Să protejăm copii de dulceața păcatului diavolesc.

0
327

Să protejăm copii de dulceața păcatului diavolesc.

 

Să oprim aici citirea murdarelor cărţi de învăţătură, care precum vedem nu ştiu cum să-i facă pe copii a sluji mai cu osîrdie mădularelor celor de ruşine, înrobindu-se cu totul patimilor aducătoare de osîndă veşnică, şi să trasăm cîteva concluzii:  Îndemnînd la lepădarea credinţei întru Hristos, toate manualele sunt aşa de „acordate” încît parcă vorbesc acelaşi grai, nu se contrazic ci se argumentează reciproc într-un mod „ştiinţific”, găsind prin acest mod credibilitate mai mare decît Scriptura pe care ajung să o contrazică, însămînţînd încet dar sigur apostazia în vieţuirea copiilor noştri.

Toată pedagogia manualelor şcolare capătă puterea de a deforma gîndirea copilului şi de a o abate în cei douăsprezece ani spre o nouă concepţie despre oameni şi viaţă, contrară învăţăturilor mîntuitoare ale Bisericii, cu care tînărul mai devreme sau mai tîrziu va veni în conflict: ori manualele „învaţă corect” şi atunci Biserica devine plictisitoare iar Sfinţii nişte „primitivi”, ori Biserica este în adevăr, dar atunci vor trebui să reaşeze „ortodox” toată şcolirea – cale de mijloc nu este. Aşadar să nu nemire de unde le vine odraslelor „neînţelegerea” învăţăturilor lui Hristos.  Dăscălirea în afara şcolii este ultima scăpare a părinţilor ce voiesc a-şi salva sufletele copiilor de pătimaşele poftiri acestui veac, unde în lumina icoanei şi căldura candelei, copilul află din Sfintele Cărţi ale Sfinţilor Părinţi adevărul despre sine, despre lume şi despre Dumnezeu. Dar toate acestea nu pot fi rezumate mai clar decît în cuvintele Sfîntului Iustin Popovici: „Cultura europeană are ca temei omul. Prin om se epuizează programul şi scopul civilizaţiei europene, mijloacele şi conţinutul ei. Umanismul este principalul ei arhitect. El e clădit în întregime pe principiul şi criteriul sofistic: măsura tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute este omul – şi anume omul european. El e supremul creator şi dătător de valoare. Adevăr este ceea ce el va proclama ca adevăr, sensul vieţii este acela pe care el îl va proclama ca sens al vieţii, binele şi răul sunt acelea pe care el le va proclama ca atare. Ca s-o spunem simplu şi sincer: omul european sa proclamat pe sine dumnezeu. Oare n-aţi observat cât de constantă este dorinţa lui de a face pe dumnezeul prin ştiinţă şi prin tehnică, prin filozofie şi prin cultură, prin religie şi prin politică, prin artă şi prin modă – să facă pe dumnezeul cu orice preţ,chiar prin inchiziţie şi prin papism, chiar prin foc şi sabie, chiar prin trogloditism şi antropofagie? El a declarat pe limba ştiinţei sale umanisto-pozitiviste, că Dumnezeu nu există. Şi călăuzit de această logică, a tras plin de curaj următoarea concluzie:„De vreme ce Dumnezeu nu există, înseamnă că eu sunt Dumnezeu!”Să fim cu luare aminte la îndrumarea Sfîntului Ierarh Ignatie Briancianinov, căci „foarte însemnată este păzirea trupului de căderea în curvie; dar singur acest lucru este neîndestulător pentru curăţia cea iubită de Dumnezeu, prin care El se face văzut.Asupra [creştinului] stă datoria ce nu poate fi ocolită de a ne curăţa pe noi înşine de gîndurile, visările şi simţămintele pătimaşe, precum ne-a poruncit Mîntuitorul”Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvîrşeşti preacurvie”. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvîrşit preacurvie cu ea în inima lui (Matei 5:27, 28). Fiindcă. „după cum trupul – spune Sfîntul Macarie cel Mare – împreunîndu-se cu alt trup, se molipseşte de necurăţie, aşa şi sufletul, împreunîndu-se cu gîndurile rele şi spurcate şi învoindu-se cu ele, se strică.”96 Într-un glas, “Sfinţii Părinţi poruncesc [creştinilor] să păzească capul şarpelui (Facerea 3:15), adică să ia seama la gîndul păcătos chiar de la începutul lui şi să îl lepede. Aceasta s-a spus cu privire la toate gîndurile păcătoase, dar mai cu seamă la cel al curviei.”Iar Sfîntul Ioan Casian arată şi mijloacele prin care se poate săvîrşi lucrarea aceasta: „A doua luptă o [are creştinul] împotriva duhului curviei şi al poftei trupeşti. Pofta aceasta începe să supere pe om de la cea dintîi vîrstă. Mare şi cumplit război este acesta şi luptă îndoită cere. Căci acest război este îndoit, aflîndu-se şi în suflet şi în trup. De aceea avem a da lupta din două părţi împotriva lui”Cum? Mai întîi tînărul trebuie învăţat a-şi smeri trupul prin post, prin împuţianarea hranei şi oprirea de la acele mîncări şi băuturi care înfierbîntă sîngele şi trezesc aprinderile pătimaşe, aşa cum am arătat în capitolul trecut.Asta însă nu e de ajuns, căci „nu ajunge numai postul trupesc pentru dobîndirea desăvîrşitei neprihăniri şi adevăratei curăţii, de nu se va adăuga şi zdrobirea inimii şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu, şi citirea deasă a Scripturilor, şi osteneala şi lucrul mîinilor, care abia împreună pot să oprească pornirile cele neastîmpărate ale sufletului şi să-l aducă înapoi de la nălucirile cele de ruşine. Deci de la început trebuie păzită inima de gîndurile cele murdare”Sfîntul vrea să spună că nu e în puterea omului să biruie patima, şi mai cu seamă gîndul curvesc, şi că numai Duhul lui Dumnezeu e în stare să o facă, după îndelungă pocăinţă şi educaţie (creştere) creştinească, singura care e de trebuinţă omului. Ca lucrul să fie lămurt, mai jos vine şi zice: „Sunt datori să ne nevoim nu numai cu înfrînarea trupului, ci şi cu zdrobirea inimii şi cu rugăciuni dese împreunate cu suspine, ca să stingem cuptorul trupului nostru – pe care împăratul Vavilonului îl aprinde în fiecare zi prin aţîţările poftei – cu roua venirii Sfîntului Duh.”La rîndul său, de Dumnezeu cuvîntătorului Hrisostom adaogă:„Deci acestea învăţîndu-ne, să oprim pornirile copiilor noştri şi mult frîu să punem tinereţelor: pe cel al fricii, pe cel al sfătuirii. Să purtăm grija de curăţenia lor şi toate să facem şi să lucrăm ca să poată vîrsta tinereţelor scăpa de poftele cele necuvioase.”Iar dacă, cu toate acestea, vedem că tinerii noştri copii sunt în primejdie de a cădea, atunci avem a ne îngriji să-i căsătorim degrabă (fireşte, nu împotriva voinţei lor, ci cu împreună-sfătuire). Aici să fim cu luare-aminte: asta e o datorie a părinţilor!Că ea nu se mai împlineşte deloc aproape, decît poate la unii ţigani, e treaba nevolnicilor taţi şi a nebunelor mame, care vor gusta din plin, precum şi gustă în fiece zi, roada cea amară a vinovatei lor „îngăduinţe” faţă de voia copiilor, însuraţi şi măritaţi după capul lor, în urma unor ani şi ani de curvie „liberă”: fie din patimă, fie siliţi de împrejurări fie din interes. „Toleranţii” ar face bine să deschidă ochii şi să vadă cumplitele urmări ale respectării „drepturilor copiilor” de a-şi alege „partenerul” (căci soţi nu mai există): după un veac şi jumătate de de educaţie liberală, binecuvîntarea şi pacea s-a luat dintre bărbat şi nevastă, oricît ar părea ei să se iubească, şi viaţa de familie s-a schimbat într-un chin nesuferit, care duce sunt ori la divorţ, ori cel puţin la înstrăinare şi ură casnică necurmată. Dimpotrivă, cei căsătoriţi de părinţi (încă o dată, cu învoirea lor, iar nu silnic), pentru a preîntîmpina curvia au petrecut de cele mai multe ori în linişte