O, om! (poezie)

0
1050

O, om!

O, om ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea mereu, spre iad, sau rai,
Pe mulţi o să-i îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui,
S-a dus, în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui,
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va n-veseli sau va-ntista
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt: cuvântul scris,
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre ocară sau slavă.
Ai spus un cântec,
Versul tău, rămâne după tine,
Îndemn spre bine, sau spre rău,
Spre curăţie, sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său,
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, Calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună, sau e rea
Va prăbuşi, sau va-ntina,
Vor merge suflete pe ea,
La pace, sau durere.
Trăieşti o viaţă, viaţa ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita,
Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris, sau grai,
Sau laşi, prin pilda care-o dai,
Pe, mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai,
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita: Fii credincios!
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în inimi luminos
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, ‘nendoios,
Odată, vei da seama.
Amin.

Traian Dorz