Icoana Sfântului Nicolae Streidas de la Mănăstirea Stavronikita

0
2974
Icoana Sfântului Nicolae Streidas
de la Mănăstirea Stavronikita.

   Icoana Sfântului Nicolae Streidas este o icoană făcătoare de minuni aflată în Mănăstirea Stavronikita, Sfântul Munte Athos.
În vremea iconoclasmului, când icoanele erau căutate şi distruse de furia iconoclaştilor, călugării şi creştinii au aruncat în locuri tainice, ori în mare, mulţime de icoane, spre a le scăpa de la distrugere, încredinţându-le voii lui Dumnezeu. O astfel de icoană este şi cea a Sfântului Nicolae Streidas, aşezată în Mănăstirea athonită Stavronikita.
Icoana cu Sfântul Nicolae Streidas este o icoană foarte rară, atât prin metoda în care aceasta este lucrată, anume prin mozaic aşezat pe lemn, cât şi prin vechimea acesteia. Icoana datează din secolele XIII-XIV, fiind numita „Streidas”, datorită stridiilor ce se sălăşluiseră în crăpătura cea mare de pe mijlocul icoanei, în vremea în care aceasta s-a aflat sub apa mării.
   Vechea mănăstire avea drept hram pe Sfântul Ioan Botezatorul, ale cărui minunate icoane se mai păstrează încă şi astăzi. Când patriarhul Ieremia a refăcut mănăstirea, într-o vreme rânduită de Dumnezeu, în jurul anilor 1589-1553, nişte călugări ce ieşiseră la pescuit au prins în mreajă şi icoana Sfântului Nicolae Streidas. Drept urmare, ctitorul a aşezat noua mănăstire sub ocrotirea Sfântului Mare Ierarh Nicolae.
Vreme de sute de ani icoana a stat pe fundul marii, lângă mănăstire. Se crede că icoana a fost aruncată în mare în anul 1306, după un raid al catalanilor. În mare, icoana a stat până în anul 1589, când ea va fi găsită de pescarii patriarhului Ieremia, adică vreme de 283 de ani.

 

  În crăpătura de pe icoană, lungă de opt centimetri, în dreptul frunţii sfântului, se instalaseră nişte stridii. Când călugării au încercat să le scoată, fruntea sfântului a sângerat, lucru ce se vede încă şi astăzi, pe sfânta icoană. Invelişul de scoica a fost păstrat ca amintire. O jumătate se află în mănăstire, iar cealaltă jumătate a fost dăruită Patriarhului Iov al Rusiei.
De atunci, icoana este aşezată, cu mare cinste, în naosul bisericii centrale, închinate sfântului. Icoana cea minunată cu Sfântul Ierarh Nicolae Streidas se află în naos, în partea dreaptă, lângă iconostas. O dată pe an, icoana Sfântului Nicolae Steridas este scoasă în procesiune, în jurul mănăstirii, precedată de un mare sobor de preoţi şi călugări.
  Icoana Sfântului Nicolae este foarte veche, metoda de realizare a acesteia nemaifiind folosită de sute de ani, anume mozaic pe lemn. Astfel de icoane sunt zugrăvite, de obicei, pe pereţii de piatră ai bisericilor, precum se vede încă şi astăzi în bisericile Dafni, Sânta Sofia, Sfântul Dimitrie din Tesalonic şi în Angeloktisti din Kiti.