Televizorul – o nouă cetate a Sodomei ?

0
543
Televizorul – o nouă cetate a Sodomei ?
„Fericit bărbatul căruia numele Domnului este nădejdea lui şi nu a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase” (Psalm 39, 6).
În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenţie a minţii omeneşti – care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi şi în ultimii treizeci de ani în Occident, l-a transformat în cea mai distructivă arma din lume – pentru suflet.

Televiziunea are o tendinta tot mai accelerata si mai accentuata de a nu mai indeplini functia de divertisment, informatie, cultura, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spalat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare „religioasa”, o influenta spirituala de netagaduit. El a reusit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel – sa uneasca toata omenirea in tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca sa-i opreasca de la rau, Dumnezeu a impartit limbile, iar astazi, prin televizor, de la un capat al pamantului la celalalt o singura limba huleste tot ceea ce este sfant.

Televizorul alunga pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului si il inlocuieste cu toate pornirile dracesti. Televizorul nu strecoara in mod pervers in om o singura patima, ci toate patimile mari – sodomia, curvia, iubirea de aur si de bani, setea de sange, hula impotriva Duhului Sfant, egoismul setea de putere si de slava desarta, precum si pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepasarea, curiozitatea nefolositoare si bolnavicioasa. Telenovelele sunt specializate in amplificarea acestei ultime patimi.

Televizorul nu inghite numai indivizi ci popoare intregi. Desigur, aparent, nu e mai pacatos un televizor decat un bordel, dar televizorul are totusi o putere distructiva cu mult mai mare decat acesta, pentru ca in fiecare casa introduce un bordel, in care intra cu usurinta toti (parinti si copii) si la orice ora.

Omul intra in contact cu lumea prin cele cinci simturi: vaz, auz, miros, gust, pipait. Dintre aceste simturi, vederea este cea prin care intra cele mai multe imagini si informatii. Personalitatea omului, prin facultati ale ei precum sunt: cunoasterea, intelegerea, memoria, imaginatia, este foarte dependenta de ceea ce primeste prin acest simt. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupam de radio, care nu are puterea de inraurire a televizorului. Radioul se adreseaza auzului. Televizorul se adreseaza vazului, in primul rand, dar si auzului. Este mai periculos decat ziarele. Acestea se adreseaza si ele vazului dar imaginile sunt nemiscatoare – par moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, miscatoare: de aici puterea lor.

Omul impatimit de televizor nu mai intelege ca imaginile pe care acesta i le ofera le priveste nu la rece, ci acestea intra in viata lui interioara, pe care o influenteaza, o modeleaza dupa chipul lor (spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti). In timp se produce o simbioza intre om si televizor, o intovarasire in care insa primul este factorul pasiv, cel care primeste orice, fara nici un discernamant. Omul devine pur si simplu un material care se lasa, fara sa-si dea seama, prelucrat in duhul tovarasului sau, care treptat ii devine chiar si stapan. Astfel televizorul devine de fapt adevaratul dumnezeu al omului, caruia i se inchina, il asculta, ii slujeste, chiar daca privitorul este crestin botezat in numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevarat este cel cu care ai o legatura constienta. Cei carora li se pare ca exagerez sa faca o comparatie intre timpul pe care il petrec in fata micului ecran si timpul pe care il petrec in fata icoanei in rugaciune, intre interesul si emotia cu care primesc imagini cel mai adesea murdare, si formalismul cu care fac o rugaciune, prea adesea nalucita de imagini patimase, d emonice.

Este televizorul vinovat de toate relele din lume ? Oare el le-a adus ? Nu. Dar el amplifica la maxim raul in lume, il rafineaza, il generalizeaza, ii da o putere pe care acesta nu a mai avut-o pana astazi. Raul exista si fara televizor, dar nu avea forta si intinderea pe care le are in prezent.

„Sunt oare numai rele la televizor?”

Sunt si bune, dar atat de amestecate cu cele rele, incat nu mai sunt deci bune, in masura in care, acceptand aceasta „amestecare rea”, ajung, oarecum, sa le motiveze, sa le gireze. Acolo unde raul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci cand a mancat din pom Adam a cunoscut si binele, si raul, dar a ajuns rob numai al raului. Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scapa de osanda lui Dumnezeu pentru ca a ajutat pe unele femei sa nasca. Cand pe aceeasi conducta (ecranul televizorului) curge apa de izvor curata si mizeria dintr-un grajd de vite, cel care se adapa de acolo, ce gust va simti: al apei sau al balegarului ? Comparatia intre televizor si aceasta conducta pare dura, dar in privinta filmelor pornografice si a asa-numitelor filme „sexy” este foarte elocventa si exprima realitatea.

