DESPRE ÎNAINTE-MERGĂTORII LUI ANTIHRISTSI PRIGOANA VREMURILOR NOASTRE

0
496
Despre înainte-mergătorii antihristului și prigoana vremurilor noastre
Sfântul Chiril al Alexandriei a spus asa: „E mai bine să nu se petreacă semnele lui Antihrist în zilele noastre”. În ceea ce priveste atitudinea fată de semnele sfârsitului si semnele venirii lui Antihrist, putem constata cu totii că există trei directii, trei tendinte. Una este cea a oamenilor care, iubitori de sine, desi merg la biserică, îsi doresc să aibă parte de o viată cât mai tihnită, cât mai comodă, si încearcă să ignore apostazia contemporană; încearcă să nu tină seama de legalizarea păcatelor împotriva firii si de prezentarea lor ca niste lucruri normale; încearcă să nu tină seama de profetiile unor sfinti si cuviosi care au vorbit despre sfârsitul lumii. Si tin cu dintii de tihna lor lumească.O a doua tendintă, mult mai periculoasă, este cea a ortodocsilor care, luând ca model diferitele secte apocaliptice, nu au în cap decât cuvinte ca: „Vine sfârsitul lumii, pregătiti-vă, speriati-vă, îngroziti-vă, că va fi jale!”. Si se lasă prinsi de un duh de tulburare pe care au sentimentul că trebuie să-l transmită tuturor. Ba încă îsi imaginează că fac aceasta din insuflarea lui Dumnezeu si consideră că e o poruncă dumnezeiască să trâmbiteze în stânga si în dreapta că ortodocsii trebuie să tremure de frică pentru că îl vor prinde pe Antihrist. Voi mai reveni asupra acestei tendinte.În cuvântul de astăzi mă voi opri însă asupra celei de-a treia atitudini, singura atitudine care este conformă atât cu învătătura Sfintei Scripturi, cu învătătura Sfintilor Părinti si cu învătătura sfintilor si cuviosilor care au făcut profetii despre sfârsitul lumii, cât si cu învătătura părintilor duhovnicesti contemporani. Vă veti da seama că această directie este foarte armonioasă. Consider că este linia pe care ar trebui să meargă orice crestin ortodox care vrea să se mântuiască.În timp ce Sfântul Chiril ne spunea că ar fi bine să nu se petreacă semnele lui Antihrist în vremurile noastre, Sfântul Nicolae Velimirovici, ierarhul care a fost canonizat de Sinodul Bisericii Serbiei nu cu multă vreme în urmă, spunea următoarele lucruri: „Vedem si noi multe semne care au fost prezise de Domnul Iisus, nu suntem orbi. Asta însă nu ne dă dreptul să hotărâm ziua sfârsitului lumii si, cu atât mai putin, să ne dorim înmultirea răului în lume, căci, o dată cu înmultirea răului, se înmulteste si numărul nedreptilor ce-si pierd sufletul, iar noi, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să dorim ceea ce doreste si Părintele nostru Ceresc, si anume ca toti oamenii să se mântuiască. Marea nu are decât să se clatine si pământul să se cutremure si stelele să cadă, noi trebuie să stăm fără tulburare, încredintându-ne voii celei bune a Făcătorului si dorind binele tuturor făpturilor omenesti”.Iată atitudinea echilibrată a Sfântului Nicolae Velimirovici, iată atitudinea echilibrată pe care ar trebui să ne-o însusim si noi. „Vedem semnele sfârsitului lumii”, spunea Sfântul Nicolae în secolul trecut, iar noi astăzi vedem încă si mai multe semne. Precum stiti, unul dintre ele este preconizata intrare a femeilor în Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului.Prigonitorii turci, care au avut în stăpânirea lor multă vreme Muntele Sfânt al Athosului, nu s-au gândit să spurce acest loc dând voie intrarea femeilor să intre acolo, desi ar fi putut s-o facă. Chiar si numai ca un capriciu, chiar si numai pentru cadânele sale, ar fi putut un sultan să poruncească: „Femeile să aibă intrare liberă în Athos”. Si, totusi, păgânii turci nu au făcut-o, în timp ce anumiti crestini din vremurile noastre, animati de o râvnă si de o dragoste extraordinară fată de ortodoxie, adunându-se la sinodul Uniunii Europene, au hotărât: „Parlamentul european cere ridicarea interdictiei care împiedică accesul femeilor pe Muntele Athos din Grecia, zonă geografică de 400 km2, unde accesul acestora este interzis în virtutea unei decizii luate în anul 1045, de către călugării celor 20 de mănăstiri ale regiunii, decizie care violează astăzi principiul universal recunoscut al egalitătii genurilor, al non-discriminării, ca si legislatia comunitară asupra egalitătii, precum si dispozitiile relative la libera circulatie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene”.Nu sunt afirmatii panicarde, este un citat din procesul verbal al sedintei din 15 ianuarie 2003 privind situatia drepturilor fundamentale în Uniune. Asa cum marea majoritate dintre dumneavoastră cunoasteti, Grecia s-a opus hotărârii Uniunii Europene, mai ales că la momentul aderării Greciei s-a întocmit o clauză specială care mentiona că Grecia aderă la Uniunea Europeană, dar fără ca femeile să intre vreodată în Sfântul Munte Athos.Cu toate acestea, Parlamentul Uniunii Europene a trecut peste legământul, peste întelegerea pe care o făcuse cu grecii. Desi cererea din ianuarie a fost respinsă de către poporul binecredincios din Grecia, Uniunea Europeană a mai făcut încă o cerere, invocând aceleasi motive de nedreptate, mare nedreptate care li se face femeilor. Nu stiu dacă între timp grecii au apucat să respingă si această cerere, sunt convins că o vor face. Dar, în acelasi timp, îmi dau seama că, asa cum pentru legalizarea avortului s-au făcut diferiti pasi si în cele din urmă avortul a fost legalizat, asa vor încerca si cu Grecia, ca – după presiuni repetate – să prindă Parlamentul Greciei la o cotitură si să-i convingă pe parlamentari de faptul că nu e nimic rău, nu e nimic dramatic în intrarea femeilor în Muntele Sfânt.Înainte ca această pretentie să devină oficială în luna ianuarie a anului 2003, acum vreo doi sau trei ani, din rânduiala lui Dumnezeu am ajuns în Sfântul Munte si am vorbit cu mai multi părinti care erau foarte frământati de această problemă. Si ei spuneau clar: „Dacă femeile intră aici, vine sfârsitul lumii. Asa ne-au învătat bătrânii nostri, asa au profetit sfintii nostri, care erau făcători de minuni, cuviosi, asceti sau nebuni pentru Hristos”.Dusmanii Ortodoxiei ar vrea să poată demonstra că astfel de profetii – în care se face legătura dintre intrarea femeilor în Athos si Sfântul Munte – ar fi falsificate. Numai că, în Sfântul Munte Athos, întelegerea acestei grozăvii nu diferă de la o mănăstire la alta sau de la vreun schit la altul. Dacă cei care afirmă că vor binele grecilor vor face acest pas, vor lovi în ceea ce are mai sfânt Ortodoxia. Nu se poate ca ei să ne spună că ne iubesc, că ne respectă credinta, că ne respectă cultura, si să calce în picioare Sfântul Munte.Este adevărat că, văzând semne cum este acesta, unii ortodocsi cad iarăsi în înselare tipic sectară si se apucă să facă tot felul de calcule precise privitoare la data sfârsitului lumii: „Peste cinci ani vine sfârsitul”. Sau: „Mai sunt câtiva ani si cu sigurantă îl vom vedea pe Antihrist. În cinci ani, maxim”.Părintele Serafim Rose atrăgea atentia asupra faptului că, dacă vor îndrăzni unii ortodocsi să facă astfel de calcule precise – să-si expună învătăturile public, în conferinte sau cărti vor fi nevoiti ca peste 15-20 de ani, să modifice cărtile pe care le-au scris, asa cum au făcut diferitele secte care au tot anuntat cu disperare data sfârsitului lumii.Nu este în duhul Ortodoxiei să spună cineva: „Apocalipsa vine peste 15 sau peste 20 de ani, sau mâine sau răspoimâine”. În acelasi timp, însă, este în duhul Ortodoxiei să observăm si noi semnele apropierii sfârsitului, să tinem cont de aceste semne si să ne întărim în credintă, să luăm putere pentru a rezista prigoanei de astăzi. Pentru că nu este nevoie să vină Antihrist ca unii ortodocsi să se lepede de credinta lor. Se leapădă de Hristos toti cei care trăiesc în patimi, toti cei care se leapădă de Biserică pentru a trăi după propriile pofte.Un crestin a venit la avva Paisie Aghioritul si i-a spus: „Mă tem că va veni Antihrist”. Si avva Paisie l-a întrebat: „O fi oare mai înfricosător decât diavolul? Sfânta Marina s-a bătut cu diavolul, Sfânta Iustina a izgonit dracii, atâtia si-atâtia sfinti s-au luptat, ori fată către fată, ori prin rugăciune, cu puterile întunericului. Si le-au biruit”.Nouă, crestinilor, ar trebui să ne fie străină teama si disperarea că Antihrist va veni. Trebuie să ne fie teamă de căderile si de patimile noastre. Dacă noi vom cădea în patimi, ne lepădăm de Hristos până să vină Antihrist. Iar dacă noi vom merge pe calea virtutii, vom merge si dacă va veni Antihrist.Venind pe tren, o crestină m-a întrebat: „Si care-i punctul tău de vedere în această privinta? Ce-o să spui la conferintă?”