şi mulţumire.Căci, aşa cum am mai spus, de la o vreme căsătoria nu mai are ca pricină nevoia înmulţirii neamului omenesc, ci întăi de toate stingerea timpurie a focului cel trupesc,după cum lămureşte dumnezeiescul Hrisostom:„Că pentru aceasta şi Stăpînul cel de obşte al nostru, văzînd neputinţa firii omeneşti, a legiuit nunta, ca să ne depărteze pe noi de la împreunarea cea fără de lege”Tot el ne îndeamnă şi ne roagă:„Deci să nu defăimăm pe tineri, ci văzînd focul cuptorului, mai înainte de a se tăvăli în curvie, să ne silim a-i însura pe ei după legea lui Dumnezeu. Pentru aceasta rog dragostea voastră ca să faceţi mare purtare de grijă pentru înfrînare şi curăţia tinerilor.” „Cu multă grijă, în primul rînd, alungaţi din sufletul copilului desfrînarea, căci mai cu seamă dragostea trupescă tulbură sufletele tinerilor.” Rogu-vă, să dăm mînă de ajutor copiilor noştri, ca nu şi pentru cele lucrate de dînşii noi să ne pedepsim.”Ca părinţi iubitori, ar trebui însă mai degrabă să ne străduim a-i creşte pe copii întru necurmata petrecere feciorelnică, adică întru vieţuirea cea mai plăcută lui Dumnezeu, asemănătoare aceleia a Domnului nostru Hristos Iisus şi a Preacuratei Sale Maici. Pentru a înţelege de ce vrednicie se bucură cei feciorelnici, să-l ascultăm pe acelaşi neasemuit pedagog al nostru, Sfîntul Ioan Gură de Aur:Căsătoria este bună, şi tocmai pentru aceasta e minunată fecioria, pentru că e mai bună decît ce este bun. Pot merge mai departe şi să spun ceva mai mult, anume că fecioria este mai sus şi decît starea îngerească. Îngerii într-adevăr nu se însoară, nici nu se mărită, dar nu sunt alcătuiţi din trup şi sînge, nu locuiesc pe pămînt, nu ţin piept unei mulţimi de patimi, n-au nevoie de mîncare şi băutură; nu-i pot încînta şi moleşi cîntecele plăcute, nu-i poate atrage frumuseţea oamenilor, nu-i poate vrăji nimic.Oamenii, deşi mai jos prin firea lor fericiţilor Îngeri, îşi dau toate silinţele şi stăruie după puterea rîvnei lor să-i ajungă pe Îngeri. Cum îi pot ajunge? Îngerii nu se însoară, nici nu se mărită; fecioara face la fel. Îngerii stau necontenit înaintea lui Dumnezeu şi slujesc lui Dumnezeu; fecioara face la fel. Din pricina aceasta Pavel a scutit pe fecioare de orice grijă lumească, pentru a fi sîrguitoare şi cu mintea totdeauna la Dumnezeu. E drept, nu pot încă să se înalţe ca Îngerii la ceruri, fiind legate prin trup de pămînt; au însă o mare mîngîiere, căci primesc pe Însuşi Stăpînul cerurilor, dacă sunt sfinte şi cu trupul şi cu duhul.”Ce ne putem dori aşadar mai mult pentru ai noştri copii, decît să se mîntuiască, în urma lucrării întregii fapte bune a credinţei? – ştiind bine că numai cei ce trăiesc în feciorie pot ajunge desăvîrşiţi, împlinind întrutotul porunca împărătească, potrivit Scripturii: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău (Matei 22:37).Fiindcă, după cuvîntul Apostolului, doar cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfîntă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care sa măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului (1 Corinteni 7:32, 33, 34).Învăţătura Sfinţilor e întemeiată deplin pe însuşi cuvîntul cel îndrumător, cel adevărat şi de viaţă făcător al Dumnezeului şi Domnului nostru Iisus Hristos, aşa cum îl citim în Sfînta Evanghelie: Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare.Iar El le-a zis: Nu toţi pricep cuvîntul acesta, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au născut aşa din pîntecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii iau făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă (Matei 19:10-12).

Prot Victor Mihalachi