Omule care te uiti la televizor, trebuie sa stii ca asimilezi tot ceea ce vezi acolo si incet-incet vei ajunge si sa fii ceea ce asimilezi!

Daca intr-o revista de patru pagini toate sunt pline de articole crestine, dar jos, pe ultima pagina, se da un numar de telefon al unei linii erotice, revista aceasta este anticrestina. „Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona” (Matei 6, 24).

„La televizor sunt şi lucruri bune, noi le despartim de cele rele”.

Ca sa alegi trebuie un criteriu in functie de care sa te orientezi in privinta binelui si a raului. Adultii (peste 40 de ani), care n-au crescut cu mizeriile de la televizor, s-ar putea sa aiba un criteriu in bunul lor simt. Dar daca nu sunt bine ancorati intr-o viata religioasa, vor fi si ei foarte ingaduitori in privinta raului. Ce criteriu are insa generatia tanara (sub 50 de ani) care din copilarie s-a hranit cu filme erotice, de groaza si de incredibila violenta ? Personalitatea adolescentului se va forma pe aceasta temelie spurcata si subreda. Raul si binele sunt amestecate in capul lui. El nu va apuca niciodata varsta discernerii binelui de rau, pentru ca n-a trait niciodata numai in bine. In lumea fizica, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie sa te apropii de el. In lumea spirituala, aceasta lege este valabila numai in cazul virtutilor. In ceea ce priveste pacatul, nu-l poti vedea decat daca te distantezi de el. Acesta este motivul pentru care Sfintii isi plang pacatele si se marturisesc pacatosi, iar homosexualii se mandresc cu patima lor, fac parada si cer drepturi.

Televizorul nu este un singur drac, ci iadul intreg. Cand a aparut televizorul, marele stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai placuta surpriza din istorie. Nu se astepta ca insusi omul sa-i procure inventia cea mai potrivita spre a-i dezvolta si finaliza toate intentiile sale infernale.

Televizorul este periculos nu numai pentru ca ne arata rele, ci si pentru ca ne invata sa facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilitati de „inalta califlcare” in toate domeniile malefice. Dintre toate relele televizorului doua sunt cele mai mari:
– desfranarea
– calomnierea, judecarea si dispretuirea aproapelui, si prin aceasta distrugerea psihologica si sufleteasca a oricarei persoane, ca si compromiterea oricarei idei, intentii sau institutii benefice.

Cum intra prin micul ecran desfrânarea în om ?

Orice imagine care apare pe retina este transmisa sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (ratiune, sentiment, vointa) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea „sexy” face ratiunea sa treaca incet prin etapele urmatoare: la inceput respinge ceea ce a vazut apoi accepta imaginea si, in cele din urma, o primeste – caci bariera, impotrivirea ratiunii a fost doborata de patima.

Simtirea, mai intai se scarbeste de mizeria morala de acolo, apoi este indiferenta, iar la urma doreste sa faca intocmai ceea ce a vazut.

Vointa – nemaifiind condusa de ratiune si intarita de afectivitate, trece si ea de la impotrivire la cautarea desfranarii. Aceasta trecere se face in timp, daca omul vede mai multe filme si secvente cu scene pornografice. Biruinta pornografiei asupra psihicului este atat la nivel constient, cat si la nivel subconstient. In subsolurile fiintei, in subconstient, videoteca pornografica creeaza miscari care se ridica in constient si-l constrange pe om sa faca unele lucruri cu o putere (satanica) pe care el nu o intelege de unde provine si careia nu i se mai poate impotrivi. De exemplu, un tanar care mai inainte pe cand trecea pe langa o taraba cu carti cauta romanele lui Sadoveanu sau poeziile lui Eminescu, astazi cauta manualele chinezesti sau indiene de initiere in practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care inainte nu il tulbura, astazi trezeste in el dorinte josnice. Aceasta schimbare se datoreaza acumularii pornografice din subconstientul sau. Intreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluita cu ‘numarul fiarei’ (Apoc. 15, 8).