. I-am spus: „Eu nu am un punct de vedere personal asupra acestui subiect. Pentru că într-o problemă atât de importantă, sau în orice problemă bisericească, punctul meu de vedere nu are aproape nici o valoare. Trebuie să întelegem care este cugetul Bisericii, trebuie să întelegem cum vede Biserica o problemă sau alta, si noi să încercăm să ne însusim acest punct de vedere, întelegând că Biserica nu este altceva decât o scoală a adevărului”.Ar fi absurd să vă vorbesc despre învătătura ortodoxă, despre venirea lui Antihrist, dacă nu ati sti că învătătura Bisericii nu este altceva decât adevăr, de la un capăt la altul. Noi ori întelegem că învătătura Bisericii este adevăr, si încercăm să cunoastem acest adevăr, ori credem că învătătura Bisericii e minciună. #Si că ar contine – cum e omul, 70% apă – asa ar fi Biserica 70% adevăr si 30% minciună. Numai că cei care nu înteleg că în Biserică se află, în plinătatea sa, adevărul nu vor putea întelege nici una din învătăturile Bisericii, nici una din hotărârile Sfintelor Sinoade si, cu atât mai putin, delicata învătătură despre sfârsitul lumii.u îmi este rusine să recunosc putinătatea priceperii mele în abordarea unei asemenea teme. Am decis să vorbesc despre un asemenea subiect după ce am primit o scrisoare de la o mamă a cărei fiică a luat-o pe drumuri gresite, si scrisoarea m-a pus foarte tare pe gânduri. Mai exact: dacă în prima editie a cărtii mele despre întemeierea unei familii, Cartea Nuntii, tonul era cât se poate de deschis, „dragoste, pace, frumusetea căsătoriei” etc., etc., după ce am tipărit prima editie a cărtii, primind scrisoarea acestei mame si, mai ales, citind programa Ministerului Educatiei si Cercetării despre Educatia pentru sănătate, m-am smintit foarte tare. Am încercat să văd si eu CD-ul recomandat de minister, ca să-mi dau seama ce vor învăta copiii mei în scoală, si am constatat că Ministerul Învătământului îsi doreste ca fiii nostri, peste ani de zile, la ora de educatie pentru sănătate, să vadă organe sexuale masculine si feminine. Materialul Ministerului Învătământului nu este făcut ca să aibă un caracter strict informativ, ci este făcut în asa fel încât să le fie stimulată curiozitatea elevilor. Întrucât bănuiesc că unii dintre voi nu stiu exact ce prevede programa respectivă, este mai firesc să vă dau detalii precise privitoare la această programă.Auziti ce vor dusmanii Ortodoxiei să învete copiii nostri în scoli: „Se pare că sexul oral genital este mai frecvent întâlnit la persoanele civilizate, cu o igienă personală ridicată, precum si la cuplurile homosexuale”. Vreau să fac o mică paranteză: deci, dacă nu-l practicăm, înseamnă că nu suntem persoane civilizate. „Pozitiile în care este practicat sunt cele mai variate, mai cunoscută fiind pozitia „69””, care este descrisă cu amănuntul în programa respectivă.Poate că pe unii, inconstienti fiind, îi bufneste râsul, pe altii, însă, îi doare inima, pentru că vor fi părinti peste câtiva ani si vor suferi aflând ce învată copiii nostri la scoală.Continui să citez: „Preferinta multor cupluri pentru sexul oral genital este motivată de faptul că reprezintă o modalitate de a avea relatii sexuale, fără riscul aparitiei unei sarcini, precum si un mijloc de a ajuta bărbatul în a obtine erectii, iar pentru femeie, de a avea relatii sexuale fără a-si compromite virginitatea.” Deci fetitele, fetele noastre or să afle că pot rămâne fecioare, fecioria va fi la locul ei, trebuie doar să lucreze în altă parte.Ascultati cu atentie, si închei acest citat blasfemiator, dar care este strâns legat de tema conferintei noastre. „Considerat ca o relatie din sfera normalului de către sexologi, si apreciat de către cei care-l practică, sexul oral genital este condamnat în continuare de anumite persoane sau grupuri populationale – auziti de ce! – din cauza criteriilor moral-religioase sau, pur si simplu, din cauza lipsei de experientă.” Adică, va trebui ca fiii nostri să aibă mai întâi putină experientă si abia apoi să îsi formeze un punct de vedere.Pe un forum religios de pe internet, un tată a copiat câteva citate din programa respectivă. Si un monah a protestat: „Nu vă e rusine să scrieti asa ceva pe forumul nostru, care e un forum de discutii religioase?”. Eu sper să vă dati seama că citatele pe care vi le-am dat se leagă cât se poate de strâns de viitorul religios al nostru si-al copiilor nostri.M-a apăsat foarte tare citirea programei – există si programă scrisă, si un CD în care sunt imagini palpitante pentru unii, dramatice pentru altii. Desi programa Educatiei pentru sănătate este aprobată din iunie, asteptam cu inima strânsă începerea anului scolar, să văd dacă a fost inclusă în forma finală în programa de învătământ. Dar, deocamdată, au amânat acest proiect. S-ar putea să îl mai amâne un an, doi, cinci, zece.Este trist, însă, că oamenii care trebuie să se ocupe de educatia copiilor nostri dau dovadă de atâta „respect” fată de valorile crestine si vor să ne distrugă fiii. Satana si a dat seama că dacă astăzi îi va îngenunchea pe copiii nostri, mâine copiii îl vor chema pe Antihrist.Spunea Sfântul Ignatie Brianceaninov că Antihrist nu va veni de capul lui. Antihrist va veni pentru că lumea îl va chema. Va fi o foame după Antihrist, o foame după minunile sale, după bunăstarea materială pe care o va da, va fi o foame după linistea socială pe care o va aduce.Fac o paranteză: un prieten de-al meu a fost acum câteva luni în Italia pentru niste afaceri. A fost dus în nu stiu ce orăsel, pe-un vârf de munte, într-o cetate închisă, totul superb, civilizatie, lux, mari magazine de bijuterii etc. Numai că noaptea s-a oprit curentul. Din casă nu puteau iesi, usa se deschidea electric. Să ajungă în masină, să dea drumul la radio, nu se putea, pentru că n-aveau cum să iasă din casă; garajul era închis, nu se deschidea decât cu curent electric. Telefoanele erau descărcate, n-au avut la ce să le încarce.În cele din urmă au reusit să iasă si au discutat cu o vecină, care le-a spus: „Arabii au aruncat în aer două centrale electrice. E jale! Răzbunarea lor pe capul nostru”. Panică, panică, panică! De fapt, fusese o simplă defectiune la centrala electrică, defectiune care a fost remediată după câteva ore. Dar mi-a spus prietenul meu: „Am înteles ce-o să fie când o să vină Antihrist. O să fie o panică generală. Haos, haos, haos, si lumea o să vrea liniste, lumea o să vrea echilibru, lumea o să vrea stabilitate socială, bani – si lumea îl va chema pe Antihrist.”Este destul de riscant să vă spun punctul meu de vedere asupra sfârsitului lumii sau să vă povestesc întâmplări cu prietenii mei. Este mult mai de folos să vă pun înainte câteva din cuvintele marilor părinti duhovnicesti, cuvinte ale sfintilor care au vorbit despre acest sfârsit al lumii. Si poate că cel mai cunoscut părinte care a scris si a vorbit foarte mult în ultimii ani despre aceste vremuri groaznice este avva Paisie Aghioritul.Pe acesta un crestin l-a întrebat: „Pentru ce întârzie sfârsitul lumii?” Si răspunsul primit este foarte important: „Întârzie din pricina ta si a mea”, si putem întelege deci că si a mea, si a ta, si a ta, si a ta si din pricina noastră. De ce? „Ca să dobândim o stare duhovnicească bună. Dumnezeu încă mai rabdă, pentru că, de se va întâmpla acum, ne vom pierde amândoi.” Adică, Dumnezeu nu va îngădui să vină vremea sfârsitului înainte ca fiii Bisericii să fie pregătiti; fiii Bisericii vor întelege că se apropie vremurile.Este adevărat că Hristos va veni ca un fur; asta înseamnă că nu va sti nimeni nici ziua, nici ceasul, dar semnele le vom cunoaste. A fost întrebat avva Paisie dacă ne vor impune pecetluirea cu semnul fiarei. Si a răspuns: „Politetea lor nu va ajunge până acolo. Vor fi politicosi, pentru că vor fi europeni, vor arăta că sunt la înăltime. Nu îi vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi dacă nu are pecetea. Vor spune ei: „Fără pecete vă chinuiti. Dacă ati fi primit-o, nu ati fi trăit asa de greu”. Nu se vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari, dacă vor avea”.Si zice părintele Paisie: „De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă omul curaj să cultive grâu, cartofi, să pună putini măslini si atunci, cu vreun animal, cu o capră, cu putine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că si provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu tin mult si se strică repede. Pentru cei alesi se vor scurta însă zilele”.Un rezumat al răspunsului pe care-l dă părintele Paisie ar fi următorul: să ne învătăm cu o viată strâmtorată, să ne învătăm cu o viată de nevointă. Pentru că dacă vom fi învătati cu postul si cu nevointa, nici nu vom simti că vine prigoana.Nu vreau să minimalizez greul din vremurile respective, ci vreau doar să precizez că cei obisnuiti cu crucea vor putea rezista. Ne-am putea gândi la prigoana comunistă, când mirenii si preotii si ierarhii care se aflau în închisoare trăiau cu foarte putină hrană. Si totusi, Dumnezeu îi tinea în viată. Asa cum i-a tinut si pe sfintii mucenici din primele secole, care erau atât de frumosi la fată încât prigonitorii se mirau de chipurile lor.Să observăm însă faptul că desi vor fi politicosi si nu ne vor impune – nouă sau urmasilor nostri, sau urmasilor urmasilor nostri – spun: ne vor impune, dar am precizat că nu stim cât va mai dura până la sfârsit, s-ar putea să fie ani, zeci de ani, poate mai mult de o sută sau si mai mult – cu toate astea, oamenii slabi în credintă nu vor rezista pentru că au fost învătati cu o viată comodă, pe care Antihrist nu le-o va oferi dacă nu se vor închina lui, si atunci vor ceda.Cât de usor este pentru oamenii care nu se gândesc la sfârsitul lumii să-si imagineze că va veni o eră de împlinire, o eră de dragoste, de înfrătire între toate popoarele si religiile, o eră în care va domni pacea, o adevărată nouă eră, New Age, în care omul va ajunge la maturitatea spirituală, crestinii vor spori duhovniceste si vor avea tot felul de harisme… Dar sfintii Bisericii ne atrag atentia asupra faptului că a astepta o Împărătie a lui Dumnezeu pe pământ este o mare rătăcire.Chiar dacă unii filosofi asa-zis ortodocsi, precum Nicolae Berdiaev – care a vorbit si el despre această eră a Duhului Sfânt -, au propagat astfel de idei eretice chiar dacă altii s-au găsit să îmbrătiseze