De ce nu avem banci in biserica?

0
781

De ce nu avem bănci în biserică?

Stranile sunt un dar spre odihna neputințelor! Strana este un obiect de cult, el aflându-se în biserică și fiind sfințit odată cu sfințirea acesteia. Strănile din lemn, frumos sculptate, avand pe ele cruci si vulturi bicefali, insirate de-a lungul peretilor bisericii, ne sunt tuturor cunoscute. Din pacate insa, nu toti mai cunoastem si rostul acestora. Cand omul zilelor noastre intra in biserica si vede stranile, el nu se poate gandi decat la un singur lucru, si anume la „scaune”. Doar lucrarea diavolului de inselare nu este alta decat a perverti toate intelesurile si a denatura adevaratele sensuri ale lucrurilor. Stranile nu sunt insa doar niste simple scaune, fiecare om avand dreptul la un asemenea „loc privilegiat”. Din pacate nici macar crestinii nu mai inteleg rostul acestor locuri de odihna a neputintelor trupului.

Aceasta intelegere gresita a lucrurilor o vedem acolo unde, in multe biserici, s-a ajuns la practica straina dreptei credinte, ca fiecare sa isi monopolizeze cate un astfel de „scaun”. Daca un crestin nou venit in parohie se aseaza intr-o strana oarecare, aproape cu siguranta, putin mai incolo, el va fi ridicat – politicos sau nu – de catre „un domn” sau de catre „o doamna”, posesori „de drept” ai acelui loc.

Ce este strana? Strana este un pogoramant facut oamenilor din dragoste, iar nu ceva absolut necesar vietii liturgice si cei duhovnicesti. Strana este un loc al celor neputinciosi cu trupul, iar nu al tuturor. Strana este locul unde se vede dragostea lui Dumnezeu fata de om si fata de neputintele acestuia. Bancile si scaunele sunt bune pentru batrani si pentru bolnavi, caci ei nu se pot jertfi mai mult decat atat, neputand tine pasul cu cei tineri.

Strana / stranile sau „de ce bisericile noastre nu au banci” ?

Bisericile nu sunt pline de banci, precum salile de teatru sau de cinematograf, deoarece aici nu avem spectacol, ci jertfa, dragoste si Impartasanie, aici avem despatimire, lupta cu patimile si nevointa, aici avem mangaiere, unire cu Dumnezeu si cu semenii. Precum Persoanele Sfintei Treimi sunt una, tot asa sunt chemati si oamenii sa devina una, iar aceasta mai greu se poate realiza stand pe scaune, fiecare pe „bucatica” lui de banca, decat stand in picioare, umar langa umar, intr-o unire din ce in ce  mai mare. Daca L-am vedea pe Hristos pe Cruce, am mai putea sta pe scaun, in fata Lui ?! Cu siguranta, nici un crestin nu ar mai avea indrazneala de a sta asezat pe scaun, in acel moment. Oricat de nuputincios ar fi trupul omului, el s-ar nevoi pentru un ceas ori doua in a sta drept, in picioare, sau in genunchi, in acele momente minunate. Hristos este pe Cruce, in fata noastra, doar ca nu mai avem noi inimi simtitoare. Mergem la biserica fara sa simtit faptul ca Fiul lui Dumnezeu se aduce neincetat Jertfa pentru pacatele noastre. Oare cum ne privesc Tatal si Duhul Sfant, atunci cand noi stam pe scaune, asezati cat mai comod, si privim aproape mecanic randuiala slujbei ?! Cred ca se uita la noi cu mila si cu durere, datorita impietririi inimilor noastre. In fata Sfantului Altar, unde se afla Trupul si Sangele Domnului, nu poti sta pe scaun sau pe banca, atata timp cat nu te-au parasit puterile trupului. A sta pe banca in fata lui Dumnezeu, fiind in putere si nesuferind de nici o neputinta mare, este lipsa de bun simt. Daca atunci cand intra in camera directorul sau un inspector de serviciu, imediat te ridici in picioare, cu atat mai mult, atunci cand Hristos se jertfeste pe Sfanta Masa, nu poti si nu ai voie sa stai „comod”. El este pironit, iar omul nostru sta pe scaune cu spatar, cat mai comod. In catacombe nu cred ca erau banci, nici scaune. Nu cred ca acei crestini, care asteptau din clipa in clipa mantuirea, ar fi simtit nevoia de a sta pe scaune. Tot asa, nici noi nu ar trebui sa simtim nevoia de a sta jos in timpul Sfintei Liturghii. Spun aceasta deoarece stiu ca mai toti dintre noi putem face aceasta. Daca ar fi sa stam la o coada, la magazin, pentru un produs aflat la reducere, ori la un meci de fotbal, cu siguranta nici nu am simti oboseala din picioare sau spate. Aceasta este lucrarea diavolului, care ne da sa ne simitim tare neputinciosi, atunci cand incercam sa stam la toata slujba. In unele dintre tarile apusene, in bisericile nou-construite, s-au pastrat bancile, specifice acelor locuri. Aceasta se datoreaza insa oamenilor de acolo, care nu sunt obisnuiti cu smerenia popoarelor ortodoxe, nici cu nevointa acestora, si carora le-ar fi fost mai greu fara unele mici mangaieri trupesti. Cand vor intelege insa dragostea lui Hristos, vor renunta singuri la banci. Dupa cum zicea un prieten: „Daca Adevarul este propovaduit, nu ne vom tulbura din cauza unor banci.” Sunt biserici, mai ales in Ardeal, dar si in alte locuri, unde s-au introdus banci si scaune foarte multe. Nu cred ca prezenta in sine a bancilor este un lucru daunator, insa laxismul si delasarea pe care acestea ajung sa le „propovaduiasca” pot fi tare daunatoare. Pentru aceasta, este bine a pastra dreapta credinta intru toate, pana in cele mai mici detalii ale ei. Sunt multe lucruri al caror inteles nu il mai cunoastem, insa mintea si inima noastre trebuie „schimbata”, iar nu cele pe care nu le mai pricepem. Astfel, daca astazi primim o mica inovatie, maine ne tenteaza o alta, iar poimaine inca vreo doua-trei, uite asa, incet incet, ajungem sa schimbam totul. Si apoi ce vom face, ne vom mai numi oare „pastratori ai dreptei credinte” ?!

Statul în picioare ajută la păstrarea atenției și adunarea minții!

A sta in picioare ajuta foarte mult la pastrarea mintii in biserica, la adunarea inimii si la lupta cu gandurile. Trezvia este cu mult mai usor de pastrat in momentul in care trupul sta drept, in picioare. Sezand pe scaun, crestinul trebuie sa lupte mai mult cu imprastierea mintii si cu ratacirea inimii spre fel de fel de planuri lumesti, fiind asezat cu trupul intr-o pozitie mai comoda. A sta jos in timpul sfintelor slujbe nu ne este de folos. Statul cat mai comod nu-ti poate da stare de smerenie si inima simtitoare fata de Jertfa ce are loc in Sfantul Altar, ba mai mult, iti poate da chiar moleseala si stare de somn. Sa ne intrebam, oridecate ori ne aflam in biserica, adunati la sfintele slujbe:

Cum am sta daca L-am vedea in fata noastra pe Hristos ?!

Si sa ne raspundem, pana ce vom ajunge sa simtim:

Hristos e in fata noastra, doar ca noi nu mai avem ochi vazatori si inimi simtitoare !

Teodor Danalache