Războiul desfrânării ne-a secătuit puterile, dar bunul Dumnezeu, singurul, ne poate ajuta

0
302
Războiul desfrânării ne-a secătuit puterile,
dar bunul Dumnezeu, singurul, ne poate ajuta

Există un episod în Vechiul Testament care explică foarte bine ce se întâmplă cu cea mai mare parte a lumii creştine astăzi. În Cartea Numeri, capitolele 25 şi 31, vedem ce au făcut madianiţii, popor păgân, atunci când au realizat că nu au nici o putere asupra poporului lui Israel, pentru că Dumnezeu Însuşi îi sprijinea, îi apăra şi-i călăuzea. La sfatul vrăjitorului Valaam, madianiţii au ademenit pe israeliţi, făcându-i să desfrâneze, spurcându-se şi „păcătuind cu fetele din Moab” Numeri 25:1. Pe urmă, prin însoţirea cu aceste femei i-au îndemnat pe evrei să se închine la zeii lor, adică i-au împins să slujească unor zei care nu erau decât personificarea idolatră a patimilor de necinste. Iar toate acestea numai pentru a-i face să se îndepărteze de Dumnezeu, pentru a atrage mânia Domnului asupra lor. Lipsit de puterea dreptei Celui Prea Înalt, poporul israelitean devenea astfel o pradă uşoară, putea fi biruit şi dus în robie.

Avem şi noi madianiţii zilelor noastre, iar aceştia sunt, după cum ne învaţă sfântul Nil Ascetul, toţi cei care aduc desfrânarea în popor cu scopul de a-l supune şi a-l stăpâni mai uşor. Şi cine este oare astăzi poporul lui Dumnezeu, dacă nu creştinii, cei care au primit legământul cel nou pecetluit cu însuşi sângele jertfei lui Hristos, cei care se botează şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Lui?

Acesta este, prin urmare, sensul tainic al tuturor politicilor de depravare a tineretului, dincolo de eficienţa pe care o au acestea în procesul de manipulare politică şi economică. Astfel ne putem explica de ce prima lege dată în România după căderea regimului ceauşist a fost liberalizarea avorturilor. Toată pornografia care a inundat după 1990 chioşcurile stradale, canalele de televiziune şi ziarele nu au ca efect decât îndepărtarea harului lui Dumnezeu, lipsirea de sprijinul cel mai important pe care putea să-l aibă poporul dreptcredincios român. Oare faptul că am ales mai curând sprijinul şi recomandările Consiliului Europei, şi al altor organisme internaţionale, decât păzirea învăţăturii Lui Hristos, nu poate fi o explicaţie a sărăciei, a bolilor şi a necazurilor pe care le întâmpină românii astăzi?

De curând, un bun prieten întors dintr-un pelerinaj la Locurile Sfinte îmi povestea cu uimire faptul că în întregul stat Israel, membru observator al Consiliului Europei, nu poate fi văzut nici un afiş cu conotaţie erotică, nu poate fi aflată nici o revistă sau ziar cu conţinut pornografic. Partidul religioşilor şi întreaga cultură rabinică care stă la temelia statului modern israelitean militează prin toate mijloacele pentru ţinerea copiilor departe de televizor, internet sau alte mijloace care ar putea să le spurce sufletul şi să le afecteze mintea. Căsătoria e considerată sfântă şi e sprijinită prin lege, mai mult decât oriunde altundeva în lume; „religioşii” care au copii mulţi se pot întreţine numai din alocaţiile primite de la stat pentru creşterea copiilor. Despre stabilimente ale prostituţiei nici nu poate fi vorba. Manifestările homosexualilor sunt interzise. De altfel aceştia au şi fost ameninţaţi anul trecut că vor fi omorâţi cu pietre dacă vor îndrăzni să organizeze un marş. După cât se poate vedea, cel puţin în această privinţă, evreii au înţeles foarte bine lecţia primită în trecut. Atunci, pentru că au desfrânat cu femeile şi zeii păgâni, au fost alungaţi din pământurile lor sau au fost luaţi în robie.

De ce nu putem şi noi, „noul Israel”, să fugim de desfrânare, păzindu-ne credinţa şi curăţenia sufletească? Oare aţi auzit pe vreun oficial european sau american să afirme că evreii contemporani sunt intoleranţi, fundamentalişti şi antidemocratici pentru că interzic orice manifestare pornografică sau pentru că religioşii dau direcţia politicii morale a statului? Cunoaşteţi cumva vreo sancţiune economică care le-ar fi fost dată pentru că nu permit manifestările publice ale homosexualilor pe teritoriul Israelului?

La noi însă, copiii sunt obişnuiţi de mici cu tot ce înseamnă pornografie, chiar dacă ar fi ţinuţi departe de televizor şi internet. Reclamele publicitare şi fiecare chioşc stradal fac imposibilă păzirea copiilor de vederea imaginilor pornografice. Milioane de români îşi întinează zilnic sufletul cu lectura unor ziare ca Libertatea; televiziunea abundă în erotism obsesiv, iar multe dintre legile româneşti sunt date mai mult pentru a-i apăra pe homosexuali şi perverşi decât pe cei cu familie, de parcă am trăi în Sodoma şi în Gomora.