învătăturile lor, totusi părintii cu viată sfântă, cum este Părintele Serafim Rose, le-au stat împotrivă. Noi stim că nu va fi nici o Împărătie a lui Dumnezeu pe pământ. Noi stim că vor veni vremuri grele, vremuri de prigoană, care-i vor ajuta pe crestini să ajungă în Împărătie, însă nu în cea pământească, ci în cea cerească.Ultimul citat pe care-l dau din Părintele Paisie de la Sfântul Munte Athos este foarte important pentru fiecare dintre noi. La întrebarea: „Care vor fi pasii?”, el răspunde: „Încet, încet, după cartelă si buletin de identitate, adică după îndosariere, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili, prin diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii să primească pecetea pe frunte sau pe mână.”Fac o paranteză: am citit o mărturie a unui om care afirma că a lucrat pentru unul din marile guverne ale lumii; era doctor si se ocupa de implanturile în trupul omenesc, si spunea: „Am realizat implanturi fiind convins că facem acest implant spre binele oamenilor. În etapa finală trebuia găsit locul, în trupul uman, în care ar fi trebuit să se facă implantul, astfel încât să nu aibă nevoie de baterii, ci să functioneze cu energia organismului”. Si după ce a studiat care sunt locurile ideale în care s-ar putea implanta un astfel de microcip, cei de la sectia respectivă au spus: „pe frunte si pe mână”. Si atunci, cercetătorul în cauză si-a dat seama că lucrase pentru uneltele lui Antihrist. A părăsit serviciul, a scris mărturisirea fărădelegii sale si s-a retras. Multi vor crede că astfel de declaratii nu au nici o valoare. Altii, însă, îsi vor da seama că o astfel de declaratie se intersectează cât se poate de clar cu învătătura cuviosului Paisie. Părintele continuă: „Vor forta astfel lucrurile si vor spune: „Vă veti misca numai cu cartele”. Banii se vor desfiinta. Va da cineva cartela la magazin si va cumpăra si vânzătorul va lua banii din bancă”. E ceva rău în cartele? Să ne dăm seama de un lucru: există oameni care stau departe de Biserică si judecă lucrurile din alt punct de vedere decât noi, crestinii. Dacă n-am fi crestini, si noi ne-am dori cartele, pentru că e un sistem cât se poate de simplu si nu are nimic rău în sine. Putea exista un sistem de cartele si chiar de microcipuri care să nu aibă nimic rău în el însusi. Puteau să existe cartelele doar asa cum se folosesc în prezent: pentru a face cumpărături, pentru una, pentru alta, si atât. Numai că de la cartela simplă se va ajunge la cartela implantată, si, dati-vă seama, necrestinii, necredinciosii vor cere implanturile, asa cum unii le si cer deja.Poate ati auzit că sunt locuri deja, în America, în care oamenii au posibilitatea de a-si pune astfel de implanturi. De ce o fac? Să nu fi fost crestin si să stiu că vor pleca copiii mei în cine stie ce excursie, într-un loc în care s-ar putea rătăci, si să stiu că as avea alternativa de a le pune microcipul ca în cazul în care s-ar pierde să-i găsesc prin satelit, mi s-ar părea o prostie să nu le pun copiilor microcipul. Asa cum foarte multi deja pun microcipuri la câini si la alte animale. Rationamentul e practic: dacă vecinul îmi fură calul, eu văd prin satelit unde e calul si exact în satul ăla mă duc si iau calul si gâtul vecinului!Deci noi nu trebuie să ne înfierbântăm, să ne încrâncenăm si să spunem: „Sunt handicapati cei care vor microcipuri!” Dacă nu credeam în Dumnezeu si nu eram crestin, mi s-ar fi părut o prostie să nu îmi pun microcip.Să vă fie clar de ce multi vor vrea pecetluirea: „este cât se poate de practică, nu implică nimic rău”, din punctul lor de vedere.Problema care e? Problema e că în momentul în care se va face această pecetluire, se va face cu semnul fiarei. Si pentru necredinciosi, semnul fiarei va fi o joacă; vedem în tot felul de filme că eroii au nume de demoni, sau stiti cu totii de parfumul lui Banderas, Diavolo. Oamenii obisnuiti să ia în râs astfel de nume o să-si pună 666! Ei, si? Puteau, în egală măsură, să-si pună pe frunte sau pe mână icoana cu Mântuitorul, că la fel de tare i-ar fi interesat, întelegeti? Ei vor sti că au banul asigurat, că au masa asigurată, că au stomăcelul plin, si gata! Nu îi interesează altceva.Problema va fi însă pentru crestini. Părintele Paisie continuă: „Cel ce nu va avea cartelă nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte, vor face reclamă sistemului perfect al pecetluirii cu raze laser cu 6-6-6, pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. În acelasi timp, la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia si i-a luat banii din bancă, si vor spune mereu: „Mai sigură este pecetluirea cu raze laser, pe mână sau pe frunte, pentru că numai detinătorul îsi stie numărul lui. Pecetluirea este sistemul perfect. Celălalt nu-ti va putea lua nici capul, nici mâna si nu-ti va vedea pecetea””.Un argument, iarăsi, foarte practic: asa cum pierdem portofele sau chei, o dată sau de mai multe ori în viată putem să ne pierdem si cartela. Nu e nici o problemă, nici o diferentă, de pierdut tot putem să o pierdem. Si atunci, practic, e mai firesc să o ai la purtător. Dacă o tii precum pe cheie la gât, se poate să se rupă sfoara, să rămâi fără cartelă. Si iată un alt argument pentru necredinciosii care vor cere implantul.Zice asa părintele Paisie: „Si nu numai când dăm, dar si când trebuie să luăm ceva, să nu ne gândim la noi însine, ci să căutăm totdeauna ce odihneste celălalt suflet. Să nu existe înăuntrul nostru nesat, să nu avem gândul că suntem îndreptătiti să luăm oricât vrem si să nu rămână nimic pentru celălalt”. Am încheiat cu citatele din Părintele Paisie, rugându-vă să fiti atenti asupra ultimei idei: dacă vom fi învătati cu măsura, vom rezista. Dacă vom învăta să ne iubim aproapele si să îl ajutăm după putere, ne va fi mai usor să rezistăm în vremurile de prigoană.Acum vă voi citi lista întreagă cu cei 63 de înainte-mergători ai Antihristului. Împărtiti pe continente, pe tări, pe orase, pe sate, pe cartiere, pe străzi… Evident, glumesc! Ar fi absurd ca cineva să-si imagineze că poate face o astfel de listă completă. Important este, însă, nu să fim obsedati să aflăm încă unul sau încă doi sau încă trei dintre acesti înainte-mergători, ci să avem criteriile după care să-i putem recunoaste. Criteriile acestea ne vor ajuta să-i identificăm chiar si acolo unde, dacă ne-am fi pripit, nu am fi reusit să o facem.Sfântul Antonie cel Mare spunea despre Arie că este Antihrist. Întrebare: „A venit Antihristul acum 1700 de ani, pe vremea Sfântului Antonie?” Bineînteles că n-a venit! Sfântul Serafim de Sarov spunea despre Ivan Sverdoseev, cel care prigonea surorile de la Mănăstirea Diveevo, că este Antihrist. A venit Antihrist pe vremea Sfântului Serafim de Sarov? Evident, nu. Sfintii i-au numit antihristi si pe înainte-mergătorii Antihristului.Ia să vedem lista cu nume de antihristi pe care o dă Sfânta Scriptură. Ea zice asa: Multi amăgitori au iesit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul si Antihristul. Si orice duh, care nu mărturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care ati auzit că vine si acum este chiar în lume.Criteriul este precis, este clar. Antihristul va nega dumnezeirea Mântuitorului Hristos, va nega învătătura fundamentală a credintei crestine. Sunt multi amăgitori, spunea Sfântul Ioan Evanghelistul, si de atunci s-au înmultit si se vor mai înmulti până la sfârsitul veacurilor. Si, pe măsură ce ei se vor înmulti, crestinii vor avea si mai multe criterii ca să-i identifice.O să vorbesc putin despre înainte-mergătorii Antihristului pe care îi putem identifica în cultura contemporană, în politica contemporană si în anumite părti ale conducerii bisericesti contemporane.Nu este greu să observăm faptul că mass-media ne bagă pe gât învătătura Antihristului. Nu este greu să vedem că asa-zisii oameni de cultură, chiar dacă într-o anumită măsură cochetează cu Ortodoxia si se pricep să facă exegeze, să scrie articole sau să tină discursuri, nu-L trăiesc pe Hristos. Să nu ne fie teamă să vedem în acesti lideri de opinie înainte-mergătorii Antihristului. Dacă nu as fi fost tânăr, dacă as fi fost părinte bătrân, cu o experientă duhovnicească temeinică, as fi îndrăznit să-i nominalizez pe unii dintre acesti înainte-mergători ai Antihristului. Numai că, având eu dinti de lapte, nu mă încumet să o fac. Si cei cu dinti de lapte nici nu trebuie să facă asa ceva; trebuie să o facă părintii lor duhovnicesti.Cuviosul Părinte Iustin Popovici spunea despre cultura contemporană că este arianistă. Dacă spui aceasta unor intelectuali, vor scoate carnetul de însemnări si vor scrie o notă gen: „Iustin Popovici este un părinte extremisto-fundamentalisto-misticoido etc”. Vor fi multumiti în sinea lor că au mai identificat un agent al fanatismului ortodox si vor căuta ca pe viitor să treacă cu vederea orice scriere si orice referire la acest părinte. Dar Iustin Popovici este un părinte cu viată sfântă; vreme de 40 de zile după adormirea sa, la mormântul său s-a văzut o lumină nepământească.As aprecia curajul unui tânăr de-o vârstă cu noi, Laurentiu Dumitru, a cărui culegere de articole a apărut de curând. Am avut bucuria de a tipări această culegere de articole foarte curajoase, care are titluri gen: Mircea Eliade, între eruditie si bordel – cu argumente si cu citate smintitoare, de care părintii ortodocsi care vor să-l tină pe Eliade de guru ortodox nu tin seama – din lipsă de cultură, din comoditate, din frică sau