În câte feluri ne putem lepăda de Hristos

0
1015

În câte feluri ne putem lepăda de Hristos

„O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin!”

„Creştinii se leapădă de Hristos atunci când cu buzele şi prin cuvânt Îi întorc spatele lui Hristos. Într-adevăr, aceasta este lepădarea de Hristos, aceasta este o faptă cumplită şi pierzătoare, pentru că lepădarea de Hristos înseamnă a te lepăda de viaţă şi a te arunca neîndoielnic în braţele morţii. Dar mai este şi o altă lepădare de Hristos, asemenea acesteia. Ea se săvârşeşte prin fapte şi viaţă nelegiuită. Despre o asemenea lepădare vorbeşte Apostolul: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru bun, netrebnici” (Tit. 1, 16).

Există lepădare de Hristos cu limba, dar este şi lepădare cu fapta. Nu te mângâia cu numele de creştin, atâta timp cât nu trăieşti în chip evlavios, ci duci o viaţă nelegiuită.

Cine dispreţuieşte porunca, acela dispreţuieşte şi se leapădă şi de cel ce porunceşte. Robul care nu arată stăpânului său ascultare este socotit necredincios. Aşadar, ce rob al lui Hristos este acel creştin care nu ascultă de Hristos? „Şi pentru ce Mă chemaţi, zice Domnul, „Doamne! Doamne!” şi nu faceţi ce vă spun?” (Luca 6: 46) Şi de asemenea: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea” (Matei 12: 30) Orice călcător de lege nu este al lui Hristos, ci este împotriva lui Hristos, este potrivnicul lui Hristos, se leapădă de Hristos, chiar dacă Îi spune: Doamne, Doamne”.

Dacă desfrânezi, dacă săvârşeşti adulter sau în vreun alt fel îţi pângăreşti sufletul şi trupul, te lepezi de Hristos.

Dacă porţi mânie asupra aproapelui tău şi unelteşti cum să-i faci rău, te lepezi de Hristos.

Dacă îţi întinzi mâna spre răpire şi spre a prăda bunul străin, te lepezi de Hristos.

Dacă minţi, vicleneşti şi îl înşeli pe aproapele tău, te lepezi de Hristos.

Dacă cleveteşti, ocărăşti şi defaimi pe aproapele tău, te lepezi de Hristos.

Într-un cuvânt, prin orice faptă nelegiuită săvârşită cu bună ştiinţă împotriva conştiinţei, Îi întorci spatele lui Hristos. De câte ori aduci jertfă patimilor tale ca unui idol, de atâtea ori slujeşti acestora. Leapădă-te de patimi, fereşte-te să săvârşeşti fapte rele, ascultă de Hristos şi nu te vei lepăda de El.

Este uşor să te fereşti de idolii din aur, din argint, din aramă şi din lemn, dar de cei ce sunt înlăuntrul tău, adică de ceea ce este în inima ta, este foarte greu. „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul cu patimile şi cu poftele”(Gal. 5: 24). Prin urmare, nu sunt ai lui Hristos cei care nu şi-au răstignit patimile şi poftele. Iar daca nu sunt ai lui Hristos, atunci cugetă: cine sunt ei înaintea lui Dumnezeu? Care este rugăciunea lor? Care este jertfa lor?

O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin! Pomul se cunoaşte după roade, iar creştinul după credinţă şi fapte bune. „Arată-mi credinţa din faptele tale”(Iac. 2: 18)

Întoarce-te, creştine, pocăieşte-te, omorându-ţi trupul cu patimile şi cu poftele lui, şi vei fi un creştin adevărat, şi vei nădăjdui în Mântuitorul Hristos”.

Omul cade în groapa pe care el însuşi a făcut-o.

„Se întâmplă uneori ca omul să sape o groapă pentru o oarecare trebuinţă a sa, dar din întâmplare să cadă el însuşi în ea. Tot aşa răul pe care oamenii vicleni îl uneltesc împotriva aproapelui lor se abate adeseori chiar asupra lor. Deseori, otrava pe care o pregătesc aproapelui lor o beau ei înşişi şi mor. Deseori se rănesc ei înşişi cu sabia pe care o ridică asupra aproapelui lor. Deseori pătimesc o defăimare mai mare atunci când caută să-l ponegrească cu clevetiri pe aproapele lor. Deseori se lipsesc de pământuri şi de alte avuţii ale lor atunci când caută şi se sârguiesc să pună stăpânire pe cele ale altuia, şi astfel cad în groapa pe care au săpat-o pentru alţii.

Vedem multe asemenea acestora în lume. Astfel se abate asupra celor nelegiuiţi dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Astfel s-a abătut judecata lui Dumnezeu asupra prigonitorului Faraon, care alerga pe urmele lui Israil, cel ce se eliberase din robia lui, voind să-l supună din nou, să-l înrobească şi să-l împileze, dar, în loc de acestea, şi-a aflat el însuşi pieirea; şi unde îşi aştepta câştigul, acolo şi-a aflat moartea; în adâncul mării, ca într-un mormânt, împreună cu toată oştirea lui s-a îngropat (vezi Ieş. 14, 28). Abesalom, fiul lui David, voia să pună stăpânire pe regatul lui Israil şi cugeta să-l ucidă pe sfântul şi nevinovatul său tată; dar în loc de aceasta, agăţându-se într-un copac, a pierit spânzurat în văzduh şi astfel a căzut în groapa pe care i-a săpat-o dreptului său tată (vezi 2 Regi 18: 9-14). O judecată asemănătoare a cunoscut asupra sa Aman, căci la acea spânzurătoare pe care i-o pregătise nevinovatului Mardoheu, prin porunca regelui a fost el însuşi spânzurat (vezi Est. 7: 9-10). Astfel se abate judecata lui Dumnezeu asupra celor mândri şi vicleni şi ei cad pe neaşteptate în groapa pe care au săpat-o altora. Asemenea judecăţi se abat şi astăzi asupra celor fără de lege.

Auziţi, oameni vicleni şi făcători de rele! Cei răi cad în groapa pe care o sapă pentru altul; beau ei înşişi otrava pe care altora le-o pregătesc; ei înşişi pătimesc de acel rău în care voiau să-i arunce pe ceilalţi. Temeţi-vă şi feriţi-vă să faceţi rău aproapelui, ca să nu cădeţi voi înşivă mai înainte în acel rău. „Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare” (Psalm7: 14-16)

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk