O posibilă retragere a Papei?

0
320

O posibilă retragere a Papei?

Papa Benedict al XVI-lea continuă să aibă o agendă plină de proiecte, întruniri şi zile comemorative şi în anul 2011. Cu toate acestea, noul an nu reprezintă o tematică importantă, aşa cum s-a întâmplat până acum. 2008 a fost dedicat Sfântului Apostol Pavel, în timp ce 2009 a purtat egida slujirii preoţeşti şi a provocărilor contemporane cu care se confruntă membrii clerului.

Papa Benedict al XVI-lea este considerat mai puţin prolific decât predecesorul său, Ioan Paul al II-lea, însă rezultatele sale nu sunt mai puţin impresionante. Susţine peste 300 de discursuri, 50 de predici şi oferă aproximativ 100 de alte intervenţii (emisiuni, interviuri etc.) de o importanţă variată în cursul unui an. În ultimul interviu acordat, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că programul desfăşurat este obositor pentru o persoană de vârsta sa (84 de ani). Episcopul Romei a vorbit deschis de lipsa de energie pe care o resimte şi a întrevăzut posibilitatea unei eventuale retrageri, însă programul anului 2011 contrazice deocamdată această ipoteză. Cu toate că, spre deosebire de ultimii trei ani, nu va exista un Sinod major în cursul anului 2011, celelalte evenimente la care va participa Papa Benedict al XVI-lea constituie suficiente argumente în favoarea rămânerii sale ca Episcop al Romei. Amintim aici doar călătoriile majore: la 4 şi 5 iunie va vizita Croaţia, între 18 şi 21 august va rămâne la Madrid pentru sărbătorirea Zilei Tineretului, iar între 22 şi 25 septembrie va vizita Germania. O ultimă vizită importantă va avea loc în statul Benin din Africa de Vest, între 18 şi 20 noiembrie.

www.ziarullumina.ro