din alte motive.Si iată că un tânăr ca noi pune degetul pe rană. Într-un articol extraordinar, intitulat De trei ori femeie, numai crestină nu – recunosc, titlul mi-a mers la inimă – Laurentiu Dumitru spune asa: „Este greu să fii nefavorabil, este greu să scrii nefavorabil despre o persoană atât de iubită si apreciată cum este vedeta postului Acasă TV, Mihaela Tatu. Este volubilă, deschisă, optimistă, încrezătoare, mereu cu zâmbetul pe buze. Dumneaei doreste din tot sufletul să destupe mintile femeilor, mai ales ale celor trecute de prima tinerete, apoi să le scoată din starea de blazare în care multe se complac”. La prima vedere, totul pare în regulă. Însă nu-i deloc în regulă. Este deci cazul să mărturisim, că de vom tăcea, vor striga pietrele în locul nostru.Să vă fac o mărturisire. După ce am fost în Sfântul Munte Athos si un părinte a insistat să-mi tipăresc convertirea la ortodoxie, treceam printr-un moment de mare frământare, că mă temeam să scriu putin altfel, să fiu eu Gică-Contra atunci când atâtia cochetează cu întelepciunea acestei lumi. Si, când eram mai amărât, primesc un mesaj din Athos: „Dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga”. Atât mi-a scris monahul athonit. Am fost foarte impresionat de aceste cuvinte. Si mi-am dat seama că pentru noi sunt cuvintele astea, fratilor. Dacă eu, voi si ceilalti vom tăcea, pietrele or să strige. Nu e de joacă. Si iată pe unul care n-a tăcut. Continuă Laurentiu Dumitru: „Emisiunea capătă, din când în când, amprentă sexuală. Ca teolog ortodox si tată crestin, sustin că modul în care doamna Mihaela Tatu încearcă, împreună cu invitatii săi, să facă educatie sexuală telespectatorilor este cu totul străin de duhul Bisericii. Mai mult chiar, pun în pericol mântuirea pe care Hristos i-o promite omului si pentru care El S-a jertfit”. Ati mai citit cuvinte ortodoxe care analizează pozitia unor astfel de lideri de opinie? Prea putine sau aproape deloc. „Mihaela Tatu si unii dintre invitati propovăduiesc cu patos experientele sexuale premaritale, normalitatea masturbării, sexul oral si anal, explicând cât sunt de firesti.” Chiar dacă mi-a fost rusine când am citit în fata părintilor si maicilor care sunt de fată citatele din programa învătământului, părintii si maicile trebuie să-si aducă aminte că pe acasă au frati, verisori, prieteni, colegi, care sunt ispititi de acest duh al desfrâului, si să-si dea seama că trebuie să le atragă atentia asupra gravitătii acestei alegeri. „Nu de #caz moral – spune dumneaei cu un ton firesc, greu de închipuit. „Perversiune e doar atunci când apare constrângerea” sau „În iubire nu există perversiune, totul e permis dacă ambii sunt de acord”.E de notorietate întâmplarea următoare: un coleg de trust a fost oprit de o vecină în vârstă, care i s-a plâns că doamna Tatu face, în emisiunile ei, apologia sexului oral. „Am si eu o nepoată care se uită la televizor, si aude asa ceva”, a zis femeia, „e frumos să se spună asemenea lucruri, domnule X?” La care, domnul X, armonizând politica postului cu a sa opinie personală, i-a răspuns: „Nu stiu dacă e frumos, dar tare-i plăcut””. Si, în încheierea acestui articol, autorul zice asa: „Din nefericire, femeia, în viziunea Mihaelei Tatu, trebuie să fie de trei ori femeie – mamă, sotie, femeie cu carieră, numai bună crestină, nu!”Vă rog să tineti minte acest nume si acest titlu: Laurentiu Dumitru, Hristos si tinerii, cred că va ajunge foarte curând la sufletele tinerilor care vor avea ocazia să citească această carte; nu îi fac reclamă ca editor, ci pur si simplu ca cititor căruia i-au plăcut temele propuse si modul de tratare.De la înainte-mergătorii Antihristului în cultură vom trece la politică. În ceea ce priveste politica, ar trebui să vă vorbească cineva care se uită la stiri, citeste ziare si cunoaste oarecum politica de astăzi; numai că eu sunt foarte ocupat cu altele si nu vă pot da detalii palpitante privitoare la politica zilelor noastre. Oamenii politici pretind că vor să aducă Împărătia lui Dumnezeu pe pământ prin bunăstare, pace, fericire. Ce altceva ati vrea să aducă? Iadul? Cum l-au adus în Serbia? „Iadul? Numai la vecini. La noi acasă, nu!”E clar că oamenii politici care nu au credintă în Iisus Hristos si care nu stiu că vor învia nu pot întelege perspectiva crestină asupra vietii. Eu chiar mă gândeam să merg o dată pe stradă si să le zic oamenilor: „Vă dau o veste nouă, nouă, nouă: Hristos a înviat!” Mi se părea cea mai nouă veste, pentru că desi sintagma asta o stiu multi si o repetă eventual de Pasti, dacă vin, de formă, la biserică, practic ei nu-si dau seama că Hristos a înviat. Este o chestie extraordinară că Hristos a înviat. Si-as fi vrut să le spun: „Hristos a înviat!” Însă mi-am dat seama că as fi ridicol. În momentul în care ei nu cred că Hristos a înviat, e clar că vor căuta să niveleze credinta crestină, vor căuta să-i aducă pe crestini la acelasi punct de vedere cu al lor.Câtă vreme o să îi auziti oamenii politici spunând că vor aduce bunăstare mondială, pace mondială, echilibru financiar mondial, că vom scăpa de sărăcie, somaj etc., etc., să stiti că unii dintre ei sunt chiar sinceri. Dar, chiar dacă s-ar întâmpla cum spun ei, după toate astea va veni Antihrist. Este foarte ciudat că ei vor din ce în ce mai mult bine si, „pac!”, cad bombele pe Serbia ortodoxă. Este foarte ciudat că ei vor numai bine, bine, tolerantă si întelegere si, „pac!”, vor să intre femeile în Sfântul Munte. Si o să mai vină astfel de surprize la momentul potrivit, ei abia le clocesc.Despre capitolul politică vorbesc mai putin. Trec la capitolul biserică, despre care voi vorbi cu grijă. Aseară a fost un simpozion „Părintele Serafim Rose”, si a trebuit să-i prezint viata si învătăturile. Nu era corect din partea mea să trec cu vederea faptul că părintele Serafim Rose a fost prigonit de către un ierarh. A fost prigonit asa cum fusese prigonit si părintele său duhovnicesc, Sfântul Ioan Maximovici – făcătorul de minuni din San Francisco. Precum stiti, Sfântul Ioan a fost adus în tribunal, în proces civil. El, care vindeca bolnavi prin rugăciune încă din timpul vietii, el, care făcea multime de minuni, a fost chemat la tribunal de către unii dusmani ai Bisericii ortodocsi.Pentru că prezentasem câteva amănunte de genul acesta, la partea cu întrebările, un părinte a spus la un moment dat: „Danion Vasile n a vrut să fie anticlerical în ceea ce a spus, dar…” si a continuat, si pe mine m-a durut. Si vă spun că m-am frământat câteva ore din cauza cuvintelor sale. Am fost anticlerical, fiind obiectiv? Era mai corect să trec cu vederea faptul că părintele Serafim a fost prigonit asa cum a fost prigonit si Sfântul Ioan Maximovici?La Mănăstirea Radu Vodă, unde au fost aduse moastele Sfântului Ierarh Nectarie, celălalt mare făcător de minuni al secolului XX la Vecernia dinaintea praznicului Sfântului Nectarie am tinut o predică, un semn de multumire pentru că sfântul m-a ajutat (a doua zi urma să fie botezată fetita mea, Nectaria). Mi-am dorit tare mult să predic atunci si am predicat. După predică mi-a zis cineva: „Nu-i frumos că ai amintit faptul că l-au prigonit altii, că l-a prigonit Patriarhul Sofronie al Alexandriei, trebuia să treci cu vederea asta”.Să ne întrebăm oare ce-ar fi să ne apucăm acum să modificăm noi Vietile Sfintilor, să dăm niste variante giorno, ca să nu supere pe nimeni, si apoi să dăm ochii cu sfintii, la Judecată. Mi-ar fi foarte frică!Despre subiectul căderii unor clerici voi vorbi cu inima strânsă. Vă rog să mă credeti că-i iubesc din tot sufletul meu atât pe preotii, pe ierarhii contemporani cu viată sfântă, cât si pe toti sfintii si pe cuviosii Bisericii care au urcat treptele ierarhicesti. Sunt convins că cine dă cu barda în preoti si-n ierarhi, dă cu barda în Biserică. Totusi, Părintele Serafim Rose atrăgea atentia asupra faptului că între lucrările diavolesti în secolul XX a fost compromiterea unei părti din conducerea Bisericii. Unii ierarhi veneau la adunările ecumenice si spuneau: „Stati linistiti, fratilor, în Rusia e liniste. Stati linistiti, fratilor, în Rusia se face închisoare numai din motive politice”.Am citit o declaratie, o acuzatie parcă la adresa unor mari ierarhi rusi care erau acuzati de fascism. Si mă gândeam: ia uite, acuzatia asta cu fascismul, si la noi, si la rusi, când vrei să dai în mărturisitorii lui Hristos, îi acuzi că sunt fascisti. Acuma cred că ar trebui să-i acuzi că sunt filo-talibani, sau că au cine stie ce simpatii extremiste…As atrage atentia asupra acestui subiect delicat – modul în care diavolul reuseste să se infiltreze în ierarhie numai printr-un singur exemplu. Dar mai întâi întreb: este oare acesta un capitol care a răsărit în istoria Bisericii abia în secolul XX? Ia gânditi-vă! Dacă citim Vietile Sfintilor, vedem că au existat ierarhi si preoti nevrednici încă de la începutul Bisericii, Iuda fiind exponentul lor de vază.S-a citit odată la biserică din Minei un caz iesit din comun: ca să prigonească un ierarh cu viată sfântă, un om s-a arătat noaptea în mănăstirea unde stătea ierarhul si i-a păcălit pe unii monahi lipsiti de discernământ că ar fi înger. Si aceia l-au crezut. Si le spunea: „Fratilor, ierarhul vostru e păcătos, ierarhul vostru e…”. Si-n cele din urmă ierarhul a fost îndepărtat de pe scaunul său, iar cel care se dăduse drept „înger” a luat tronul arhieresc. Dumnezeu a rânduit însă ca, peste ani si ani, moastele sfântului ierarh care fusese prigonit