Sfaturi pentru soţie

0
797
Sfaturi pentru soţie
 
„Ea poate să se ocupe aici cu studiul înţelepciunii şi să liniştească sufletul tulburat al soţului ei, atunci când se întoarce acasă; ea poate să-l îmblânzească şi să risipească inutilităţile şi gândurile necăjitoare care-l tulbură şi să-l trimită apoi debarasat de gândurile şi grijile pe care le avea dinafară, ducând cu el ceea ce a învăţat bun de la femeia sa. Nimic, în sfârşit, nimic nu are mai multă putere şi tărie pentru a-l ordona şi a conduce pe om ca femeia lui, atunci când este evlavioasă şi prudentă şi pentru a-i întoarce sufletul lui unde vrea ea şi cum îi place. Va afla mai puţină încredere la prietenii săi, la învăţaţi şi la fel la cei mari, decât la avizele şi la sfaturile femeii sale. Căci extrema tandreţe pe care o are un soţ pentru femeia sa, îl face să primească sfaturile ei cu multă plăcere.

Eu v-aş putea arăta aici exemplul multor oameni grei şi indisciplinaţi, pe care femeia lor i-a potolit şi i-a civilizat. Femeia este însoţitoarea omului, la masă, la pat, în crearea copiilor; ea este păstrătoarea secretelor, a hotărârilor lui, mai ştiu eu a ce? Ataşată cu totul de bărbatul ei, ea îi este aşa de unită precum este capul cu trupul. Ea îi va face mai multe servicii bărbatului ei decât oricine, dacă este cinstită şi cu bun simţ.

Pentru aceia le rog pe femei să se aşeze la ceea ce le zic eu şi să le dea sfaturi mântuitoare şi bune bărbaţilor lor; căci, dacă femeia este foarte capabilă să îndemne pe bărbatul ei la virtute, ea poate la fel să-l ducă la păcate. O femeie l-a pierdut pe Abesalom, o femeie l-a pierdut pe Amon; o femeie a încercat să-l piardă pe Iov; femeia lui Nabat l-a scăpat de la moarte; o femeie – Iudita a scăpat un popor întreg. Debora, Estera şi multe altele, au împlinit destul de bine funcţia unui general de armată. Sfântul Pavel zice: Ce ştii tu femeie de-ţi vei mântui bărbatul tău? (I Cor., 7, 16). Şi Scriptura ne învaţă că în veacul fericit al apostolilor, Persida, Maria, Priscila (Rom., 16) s-au expus în mod curajos la luptele apostolice.

Imitaţi-le pe aceste femei sfinte, zidiţi-i şi întăriţi-i pe bărbaţii voştri, nu numai prin cuvintele voastre, ci încă şi prin exemplul vostru bun.

Şi cum îl veţi învăţa voi pe bărbatul vostru?

Atunci când nu va vedea în voi nici o răutate, nici rău, nici curiozitate, nici iubire pentru podoabe sau împodobiri, nici dorinţă, nici gust pentru lucrurile zadarnice şi dimpotrivă vă veţi mulţumi simplu cu ceea ce aveţi, atunci vă va asculta cu plăcere, el va primi cu bucurie sfaturile voastre; dar dacă nu sunteţi înţelepte decât în cuvinte şi dacă faceţi contrarul a ceea ce ziceţi, atunci vă va învinui de înşelătorie, dar dacă faptele voastre se potrivesc cu cuvintele voastre, dacă învăţaţi în acelaşi timp şi prin faptele voastre şi prin cuvintele voastre, soţul vostru vă va asculta atunci cu plăcere şi va ceda atunci în faţa voastră; atunci, spre exemplu, când nu veţi mai căuta deloc aurul, pietrele preţioase şi măreţia hainelor şi în locul acelora vă veţi face o comoară de modestie, de cumpătare, de blândeţe şi de bunătate, atunci când vă veţi prezenta în faţa soţului vostru împodobite cu aceste virtuţi, veţi avea dreptul să le cereţi să le aibă şi el.

Căci dacă o femeie trebuie să facă ceva lucru pentru a-i plăcea soţului ei, sufletul ei trebuie să şi-l împodobească şi trupul ei nu va face aşa decât să-l desfigureze împodobindu-l. În sfârşit, aurul şi împodobirile nu vă vor face aşa de iubite de soţul vostru, ca şi cumpătarea şi blândeţea şi de a fi gata să vă daţi viaţa voastră pentru el. Iată ceea ce câştigă inima şi toată iubirea soţului. Împodobirile în plus îi sunt neplăcute: ele cer griji, produc osteneală şi jenă, dar ceea ce v-am spus îl ataşează pe soţ femeii sale, fiindcă o voinţă dreaptă şi bine dispusă, prietenia, ataşamentul nu cer nici o grijă, nici osteneală; sau vorbind mai scurt, cu aceea se îmbogăţeşte o casă. Împodobirile au dezgustul lor de obicei; dar împodobirile sufletului răspândesc în toate părţile o nouă strălucire în toate zilele şi aprind în inimă o flacără mai curată şi mai mare.

