Calea îngustă şi anevoiasă

0
435
Calea îngustă şi anevoiasă

   

 Împotriva luptei si a nevointei launtrice se pun întotdeauna piedici si greutati din afara. „Voi nu sunteti din lume”, spune Domnul, „Eu v-am ales, v-am desprins din ea; din acest motiv lumea va uraste […]. În lume veti suferi”. Si, cu siguranta, „multe sunt suferintele dreptilor”. Oricine ar fi, puternic sau neputincios, daca va începe sa împlineasca voia lui Dumnezeu, din inima curata, fara a cauta sa placa oamenilor, ci tintind numai spre slava lui Dumnezeu, imediat vor aparea dusmaniri, nevoi si necazuri. De aceea, toti sfintii, si cu deosebire Isaac Sirul, considera suferintele ca semne deosebite ale virtutii si ale tuturor faptelor sufletesti cu adevarat bune. Astfel încât, daca faci un bine adevarat, te asteapta cu siguranta suferinta. Dar vrajmasul nu doarme. El ne îngreuneaza starea launtrica, dar ne apasa si din afara si ne împresoara cu piedici. Si, pe deasupra, spun sfintii, se strecoara si înauntrul nostru, ba cu naluciri si vedenii, ba ne strabate ca o sageata, napustindu-se cu fel de fel de gânduri înfricosatoare, ba ne arde ca un foc.

Astfel, imediat ce paseste cineva pe calea cea dreapta, din toate partile îl asteapta dusmani, si dinauntru si din afara, vazuti, si nevazuti. Este ca un miel printre lupi. Asa i se si spune la început: „Multe sunt necazurile dreptilor” (Ps. 33,18), „prin multe suferinte va trebui sa intram în Împaratia lui Dumnezeu” (Fapt. 14,22). Vor fi suferinte, caci spre aceasta suntem pusi (I Tes. 3,3); „intrati prin poarta cea strâmta” (Mt. 7, 13). Citeste si: Mt. 6, 24; Ioan 15, 20; I Petru 4, 12-13; Sir. 2,1; Mt. 5,10; Iac. 1,12; II Cor. 4,8-17; I Petru 4,1; Apoc. 7,14; Mt. 7,13-17 si altele. Cu totii ne aflam în întuneric si în umbra mortii, în mâinile dusmanilor celor rai si vicleni: scaparea nu poate fi usoara.

Chiar si cei ce cauta libertatea exterioara, câta osteneala si sudoare trebuie sa jertfeasca! Cu atât mai mult aici, câte împiedicari si înfrângeri, câte temeri si înfricosari! Va întreba, poate, careva: „Dar ce face Dumnezeu?”. El este Cel ce îi întocmeste aceluia, parca înadins, o astfel de cale plina de suferinte, ba pentru a-l deprinde cu suferintele Sale, ba pentru a-l ascunde de el însusi, când se afla în aceasta nefericita stare. Nu poate Domnul sa-Si exprime mai bine dragostea fata de cei care-L cauta, spune Sfântul Isaac Sirul, decât supunându-i la suferinte. De aceea, ele sunt chiar indiciul neîndoielnic al binevoirii lui Dumnezeu, semnul ca El Si-a plecat ochii, alegându-l pe acela care începe sa sufere pentru adevar, pentru numele Sau. Omul acela trece parca la curatat, ca aurul în creuzet. Cei straini de suferinte, cei carora totul le merge din plin, sunt preacurvari, dupa cuvântul Apostolului. Osteneala, lacrimile, suferintele sunt cea mai buna curatare, sunt ca batutul cu maiul pentru rufarie.

De aceea, Apostolul ia la rând pe dreptii de la începutul lumii si pâna acum si îi vede pe toti, pâna la unul, suferind, patimind, în osteneli. Patriarhii au suferit; proorocii au suferit; Domnul, Începatorul nevointei, a suferit cel mai mult dintre toti; apostolii, de asemeni; apoi, mucenicii, ascetii si toti sfintii, asa cum vede Ioan Teologul în Apocalipsa: „Acestia […] de unde au venit? […] din strâmtorarea cea mare” (7,13-14); ei sunt cei care, dupa cum se spune acolo, nu si-au crutat sufletele. De aceea, cel ce începe sa lucreze pentru Domnul trebuie sa-si pregateasca sufletul pentru încercari. Nici pace, nici îndulciri, nici înlesniri sa nu astepti, ci osteneala, batjocuri si privatiuni, chiar cauta-le! Trebuie sa stii cu tarie ca cel ce dobândeste virtuti, dar fara osteneala, cel ce sta în nevointe, dar cu înlesniri, fara strâmtorari dureroase, acela se afla în amagire. Ceva nu-i acolo în regula. Nu poti avea pace printre oameni daca ramâi în dreptate. Duhul lumii este un uliu mâncator de carne: imediat se napusteste. De aceea, trebuie sa fii pregatit la orice …

