Cuviosul Nicolae monahul

0
254
Cuviosul Nicolae monahul
6 ianuarie (24 decembrie)

Cuviosul părintele nostru Nicolae a fost mai întîi ostaş pe vremea lui Nichifor, împăratul grecesc, avînd sub el mai multe cete de ostaşi. Odată, pornind război împăratul Nichifor împotriva bulgarilor, a ieşit şi el cu ostaşii săi şi înserînd, a intrat la o gazdă unde, ospătînd şi rugîndu-se, s-a culcat să doarmă. La straja a doua şi a treia din noapte, fata gazdei rănindu-se cu dragostea sa satanicească de dînsul, s-a apropiat binişor de patul lui şi mişcîndu-l şi deşteptîndu-l, îl atrăgea cu cuvinte desfrînate spre păcat. Iar sfîntul a zis către dînsa: „Încetează, femeie, de la sataniceasca şi nelegiuita îndrăgostire şi nu pofti a-ţi întina fecioria ta, iar pe mine, ticălosul, a mă pogorî la poarta iadului”. Ea, ruşinîndu-se puţin, s-a depărtat, însă iarăşi venind, silea către păcat pe bărbatul cel curat. Sfîntul şi a doua oară izgonind-o, a bătut-o chiar, dar ea iarăşi s-a întors.

Atunci sfîntul a zis către dînsa: „O, ticăloaso? şi plină de toată neruşinarea şi obrăznicia, nu vezi că diavolul te tulbură, ca să întinezi fecioria ta şi să te facă de rîs şi de ocară tuturor, să te scoată din rudenia ta şi sufletul tău să-l ducă în munca cea veşnică? Oare nu vezi că şi eu, smeritul, merg la război spre vărsare de sînge împotriva limbilor barbare, împuternicindu-mă Dumnezeu? Deci cum voi întina trupul meu mergînd la război?” Acestea şi altele ca acestea zicîndu-le, a izgonit-o de la sine cu ruşine. Apoi s-a sculat şi, rugîndu-se, a pornit în calea sa.

În noaptea următoare, dormind el, s-a aflat într-un loc deschis şi aproape de el şezînd un om puternic, avînd piciorul lui cel drept pus peste cel stîng, care a zis către dînsul: „Vezi în amîndouă părţile pe ostaşi?” Iar el a răspuns: „Da, Doamne, văd că grecii omoară pe bulgari”. Şi Cel ce se arătase a zis către dreptul: „Priveşte la noi”. Uitîndu-se la puternicul acela, l-a văzut rezemînd piciorul drept de pămînt şi pe cel stîng punîndu-l peste cel drept; apoi, căutînd iarăşi dreptul către oştiri, a văzut pe cei potrivnici tăind fără cruţare pe greci. După aceea, încetînd tăierea trupurilor, puternicul care şedea a zis către dreptul: „Priveşte cu dinadinsul la tăierea trupurilor şi spune-mi ce vezi”. Iar el căutînd a văzut tot pămîntul plin de trupurile morţilor, iar în mijlocul lor era loc deşert şi verde, în care ar fi încăput numai unul.

Atunci puternicul Acela a zis către dînsul: „Ce gîndeşti de aceasta?” El a răspuns: „Sînt nepriceput, Doamne şi nu înţeleg”. Şi iarăşi a zis către dînsul: „Această verdeaţă goală pe care o vezi şi în care are loc numai un om, este a ta şi acolo tu erai să zaci tăiat împreună cu ostaşii tăi şi să te aşezi într-însul ca să împlineşti lipsa. Dar de vreme ce în noaptea trecută, tu ai scuturat pe balaurul care de trei ori s-a luptat şi voia să te ucidă, iată că tu însuţi ai scăpat de tăierea aceasta şi acest aşternut verde l-ai făcut fără parte; iar sufletul tău împreună cu trupul l-ai mîntuit. De acum nici moartea firească nu te va stăpîni, dacă-Mi vei sluji cu credinţă”. Acestea văzîndu-le, s-a înspăimîntat şi s-a cutremurat, apoi, deşteptîndu-se, s-a sculat şi s-a rugat lui Dumnezeu.

Întorcîndu-se cale de o zi, s-a suit într-un munte şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru oaste. Împăratul intrînd în strîmtorile Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte, lăsînd pentru păzire cam cincisprezece mii de ostaşi, pe care omorîndu-i grecii, se mîndreau. Însă risipindu-se prin ţară, după puţin, toată tabăra grecilor a fost ucisă, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul, aducîndu-şi aminte de vedenia aceea şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors de acolo plîngînd şi tînguindu-se. Apoi, ducîndu-se într-o mănăstire, a luat asupra sa sfînta schimă şi, slujind lui Dumnezeu curat ani îndelungaţi, s-a făcut mai înaine-văzător, ca unul din părinţii cei mari cu care împreună s-a învrednicit în ceruri de partea lor, întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.