să se întoarcă la locul prigonirii. Crestinii care cu vreme în urmă îl dispretuiseră pe ierarh l-au cinstit mai apoi cu multă dragoste si evlavie.Vedem deci nu numai faptul că au existat ierarhi prigoniti încă din primele secole, ci si că au existat ierarhi care au luat tronul arhieresc prin mijloace mai putin sau chiar deloc binecuvântate. Dar vedem si că până la urmă lucrarea diavolului nu a biruit lucrarea dumnezeiască. Da, există motive de sminteală, motive de poticnire. Dar cine vrea să Îl slujească pe Dumnezeu nu se lasă biruit de sminteală.Multi se gândesc cu groază cum o să stea împotrivă, ce o să facă dacă o să prindă vremurile de pe urmă, de sminteală si apostazie. Dar frica si panica îi cuprind numai pe cei slabi în credintă. Noi, ca oameni, ne cunoastem neputintele. Dar, în acelasi timp, trebuie să stim că, în măsura în care suntem crestini, pe noi ne tine Hristos. Si să nădăjduim că Hristos ne va întări si, dacă vom cădea, ne va ridica.Am să vorbesc acum putin despre prigoana contemporană. De obicei, cine pronuntă un astfel de cuvânt este luat în vizor si i se pun diferite etichete.Voi începe cu prigoana contemporană în familie, când sotul este prigonit de sotie, sau tatăl este prigonit de copii, sau copilul este prigonit de tată. Ne-a spus Hristos că vor fi mari lupte în interiorul familiilor, lupte care se accentuează din zi în zi. În momentul în care durează nu o zi sau două, ci săptămâni, luni si chiar ani, luptele acestea macină sufletul omenesc. Tinerii care sunt prigoniti, acesti tineri care merg la biserică, nu-si dau seama că duc o cruce foarte importantă, nu-si dau seama de valoarea muceniciei nesângeroase pe care o duc. Este plictisitor, la un moment dat, să te certe mama, tata sau chiar cu bunica – dacă nu este credincioasă. Si totusi, astfel de tineri ar trebui să-si dea seama că vor avea mare plată de la Hristos. Sotii care sunt prigoniti de sotiile lor vor avea mare plată de la Hristos. Sotiile care, de multe ori, sunt prigonite si fizic, nu numai în cuvinte, vor avea mare plată de la Dumnezeu.Unei femei i s-a arătat Maica Domnului si-a acoperit-o cu Sfântul ei Acoperământ, pentru că bărbatul o bătea sistematic; la un moment dat, el a luat chiar si toporul ca să o lovească. Si femeia răbda si se ruga, nu divorta. Si Maica Domnului i-a dat putină plată în această viată si o să-i dea mai mult, dacă o va tine pe calea asta, a răbdării, până la sfârsitul vietii. Asta în cazul în care Dumnezeu nu îi va usura crucea. Cu toate astea, vedem în vietile sfintilor mucenici că nu toti au primit moarte mucenicească. Cel mai clar exemplu îl oferă Sfânta Mucenită Tecla care, desi a suferit chinuri groaznice, în cele din urmă a murit de bătrânete si a intrat în ceata mucenicilor. Tot asa, această femeie, despre care v am povestit, si altele asemenea, vor intra într-o ceată bineplăcută lui Dumnezeu, pentru că viata lor este toată o mucenicie.Si mai delicată este mucenicia care are loc la scoală, la facultate: pentru că sunteti tineri, suntem tineri, si tineretea e o perioadă a bucuriei, o perioadă în care simtim că ne cresc aripi. În momentul în care nu ne mai cresc aripile, ne-am pierdut tineretea. Este greu ca, fiind tânăr, să fii arătat cu degetul de ceilalti: „A, aia-i fecioară, nu stie să se bucure de viată!”, „A, ăla nu cunoaste nimic din bucuriile tineretii!”. Si totusi „ăla” nu stie nimic pentru că vrea să fie al lui Hristos, „aia” e fecioară pentru că vrea să fie a lui Hristos. Am primit o întrebare la o conferintă: „Se mai poate vorbi despre feciorie?” si răspunsul îl poate da #filologia: dacă vorbeste cu elan despre pierderea fecioriei, ar fi putut vorbi, cu ceva vreme în urmă, despre feciorie. Fecioria o au toti atunci când se nasc. Deci fecioria nu este o legendă.La o conferintă a cărei temă era fecioria si viata în curătie, un tânăr din sală i-a spus părintelui care vorbea: „Părinte, dar ce vorbiti despre feciorie, că nu o mai păstrează nimeni în ziua de azi!”. Dar o fată din sală, emotionată, a spus: „Ba nu! Ba nu!”Este clar că din ce în ce mai multi tineri vor iubi păcatul si pentru crestini va fi din ce în ce mai greu să reziste pe calea virtutii. Dar Hristos este acelasi. Lumea aceasta ne învată să iubim păcatul si desfrâul. Iar viata în facultate, în cămine ne învată asta cât se poate de bine. Am avut un coleg care, în timpul facultătii, a fost invitat acasă de o colegă, parcă, pe motiv că avea nevoie de un curs. Si când a venit la colegă, „binecuvântata” colegă si-a desfăcut halatul si-a spus: „Ia-mă!” Si colegul meu, fecior, a rezistat ispitei si a fugit acasă. În fata lui Dumnezeu va avea mare cunună.Trebuie să ne dăm seama că, asa cum ispitele vin peste noi de-a valma, tot asa vine si harul lui Hristos, tot de a valma, adică ne covârseste, dacă vrem să luptăm pentru Hristos. Eu mă gândesc de multe ori la pocăinta de după pocăintă. Ne place să citim în Vietile Sfintilor despre sfinti care, după ce au făcut un anumit păcat, s-au spovedit si de-atunci n-au mai căzut niciodată; dar trecem cu vederea faptul că au existat si sfinti sau cuviosi care au păcătuit, s-au pocăit, au dus viată curată, si iar au căzut, si iar s-au pocăit. Mi se pare un lucru extraordinar! Mi-as dori, chiar poate voi scrie vreodată despre a doua pocăintă, despre a doua convertire. Pentru că nădejdea noastră este că dacă vom cădea, Hristos ne va ridica, si dacă ne vom pocăi, vom fi din nou ai Săi. Ce se întâmplă, însă? Unii cad, se spovedesc, se ridică, duhovnicul îi tine de mână o zi, o săptămână, o lună, un an, doi, trei, cinci, până la momentul-cheie, în care vrăjmasul îsi arată coltii cu putere. Sunt momentele cele mai grele din viata noastră. Si unii cad.Trebuie să ne dăm seama că Hristos ne dă această sansă a pocăintei, si chiar dacă ne-am mai pocăit o dată, trebuie să întelegem că, la avalansa de patimi si de păcate din ziua de astăzi, noi trebuie să avem avalansa pocăintei. Este minunat ca tinerii să rămână curati. Este minunat ca, dacă au căzut, să se ridice.Si fac încă o paranteză. Ati auzit de cartierul rosu din Amsterdam? Foarte putin. Eu auzisem de mai multă vreme, dar nu stiam exact ce este. Auzisem că unui cartier i se zice rosu, dar atâta stiam despre el. Este un cartier al bordelurilor, de la un capăt la altul, în care femeia stă în vitrină, goală, îmbiindu-te precum sticla de apă, dacă esti însetat… Pur si simplu, se vând la bucată; si în serie, dacă ai bani. Si n-am auzit de nici un părinte duhovnicesc care să intre în acest cartier al bordelurilor. Recunosc că m-as fi bucurat extraordinar să aflu despre viata vreunui sfânt, cum a fost Simeon cel nebun pentru Hristos, care să meargă în zilele noastre prin cartierul rosu si să convertească una, nu două, una din aceste femei. Nu am auzit ca Biserica să fi trimis misionari acolo, dar sectantii au trimis. Am citit de curând convertirea a două prostituate la o formă de credintă crestină, la o sectă. Ce făceau ele? Stăteau în vitrine si îi îmbiau pe clienti. Si povestea o fostă prostituată că vreme de ani de zile, primind vizita sectantelor, care-i lăsau o ciocolată, ajunsese să iubească atât de mult semnul ăsta de dragoste, ciocolata, sau statul de vorbă cu ele, încât prefera să renunte la un client, care-i dădea o taxă de zeci sau poate sute de dolari, pentru un cuvânt frumos, pentru o ciocolată, care nu valora poate nici măcar 20 de centi. Si m-a impresionat mult lucrul acesta. Recunosc, m-a durut sufletul. Frate, cine-i al lui Hristos? Noi, care ne bucurăm de marile daruri de la Dumnezeu pe care le avem, sau sectantii care zeci de ani au trecut prin cartierul acela, încercând să convertească o femeie? Si m-a durut, sincer, să văd că prostituatele puteau fi scoase din vitrină. Si poate Dumnezeu va rândui să ajungă acolo si părinti ortodocsi, sau o femeie, nebună pentru Hristos, dacă n-au si ajuns. Este adevărat că lucrarea lui Dumnezeu este tainică, si asa cum pe Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos, când a vrut să l vădească una dintre prostituate că, de fapt, nu păcătuieste cu celelalte, ci le aduce la credinta crestină, Dumnezeu i-a stat împotrivă si n-a lăsat-o să vorbească.Tot la rubrica prigoană contemporană intră prigoana suferită la serviciu, pe care o suferă părintii vostri, unchii vostri, alte rude – tot crestini, prigoană care este cât se poate de dură. De ce? Pentru că în lumea în care cresteti, lumea aceasta murdară, sunt sefi ce pretind angajatelor să trăiască cu ei, sunt sefe ce pretind acelasi lucru angajatilor lor, dacă nu si angajatelor, si se fac tot felul de compromisuri. Iar în momentul în care vrei să fii crestin, poti să-ti pierzi pâinea, poti să pierzi banul pe care-l aduci acasă; si pentru poate tine poate n ar fi asa greu, dar pierzi banul pentru copilul care moare de foame.