În Rusia libertatea de exprimare este cu mult mai mare decat in State

0
344

În Rusia libertatea de exprimare este cu mult mai mare decât în SUA

Ieromonahul Macarie (Marchiş), lector al seminarului Ivanovo-Voznesensk, care a lucrat ca programator în SUA, este de părere că cetăţenii ruşi au mai multă libertate de auto-exprimare decat americanii.

„Am trăit în SUA dar, aici, în Rusia, libertatea de exprimare este mult mai mare decât în State, deşi ei au 200 de ani de tradiţie democratică”, spune Părintele Macarie în interviul său către Interfax, oferit în urmă cu câteva zile.

Potrivit acestuia, „faptul că oricine poate publica orice doreşte el, pe Internet” dovedeşte acest lucru.

Referindu-se la conflictul din jurul taierilor din Padurea Kimkii, preotul a spus că „există numeroase astfel de conflicte de muncă în Statele Unite, iar ele nu sunt însă dăunătoare, fiindcă oamenii trebuie să înveţe să-şi apere interesele lor, să devină mai activi, informaţi, educaţi, să formeze grupuri de opoziţie”.

„Exemplul Padurii Kimkii a demonstrat lipsa nostră de experienţă, copilărească, naivitatea în soluţionarea conflictului într-o societate democratică normală”, a mai spus părintele Macarie.

El este convins că „Rusia este o naţiune care ar trebui să existe independent” şi că are o sarcină spirituală la nivel mondial. Prin urmare, părintele crede că „ea trebuie să reziste ca naţiune”.

Khimki Forest este o pădure de mesteceni din Moscova, care acoperă circa 1000 hectare. Aceasta face parte din aşa-numitul „Green Belt” din jurul Moscovei. Un drum de 8 miliarde de dolari, de mare viteză, a fost la un moment dat propus pentru traversarea pădurii în ideea conectării Moscovei cu Sankt Petersburgul. În acest scop, o parte din pădure trebuia tăiată. Construcţia a declanşat, prin urmare, proteste mari, care au devenit violente în iulie 2010. În ziua de 26 august 2010, preşedintele rus Dmitri Medvedev avea să ordone stoparea construcţiei.

www.lacasuriortodoxe.ro