Nerecunoştinţa şi nemulţumirea faţă de Dumnezeu

0
836
Nerecunoştinţa şi nemulţumirea faţă de Dumnezeu
Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sînt? Nu s-a aflat să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decît numai acesta ce este de alt neam?(Luca 17, 17-18)
Voi prezenta o istorioară adevărată prin care iarăşi se va arăta cum pedepseşte Preabunul Dumnezeu pe omul cel nemulţumit de binefacerile primite de la El.Un mare făcător de rele, într-o vreme fiind foarte ostenit de cale, s-a dus şi s-a culcat la umbra unui zid vechi. Pe cînd dormea el, i-a grăit cineva, zicîndu-i: „Scoală-te repede de aici şi mergi alături, căci cade zidul şi te omoară. Iar el s-a sculat repede şi fugind îndată a căzut zidul”.
Iar el, plin fiind de toate păcatele a pus în mintea sa că este un om bun şi îl iubeşte Dumnezeu, căci l-a scăpat de moarte şi nu-l urăşte pentru faptele şi uciderile care le-a făcut în viaţă. Deci, a cumpărat tămîie şi lumînări şi intrînd în biserică a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai scăpat de la această mare primejdie şi de moarte”. El n-a înţeles că alta voieşte Dumnezeu de la el, adică să-şi îndrepte viaţa şi să nu mai facă rău.
Apoi a început din nou a face tot felul de răutăţi, fără nici o căinţă de păcatele lui. Dar într-o noapte, pe cînd dormea pe patul său, i s-a arătat cineva şi i-a zis: „Eu sînt cel care te-a trezit cînd dormeai sub zid şi tu, în loc să te pocăieşti, mărturisindu-ţi păcatele şi să pui hotărîre în inima ta ca să nu mai faci cele rele înaintea lui Dumnezeu, ai adus tămîie şi lumînări la biserică şi ai socotit că îmi sînt plăcute faptele şi făţărniciile tale. Să ştii că pentru aceasta te-am izbăvit de primejdia aceea, ca să nu mori nepocăit. Iar tu, în loc de pocăinţă iar ai început a face cele rele ale tale. De aceea, pentru nerecunoştinţa şi nemulţumirea ta care ai arătat-o faţă de bunătatea lui Dumnezeu, nu vei muri repede ca să nu te vadă nimeni, cum era să-ţi fie moartea sub acel zid, ci vei tras în ţeapă în mijlocul oraşului ca să te vadă toţi oamenii şi să ia pildă spre îndreptarea lor, văzînd cum moare un tîlhar şi ucigaş nepocăit”. La aceste cuvinte el se înfricoşează, dar îndată prinzîndu-l oamenii, l-au dus la judecătorul cetăţii şi el a hotărît să fie tras în ţeapă în mijlocul tîrgului ca să-l vadă toţi şi să nu urmeze acelui tîlhar nemulţumitor şi nerecunoscător faţă de binefacerile lui Dumnezeu.
Toţi oamenii sînt datori a mulţumi lui Dumnezeu, ziua şi noaptea pentru toate cele bune şi cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulţumeşte supără pe Dumnezeu şi în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare şi osîndă veşnică. Aţi auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulţumiţi din legea veche. Aţi auzit şi de pedeapsa cumplită asupra tîlharului nepocăit din istorioara de mai sus. Aţi auzit şi de nemulţumirea şi lipsa de recunoştinţă a celor nouă leproşi din Evanghelia de azi. Toţi zece se rugau şi strigau la Fiul lui Dumnezeu să se milostivească şi să-i vindece. Dar după ce s-au vindecat, numai unul s-a întors la Hristos şi căzîndu-I în genunchi, I-a mulţumit cu lacrimi. De aceea şi Domnul a zis: Oare nu zece s-au vindecat? Dar cei nouă unde sînt? Nu s-au gîndit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu, decît numai acesta care este de alt neam? Apoi, i-a zis celui vindecat: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mîntuit! (Luca 17, 17-19).