Îmi spunea cineva despre o mărturisire jalnică făcută de un controlor, care spunea: „Ne culcăm cu femeile la capăt de linie, pentru că n-au bani de amendă si le e teamă că, dacă vine amenda acasă, vor trebui să dea două sute de mii, patru sute de mii, să-i rupă de la gura copiilor”. Si m a durut sufletul să aflu, nici prin cap nu-mi trecea că sunt femei care, pentru o amendă RATB s-ar culca cu un controlor.Si cu toate astea, oamenii sunt slabi, oamenii cad, si nu vreau să arăt pe absolut nimeni cu degetul. Nu stiu eu ce e în mintea unor oameni care fac acest lucru, dar îmi dau seama că, pentru cei două sute de mii, Îl pierd pe Hristos. Si cred lui Hristos că, dacă mama respectivă ar fi avut credintă si nu ar fi păcătuit cu controlorul, Dumnezeu i-ar fi trimis banii de amendă.Să vă vorbesc mai mult despre televizor, ziare, cărti? Cred că este de prisos, pentru că voi însivă mergeti pe stradă, vedeti tarabele cu ziare, vedeti că în România nu avem un ziar ortodox de mare tiraj, în timp ce Playboy si Penthouse le vedem peste tot. Pe un coleg de-al meu, profesor de religie, l-au întrebat elevii: „Cititi Playboy?” „Nu, nu citesc!” „A, înseamnă că citeste Penthouse!” Adică, în mintea lor nu exista alternativă. Am auzit de o pereche, necăsătoriti, într-o lună el cumpăra una din reviste si prietena lui cealaltă, luna următoare le inversau, ca să fie la curent cu toate noile descoperiri în materie de sexualitate.Este jalnic să vezi un film frumos si, la jumătatea filmului, să vezi o reclamă pasională, palpitantă pentru necredinciosi, dar pentru crestini o reclamă pasională spurcă mintea. Este jalnic să mergi pe stradă, tânăr fiind, si să vezi într-o reclamă un bust cât se poate de ispititor si să trebuiască să te uiti în altă parte.Dacă vom încerca să ne imaginăm că rezistăm să privim si să stăm cuminti, ne înselăm amarnic. Învătătura Sfintilor Părinti despre lupta cu patimile este cât se poate de clară. Si dacă ne „îndulcim” cu o reclamă, cu cine stie ce chestie, cu o copertă de revistă, chiar dacă nu păcătuim cu fapta, păcătuim cu gândul si, încetul cu încetul, vom fi biruiti de patimi.Ce să mai vorbim despre muzică? Situatia este tristă. Era un afis în Bucuresti cu „manelizarea României”. Este trist faptul că românii ascultă câteva manele. Si ce manele! În acelasi timp este trist faptul că cei care dispretuiesc manelele ascultă altă muzică pătimasă.Este trist faptul că, din păcate, avem din ce în ce mai putină muzică pe care pot să o asculte tinerii. Există unii extrem de înduhovniciti, care spun: „Ne ajunge Vasilikos, psaltica sârbă, athonită” etc.Părintele Serafim Rose spunea următoarele: „Există o mare greseală pe care o fac unii, creând o anumită tensiune între trupul, sufletul si duhul lor. Duhovniceste se împlinesc prin slujbe, dar trupului nu stiu să-i dea o activitate care să-i împlinească”. Trupul nu se împlineste numai prin patimi. Sufletul nu se împlineste numai prin muzică de proastă calitate, de exemplu, sau prin filme destrăbălate.Părintele Serafim Rose spunea că în drumul către Hristos trebuie să învătăm sufletul să devină sensibil. Si spunea că există o mare greseală pe care o fac unii convertiti, care dobândesc „sindromul convertitului nebun” – asa-l numea Părintele Serafim – care nu vor decât biserică, muzică religioasă, rugăciuni, vieti de sfinti si atât. Si spunea Părintele Serafim că multi dintre ei cad. Urcă, urcă, urcă cu pasi repezi, de nu-i prinde nici duhovnicul de picioare, si, când mai au o treaptă de urcat, o iau în jos. Si după aceea cad în cele mai înfricosătoare si groaznice patimi.Noi nu trebuie să urcăm pe scara duhovnicească pentru o lună sau pentru trei luni sau pentru un an. Dacă ar trebui să fim duhovnicesti, vreme de o săptămână, cred că toti am fi sfinti. Numai că Hristos vrea să sporim duhovniceste până la sfârsitul vietii, pentru că dacă am căzut înainte de sfârsitul vietii, am pierdut tot – dacă am căzut si n-am apucat să ne pocăim.De aceea, Părintele Serafim Rose recomanda să se asculte muzică clasică, el însusi a mers la un concert Bach. Ba chiar i-a dus pe câtiva tineri convertiti la Romeo si Julieta. După conferintă, cineva mi-a reprosat: „Cum ai putut să spui în conferintă că Părintele Serafim i-a dus pe tinerii convertiti la Romeo si Julieta? Nu-ti dai seama că e un impediment la canonizare dacă mai spui lucruri de genul ăsta? Adică e ca si cum am spune: hai să cosmetizăm un sfânt, să-l facem în asa fel încât să nu supere pe nimeni, îl băgăm în sinaxare asa deformat si nu va mai impresiona pe nimeni. Facem din el o păpusică mică de plastic, îl băgăm în eprubetă, îl privim, îl admirăm, „e extraordinar…”, dar exemplul său nu ne foloseste la nimic.Spunea Părintele Serafim Rose că ucenicii cărora le recomanda să citească si literatură laică, dar pe care, în acelasi timp, îi tinea de mână în urcusul duhovnicesc, au rezistat până la capăt, în timp ce altii, râvnitorii, au căzut, mai devreme sau mai târziu.În viata Părintelui Serafim este relatată o întâmplare cu un mare avvă la care vine cineva, parcă era chiar avvă athonit, nu mai tin minte exact: „Părinte, dati-mi să citesc o carte de folos!”. Si răspunsul a fost: „Citeste David Copperfield!”. S-a dezumflat de tot ucenicul care întrebase. Se astepta: Filocalia XI, XII, XV.Si, cu toate astea, citind David Copperfield, ucenicii au citit si cărtile – unele dintre ele scrise sau traduse de Părintele Serafim, si au rămas fii credinciosi ai Bisericii. Să nu fim prea rigizi.În acelasi timp, însă, un sfat de genul acesta le-ar conveni căldiceilor: „Uite, a zis si avva să citim ce ne place, una, alta, că e tare plăcut si oferă o imagine de ansamblu extraordinară…”. Deci, există riscul ca, dacă duhovnicul dă un astfel de sfat: „Frate, citeste si asta, învată si asta”, ucenicul să ia numai ce-i place, si la biserică să ajungă după ce se termină spectacolul la teatru – care de fapt începe seara si nu mai e timp să ajungă si la biserică. Pentru că-si făcea pregătire sufletească pentru operă si nu putea să ajungă dimineată la slujba bisericească.Cu moda, iarăsi, cred că puteti vorbi singuri mai bine decât mine. Am vrut să văd si eu într-o ofertă de la un magazin cum arată lenjeria tanga. Eram curios să văd care sunt dimensiunile, pentru că am vrut să stiu, dacă tot se vorbeste de lenjerie tanga, cum arată. Mi-am dat seama că, peste câtiva ani, fetele care acuma sunt învătate să umble cu body-uri sau bustiere vor umbla cu sutiene din ce în ce mai mici, până când vor dispărea în cele din urmă.Mă doare foarte tare sufletul, vă spun sincer, mai ales pentru copiii mei. O să vedeti, când o să fiti părinti, că te doare foarte tare sufletul pentru ce-o să se întâmple cu copiii. Adică, dinainte să avem primul copil, mă gândeam: „O să am copii! În ce lume or să crească?”.Părintele Arsenie Papacioc spunea într-o înregistrare: „Da, să meargă tinerii la mare!” si mă gândeam: să meargă, dar în alte părti, unde se mai poartă haine, pentru că, pe plaja românească, cred că stiti că sutienelor deja le-a trecut termenul de garantie. În acelasi timp, însă, înainte să intru în Sfântul Munte, am înotat putin în mare si m-am bucurat foarte mult să văd o plajă unde se stătea îmbrăcat civilizat. Câtă vreme există sutien, încă nu e rău de tot. Numai că, asa cum am amintit, semnele rele se înmultesc.O să vorbesc putin si despre idolii contemporani. Hristos nu vrea să fim doar anti-sectanti, anti-păgâni, anti-patimi, anti-homosexualitate, anti-avort, să fim anti, anti! Nu! Hristos vrea să fim ai Săi, să-L cunoastem, să-L iubim, să-i iubim pe Sfintii Părinti, să-i iubim pe sfinti, să iubim învătătura Bisericii, să iubim slujbele Bisericii, să iubim rugăciunea, să fim vii. Dacă nu iubim toate astea, putem fi apologeti de nota zece, că nu ne-ajută la nimic!După ce-a apărut cartea mea despre New Age, duhovnicul mi-a zis: „Nu mai scrii sectologie! Ai nevoie să mai respiri putin Ortodoxia si pe urmă să mai scrii împotriva altora”. Pentru că, dacă tot dărâmăm idolii, până la urmă s-ar putea să nu rămână nimic în sufletul nostru si să ne uscăm, să ne ofilim.Despre iubirea de sine. Citind Părintele Iustin Popovici, care dădea cu barda în iubirea de sine si în narcisismul contemporan, mi s-a părut că prea bate apa-n piuă. Zic: dom’le, da’ chiar asa, iubire de sine, iubire de sine, zdrang, zdrang, zdrang! Mi s-a părut putin plictisitor. Zic în gândul meu: da’ noi, ortodocsii, nu prea suntem iubitori de sine.Ca, după aceea, să-mi dau seama: fratilor, la noi, iubirea de sine e la ea acasă, că până si-n modul nostru de a fi ortodocsi suntem iubitori de sine. Ne place să ne facem canonul, ne place să mergem la biserică, ne place că nu suntem ca ceilalti, avem o mândrie foarte fină, care Îl izgoneste pe Hristos.Este adevărat că trebuie să avem bucuria că suntem ai lui Hristos, să avem bucuria că mergem la biserică, să avem bucuria că Hristos ne întăreste împotriva patimilor. Însă linia de demarcare este foarte fină. Si egoismul duhovnicesc duce la fătărnicie, fătărnicie pe care iarăsi o putem găsi în bisericile noastre.Nu mai lungesc vorba, pentru că despre iubirea de sine se poate vorbi mult, iar iubitorii de sine, cum sunt eu, nu pot vorbi despre această patimă asa cum trebuie. Mi-a zis cineva – o educatoare: „Scrie o carte despre smerenie!”Cât priveste smerenia, i-am spus si părintelui la spovedanie: „Părinte, eu smerenia în sufletul meu n-o aflu deloc, dar mândria o aflu fără mare efort!” Si, deci, e nefiresc să vorbească despre smerenie unul care nu e smerit, e nefiresc să vorbească despre patima iubirii de sine un iubitor de sine; asa că trec la ceva mai putin dur, fără să mă pun deasupra unora sau altora: voi vorbi despre avere.Este foarte plăcut să duci o ortodoxie comodă, să dai periodic bani la cersetorii din fata bisericii, să dai pomelnice substantiale la mănăstiri, să ai o sigurantă a banului, pe care crestinul obisnuit, crestinul care de-abia îsi tine familia, crestinul care trăieste în greutăti materiale nu o are. Din rânduiala lui Dumnezeu, am trecut si printr-o stare a pumnului primit în gură de la sărăcie, si într-o stare mai linistită, cu spor „în cele de trebuintă”. Le-am cunoscut pe-amândouă.Mi-am dat seama că, într-adevăr, în sărăcie esti tot timpul în mâna lui Hristos. Pentru că dacă, practic, nu stii ce mănâncă sotia mâine – pentru că nu ai bani să cumperi de mâncare – si sotia e însărcinată, te rogi cu disperare să vină banii până a doua zi. Si s-a întâmplat să nu vină banii până a doua zi numai atunci când am refuzat să mă rog si am zis: „Doamne, e datoria Ta să faci asta!”