A fost gasit un spin din coroana lui Iisus

0
343
A fost găsit un spin din coroana de spini a Mântuitorului

Un spin din coroana Mântuitorului Hristos a fost descoperit într-un liceu particular din Marea Britanie. Se pare ca această sfințenie, se afla acolo de mai bine de 200 de ani, iar acum urmează a fi prezentată într-o expoziție la British Museum, din Londra.
Istoria coroanei lui Isus este una extrem de lunga. Aceasta ar fi fost confiscata din Constantinopol, in timpul Cruciadei a IV-a, fiind apoi vanduta regelui Frantei, Ludovic al IX-lea.
Regele ar fi pastrat coroana intr-un loc sigur si ar fi rupt spini din ea pentru a-i oferi cadou celor care se casatoreau cu un membru al familiei regale.
Spinul gasit la liceul Stonyhurst, un liceu iezuit vechi de 400 de ani, ar fi ajuns in Marea Britanie prin intermediul reginei Maria a Scotiei, care s-a casatorit cu mostenitorul tronului Frantei in 1558, primind ramasita drept cadou de nunta. Aceasta ar fi luat cu ea spinul in Edinburgh.
Dupa executia reginei, in 1587, spinul a ajuns in posesia unuia dintre servitorii Mariei, Thomas Percy, care l-a dat mai departe fiicei sale, Elizabeth Woodruff, care, la randul ei, l-a inmanat unui preot iezuit, in 1600.
Preotul a luat spinul cu el atunci cand a mers la liceul, acesta ramanand de atunci acolo.
Acum, spinul va fi inmanat catre British Museum, Londra, pentru a fi prezentat in expozitia „Treasures of Heaven” („Comorile Raiului”).
„Este un obiect incredibil si suntem extrem de bucurosi ca va fi prezentat in cadrul unei asemenea expozitii. Este o comoara”, a declarat un reprezentant al liceului.
Spinul este infasurat in siragul de perle al reginei Maria a Scotiei.
Expozitia, care va fi deschisa publicului in perioada 23 iunie – 9 octombrie, cuprinde obiecte din perioada medievala. Spinul va fi asezat langa exponate imprumutate de Vatican special pentru aceasta ocazie.