Lumea văzută prin „ochii” inimii

0
470
Lumea văzută prin „ochii” inimii

„Era odată un bătrân care şedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetăţi. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întreabă:

— Nu am mai fost nicioadată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi? 
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
— Cum erau locuitorii oraşului de unde vii?
— Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo. — Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare, iar acesta îi răspunse în acelaşi mod. Răspunsul a fost însă diferit.

— Oamenii erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni şi cu greu i-am părăsit.
— Aşa este şi populaţia acestei cetăţi, răspunse înţeleptul.
 
Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi, pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi-i zise cu repros:
— Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
— Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va gasi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere.
Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.”