. Ajutorul dumnezeiesc a refuzat să vină numai când, datorită unei raportări gresite la Hristos, nu mi-am dat seama că trebuie să-I cer cu smerenie ajutorul.Nu mai vorbesc despre situatia personală, ci vorbesc despre faptul că, pe cât de aproape de Hristos sunt crestinii care o duc greu, de pe o zi pe alta, pe atât de departe de Hristos sunt unii crestini care au siguranta banului, au cărutele lor, caii lor, stiti cum e. Cum zice în Psaltire: „Acestia cu cărutele lor#, iar noi, cu numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom mări.” Altfel spus: acestia cu mertanele lor, cu vilele lor, cu jeep-urile lor etc., iar noi cu numele Domnului ne vom mări. Afirmatie partial completă. Pentru că nu numai cei cu mertane si cu gipane au siguranta banului. Există oameni de o conditie materială medie, care totusi, stiind că au un salariu, au un venit precis, aproape exclud faptul că pot trece printr-o încercare materială. Sunt oameni care fac împrumuturi la bănci sau în alte părti, fiind convinsi că vor avea întotdeauna de unde să plătească. Cred că multi dintre ei vor ajunge să facă compromisuri, pentru că, la un moment dat, dintr-un motiv sau altul, când banul s-a împutinat, esti pus în situatia de a face un compromis. Să ne ferească Dumnezeu de astfel de momente de cumpănă, dar, mai înainte de asta, ar fi bine să ne ferim noi însine să ajungem în situatia asta.Despre sexualitate, iarăsi, nu-i nevoie să vă vorbesc prea mult. Despre – ramificatii, acum, ale sexualitătii – despre homosexualitate n-ar fi de spus decât un lucru. În cartea sa Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, Prea Sfintitului Hrisostom de Etna, care este doctor în psihologie – am impresia că a predat la Princetown# sau la Oxford – spune asa: „Fratilor! Stiti cum stau lucrurile cu punctul de vedere al psihiatrilor în privinta homosexualitătii? S-au adunat în America toti psihiatrii si au ajuns la concluzia: „Homosexualitatea este boală!”. Asta au spus-o marea majoritate a psihiatrilor. În momentul în care organizatiile de homosexuali au făcut presiuni asupra psihiatrilor, s-au adunat iarăsi psihiatrii, iarăsi au deliberat, s-au făcut presiuni chiar în timpul votului – ne atrage atentia Prea Sfintitul Hrisostom -, si au decis: „Nu este boală!””. Adică eu, arătând o carte, spun astăzi: „Aceasta este o carte”. Mâine vine cineva si-mi dă cu ceva în cap si mă determină să spun: „Nu, de fapt este un portmoneu”. Întelegeti? lucrurile stau extrem de delicat. Campaniile pro-homosexualitate, bine plătite, bine finantate, bine organizate, sunt una din mâinile Antihristului. Trebuie să ne dăm seama că legalizarea păcatului, înlocuirea virtutii cu păcatul si considerarea păcatului ca ceva firesc este o treaptă de pe care oamenii vor deveni ca animalele si-l vor chema pe Antihrist.La capitolul anticonceptionale as face o singură precizare, nu mai multe, ca să nu devin plictisitor. Există unii crestini care, cu binecuvântarea – nu stiu cât de serioasă – a duhovnicilor lor, folosesc mijloace anticonceptionale. De ce? „Ne lasă duhovnicul, că a zis să nu ajungem la avort!” Părintele e împotriva avortului si la asta se rezumă pozitia sa crestină.M-a socat, pur si simplu, afirmatia unui medic care a zis: „Marea majoritate a mijloacelor anticonceptionale sunt, de fapt, avortive”. Adică, unii doctori spun că femeia care are sterilet nu rămâne însărcinată. „Fals!” Mi-a explicat doctorul respectiv: „Femeia care are sterilet rămâne însărcinată. Trece spermatozoidul până la ovul, se formează embrionul, dar n-are loc să se dezvolte”. Deci femeile care au sterilet fac avorturi poate si lună de lună. Ia să le spună cineva asta, ce-ar mai sări crestinele noastre!…Sau: pilulele anticonceptionale. Nu vorbim de cele post-contact, unde este clar că pilula se ia post-contact, contactul sexual a avut loc, embrionul există si este ucis de pilulă. Dar mare parte dintre pilulele contraceptive fac exact acelasi lucru: creează un mediu toxic care ucide embrionul imediat după ce se formează, dacă n-a reusit să ucidă mai întâi spermatozoidul. Acum nu intrăm în detalii legate de sexualitate, ci doar atrag atentia asupra faptului că o parte dintre femeile crestine avortează, lunar sau chiar mai des, cu constiinta împăcată că n-ar fi ucis copilul din pântecele lor.Câte ceva despre masturbare. Preasfintitul Hrisostom de Etna spune că în America există preoti care consideră masturbarea ceva firesc, ceva normal. Si dacă preotii însisi au aceste viziuni liberale, credinciosii vor spori cu râvnă pe calea acestei practici. De ce? Asa i-a învătat părintele că trebuie să se elibereze tânărul de tensiuni, de ce să ajungă la probleme psihice din pricina înfrânării? Este dureros să vedem o campanie destul de intensă pro-masturbare, pro-sex oral, pro-, pro-, pro-… perversiuni, si să nu auzim un glas potrivnic, cel putin la fel de puternic, al Bisericii.Prea Sfintitul Hrisostom pomeneste de un tânăr care se masturba de la 15# ani si, de rusine, nu a mărturisit asta la spovedanie. Peste o lună, s-a bătut cu fratele lui în cameră; fratele lui, foarte voinic, a căzut peste el si tânărul a murit. În această stare si-a observat trupul, i-a văzut pe fratele său si pe mama sa, #si si-a văzut sufletul, însotit de îngerul păzitor, cum s-a ridicat deasupra casei, deasupra orasului, ajungând în ceruri. Si acolo, după un tunel lung si întunecat, la capătul căruia se afla o lumină, a văzut-o pe Maica Domnului, care l-a întrebat pe înger de ce se află tânărul acolo. Si după ce a aflat amănuntele, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el si i-a spus: „Mama ta s-a rugat fierbinte să i te dau înapoi, iar Fiul meu a acceptat să-i îndeplinească dorinta”. Băiatul, coplesit de frumusetea raiului, a implorat-o să îl lase acolo, dar Maica Domnului i-a răspuns: „Nu, de dragul mamei tale, trebuie să te întorci. Dar ia aminte la ce-ti spun: trebuie să ti mărturisesti păcatul pe care l-ai comis acum o lună. Acesta este un păcat înfricosător, iar dacă nu-l vei mărturisi unui preot, iată ce te asteaptă!” Si Sfântul Arhanghel Mihail i-a arătat tânărului prăpastia ce ducea spre chinurile iadului. Tânărul s-a întors la viată, în cele din urmă. Voia să rămână în rai! N avea constiinta că ceea ce-a făcut era dramatic.Unii fac anumite păcate pe care le consideră acceptabile. Masturbarea e unul dintre acestea. Am citit, nu mai tin minte exact, dar după unele statistici peste 70% dintre femei se masturbează, si parcă la bărbati procentul este mai mare; bănuiesc că sondajele respective fuseseră făcute asupra femeilor necrestine si asupra bărbatilor necrestini; pentru că fiecare crestin ar trebui să se lupte cu această patimă, sau, oricum, dacă ar fi fost si crestini între cei care se masturbau si au răspuns afirmativ când s-a făcut sondajul, numărul lor era mic. Cu toate acestea, aflăm că acest păcat e făcut pe scară largă. Există oare vreo legătură între masturbare si venirea lui Antihrist? Vorbeam cu cineva si am fost întrebat dacă există vreo legătură. Zic: „Este foarte simplu: ce vor oamenii? Democratie, vointa poporului, ăstia o să ne conducă, ăstia o să hotărască pentru toti. E culmea, oamenii ăstia, dintr-o sută, saptezeci se masturbează, si din această sută o să se aleagă cei care or să dea hotărâri pentru toti. Or să dea si pentru crestini”. Deci, repet: statistica arată peste 70%, dar poate că esantioanele nu erau luate obiectiv. Deci, mi se pare trist si dureros că ne conduc si ne vor conduce oameni care trăiesc în patimi, oameni care afirmă că ne vor binele, dar binele pe care-l doresc ei va fi diferit de binele pe care-l întelegem noi. Si oamenii acestia, învătati cu patimi, între care masturbarea e unul din cele mai mici, poate, pe care le fac, nu vor avea cum să ia hotărâri care să ne fie nouă, cu adevărat, de folos. Repet până vă plictisiti, vedeti cazul cu Sfântul Munte Athos. Cu Serbia, nu mai zic. Prigoana anticrestină, pornită din Occident de iubitorii de democratie, a atins culmea prin distrugerea atâtor mănăstiri, biserici si catedrale.Ce e de făcut? Mai întâi de toate, recunosc că am pus si eu altora întrebarea asta, si o s-o mai pun, de multe ori, până la sfârsitul vietii, pentru că niciodată n-o să stiu tot ce-i de făcut. Asa că răspund putin din ceea ce stiu – mai mult, să dea Dumnezeu să aflati de la părinti, duhovnici, din cărti ale cuviosilor etc.Îndrăznesc să vă recomand o carte apărută la Editura Bunavestire din Galati – Ne vorbeste Părintele Serafim Rose, care este o carte extraordinară; dacă sunteti studenti teologi, nu stiu vreo carte mai de folos care să vă ajute să rezistati haosului de zi cu zi. Sunt scrisorile pe care le-a trimis părintele Serafim unui catolic convertit la ortodoxie, care a ajuns unul din cei mai cunoscuti preoti misionari din America, preot care, rămânând văduv, s-a călugărit de ceva vreme, părintele Alexie Young. Sfaturile pe care le dă avva Serafim, hrănindu-l pe părintele Alexie, vă vor ajuta si pe voi, ca slujitori ai lui Hristos.

