False motive de separare a soţilor

0
454
False motive de separare a soţilor

 „Nepotrivirea de caracter” este, adesea, cel mai invocat motiv al despărţirii dintre doi soţi, citit la pronunţarea sentinţei de către judecător. Această „nepotrivire” ascunde însă alte cauze, după cum dezvăluie cei care trec printr-o astfel de nefericire: egoism, incapacitate de a se jertfi pentru aproapele sau diverse păcate grele, precum patima beţiei. „Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt”, ne învaţă, în „Viaţa de familie”, cuviosul Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos.

Cauzele separării dintre soţi sunt dintre cele mai diferite. Dacă, la pronunţarea sentinţei de divorţ, adesea sunt invocate „nepotrivirea de caracter” şi „lipsa de comunicare”, persoanele care au trecut printr-o astfel de experienţă traumatizantă susţin că aceste expresii relevă, de la caz la caz, comportamentul egoist al unuia dintre soţi, incapacitatea de a se jertfi pentru persoana iubită, pentru aproapele său. Patima beţiei, în care poate cădea unul sau chiar amândoi soţi, duce, de asemenea, la destrămarea unui număr foarte mare de familii, consumul de alcool generând neînţelegeri, abuzuri fizice şi psihice.

„Nu ştiu dacă armonia în căsnicia noastră a durat mai mult de două luni de la cununie. Iar alcoolul a reprezentat principala problemă, nu ceea ce s-a spus la pronunţarea divorţului: fiind o fire introvertită atunci când era lucid, consumul de alcool îl făcea pe fostul soţ să depăşească această barieră şi să se exteriorizeze. Comunicarea noastră era deficitară atunci când nu se afla sub influenţa consumului de alcool, însă, şi atunci, principala lui preocupare era să mă facă pe mine să cred că îi sunt inferioară din toate punctele de vedere. Mă subestima din punct de vedere intelectual, mă făcea să cred că nu sunt în stare de nimic, nu primeam respect din partea lui. Pentru că doream să nu existe certuri, încercam să păstrez un echilibru, însă am ajuns, la un moment dat, să cred că are dreptate în ceea ce spune, să-mi pierd încrederea în mine, să încetez în a mai crede că trăiesc cu adevărat. Mă pier-dusem undeva… Abuzurile psihice au fost cele mai frecvente în căsnicia noastră eşuată”, s-a destăinuit Gabriela S., o tânără care a divorţat de curând.

Odată înhămaţi la căruţă, doi cai nu pot trage în direcţii diferite, trebuie să existe un orizont comun; comportamentul egoist şi păcătos nu-i desparte doar unul de celălalt, ci îi îndepărtează şi de Dumnezeu, Care a binecuvântat în dese rânduri această unire. „Am încercat, am făcut tot posibilul să-l înţeleg în primul rând, să discutăm, însă mă loveam de un zid. Tot timpul întorcea vorbele în favoarea lui; nu accepta ajutorul celor din jurul nostru: părinţi, naşi, cu atât mai puţin preot. Nu avea credinţă, nu credea că cineva poate să-l ajute. De fapt, respingea ajutorul pentru că nu suporta ideea că el ar putea avea o problemă, că noi am avea o problemă”, mărturiseşte, cu dezamăgire, tânăra femeie.

„Fiecare să-l ajute pe celălalt în felul său”

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, precum şi marii duhovnici ai Ortodoxiei au cuvântat despre importanţa căsătoriei şi despre respectul cuvenit fiecăruia dintre soţi.

Cuviosul Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos, adormit întru Domnul în anul 1994, a vorbit în cartea sa, „Viaţa de familie”, despre deosebirea de caractere a soţilor, care ajută la crearea unei familii armonioase, „pentru că unul îl completează pe celălalt”: „Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. Caracterele deosebite creează armonia. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-aţi mânia repede. Aţi fi dărâmat casa. Sau dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Aţi fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-aţi fi potrivit, dar aţi fi mers amândoi în iad. Iar dacă aţi fi fost amândoi cu dare de mână, aţi fi putut ţine casa? Aţi fi distrus-o, şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dumnezeu rânduieşte ca unul bun să ia un lemn strâmb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic. Ştiţi ce le-am spus unor soţi? „Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi”. Amândoi sunt sensibili. Dacă se va întâmpla ceva în casă, amândoi se vor pierde cu firea şi vor începe: „Vai, ce-am păţit!”, va spune unul, „Vai, ce-am păţit!”, va spune celălalt. Adică unul îl ajută pe celălalt să deznădăjduiască şi mai mult. Nu-l poate întări cât de puţin pe celălalt, spunându-i: „Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se întâmplă!”.

Vreau să spun că toate sunt de trebuinţă. Dar, fireşte, nu trebuie să întreacă măsura, ci fiecare să-l ajute pe celălalt în felul său”.

„…Fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi”

Legătura dintre bărbat şi femeie a fost binecuvântată de Dumnezeu încă de la facerea lumii: „…Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amândoi un trup” (Facerea 2; 23-24), poruncind ca „fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5; 32-33). Dumnezeu a sfinţit taina căsătoriei prin prezenţa lui Iisus Hristos la Nunta din Cana Galileei, când a transformat apa în vin.

Sfânta Scriptură ne învaţă că „ceea ce a unit Dumnezeu omul nu trebuie să despartă”, însă există situaţii limită când Biserica îngăduie destrămarea legăturii. „Taina Cununiei, din punct de vedere canonic, este irepetabilă. Iar în condiţiile în care Sfânta Taină a Cununiei, odată săvârşită, nu mai poate fi desfăcută, cununia a doua şi a treia este o binecuvântare, este o slujbă îngăduită de Biserică, care se referă la iertarea păcatelor. Când cei doi soţi nu se pot înţelege, pentru ca viaţa femeii, a copiilor să nu fie puse în pericol, Biserica a dat această îngăduinţă să se săvârşească şi a doua, şi a treia cununie”, ne-a spus părintele Cristian Popa, director al Asociaţiei Diaconia a Patriarhiei Române.

„Caracterele deosebite creează armonia. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-aţi mânia repede. Aţi fi dărâmat casa. Sau dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Aţi fi dormit în picioare.” (cuv. Paisie Aghioritul)