Sfinţii mucenici Urban, Teodor şi Medimn

0
313
Sfinţii mucenici Urban, Teodor şi Medimn

În împărăţia răucredinciosului Valent, arienii în Constantinopol aveau mare putere, avînd sprijinitor pe împăratul cel orbit de acelaşi eres. Ridicînd prigonire asupra binecredincioşilor creştini, au izgonit pe Evagrie episcopul şi făceau ortodocşilor multă greutate, pe unii bătîndu-i, pe alţii închizîndu-i în temniţă, iar altora jefuindu-le averile şi chinuindu-i cu toate muncile. Pentru aceasta credincioşii erau în mare necaz şi, adunîndu-se în taină, s-au sfătuit să trimită rugăminte la împărat, acesta fiind atunci în Nicomidia, că dacă nu îi va scoate nu cu totul de la arieni măcar să poruncească să-i mai uşureze, nepierzînd poporul cu desăvîrşire.

Au ales pentru această trimitere ca la şaptezeci de bărbaţi cinstiţi din duhovniceasca rînduială, tari în credinţă, puternici în cuvînt şi desăvîrşiţi întru înţelegere, între care mai de căpetenie erau Urban, Teodor şi Medimn. Aceştia, apucînd drumul, au ajuns la Nicomidia şi, stînd înaintea împăratului, au făcut rugăminte să-i chezăşuiască pe dînşii şi să-i apere de mninile arienilor. Iar împăratul s-a mîniat asupra lor foarte tare, însă nu şi-a arătat mînia, ci a trimis în taină la eparhul Modest ca, prinzînd pe toţi trimişii, să-i piardă cu moarte.

Deci, prinzîndu-i eparhul pe ei şi temîndu-se să-i piardă la vedere înaintea tuturor, ca să nu fie gîlceavă în popor, a poruncit ca pe toţi să-i pună într-o corabie, scoţînd vorba că-i trimite în surghiun, iar pe corăbieri i-a învăţat ca atunci cînd vor fi la mijlocul mării, ieşind singuri în caic, să aprindă corabia cu cei şaptezeci de bărbaţi. Acest lucru s-a şi făcut. Pentru că, fiind în noianul mării Astachiei, au aprins corabia cu sfinţii mucenici, iar corăbierii singuri, şezînd în caicul cel pregătit, s-au întors la eparh, spunîndu-i de sfnrşitul acelora. Iar corabia ardea ca o făclie, fugind iute pe apă, că o gonea vîntul, şi mergea arzînd şi plutind pînă la locul ce se numea Dachidis unde, oprindu-se desăvîrşit, a ars, înălţîndu-se fumul din trupurile sfinţilor celor ce ardeau, asemenea unui fum de tămîie către Dumnezeu. Aşa s-au sfnrşit sfinţii şi s-a împlinit cu dînşii cuvîntul Scripturii care zice: „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi întru repaos”. Pentru că pe apă arzîndu-se cu foc, s-au aflat întru odihna cea cerească, unde, stînd înaintea scaunului Stăpînului, se roagă pentru noi. Cu ale căror rugăciuni, Doamne, dă-ne şi nouă ca să cîştigăm viaţa veşnică. Amin.