, şi se usucă. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l scoată, şi n-au putut. Iar El răspunzând au zis lui: o neam necredincios ! Până când voiu fi cu voi ? Până când voiu suferi pre voi ? Aduceţi-l pre el la mine ! Şi l-au adus pre el la Dânsul. Şi văzându-l pre Dânsul, îndată duhul l-a scuturat pre el, şi căzând la pământ, se tăvălea spumând. Şi au întrebat pre tatăl lui: câtă vreme este de când i s-a făcut lui aceasta ? Iar el a zis: din copilărie; şi de multe ori pre el şi în foc l-a aruncat şi în apă, ca să-l piarză; ci, de poţi ceva, ajută-ne nouă, fiindu-ţi milă de noi ! Iar Iisus i-au zis lui: de poţi crede, toate sunt cu putinţă credinciosului. Şi îndată strigând cu lacrimi tatăl copilului, a grăit: crez, Doamne, ajută-ne credinţei mele ! Iar văzând Iisus că năvăleşte norodul, au poruncit duhului celui necurat, zicând lui: duh mut şi surd, Eu ţie îţi poruncesc: ieşi dintr-însul, şi de acum să nu mai intri în el. Şi strigând, şi mult scuturându-l pre el, a ieşit. Şi s-a făcut ca un mort, încât mulţi ziceau că a murit. Iar Iisus apucându-l pre el de mână, l-au ridicat, şi s-a sculat (Marcu 9, 17-27).

De asemenea, Evangheliile vorbesc la modul general că Domnul a alungat duhurile necurate din oameni: Şi a vindecat pre mulţi, care pătimeau rău de multe feluri de boli şi mulţi draci a gonit; şi nu lăsa să grăiască dracii, că îl ştiau pre el că este Hristos. (…) Şi propovăduia în adunările lor, în toată Galileea, şi dracii scotea (Marcu 1, 34, 39); Iar făcându-se seară, au adus lui pre mulţi îndrăciţi şi au scos duhurile numai cu cuvântul, şi pre toţi bolnavii i-a tămăduit (Matei 8, 16).

Mântuitorul dăruieşte această putere apostolilor şi urmaşilor lor. Mai întâi celor 12: Şi chemând pre cei doisprezece ucenici ai săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată pre ele şi să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa (Matei 10, 1), apoi celor 72: Iată dau vouă stăpânire să călcaţi preste şerpi şi preste scorpii şi preste toată puterea vrăjmaşului şi nimic pre voi nu vă va vătăma (Luca 10, 19) şi Bisericii Sale: Şi celor ce vor crede, aceste semne vor urma: întru numele meu draci vor scoate (Marcu 16, 17). Având această putere dumnezeiască, sfinţii apostoli şi urmaşii lor au tămăduit bolnavi şi au alungat duhurile necurate.

Sfinţii Părinţi şi scriitori ai Bisericii vorbesc despre existenţa exorcismelor în vremurile de început ale creştinismului

Practica alungării dracilor este foarte veche în Biserică. Ea era foarte răspândită la începuturile creştinismului şi mulţi scriitori – Origen, Lactanţiu, Sfinţii Teofil al Alexandriei, Chiprian al Cartaginei – vorbesc despre ea. În Contra lui Cels, Origen scrie: ,,Din acest Duh Sfânt, apărut în chip de porumbel, există încă urme la creştini; ei alungă demoni, tămăduiesc o mulţime de boli”. Iar în Apologia a doua în favoarea creştinilor, Sfântul Iustin Filozoful spune: ,,Căci în toată lumea, ca şi în cetatea voastră, se găsesc mulţi îndrăciţi, pe care nu i-a putut vindeca nici unul dintre exorciştii, vrăjitorii şi magicienii voştri, dar pe care mulţi dintre oamenii noştri, dintre creştini, exorcizându-i în numele lui Iisus Hristos, Care a fost răstignit sub Ponţiu Pilat, i-au vindecat şi-i vindecă încă şi acum, nimicind şi alungând demonii care-i ţin în stăpânire pe oameni”.

