**** Acatistul Sfinţilor Gurie, Samon şi Aviv(protectorii căsătoriei)(15/28 noiembrie)

0
1741
Acatistul Sfinţilor Gurie, Samon şi Aviv
(protectorii căsătoriei)
(15/28 noiembrie)

AcatistOrice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.


Condacele şi icoasele:
CONDACUL 1
Aleşilor făcători de minuni şi mărturisitori ai credinţei în Hristos, Gurie, Samone şi Avive, cinstind pomenirea voastră cu cântări de laudă, vă lăudăm ca pe apărătorii şi mijlocitorii celor obijduiţi. Deci voi, având îndrăzneala către Domnul, scăpaţi-ne din toata nevoia şi necazuri, căci cu credinţă şi dragoste vă cântăm: Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, rabdatori de chinuri si celor obijduiti aparatori.
 
ICOSUL 1
Îngeri în trup, asemeni la număr cu Sfânta Treime, de dragoste sfântă arzând, idolii i-aţi nimicit, credinţa în Hristos aţi întărit, pe Sfânta Treime aţi proslăvit, iar noi lăudând nevoinţele voastre vă cântăm aşa:
Bucuraţi-vă ai bunei cuviinţe străluciți luminători.
Bucuraţi-vă, ai superstiţiilor păgâneşti aspri mustrători.
Bucuraţi-vă, întărirea adevăratei credinţe.
Bucuraţi-vă stâlpii Bisericii sfinte.
Bucuraţi-vă nădejdea şi apărarea celor credincioşi.
Bucuraţi-vă frica şi ruşinarea celor necredincioşi.
Bucuraţi-vă Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor obijduiți apărători.
 
CONDACUL al 2-lea
Văzând necredinţa locuitorilor Edesei, sfinţii Gurie şi Samon s-au retras în pustie, ferindu-se de stăpânitorul veacului acestuia şi de toate ispitirile lui şi, sârguincios slujeau lui Dumnezeu, zi şi noapte cântându-l: Aliluia.
 
ICOSUL al 2-lea
Minte înţeleaptă având sfinţii mucenici, s-au ostenit spre slava lui Dumnezeu, superstiţiile păgâneşti mustrându-le, iar pe cei ce cautau adevărul, pe calea cea bună îndreptându-i, pe mulţi necredincioşi i-aţi întors la Dumnezeul Cel adevărat, de aceea vă zicem acestea:
Bucuraţi-vă servitorii adevăratei cinstiri de Dumnezeu.
Bucuraţi-vă că aţi dezrădăcinat slujirea celui rău.
Bucuraţi-vă că întunerecul necredinţii l-aţi mustrat.
Bucuraţi-vă că înşelăciunea idolească aţi surpat.
Bucuraţi-vă minunaţi mărturisitori ai iui Hristos.
Bucuraţi-vă făclii ai credinţii Ortodoxe.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători.
 
CONDACUL al 3-lea
Inzestraţi cu putere de Sus, Mucenicii nu s-au speriat de prigonitorii dreptei credinţe, porunca lui Antonie păgânul au dispreţuit-o, preaslăvind credinţa în Hristos, şi deşi întemniţaţi fiind au cântat lui Dumnezeu: Aliluia.
 
ICOSUL al 3-lea
Având credinţa în Hristos mai tare ca diamantul şi cu puterea ei înărmându-vă, bărbăteşte aţi suferit sfinţilor mucenici, lanţuri, închisoare şi chiar moartea. De aceea lăudându-va curajul vă fericim aşa:
Bucuraţi-vă ai credinţei Ortodoxe mărturisitori.
Bucuraţi-vă ai împăraţiei cerurilor moştenitori.
Bucuraţi-vă a sfinţilor mucenici, laudă.
Bucuraţi-vă a răbdătorilor de chinuri, slavă.
Bucuraţi-vă ai sfintei Biserici întărire.
Bucuraţi-vă ai neamului creştinesc împodobire.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători.
 
CONDACUL al 4-lea
Vifor de gânduri îndoielnice cuprinzându-l, păgânul împărat Liciniu, a pornit o prigoană sângeroasă împotriva creştinilor, iar tu, Avive, plin de curaj, nu te-ai temut, ci cu credinţă tare ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia.
 
ICOSUL al 4-lea
Auzind împăratul Liciniu, despre nevoinţele tale, mucenice Avive, şi mărturisirea credinţei, s-a umplut de mânie şi a poruncit să fii chinuit până la moarte, ca potrivnic împăratului. Tu însă, auzind despre aceasta, de bunăvoie ai mers la chinuri şi cu bucurie ai suferit frigerea cu foc, de aceea, mirându-ne de bărbăţia ta te lăudam astfel:
Bucură-te luptătorul credinţei, neînfricoşat.
Bucură-te al lui Hristos ostaş adevărat.
Bucură-te că ai fost spânzurat pe pom, pentru Cel răstignit pe Cruce.
Bucură-te cel jupuit cu căngi de fier până la sânge.
Bucură-te ca celor scârbiţi le dai mângâiere.
Bucuraăte ajutătorul celor ce rabdă în tăcere.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdatori de chinuri şi celor obijduiţi apărători.
 
CONDACUL al 5-lea
Asemenea cu stelele de pe tăria cerului, sunteţi sfinţilor mucenici, cu lumina vieţii voastre creştineşti aţi izgonit întunericul necredinţei păgâneşti şi pe mulţi i-aţi îndreptat spre adevăr. De aceea cu evlavie, cinstindu-vă pomenirea, cu mulţumire cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.
 
ICOSUL al 5-lea
Văzând locuitorii oraşului Edesa multele minuni care veneau de la moaştele sfinţilor mucenici Gurie, Samon şi Aviv, cetăţenii Edesei s-au bucurat mult şi din toată inima au slăvit pe Domnul, iar noi serbând pomenirea voastră, sfinţilor mucenici, cu umilinţă vă lăudăm astfel:
Bucuraţi-vă apărătorii celor pe nedrept prigoniţi. Bucuraţi-vă robilor lui Hristos, prieteni nedespărţiţi. Bucuraţi-vă că pe cei în lanţuri şi temniţă, îi păziţi.
Bucuraţi-vă că pe prigonitori îi înţeleptiţi.
Bucuraţi-vă a celor ce plâng, dulce mângâiere.
Bucuraţi-vă, de moarte năpraznică, izbăvire.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători.
 
CONDACUL al 6-lea
De Sus aţi primit Harul ca să ajutaţi celor ce sunt încercaţi, înţelepţilor şi atotlăudaţilor mucenici, căci pe fetiţa aceea de la moarte aţi scăpat-o. Voi sunteţi slava Edesei şi bucuria lumii, de aceea noi cântăm Domnului: Aliluia.
 
ICOSUL al 6-lea
Din robia vrăjmaşului, izbăveşte-ne Doamne lisuse, pentru rugăciunile celor ce au pătimit, ca să lăudăm ajutorul lor, nefiind robiţi de patimi trupeşti şi sufleteşti; precum ai izbăvit pe Eufimia din groapa în care a aruncat-o Gotul, bărbatul ei, ca să vă cântăm aşa:
Bucuraţi-vă că pe femeia nevinovată, de la moarte aţi scăpat-o.
Bucuraţi-vă că tirania călăilor, astfel aţi căcat-o.
Bucuraţi-vă că acţiunea răului soţ, aţi mustrat.
Bucuraţi-vă că şi pe acesta, să creadă l-aţi învăţat.
Bucuraţi-vă că pentru dânsa aţi cerut îndurare.
Bucuraţi-vă străjeri vajnici, ai celor ce vă fac serbare.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători.
 
CONDACUL al 7-lea
Vrând iubitorul de oameni Dumnezeu, să arate mila poporului Său, a păstrat moaştele sfinţilor mucenici întregi şi făcătoare de minuni, de la care credincioşii primesc râuri de vindecare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia.
 
ICOSUL al 7-lea
Ştiindu-vă pe voi mijlocitori şi făcători de minuni, locuitorii oraşului Edesa au construit o biserică în cinstea voastră, în care au pus sfintele voastre moaşte, ca toţi cei ce sufăr, să capete ajutorare; iar noi, având aceeaşi nădejde tare în ajutorul vostru, vă aducem cântările acestea:
Bucuraţi-vă că de neputinţe trupeşti şi sufleteşti ne vindecaţi.
Bucuraţi-vă că pe demoni, în numele Domnului îi alungaţi.
Bucuraţi-vă ai harului evanghelic, binevestitori.
Bucuraţi-vă ai Darului Dumnezeiesc, cinstiţi purtători.
Bucuraţi-vă că pentru Domnul, multe chinuri aţi pătimit.
Bucuraţi-vă, că întru sfinţii Lui minunat aţi strălucit.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdatori de chinuri şi celor, obijduiţi apărători.
 