Imaginatia este terenul in care aceste influente se vad cel mai clar. Filmele lucreaza aici in doua moduri: unii tineri, vazand de ce sunt capabili „eroii” lor, capata complexe de inferioritate fafa de sexul opus, se vad urati, incapabili de vitejii prea mari in domeniu, devin necomunicativi, inchisi in sine, tristi si recurg la „defulari” sexuale (onanie si altele inrudite cu ea) in care n-au nevoie de partener. Altii (bine indoctrinati de filme) devin obsedati de desfranare, incapabili de infranare si cu manifestari sexuale care depasesc in perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca acestia, daca se casatoresc, vor spurca patul conjugal si vor aduce pe lume copii cu mari probleme psiho-fizice. Casatoriile in care se fac pacatele sodomice nu rezista in timp. Daca acestea ar fi cazuri izolate, raul n-ar fi asa de mare. Din pacate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit in Sodoma si Gomora cu foc din cer si ploaie de pucioasa (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfanta Scriptura), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la aceasta pierzatoare extindere ? Televizorul, „educatorul” poporului nostru.

Iata ca treptat imaginea de la televizor devine viata. Treptat, imaginarul a reusit batjocorirea si schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai inainte (modul in care omul este invadat si biruit de pornografie) stiu si constientizeaza perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului ca stiu este insusi rezultatul obtinut. Deci care este scopul acestor filme ? Sa faca din fiecare cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu (crestin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) – iar daca va muri fara pocainta – si un viitor osandit in iad.

Dar oare de ce in primul rand desfranare, şi nu alte pacate ?

Aceasta deoarece nimic nu-l desfigureaza pe om sufleteste atat de mult ca desfranarea, nimic nu-l distruge mai repede si mai ireversibil, nimic nu-L scarbeste pe Dumnezeu la un om mai mult decat pacatul acesta. Oare de atatea mii de ani, de cand este omenirea, au avut nevoie oamenii sa fie educati sexual prin televizor pentru a se inmulti ? Nicidecum. Scopul real al prezentei in fiecare film a imaginii desfranarii este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se stie prea bine ca desfranarea reduce de fapt natalitatea. In bordeluri, unde este cea mai intensa activitate sexuala, nu se naste nici un copil. Mama smerita, grijulie si iubitoare, si amanta senzuala, rafinata si perversa sunt doua feluri de insusiri ale femeii, care se exclud.

Iata numai un exemplu – din multe altele asemanatoare care s-ar putea da spre a arata modul in care rafineaza televizorul pacatuil curviei. In urma cu cateva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care isi marturiseau sentimentele, dar in privinta manifestarilor fizice totul se reducea la o privire calda, la o strangere de mana si (sau) la o imbratisare nevinovata. Apoi au aparut saruturile din ce in ce mai lungi, mai „apetisante” si mai dese. Incet, incet au aparut femeile semi-imbracate, dezbracate si scenele erotice din ce in ce mai „curajoase” si mai variate. Astazi exista o adevarata arta si industrie a pornografiei (extrem de banoasa). Raul nu s-a oprit aici. Dupa 1989 s-a indesit la noi in tara folosirea cuvantului: „homosexual”. Prima reactie a fost cea de scarba. La televizor, mai intai totul s-a redus la niste aluzii ironice (lumea radea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiintei, treptat a fost doborata. Apoi s-au indesit filmele avand ca personaje centrale homosexuali, au aparut spectacole „vesele”, de divertisment si interviuri cu ei. Care este mesajul acestor facaturi, care de care mai perfide si mai imunde, care s-a incercat a ni se inocula ? Acela ca, de fapt si de drept (?) si ei sunt oameni ca si noi, obisnuiti, ba chiar cu unele calitati deosebite – fiind invocate chiar nume de personalitati artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici pacate, nici manifestari patologice, ci alternative „cumsecade” la manifestarile heterosexuale. Iata cum s-a escaladat astfel o alta culme ingrozitoare a raului.

Ni se sugereaza ca ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turma), si astfel inaintarea in rau isi continua actiunea indobitocitoare, desi a ajuns deja foarte departe. Au inceput sa apara (deocamdata sporadic) si secvente cu aluzii la pacatul zoofiliei al desfranarii cu animale care, ca si sodomia, opreste 15 ani de la impartasirea cu Sfintele Taine pe savarsitorii lor. Si iata cum vedem implinindu-se, sub ochii nostri, proorocia facuta de Sfantul Antonie cel Mare cu aproape 1700 de ani in urma: „Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor”.

Nimeni nu poate sa ajunga intr-o singura zi un mare pacatos. Diavolul stie lucrul acesta si actioneaza in consecinta: darama treptat toate puterile bune ale sufletului si ridica in locul lor templul sau. „Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” spune Mantuitorul. Tot acolo vrea si cel rau sa isi zideasca intunecata sa imparatie.

Legislatia, cata vreme a ramas supusa legilor divine, a fost categorica in privinta acestui pacat: pedeapsa cu moartea, in Vechiul Testament; apoi, inchisoarea. Acum, practica homosexuala nu mai este pedepsita de lege. Raul insa nu se opreste nici aici, pentru ca mai sunt bariere care trebuie sa cada. Homosexualii vor sa infieze copii (va dati seama la ce va fi supus un copil care are parinti doi barbati), vor sa se casatoreasca in biserica, vor sa fie hirotoniti preoti, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care sa-i permita sa ajunga majoritate, pentru ca sa poata atunci sa impuna noi legi, nelegiuite. In Sodoma si Gomora Dumnezeu a coborat foc din cer pentru ca locuitorii acestor cetati (bogate) nu numai ca faceau acest pacat, ci ii fortau pe toti cei ce veneau acolo sa savarseasca si ei rautatea.

Cum se poate distruge o persoana nevinovata prin televizor

Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Insa aceste emisiuni creeaza atitudini ostile fata de persoana vizata. Chiar daca dupa zece astfel de emisiuni mincinoase va aparea o emisiune care restabilieste adevarul, totusi samanta raului a fost aruncata. Omul acela, inconjurat de neincredere, suspiciune si dusmanie din partea celorlalti, incepe sa-si piarda echilibrul launtric chiar daca este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzatiile de care nu se poate apara si sentimentul neputintei il darama launtric. Nu numai oameni, dar si idei si institutii pot fi distruse prin aceasta metoda. Iata ce forta au la indemana cei care conduc televiziunea in Romania si in lume.

Cine amendeaza un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea si umilirea unei persoane ? Cine da certificat de corectitudine oamenilor care lucreaza in mass-media ?

Desenele animate – nevinovate numai in aparenta, au un caracter hipnotic, inrobesc sufletul copilului. Creeaza viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uita la desene animate, iar dupa 12-14 ani la filme de „actiune”, de razboi, la filme pornografice, „sexy”, de extrema violenta si de groaza. In afara de aceasta, desenele animate de astazi umbla tot mai vadit la modelarea unei conceptii false a copilului despre Dumnezeu si lume. In unele desene animate, eroul principal, „demonica”, este un personaj pus pe pozne si, chiar daca are cornite, este prezentat astfel incat sa devina cat mai simpatic. Potrivit invataturii crestine insa, demonul – chiar mic daca este („demonica”) – nu este decat tot un lucrator viclean al rautatii si impreuna colaborator cu fratii sai incornorati mai mari, in urzirea de planuri mestesugite spre pierderea neamului omenesc.

Robotii cu ochi rosii si aripi (draci moderni) care se razboiesc intre ei si ucid cu aberanta cruzime, inoculeaza copiilor setea de violenta. Imaginile desenelor animate care se misca cu repeziciune zapacesc mintea copilului, il fac si pe el sa fie sucit, sa n-aiba astampar, ii rapesc dorinta de invatatura. Violenta desenelor animate trece in realitate. In Rusia sunt astazi 100000 de copii asociati in grupari ucigase *. La noi, in Romania, crimele ingrozitoare savarsite de unii copii i-au facut pe responsabilii de la Televiziune sa insemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri si patrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de catre copii, ai caror parinti sunt ei insisi in grava confuzie morala, iar celor care dau pe post asemenea productii cinematografice ucigatoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apara la dreapta si infricosata Judecata a lui Hristos ?

Trei exemple spre a arata cum trece imaginea micului ecran in realitate

1. In urma cu cativa ani a aparut la noi in tara o caseta video intitulata „Sirenele- satanismul in muzica rock”. Autorul acestei casete, grec de origine, fost cantaret rock, marturiseste ca filosofia de viata si-a format-o pe cand era copil, din filmele stiintifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme („Razboiul stelelor” si altele) a tras concluzia ca universul este condus de doua forte impersonale, a binelui si a raului, care se afla intr-un neincetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul si gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii inselati care s-au intors la adevar. Insa cati tineri, care in copilarie s-au „hranit” cu „Razboiul stelelor”, n-au murit fara sa stie ca Dumnezeu este unul singur si pretuieste mai mult iubirea decat ura, smerenia decat mandria, iertarea decat razbunarea!

2. Filmele stiintifico-fantastice au raspandit in omenire o noua credinta: aceea in existenta extraterestrilor. Nimeni astazi nu se mai indoieste de existenta lor. Un ieromonah ortodox din America, Parintele Serafim Rose, arata in cartea sa „Ortodoxia si religia viitorului” ca aparitiile extraterestre sunt de fapt experiente mediumistice de natura demonica. Un fel de sedinte de spiritism in care pamantenii intra in contact cu duhurile rautatii, pentru care nu este nici o greutate sa ia chipul „cetatenilor” unor alte civilizatii.

3. Exista astazi in lume aproximativ 1500 de „vampiri” (cei mai multi in America) – oameni ce dorm in cosciuge, beau sange, etc. Toti acesti „vampiri” sunt copiii care odinioara au vizionat filmele de groaza avand ca „eroi” astfel de personaje. Inchipuirea lor a fost atat de marcata, incat le-a deformat total imaginea asupra realitatii propriei lor persoane. in loc sa se considere si sa traiasca precum oamenii, ei au ajuns sa se considere si sa traiasca efectiv ca „vampiri”.

Vrajitoarele, al caror mestesug este osandit si amenintat cu grele urgii dumnezeiesti in toate paginile Sfintei Scripturi, astazi isi demonstreaza abilitatile pe micul ecran, dau interviuri, isi fac reclama si isi dau adresele. In zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vraji, nu Ii mai cer ajutorul Lui, ci vrajitoarelor, iar astrologia este nelipsita din programele TV, sub forma, de ratacire si inselare, a citirii zodiilor, atat de vehement condamnate de Sfanta Scriptura si de scrierile Sfintilor Parinti. Dar iata ce ne spune in aceasta privinta si Sfanta Scriptura: „Barbatul sau femeia, de vor chema mortii sau de vor vraji, sa moara neaparat: cu pietre sa fie ucisi, ca sangele lor este asupra lor” (Levitic 20, 27). „Iar partea celor necredinciosi… si fermecatori… este in iezerul care arde, cu foc si cu pucioasa” (Apocalipsa 20, 27). Jocurile de noroc n-ar putea imbogati atat de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, multi, dar creduli, daca n-ar fi televizorul. Naivul telespectator vazand premiile colosale vanturate pe micul ecran se si vede castigatorul unuia dintre ele. El nu stie ca adevaratii castigatori sunt – matematic – cei ce organizeaza jocurile. Putinii premiati culeg firimiturile, iar cei mai multi raman cu iluziile spulberate.

Invazia publicităţii

In vinderea unui produs, pe piata, un rol important il are reclama. Atunci cand un film serial are succes la public, produsele carora li se face reclama in timpul lui sunt mai bine vandute, asa incat omul care iubeste un film serial „inghite” fara sa vrea pe langa acesta si produsul caruia i se face reclama. Ce este rau in aceasta ? Raul este ca televizorul devine astfel dintr-un mijloc de asa-zis divertisment, stapanul intregii noastre vieti, care ne porunceste cum sa ne imbracam, ce sa mancam, cum sa vorbim, cum sa gandim (ProTv-ul te hraneste, ProTV-ul te imbraca, ProTV-ul iti gaseste perechea, ProTV-ul te ingroapa).

O firma americana care comercializa cafea si-a sporit cu mult vanzarile in urma aparitiei la televiziune a unui serial a carui actiune se invartea in jurul unei cesti de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tanar si o tanara, au o pasiune comuna: marca de cafea comercializata de acea firma americana. Pe masura ce americanii indrageau personajele acestui film le crestea si apetitul pentru cafeaua cu pricina. Este uimitoare rabdarea prosteasca de care dau dovada unii oameni care, pe langa un film de 45 de minute, inghit si 15 minute de publicitate.

Americanizarea. Majoritatea covarsitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia raspandirii stilului de viata american, strain felului nostru de a fi. Prin aceste flime se realizeaza de fapt o colonizare ideologica de la distanta, o inrobire a mentalitatii si a sensibilitatii crestine a unui intreg popor. Chiar daca cea mai mare parte a americanilor sunt crestini neoprotestanti, trebuie spus ca aceste filme n-au in ele nici un fel de nuanta crestina. Sunt pur si simplu pagane si anticrestine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de nerusinarea lor, eliminandu-le metodic, sistematic si rapid.