Ce exorcisme există în Biserică ?

Pentru a izbăvi omul, natura, făpturile şi lucrurile de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului şi duhurilor necurate, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit rugăciuni speciale, numite exorcisme. Astfel de rugăciuni apar în slujba tainei botezului şi ca ierurgii de sine stătătoare.

Ce rol au exorcismele de la botez şi cum se săvârşesc ?

Exorcismele alcătuiesc prima parte a rânduielii botezului şi se găsesc descrise încă din perioada apostolică. Sfinţii Părinţi au tâlcuit în scrierile lor rostul acestor rugăciuni şi au explicat necesitatea existenţei lor în taina botezului. În vechime, aceste rugăciuni erau rostite de exorcişti, care erau clerici inferiori, anume hirotesiţi pentru aceasta. Ele erau citite şapte zile la rând de către exorcişti sau preoţii care catehizau înainte de botez. În ziua a opta sau chiar în ziua botezului, erau citite din nou de arhiereul sau preotul care săvârşea taina.

Înainte de botez, păcatul sălăşluieşte în inima omului, căci el este urmaşul lui Adam şi moştenitor al firii căzute. Fiind zămislit întru fărădelegi şi născut în păcate (potrivit Psalmi 50, 6), diavolul are putere asupra lui, înlănţuindu-l în patimi şi lucrând cu tărie împotriva lui. Această robie este înlăturată prin sfântul botez şi exorcismele săvârşite. Preotul citeşte rugăciunile de exorcizare, rugându-L pe Dumnezeu să-l sfinţească pe om şi să-l alunge pe diavol din preajma acestuia: ,,Goneşte de la dânsul pre tot vicleanul şi necuratul duh, care se ascunde şi se încuibează în inima lui”.

Apoi cel care se botează, dacă este matur, sau naşul, dacă este prunc, rosteşte lepădarea de satana şi unirea cu Hristos. Preotul întreabă de 3 ori: ,,Te lepezi de satana ? Şi de toate lucrurile lui ? Şi de toţi îngerii lui ? Şi de toate slujbele lui ? Şi de toată trufia lui ?”, iar cel ce se botează sau naşul răspunde, apoi preotul întreabă de 3 ori: ,,Te-ai lepădat de satana ?” şi celelalte.

În Catehezele sale, Sfântul Chiril al Ierusalimului tâlcuieşte însemnătatea exorcismelor de la botez: ,,Picioarele tale să se grăbească spre cateheze ! Primeşte cu râvnă exorcismele ! Şi dacă ţi se suflă peste faţă şi dacă eşti exorcizat, acestea sunt spre mântuirea ta. (…) Exorcismele sunt dumnezeieşti, căci sunt adunate din dumnezeieştile Scripturi. În chipul în care cei meşteri în lucratul aurului introduc aerul în foc cu ajutorul unor instrumente fine şi, aţâţând focul, scot la iveală aurul care este ascuns în vasul de topit şi găsesc ceea ce caută, tot astfel când cei exorcizaţi primesc în ei înşişi, prin duhul dumnezeiesc, frica şi când sufletul lor se reaprinde în trup, ca în vasul de topit, atunci duşmanul demon fuge, rămâne mântuirea, rămâne nădejdea vieţii veşnice şi deci sufletul, fiind curăţit de păcate, dobândeşte mântuirea”.

Care sunt exorcismele ce se săvârşesc pe parcursul vieţii şi ce rol au ?

Exorcismele săvârşite pentru oameni pe parcursul vieţii lor sunt molitfele Sfântului Vasilie cel Mare, molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur, rugăciunea Sfântului Sfinţitului Mucenic Chiprian (de dezlegare de farmece, vrăji, magie şi tot felul de lucrări satanice), rânduiala cu rugăciuni pentru cei ce se tulbură şi se supără de duhuri necurate, rugăciuni pentru năjit, deochi şi altele.