CONDACUL al 8-lea
Straniu şi de temut pentru necredincioşi, e să audă despre minunile ce se fac la moaştele voastre: neputincioşii se lecuiesc, patimile se vindecă şi cei răi se îmblânzesc. Noi având nădejde în ajutorul vostru, cu credinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.
 
ICOSUL al 8-lea
Plini de toate virtuţile, pentru care aţi şi fost cinstiţi cu slavă lui Dumnezeu, sfinţilor mucenici, luaţi aminte la rugăciunile credincioşilor, care vă cinstesc pomenirea şi de la care auziţi acestea:
Bucuraţi-vă cei săraci cu duhul, că a voastră este împărăţia cerurilor.
Bucuraţi-vă că aţi plâns, iar acum gustaţi mângâiere.
Bucuraţi-vă cei blânzi că pământul drept moştenire veţi căpăta.
Bucuraţi-vă cei flămânzi şi setoşi de dreptate, că vă veţi sătura.
Bucuraţi-vă cei milostivi, că sunteţi deja miluiţi.
Bucuraţi-vă cei curaţi cu inima, că pe Dumnezeu îl priviţi.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor, obijduiţi apărător.
 
CONDACUL al 9-lea
Toate năpastiile ce cădeau asupra cetăţii Edesei, le-aţi întors, sfinţilor mucenici, deci şi acum, nu ne părăsiţi pe noi umilii şi păcătoşii, ci ne întăriţi întru dreapta credinţă şi în unirea duhului, ca toţi, cu o gură şi cu o inimă, să strigăm Domnului Celui ce v-a proslăvit: Aliluia.
 
ICOSUL al 9-lea
Pe ritorii cei binevorbitori îi vedem ca pe nişte peşti fără de glas, sfinţilor mucenici, că nu se pricep, cum în pustie cu duhul aţi trăit, iar între oameni cu multe nevoinţe aţi strălucit. Noi, bucurându-ne că avem aşa povăţuitori şi rugători, vă lăudam, zicându-vă:
Bucuraţi-vă ai Scripturilor sfinte, chimvale răsunătoare.
Bucuraţi-vă că pentru noi în cer, ne sunteţi ajutoare.
Bucuraţi-vă, ai iudeilor şi elinilor, luminători.
Bucuraţi-vă, ai lui Hristos cel înviat, binevestitori.
Bucuraţi-vă, ai blândeţii şi înfrânării învăţători.
Bucuraţi-vă, ai minciunii şi furtului, mustrători.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor, obijduiţi apărători.
 
CONDACUL al 10-lea
Vrând să mântuiţi pe cetăţenii Edesei de lupul cel închipuit – vrăjmaşul diavol, i-aţi sfătuit în tot chipul să rămână statornici în credinţă, să nu se înfricoşeze de ameninţările vrăjmaşului, ci, şi în năpastii şi scârbe să mulţumească lui Dumnezeu, cântându-l: Aliluia.
 
ICOSUL al 10-lea
Zid puternic şi adăpost sigur, sânteţi sfinţilor mucenici, celor ce recurg la ajutorul vostru, de aceea cu inimă smerită vă cântăm:
Bucuraţi-vă, cei ce sânteţi bucuria tuturor scârbiţilor.
Bucuraţi-vă, adăpostul şi eliberarea tuturor asupriţilor.
Bucuraţi-vă, a văduvelor şi orfanilor ocrotire.
Bucuraţi-vă, de erezii şi dezbinări, a noastră îngrădire.
Bucuraţi-vă căci şi păgânii, de viaţa voastră se uimesc.
Bucuraţi-vă, că creştinii, de numele vostru se veselesc.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor, obijduiţi apărători.
 
CONDACULal 11-lea
Cântare de mulţumire aducând Domnului şi pentru noi, vă rugăm sfinţilor mucenici: nu ne părăsiţi pentru păcatele noastre, cereţi îndurare de la Domnul, tuturor celor ce îi cântăm din toată inima: Aliluia.
 