Toate acestea sunt însă considerate puţin lucru, căci Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice propune legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare. Argumentele enunţate în raportul Riscuri şi inechităţi sociale în România sunt mai mult decât paradoxale. Se susţine că legalizarea va conduce la controlul lor pe viitor. Şi, mai mult, raportul propune ca din banii contribuabilului român să fie asigurate gratuit prezervative prostituatelor şi seringi consumatorilor de droguri, evident tot în virtutea dragostei faţă de om invocată aproape întotdeauna în astfel de situaţii. Din păcate însă, despre interzicerea pornografiei care conduce la prostituţie şi acte de violenţă, despre intensificarea măsurilor de luptă împotriva traficului de stupefiante nu se pomeneşte nimic, de parcă acesta sunt implacabile sau în mod subînţeles necesare. Mai ciudat este faptul că legalizarea prostituţiei în România se înscrie contra curentului general European. Norvegia a scos prostituţia în afara legii, Bulgaria a refuzat legalizarea ei, iar în Olanda se fac eforturi pentru restrângerea ariilor urbane în care se desfăşoară aceste activităţi. Toate aceste măsuri sunt luate ca urmare a constatării faptului că prostituţia legalizată dezvoltă fenomenul în sine, traficul de femei şi de copii, conduce la proliferarea bolilor cu transmitere sexuală etc.

Să existe oare o legătură între clipul publicitar România Land of Choice (Ţara alegerii) şi noile propuneri ale comisiei prezidenţiale!? Să vedem oare în liberalizarea prostituţiei materializarea legislativă a ofertei pe care Ministerul Turismului o făcea atunci când anunţa că România este ţara în care o femeie se poate căsători cu patru bărbaţi, altfel spus, în care e legală prostituţia? Să fie legalizarea drogurilor un alt argument al validităţii lozincii România ţară a alegerii, adică ţara unde faci ce vrei? Să fie oare thailandizarea ţării noastre o altă condiţie care se pune politicienilor români, poate chiar preşedintelui, pentru a fi sprijiniţi în campaniile electorale? Aşadar, putem considera ca adevărată ipoteza proiectului de transformare a României într-un bordel european, paradis al cazinourilor, al traficului de persoane şi al consumului de droguri? Pentru noi, creştinii nici nu mai are rost să răspundem la astfel de întrebări. Istoria e suficient de edificatoare: desfrânarea urmată de părăsirea lui Dumnezeu duce inevitabil la robie, lucru de care nu va putea să scape nici poporul român dacă va continua să meargă pe acest drum al degenerării morale. În acelaşi timp, efortul imens care s-a făcut în ultimii 20 de ani pentru a degrada moral poporul român ne oferă dovada cea mai bună că neamurile ortodoxe nu pot fi biruite şi luate în robie atâta timp cât îl au pe Dumnezeu aproape. Şi chiar mai mult se poate spune, Domnul este atât de milostiv şi îndelung răbdător încât nu se mânie degrab, ci ne aşteaptă permanent să ne întoarcem cu smerenie şi cu conştiinţa păcatului la El pentru a ne dărui iertarea, a ne curăţa de toată întinăciunea şi a ne ridica din mlaştina deznădejdii. Pentru aceasta au fost lăsate spovedania şi celelalte Taine sfinţitoare ale Bisericii. Iar lucrarea acestora face ca întregul efort al celui rău să devină cu totul inutil.

Aici se află soluţia ieşirii din criza imensă prin care trece poporul român, anunţată a se adânci tot mai mult: împăcarea fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu şi rugăciunea curată din biserici; aceasta înaintea oricăror măsuri sociale, politice şi economice. Căci, după cum sufletul este mai de preţ decât trupul, tot aşa şi cele care duc la curăţirea sufletului vor avea ca efect restaurarea situaţiei familiei, a comunităţii, a societăţii în ansamblul ei.

Dumnezeu singur are puterea să ne ferească de planurile madianiţilor zilelor noastre prin care lucrează acelaşi bătrân diavol, „urâtor şi ucigător de oameni dintru început”. Nu trebuie decât ca noi înşine, fie şi numai cei care citim aceste rânduri, să ne păzim sufletul de întinăciunea păcatului desfrânării şi să strigăm cu toată inima la Dumnezeu să nu ne treacă cu vederea, să ne izbăvească din capcanele pe care ni le întinde cel rău. Spunem aceasta pentru că în vremea lui Ilie, numai pentru curăţia a 7000 de evrei care nu plecaseră genunchiul să se închine lui Baal, a miluit Dumnezeu poporul lui Israel. Dacă ne gândim fiecare dintre noi că suntem chemaţi să fim între cei şapte mii, atunci mai putem avea nădejde că Domnul ne va milui. Dacă însă ne vom amăgi cu tot felul de justificări, aşteptând întotdeauna de la alţii să facă primul pas, trebuie să ne aşteptăm la tot ce se poate mai rău, căci soluţiile nu vor putea fi găsite în talk-show-urile de la televizor. Numai Dumnezeu singur ne iubeşte şi ne apără, iar cel care nu a înţeles aceasta va mai avea încă mult de suferit.

Spunea un bătrân cu viaţă sfântă din pustia Sfântului Munte Athos că numai atât ar fi suficient ca să ne schimbăm viaţa şi să-L avem pe Dumnezeu aproape de noi: să spunem de câte ori ne amintim, în tot locul şi în toată vremea, un Doamne miluieşte, un Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! sau un Slavă Ţie Doamne!, iar toate celelalte ni se vor adăuga nouă.

Gheorghe Fecioru