Stirile, care – chipurile – ar trebui sa fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit si ele. Violentele, uciderile intre rude, morti terifiante, incesturi, violuri umplu astazi mai tot spatiul lor. Oare ce fel de informatie poate fi aceasta, ca in cutare sat un om beat a venit acasa, a luat toporul si l-a omorat pe tatal sau ? Sau altele de acest gen. Aceste „stiri” reprezentau inainte subiectul de discutie si de barfa al babelor de pe la sate si al celor lipsiti de orice orizont spiritual si intelectual, iar astazi se transmit la ore de maxima audienta, de oameni scotiti special pentru o asemenea activitate. Pe de alta parte zvonurile („in ziua cutare va fi un cutremur devastator”, „iarna aceasta va fi polara” etc.) terorizeaza, streseaza pe bietii oameni care doresc sa afle ultimele noutati. Televizorul devine astfel un puternic factor de stress.

Ne cultivam prin televizor ? Nimeni nu ajunge om de cultura pierzand timpul in fata micului ecran, ci citind carti, tocindu-si coatele. Televizorul cauta cu insucces sa se substituie actului de cultura; dimpotriva, s-a observat ca interesul pentru carte dispare la copiii ce-si petrec timpul in fata televizorului.

Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, intrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipa a vietii omului are o valoare infinita. In timp omul castiga sau pierde vesnicia. Cumplite sunt, in inconstienta si iresponsabilitatea lor, expresiile: „Imi pierd timpul cu… Mi-am omorat timpul cu…”.

Copiii mei nu se uita la prostii. Asa zic si cred parintii care nu stiu ce programe vizioneaza copiii in absenta lor, sau chiar in prezenta lor, atunci cand „batranii” dorm. Unii copii si adolescenti tin telecomanda in mana si filmul erotic se transforma intr-o secunda, printr-o simpla apasare de buton, intr-un nevinovat film documentar.

Cantecele, in marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, arunca in aer bunul simt, pudoarea, prin mesaje pornografice, indemnuri la violenta si anarhie si refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tanarului. Sunt posturi de radio si televiziune care de dimineata pana noaptea nu transmit decat asemenea soiuri de muzica, prin care se demonizeaza mai ales mintea tinerilor (viitorii adulti). Cu umoru-i inegalabil, in „Jurnalul fericirii”, Parintele Nicolae Steinhardt a numit-o muzica lui „bughi-mambo-rag”… Ca si filmele, si cantecele, fiind in cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului roman si a lumii intregi. Tinerii si tinerele de pe strada arata prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astazi.

Cele spuse in aceste randuri vor parea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar in realitate raul care vine prin micul – asa cum este alintat el in prezent – ecran este cu mult mai mare si mai greu de evaluat. Insa fiind de natura spirituala nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul si nici nu poate fi cantarit cu cantarul.

Care este poziţia creştină faţă de televizor ?

Crestinul care isi traieste cu seriozitate fagaduintele botezului („Ma lepad de satana si de toti slujitorii lui si de toate lucrurile lui si de toata trufia lui si ma impreunez cu Hristos”) va elimina cu desavarsire din casa lui si din viata lui acest lucru necrestinesc. Mai ales acolo unde sunt si copii, nu exista alta solutie.

Asa cum spune un parinte de la Manastirea Frasinei, Psaltirea si Ceaslovul sunt televizorul crestinului. Cei care vor un adevarat „divertisment”, il pot afla curat, folositor si ziditor in „Rugaciuni de dimineata”, si „de seara”, in „Paraclisul Maicii Domnului”, in „Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos”. Cei care vor mai mult decat aceste „emisiuni” sa deschida Psaltirea intre orele 0-5 noaptea. Vor cunoaste „senzatii tari” duhovnicesti si vor avea negresit trairi ceresti, vor intelege si experimenta cat este de adevarat cuvantul celui supranumit „Alauta pocaintei”, marele dascal al lumii si ierarh, Sfantul Ioan Gura de Aur, care spune: „Dulce este somnul, dar mai dulce este rugaciunea”.

Incheiem delicatul si mult controversatul subiect cu o scurta si aleasa rugaciune, nelipsita de pe buzele, din mintile si inimile multor evlaviosi crestini dreptmaritori in toate imprejurarile vietii de acum, vremelnice, pamantesti: „Slava indelung rabdarii Tale, Doamne, slava iubirii Tale de oameni, Stapane, slava bunatati Tale, Sfinte”. Amin.