Cele mai cunoscute dintre acestea sunt molitfele Sfântului Vasilie cel Mare, mare apărător al creştinilor şi mijlocitor pentru ei la scaunul Preasfintei Treimi. Încă din timpul vieţii, sfântul a ajutat cu rugăciunile sale mulţi oameni prinşi în mrejele înşelătoare ale vrăjmaşului. Astfel, odată, sfântul l-a silit pe diavol să înapoieze zapisul semnat de un tânăr ce se lepădase de Hristos şi de botez. Şi pe când era în biserică, împreună cu preoţii, monahii şi credincioşii, făcând rugăciuni de toată noaptea pentru tânăr, ,,iată diavolul, fără ruşine, a venit pe nevăzute cu toată puterea sa pierzătoare, vrând să răpească pe tânăr din mâinile lui”.

Sfântul l-a certat pe diavol, zicându-i: ,,Neruşinat pierzător de suflete, începător al întunericului şi al pierzării, oare nu-ţi ajunge ţie a ta pierzare, pe care ai adus-o ţie şi celor ai tăi ? Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu ? Să te certe pe tine Domnul, diavole !” Mai apoi, el a alcătuit rugăciunile sau molitfele care-i poartă numele, pe care preoţii să le citească pentru a-i apăra pe oameni de atacurile neruşinate ale duhurilor răutăţii.

Sfântul Sfinţit Mucenic Chiprian a fost un mare fermecător şi cunoscător al meşteşugului vrăjitoriei şi drăceştii înţelepciuni, învăţat în tainele magiei grecilor, egiptenilor, haldeilor, mare prieten şi slugă credincioasă a stăpânitorului iadului, cu care singur a vorbit faţă către faţă. Ştia a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini şi câmpii, a aduce vătămări, răni şi farmece asupra oamenilor.

Însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfântul Chiprian cunoaşte neputinţa diavolului în faţa Dumnezeului creştinilor şi se face creştin, ajunge episcop şi primeşte cununa muceniciei. Cunoscător al tuturor tainelor drăceşti, el a alcătuit rugăciunea de dezlegare de farmece, vrăji, magie şi tot felul de lucrări satanice.

De asemenea, în alte ierurgii decât exorcismele şi în alte rugăciuni se cere îndepărtarea vrăjmaşului şi păzirea creştinilor de lucrarea necurată a acestuia.

 

Care sunt exorcismele săvârşite pentru lucruri şi animale ?

Pentru a supăra şi face necazuri oamenilor, diavolul se poate sălăşlui în lucruri sau locuri şi chiar în animale, şi a face pagube şi stricăciuni prin acestea. Printre exorcismele rânduite de Biserică spre ajutorul celor ce pătimesc astfel de pe urma duhurilor necurate se numără: rânduiala care se face la casa sau locul ce se supără de farmece sau descântece, rugăciunea pentru casa ce este supărată de duhuri rele, rugăciune ce se face la ţarine, vii sau grădini când se strică semănăturile sau de gadine sau alte vietăţi, lăcuste, gândaci şi altele.

Aşa sunt molitfele Sfântului Trifon pentru vii şi grădini: ,,Blestemu-vă pe voi, fiarele cele de multe feluri, viermii, omizile, gândacii, lăcustele, şoarecii, cârtiţele şi şomâlcii şi multe feluri de muşte şi de molii, de furnici, de viespi şi cele cu multe picioare şi multe feluri de jiganii ce se târăsc pe pământ şi de păsări ce zboară care aduc stricăciune şi pagubă holdelor, viilor, pomilor şi grădinilor, cu Dumnezeu Tatăl cel fără de început şi cu Fiul Lui, Cel împreună fără de început şi de o fiinţă şi cu Duhul Lui cel prea Sfânt şi de viaţă făcător care este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul”.

Sfântul Trifon, născut în părţile Frigiei, a fost bineplăcut lui Dumnezeu încă din pruncie. Dumnezeu a binevoit a sălăşlui în el harul Sfântului Duh şi a-i hărăzi darul facerii de minuni, a tămăduirii bolilor, dar mai ales al stăpânirii asupra diavolilor. Darul său era atât de mare, încât duhurile numai cât auzeau pomenindu-se numele lui fugeau din cei ce pătimeau. El a tămăduit-o pe fiica împăratului Gordian al Romei, care era muncită şi aruncată în foc şi apă de un diavol.