Vedeţi că cel ce mulţumeşte se şi mîntuieşte, căci are credinţă în Dumnezeu? Iar cel nerecunoscător, este departe de Dumnezeu, pentru că este nepocăit, adică zace în păcate. De aceea de va muri în această stare, unul ca acela se va osîndi în iad.
Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulţumim zilnic şi în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci şi Sfîntul Apostol Pavel ne porunceşte, zicînd: Pentru toate mulţumiţi (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20). Ştim că mulţi cîrtesc în inimile lor şi zic la necaz: „Pentru ce să mulţumesc lui Dumnezeu, că iată sînt bolnav, nu s-a împlinit cererea, soţul este rău, copilul n-a reuşit?” Dar să te întreb în numele lui Dumnezeu: Oare cînd erau sănătoşi şi tineri şi aveau de toate şi toţi îi cinsteau, atunci mulţumeau lui Dumnezeu? Atunci veneau regulat la biserică, se spovedeau, posteau şi se împărtăşeau cu Preacuratele Taine? Sau erau tot aşa de nepăsători, şi puţin credincioşi ca acum?
Dacă n-ai reuşit azi, vei reuşi sigur mîine. Numai să nu ceri cele ce nu-ţi sînt de folos. Dacă eşti bolnav azi, de ce cîrteşti? Dar n-ai fost sănătos toată viaţa şi ai uitat să mulţumeşti Ziditorului tău? Dacă ai pierdut ceva sau nu ţi s-a împlinit cererea, de ce te superi şi mînii pe Dumnezeu? Nu cumva ceri lui Dumnezeu numai cele materiale şi trecătoare şi uiţi să ceri cele veşnice şi mîntuitoare? Poate de aceea nu ţi-a împlinit Domnul cererea, căci Dumnezeu pe cele materiale ţi le dă de la sine dacă vei căuta mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6, 33).
Aici credincioşii noştri fac o mare greşeală, că cer de la Dumnezeu mai întîi lucruri pămînteşti şi abia la urmă cer iertarea păcatelor, care ne asigură fericirea şi mîntuirea sufletului, iar Dumnezeu, dimpotrivă, ne porunceşte să căutăm mai întîi Împărăţia Cerului, adică biserica, rugăciunea, pocăinţa, împăcarea cu toţi, postul, smerenia şi Sfînta Împărtăşanie, şi numai la urmă să cerem şi cele pămînteşti: sănătate, reuşită în viaţă, căsnicie, copii, ajutor în toate, pe care ni le promite să ni le dea gratuit, chiar dacă nu le cerem.
Cum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu? În toate zilele şi în fiecare ceas şi clipă să zicem în casă, la biserică, pe cale şi oriunde această scurtă rugăciune: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” Dacă nu ni se împlineşte cererea, noi să-i mulţumim Mîntuitorului pentru tot ce ne-a dat în viaţă: pentru sănătate, pentru minte, pentru cei doi ochi, pentru pîinea zilnică, pentru servici, pentru copii, pentru preoţii care ne păstoresc, pentru Sfînta Cruce cu care biruim pe diavoli, şi mai ales pentru Evanghelie şi pentru că sîntem fii ai Bisericii Ortodoxe. Oare cîţi, alături de noi, sînt orfani, bolnavi fără leac, flămînzi, amăgiţi de secte şi robiţi de patimi, iar noi avem de toate şi nu mulţumim cît trebuie?
Cea mai înaltă rugăciune de mulţumire pe pămînt este Sfînta Liturghie. De aceea se mai numeşte şi jertfă euharistică, adică jertfă de laudă şi de mulţumire. Sîntem datori ca în fiecare sărbătoare şi mai ales Duminica să ascultăm slujba Sfintei Liturghii şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate cîte ne-a dat în viaţă şi în timpul săptămînii care a trecut! Să trăim mulţumind, iar nu cîrtind. Să ne mulţumim cu tot ce ne dă Dumnezeu şi să zicem că nu sîntem vrednici de cît ne dă. De vom face aşa vom primi mai multe daruri de la El şi sufletul ne va fi în pace, iar dincolo cu îngerii în veci Îl vom slăvi. Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa