Icoana Naşterii Domnului

0
1683
 Icoana Naşterii Domnului


 Iconografia praznicului Naşterii Domnului îşi are izvorul în Evanghelia după Luca pentru naştere şi în cea după Matei pentru închinarea magilor. În schimb, scenele îmbăierii Pruncului şi cea cu Iosif de-o parte îşi au sursa în relatările apocrife ale căror scopuri didactice nu pot să fie ignorate.

Totul se petrece în taină. „Cel mai de seamă eveniment de la zidirea lumii are loc în tăcere, neştiut şi necunoscut de nimeni. Conducătorii spirituali ai evreilor, fariseii, cărturarii, nici nu bănuiesc că în acea clipă unică se naşte Mesia, pe care toată tradiţia lor Îl aştepta şi Îl pregătea”.

Dionisie din Furna, în celebra sa „Erminia picturii bizantine”, îndrumă ca icoana Naşterii Domnului să fie pictată în acest fel: „Peşteră şi într-însa, la partea cea dreaptă, Născătoarea de Dumnezeu îngenuncheată, punând în iesle pe Hristos înfăşat ca un prunc; şi Iosif îngenuncheat de-a stânga, avându-şi mâinile încrucişate la piept. Şi dinapoia ieslei un bou şi un asin, uitându-se la Hristos. Şi dinapoia Preasfintei Fecioare şi a lui Iosif, păstorii ţinând toiege şi uitându-se cu mirare la Hristos; şi dinafară de peşteră, oi şi păstori, unul zicând cu fluierul, şi alţii uitându-se în sus cu frică; şi deasupra lor un înger îi binecuvântează şi le vesteşte naşterea lui Hristos. Şi deasupra peşterii, prin nori, mulţime de îngeri, ţinând hârtii, zic: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Şi steaua pe cer, în mijlocul lor, deasupra peşteri având rază mare, care se coboară în jos până la capul lui Hristos. Şi dinspre cealaltă parte, magi cu îmbrăcăminte împărătească, călări pe cai arătându-şi steaua unul altuia. (Când se pictează şi cele două femei care spală pruncul, una este moaşa Zelemi, alta Salomeea.)”

Participarea întregului Cosmos „la minunea Naşterii ne transfigurează şi pe noi şi ne transpune într-un alt sens al existenţei noastre, ne preface în oameni noi, plini de adevăr şi de dragoste, oameni întru care sălăşluieşte pacea cea mai presus de minte”.

Lumina din peşteră

Peştera este un fel de abis negru pe care-l străpunge lumina Pruncului înfăşat în alb, absentă în Evanghelii, şi sugerează întunericul „mijlocul umbrei morţii” (Ps. 22, 4) din care Hristos vine să ne scoată şi să ne elibereze. „Pictura ortodoxă înfăţişează peştera întunecoasă pentru a simboliza prin culoarea neagră lumea, care s-a întunecat din cauza păcatului şi care va lumina de acum lumina lui Hristos”. Numit „Soarele Vieţii” de mulţi Părinţi ai Bisericii care văd în Lucifer „astrul morţii”, Hristos se angajează în lupta împotriva răului şi a întunericului până la biruinţa finală, când totul va fi umplut de lumină.

Acest altar în formă de mormânt dezvăluie „pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer”, trupul dat „pentru viaţa lumii” (In. 6, 51). Ce să spunem apoi de scutecele metamorfozate în giulgiuri de înmormântare? Înăuntrul peşterii este aşezat Pruncul născut înfăşat, pentru că peştera, ieslea, faşa sunt semne ale golirii dumnezeirii, a pogorământului, a acelei mai mari smerenii a Aceluia Care, fiind nevăzut în firea Sa cea dumnezeiască, se face văzut în trup din dragoste faţă de om, în acest fel arătând dinainte moartea şi îngroparea Sa, mormântul şi giulgiurile. Icoana Naşterii din şcoala lui Rubliov Îl arată pe Prunc în centrul compoziţiei, cu capul în axa unei cruci nevăzute care structurează ansamblul. În aceeaşi linie cu steaua, „astrul” menţionat de Evanghelistul Matei (2, 2) şi care simboliza deja în iconografia păgână prezenţa dumnezeirii, trei raze coboară din cer peste Prunc, marcând astfel participarea Treimii la eveniment. Mântuitorul lumii, pe care generaţii de vizionari şi de profeţi L-au aşteptat, Se descoperă pentru prima dată umililor păstori sub chipul pruncului plăpând. Cât de departe suntem de teofaniile solemne din Vechiul Testament! Înăuntrul peşterii, în spatele ieslei sunt pictaţi un bou şi un asin. Pictorul este inspirat din profeţia lui Isaia: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă cunoaşte, poporul Meu nu Mă pricepe” (Is. 1, 3). Sfântul Grigorie de Nyssa vede în bou imaginea evreilor legaţi prin Lege, în asin pe cea a păgânilor sclavi ai idolatriei pe care Hristos vine să-i elibereze de jugul lor.

Maica Domnului este figura din icoană care se distinge prin mărimea ei şi prin locul care îl ocupă în icoană. Ea se odihneşte, aproape de peşteră, pe un strat de culoare purpurie, semn al regalităţii, deoarece maternitatea sa dumnezeiască o face Maica lui Dumnezeu – Teotokos, cum ne învaţă şi Sinodul de la Efes (431). „Fecioara Maria pare a medita profund la evenimentele care urmează să vină: Crucea, Mormântul…” Alteori, privind cu seninătate spre Iosif, pare a căuta să-i alunge din suflet orice umbră de nedumerire cu privire la zămislirea mai presus de fire, spre a putea învinge el ispita celui rău. Privirea ei depăşeşte prezentul fără să se oprească asupra Fiului său, aşa cum face în general o mamă, ceea ce-i conferă scenei un element profetic.

Din restul figurilor reprezentării, îngerii, păstorii şi magii se pictează în partea de sus a icoanei, iar Iosif şi moaşele se pictează în partea de jos. Un înger, conform cu relatarea evanghelică, vesteşte păstorilor marea bucurie a mântuirii prin Naşterea Domnului, iar alţii slăvesc pe Dumnezeu întru cele înalte. Un păstor cântă din fluier adăugând muzica omenească la psalmodia cerească. Dintre îngeri, cel care priveşte spre cer preamăreşte şi laudă pe Dumnezeu pentru marea Lui purtare de grijă faţă de făptura Sa căzută sub robia păcatului, iar celălalt, cu privirile spre păstori, se înfăţişează ca vestitor al păcii pe pământ şi al bunăvoirii între oameni. După ce îngerul rosti solia de bucurie, mulţime de oaste cerească se ivi împreună cu el înălţând laude lui Dumnezeu.

Omenirea care îşi aşteaptă Mântuitorul

Dacă păstorii reprezintă poporul evreu, Magii personifică lumea păgână. De origini şi rase diferite, ei subliniază universalitatea mântuirii aduse de Prunc. Preoţi perşi, astrologi, Magii erau convinşi de influenţa aştrilor asupra destinului uman. Steaua Betleemului îi conduce la Hristos, „steaua care străluceşte dimineaţa” (Apoc. 22, 16). „Cei ce slujeau stelelor de la stea au învăţat să se închine Ţie”. (Troparul praznicului). Magii sunt reprezentanţii idolatrilor, care vor constitui Biserica lui Hristos dintre neamuri, în timp ce păstorii reprezintă Biserica dintre iudei. „Magii i-au adus daruri pruncului Iisus: aur, tămâie şi smirnă. Noi să ne străduim să-i aducem aurul iubirii către Dumnezeu şi către aproapele, tămâia rugăciunii curate şi a lepădării păcatului şi a toată fărădelegea şi smirna faptelor celor bune evanghelice”.

În partea de jos a icoanei, la stânga, este pictat Iosif. El este adâncit în gânduri. În faţa lui stă satana sub forma unui păstor bătrân cocoşat. Interesantă reprezentare! El seamănă în sufletul dreptului Iosif îndoială şi-i aduce în minte gânduri despre care vorbesc Evangheliile apocrife şi troparele sărbătorii. Persoana sa în icoană arată drama lui personală şi a întregului neam omenesc în greutatea de a primi pe Cel care este mai presus de cuvânt şi înţelegere, adică întruparea Fiului lui Dumnezeu. De cealaltă parte a lui Iosif, în extremitatea de jos a icoanei, sunt înfăţişate două femei care pregătesc baia Pruncului dumnezeiesc.

Chezăşia mântuirii noastre, a tuturor, este prezenţa tainică a Mântuitorului Hristos pe pământ, în Biserica Sa cea Sfântă; iar dobândirea mântuirii de către fiecare dintre noi este strâns legată de împlinirea datoriilor noastre înalte de creştini. Acest adevăr este limpede arătat în icoană şi în cântarea bisericească: „Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”