Forma deosebită a acestor rugăciuni

Exorcismele au o formă specială, deosebită de a celorlalte rugăciuni ale Bisericii, de blestem sau imprecaţie. În molitfele Sfântului Vasilie cel Mare scrie: ,,Blestemu-te pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, începătorul împotrivirii, şi izvoditorul vicleniei …”, iar în cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur: ,,Ceartă-te pe tine Domnul, diavole”.

Această din urmă exprimare există încă în Vechiul Testament, în proorocia lui Zaharia: ,,Şi mi-au arătat Domnul pre Isus Preotul cel mare stând înaintea feţei îngerului Domnului, şi diavolul sta de-a dreapta lui, ca să se împotrivească lui. Şi au zis Domnul către diavol: ceartă-te Domnul pre tine diavole, şi să te certe pre tine Domnul cel ce au ales Ierusalimul, au nu iată acesta este ca un tăciune scos din foc ?” (Zaharia 3, 1-2).

Isus Preotul cel mare Îl preînchipuie pe Mântuitorul şi faptul că avea să fie ispitit de diavol. Omul este chip şi asemănare a lui Dumnezeu şi el este ispitit la rându-i de vrăjmaşul; Dumnezeu îl ceartă pe diavol care l-a făcut pe om să cadă şi nici acum nu-i dă pace, căci ,,potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind umblă căutând pre cine să înghită” (I Petru 5, 8).

Prin exorcisme, diavolul este certat, este legat prin blestem cu numele cel puternic al lui Dumnezeu să se teamă, să fugă, să se depărteze de la zidirea lui Dumnezeu, să o lase şi să nu o mai prigonească, făcându-i necazuri şi supărări: ,,Ceartă-te Domnul, diavole”, ,,juru-te cu Dumnezeu”, ,,teme-te, ieşi şi te depărtează de la zidirea aceasta”.

Fiind în lume, Mântuitorul a certat diavolii, poruncindu-le să iasă din zidirea Sa: ,,Şi în sinagogă era un om, care avea duh de drac necurat, şi a strigat cu glas mare, grăind: lasă, ce este nouă şi ţie Iisuse Nazarineanule ? Ai venit să ne pierzi pre noi ? Te ştim pre tine cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Şi l-a certat pe el Iisus zicând: taci şi ieşi dintr-însul. Şi aruncându-l pre el dracul în mijloc, a ieşit dintr-însul, nimic vătămându-l pre el. Şi s-a făcut spaimă preste toţi, şi se întrebau între dânşii: ce este cuvântul acesta ? Căci cu stăpânire şi cu putere porunceşte duhurilor celor necurate şi ies” (Luca 4, 33-36).

Când şi de către cine se pot săvârşi aceste rugăciuni de izgonire a dracilor ?

Rugăciunile sunt săvârşite pentru creştinii care pătimesc de pe urma duhurilor necurate, la nevoie. În biserică, aceste rugăciuni se citesc pe 1 (ziua de prăznuire a Sfântului Vasilie cel Mare) şi 30 ianuarie (sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi) pentru toţi credincioşii, fiindcă fiecare creştin, pe drumul lui către Împărăţia Cerurilor, se luptă cu diavolul, vrăjmaşul mântuirii noastre.

Molitfa Sfântului Trifon se citeşte în caz de nevoie şi pentru protejarea grădinilor, viilor şi holdelor de insecte şi alte vietăţi. Există obiceiul ca ea să fie citită în biserică pe 1 februarie, ziua de prăznuire a Sfântului Trifon.

Fiind nişte rugăciuni puternice, molitfele de izgonire a diavolului sunt citite în general de preoţii monahi, în mânăstiri. La nevoie, preotul poate merge acasă la creştinul care pătimeşte, pentru a săvârşi molitfele Sfântului Vasilie cel Mare.