Sfintii Parinti exprima aceasta pregatire simplu si în putine cuvinte: du-te ca la moarte si pune-ti în inima legamântul ca esti osândit la moarte, moarte care ti se pregateste în fiece clipa, fara sa stii de unde si cum. Numai acela va rezista neclintit, se spune, care va merge cu un asemenea legamânt pe calea adevaratei vieti crestine. Caci imediat ce va muri cu simtirea sau cu legamântul inimii, atunci orice va întâlni va fi mai slab decât ceea ce se astepta, adica mai slab decât moartea. Pentru aceasta, ei aduc pilda Mântuitorului despre împaratul care îsi face socoteala oastei înainte de razboi, sau cea despre gospodarul care începe sa-si zideasca o casa. Evalueaza-ti supararile pe care le astepti si mori cu gândul si cu simtirea, pentru ca numai moartea va aduce linistea necesara, asteptata pe calea lui Hristos. „Nu poate fi ucenicul Meu cel […] ce nu-si uraste sufletul sau”, spune Domnul. Sa fii pregatit ca pentru moarte; Sfântul Isaac Sirul explica cu precadere acest lucru si îl repeta adesea: „Orice ai întâlni, spune el, spune-ti ca ai murit si te vei usura; pacea si traiul tihnit sunt cele mai nesuferite lui Dumnezeu”.

Toate acestea le sunt de trebuinta nu numai celor ce s-au rupt de lume; cei ce traiesc în lume au si mai mare nevoie de o astfel de stare. Pe toate acestea le întâmpina adevaratii râvnitori ai evlaviei; celor falsi le este usor. La acest legamânt facut cu inima trebuie sa mai adaugi o fierbinte si neclintita nadajduire în Dumnezeu Atottiitorul, trebuie sa îti pastrezi credinta ca, în pofida întunecimii drumului, tu esti al lui Dumnezeu, nu esti respins, nu esti dispretuit, ci esti vegheat de El; credinta ca El este cu tine, ca El te tine, în timp ce esti sfâsiat din toate partile. Închipuieste-ti ca esti tinut de mâna lui Dumnezeu, ca o basma murdarita, care este scuturata ca sa se curete. Pastreaza credinta ca, orice ispita ar veni, dinauntru sau din afara, ai puterea sa o depasesti, pentru ca Domnul nu te va lasa în ispita mai mult decât poti sa rezisti. El ne calauzeste si ne formeaza cu adânca întelepciune. Tine minte, de asemeni, ca ajutorul Sau este aproape, ca va aparea imediat ce Îl vei chema si ca numai cu un asemenea ajutor vei putea depasi ispita, fara sa cazi; de aceea, sa stii ca orice depasire a ispitelor i-o datorezi Lui. Încercarile care au fost depasite fara a-L chema pe Dumnezeu si nepuse pe seama Lui, nu-I sunt placute si ramân neroditoare, pentru ca, întotdeauna, lasa în urma îngâmfare si parere de sine.

Nu trebuie însa nici sa ne aruncam cu capul înainte în napaste: mândra încredere în sine este neplacuta Domnului si este întotdeauna pedepsita. Fii gata de orice, chiar si de moarte, dar asteapta totul cu fierbinte nadajduire în Dumnezeu si predându-te Lui. Nu are decât sa te duca unde si cum binevoieste. Nu te împotrivi, nu dori ba una, ba alta, nici înlesniri, nici suferinte. Sa te duca El; mergi cu fata descoperita, asteptând numai necazuri, nadajduind în Dumnezeu si predându-te Lui. Fara o asemenea stare nu vei face un pas pe calea adevarata. Toti cei ce se întorc fac aceasta pentru ca sunt nepregatiti pentru lupta si nevointa, sau din pricina încrederii în fortele proprii. Propriul foc interior te poate ajuta, însa nu pentru mult timp. El se raceste de la sine, si omul ramâne fara nimic.

Sfântul Teofan Zăvorâtul