Pentru aceasta, vreţi să plăceţi soţului vostru? Împodobiţi sufletul vostru cu curăţia şi cu evlavia, aveţi grijă de casă. Acestea sunt lucrurile care ataşează mai mult şi care nu încetează niciodată să ataşeze bătrâneţea, nu distruge această podoabă, boala nu o veştejeşte. Este tocmai contrarul cu frumuseţea trupului: vârsta înaintată îl veştejeşte, boala îl consumă şi multe alte lucruri îl distrug. Dar bunurile sufletului le întrec pe cele ale trupului. Frumuseţea trupului trezeşte invidia şi gelozia, frumuseţea sufletului nu este supusă nici unei boli, nici slavei deşarte. Ataşându-vă aşa să vă împodobiţi sufletul vostru şi nu trupul vostru, voi veţi conduce mai uşor gospodăria din casa voastră şi veniturile voastre vor fi mai abundente, dacă aurul cu care aţi putea să vă împodobiţi trupul vostru şi mădularele voastre, îl veţi folosi la lucruri necesare, ca hrană pentru robii voştri şi pentru casnicii voştri, să le daţi copiilor voştri educaţia care este necesară şi la alte lucruri asemănătoare.

Căci dacă expuneţi acest aur în ochii soţului vostru, atâta vreme cât inima lui este îngrijorată, ce rod, ce folos veţi avea? Nu, durerea nu permite ca privirea să fie mai fermecată. Voi ştiţi, dragii mei ascultători, sigur ştiţi: când ai venit să întâlneşti femeia cea mai împodobită şi mai rafinată, nu vei mai găsi plăcere aici, dacă inima este în necaz şi în tristeţe. Pentru a te bucura de un lucru, trebuie să fii vesel, trebuie să ai inimă mulţumită. Ori, dacă tot aurul este folosit la împodobirea trupului femeii, jena va stăpâni la masă şi soţul nu va putea găsi nici bucurie, nici plăcere. Dacă vreţi să-i plăceţi la al vostru, gândiţi-vă să-i daţi mângâiere şi-i veţi da dacă veţi înlătura surplusul împodobirii, dacă veţi înlătura orice împodobire zadarnică.” (din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”)

„Nu te teme când se spune că eşti datoare de a urma pe bărbat. Altmintrelea nu ar putea fi legătura. Deci ai căpetenia trebuitoare de la natură, ai şi legătura aceea a dragostei.” (din „Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni”)

„Dar dacă voieşti numaidecât să placi bărbatului, apoi ai prin ce să-i placi: prin gingăşie, prin blândeţe, prin onestitate. Căci crede-mă, femeie, că dacă bărbatul tău ar fi de o mie de ori aplecat spre desfrânări şi nestăpânit, totuşi acestea la un loc de le vei avea: blândeţea, cinstea, neîngâmfarea, iconomia, simplitatea mai mult îl vor atrage spre tine.” (din „Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei”)

„(Femeia – n.n.) va putea fi de ajutor bărbatului nu atunci când umblă după găteli şi sulimanuri, nu atunci când umblă după distracţii şi desfătări, nu atunci când cere bărbatului bani şi iar bani, nu atunci când caută luxul, nu atunci când cheltuieşte fără sfârşit şi fără socoteală, ci atunci va fi de ajutor bărbatului, când este mai presus decât toate lucrurile de pe pământ, când îşi întipăreşte în sufletul său o vieţuire apostolică, atunci când arată în purtările ei multă blândeţe, multă modestie, mult dispreţ faţă de bani şi faţă de avere, multă resemnare. Da, atunci va putea să mântuie pe bărbatul ei. Va fi de ajutor bărbatului ei când va spune: Dacă avem ce mânca şi cu ce ne îmbrăca, avem de toate (I Tim., 6, 8); când va nutri astfel de gânduri chiar prin faptele sale, când va râde şi nu-i va păsa de moartea trupului, când va spune că viaţa aceasta pământească nu preţuieşte nici două parale, când va socoti, ca şi profetul, toată slava lumii acesteia ca floarea ierbii (Isaia 40, 6).” (din „Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…”)

„… atunci contribuie femeia la mântuirea sufletului bărbatului, când prin faptele şi vorbele sale arată multă înţelepciune, multă filosofie, multă răbdare, când şi râde de toate greutăţile căsniciei, când urmăreşte necontenit acelaşi scop. Dacă face altfel, dacă cere cu stăruinţă cele pe care de obicei le cer femeile, nu numai că nu-i este de nici un folos, dar îl şi mai vatămă.” (din „Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…”)

„Esenţa căsătoriei constă în aceea că femeia măritată iubeşte, se mărgineşte şi se mulţumeşte cu un singur bărbat. Prin aceasta se deosebeşte o femeie cinstită, o femeie care se respectă pe sine, de o desfrânată. Dacă o femeie măritată se mulţumeşte toată viaţa ei cu un singur bărbat, atunci se poate zice pe bună dreptate că femeia aceea este cu adevărat o femeie căsătorită, iar unirea dintre ea şi bărbatul ei este căsătorie…” (din „Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…”)

„Ea va şti, păstrându-şi demnitatea ei, s-o recunoască pe a lui ca cea mai înaltă. Nimic nu este mai potrivnic delicateţei procedeelor decât de a vrea să stăpâneşti şi să te substitui soţului tău în poruncire şi conducere. Sara, soţia lui Avraam, este modelul soţiilor sub acest raport.

Cu cât mai mult se va abţine femeia de la orice injurie şi de la orice reproş, de la orice învinuire nepotrivită. Chiar dacă soţul ei merită să fie mustrat pentru indolenţa lui sau lipsa de aptitudine, chiar dacă lenea lui pune în pericol soarta familiei, femeia nu se va îndrepta spre nici un limbaj injurios.”