ICOSUL al 11-lea
Lăudând pe cei trei mucenici luminaţi, credincioşilor, să ne ferim de certuri şi dezbinări, de discordii şi sepărări în Biserica Ortodoxă şi să păstrăm unirea duhului întru legătura păcii şi din adâncul inimii să cântăm aşa:
Bucuraţi-vă trâmbiţe răsunătoare ai bunei vestiri.
Bucuraţi-vă lire duioase ai vestitei mântuiri.
Bucuraţi-vă ai dreptăţii, tari şi buni apărători.
Bucuraţi-vă, ai nedreptăţii neclintiţi distrugători.
Bucuraţi-vă că soţilor credincioşi, bine şi pace le dăruiţi.
Bucuraţi-vă că pe soţii cei laşi şi cruzi îi pedepsiţi.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor, obijduiţi apărători.
 
CONDACUL al 12-lea
Ştiind că sunteţi dăruiţi de Dumnezeu, serbându-vă amintirea, sfinţilor mucenici, recurgem la ajutorul vostru cel grabnic şi, cu chipurile voastre ca şi cu un zid ne îngrădim, de aceea vă lăudăm, sfinţilor mucenici, iar lui Dumnezeu îi cântăm: Aliluia.
 
ICOSUL al 12-lea
Lăudând viaţa voastră minunată şi sfârşitul vostru mucenicesc, vă rugăm răbdătorilor de chinuri: Gurie, Samon şi Aviv, fiţi-ne buni ajutători, binecuvântaţi-ne cu pace şi dragoste, daţi-ne credinţă tare, viaţă curată şi frică de Dumnezeu, ca, păstrând liniştea sufletească să cântăm cu bucurie:
Bucuraţi-vă liniştea şi bucuria celor în necaz răbdători.
Bucuraţi-vă frica şi mirarea celor răi şi asupritori.
Bucuraţi-vă că pe femeia nevinovată, de la moarte aţi scăpat.
Bucuraţi-vă că pe crudul ei soţ, aspru l-aţi condamnat.
Bucuraţi-vă că numele voastre au mulţi cinstitori.
Bucuraţi-vă ai familiei creştine patroni şi apărători.
Bucuraţi-vă, Gurie, Samone şi Avive, răbdători de chinuri şi celor, obijduiţi apărător.
 
CONDACULal 13-lea
O, sfinţilor mucenici, Gurie, Samon si Aviv, primiţi această cântare de laudă şi rugăciunile noastre sârguincioase, mijlociţi pentru noi la Dumnezeu, să ne ferească de toată răutatea, vrăjmăşia, dezbinarea şi de toată boala şi nenorocirea, ca cu dragoste cinstindu-vă, pururea să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.(de trei ori)
 
Apoi Icosul 1
şi Condacul 1.
 
RUGĂCIUNE
O, sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai lui Hristos, Gurie, Samon si Aviv, mijlocitori şi rugători pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
Privindu-vă chipul, întru smerenia inimilor noastre, vă rugăm, auziţi-ne rugăciunile noastre ale nevrednicilor şi păcătoşilor robi, care sântem în necazuri, scârbe şi năpastii şi, trecând cu vederea greşalelele noastre cele fără de număr, arătaţi-ne îndurarea voastră, ridicaţi-ne din adâncul păcatelor, luminaţi-ne mintea, îmblânziţi inimile ticăloase şi rele, depărtaţi dintre noi zavistia, vrăjmaşia şi dezbinarea şi luminaţi-ne cu pace, dragoste şi frică de Dumnezeu.
Rugaţi-vă Domnului ca să acopere păcatele noastre cu îndurările Sale. Să ocrotească sfânta Sa Biserică de necredinţă, erezii şi dezbinări. Ţării noastre să-i dăruiască pace, belşug şi zile bune, ţarinilor noastre rodire bogată, soţilor dragoste şi înţelegere, copiilor ascultare şi supunere, celor asupriţi răbdare, iar asupritorilor frică de Dumnezeu; celor scârbiţi, mângâiere, celor binedispuşi, înfrânare.
Pe noi pe toţi să ne acopere cu mâna Sa atotputernică şi să ne izbăvească de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de năvălirea altor neamuri, de războiul cel dintre noi şi de moarte năpraznică.
Sfinţii Săi îngeri să ne înconjoare şi să ne păzească de tot răul aici, iar după trecerea noastră din viaţă, să ne ajute să trecem cu bine vămile văzduhului şi, neosândiţi să ajungem în faţa tronului Domnului slavei, unde cetele îngereşti împreună cu toţi sfinţii, pururea slăvesc Preasfântul şi de mare cuviinţă numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.