A fost întrebat părintele Porfirie odată: „Cum o să rezistăm când o să vină sfârsitul?”. Si părintele Porfirie a dat un răspuns simplu, la obiect, vă rog să îl tineti minte: „Dacă ne vom spovedi, vom rezista”. M-a bucurat cuvântul acesta, mi-a mers asa, la inimă… Eu simt folosul spovedaniei, părintele meu mă spovedeste aproape săptămânal, dacă are timp, dacă nu, la două săptămâni, dar în general mă spovedesc săptămânal. Mă spovedeam înainte la un părinte schimnic, din Moldova, dar, ajungând greu acolo, părintele mi-a zis: „Caută-ti un duhovnic în Bucuresti”. Nu credeam c-o să găsesc repede, că e mare lipsă de povătuitori iscusiti, dar Dumnezeu a rânduit să găsesc. Si când a venit părintele schimonah în Bucuresti, s-a dus să vadă: mă lasă pe mâini bune? Mă lasă! Si constat că folosul spovedaniei dese este extraordinar. Nu am cu ce să-l compar. Deci, dacă ne vom spovedi, vom rezista.Căzuse un anumit preot într-un păcat, si l-am întrebat pe părintele meu: „Totusi, cum de-a putut să cadă părintele acesta asa?” Deci, nu-l judecam, ci, pur si simplu, voiam să-i găsesc circumstante atenuante. Si părintele mi-a zis: „Stii de ce cad unii dintre slujitorii altarului? Pentru că nu se spovedesc decât foarte rar”. Dacă până si unii dintre clerici vor fi biruiti, în cele din urmă, la venirea lui Antihrist, mai ales pentru că nu au înteles folosul spovedaniei, care să-i ajute, să-i înnoiască duhovniceste, cu atât mai mult or să cadă cei care n-au fost învătati să se spovedească, si merg la fabrica de spovedanii de Pasti si de Crăciun; acolo e coadă de cel putin o sută de oameni, spovedania durează două minute, că dacă-ai spovedit mai mult de câteva minute, deja încep să murmure cei care s-au plictisit, asteptând la rând. Si tu, cu sufletul curătit după spovedania de două minute, iei poate dezlegare, te împărtăsesti si esti foarte mândru că te-ai unit cu Hristos, după care, la prima luptă cu vrăjmasul, cazi. Deci, dacă ne vom spovedi des – si cei care primesc dezlegarea, se împărtăsesc – si ne vom împărtăsi, vom rezista.Trebuie să întelegem că nu există altă sansă de supravietuire decât calea nevointei, calea sfinteniei.Astăzi, când cineva se găseste să vorbească despre sfintenie, pare destul de ciudat. Avem o deformatie profesională, ne apasă cuvântul ăsta, ne doare, ne mănâncă, nu ne place cuvântul „sfintenie”. Vrem să vorbim asa, despre lucruri frumoase, dar pe cel care ne vorbeste despre sfintenie îl considerăm putin ciudat, putin anormal. Si de fapt nu întelegem că Ortodoxia fără sfintenie nu este Ortodoxie. În măsura în care crestinul duce lupta cea bună, se spovedeste si se împărtăseste, este sfânt. Precum stiti, în perioada de început a Bisericii, crestinii erau numiti sfinti: „Sfintele, sfintilor…”, zice preotul la Liturghie, adică Sfintele Taine se dau celor care duc lupta cea bună.Ar trebui să ne dăm seama de marea responsabilitate pe care o avem fată de cei de aproape ai nostri. În momentul în care ne-am dat seama de gravitatea războiului pe care-l duce vrăjmasul pentru a distruge sufletele oamenilor, trebuie să ne apese, trebuie să ne doară pentru cei de lângă noi care nu sunt în biserică sau care sunt în biserică numai cu un picior.Sunteti multi dintre voi studenti teologi si trebuie să vă luati foarte în serios nu numai chemarea de a studia teologia, ci mai ales chemarea de a fi crestini. Trebuie să ne doară pentru cei de lângă noi. Pe unul în plus dacă-l miscăm, si contează foarte mult. M-au încurajat foarte mult scrisorile cititorilor pe care i-am ajutat prin cărtile mele. E greu să scrii, pentru că trebuie să trăiesti ceea ce scrii si, dacă scrii fără să trăiesti, ajungi în fundătură… Trec uneori prin momente de apăsare, în care mă întreb: „Oare e bine ce fac, oare nu-i mai bine să joc ping-pong?” sau „De ce să mă bag unde nu-mi fierbe oala…”. Am primit un mesaj de la o cititoare: „L-am văzut la televizor pe Krishnamurti – unul dintre marii guru -, si vroiam să mă duc la librărie să îi cumpăr cărtile, eram interesată de învătătura lui. Înainte de-a apuca să mă duc la librărie, am dat de Jurnalul convertirii, si nu mi a mai trebuit Krishnamurti, si acum am devenit credincioasă etc., etc.”M-a bucurat foarte mult scrisoarea respectivă, mi-a dat aripi si mi-a confirmat faptul că a meritat să apară acest Jurnal al convertirii care, precum stiti, e cea mai cunoscută carte a mea. Când a văzut lumina tiparului, eu eram cu inima foarte strânsă: „Oare nu se vor vătăma vreunii?”. Însă, m-am gândit si că s-ar putea vătăma numai cei care sunt foarte sporiti duhovniceste – si ei pot sări peste pasajele vătămătoare. Pentru că nu se pot vătăma decât cei care sunt sporiti duhovniceste. Cei neduhovnicesti nu se vor vătăma de la o asemenea carte, pentru că trăiesc într-o lume mai viciată decât cea descrisă în prima parte a Jurnalului. Însă mă frământam foarte tare: „Dacă nu-i bine? Dacă am gresit că l-am scris?”. La un moment dat, voiam să-l ard. Dar duhovnicul nu m-a lăsat. Si, până la urmă unii, câtiva, s-au apropiat de biserică si datorită Jurnalului.Nu vreau să mă dau exemplu, ci spun doar atât: că dacă m-as fi gândit numai la faptul că o să-mi fie greu să le răspund copiilor mei, când or să crească si or să citească ce-a făcut tăticul lor când era la 16-18 ani, nu as mai fi tipărit Jurnalul. O să-mi fie greu să vorbesc cu copiii mei, poate, dar mi-am dat seama că merită să tipăresc această carte, fiind o cale de a întinde o mână aproapelui care stă departe de Hristos.Trebuie să ne punem sufletul pe un fir de ată, să riscăm, să ne dorim din tot sufletul să-i câstigăm. Si eram asa, putin, iarăsi cu inima strânsă, zicându-mi: „Oare nu cumva sunt în rătăcire, că-mi doresc atât de mult să-mi ajut aproapele?”. Mă gândeam că oi fi fost prins de cine stie ce duh sectar misionaro-fanatic.Am găsit însă un cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, care spunea asa: „Cine iubeste mântuirea aproapelui mai mult decât propria sa mântuire – fireste, fără să neglijeze lupta pentru propria mântuire – , e pe drumul cel bun”. Iarăsi l-am întrebat pe părintele meu: „Părinte, nu cumva gresesc pentru că îmi doresc atât de mult să-i ajut pe altii?” Si mi-a zis: „Nu, frate! Dar fă-o până la capăt”.Stiti de ce îmi doresc asta? Pentru că multă vreme, atunci când eram yoghin, nimeni n-a venit să-mi întindă mâna si să mă atragă spre Biserică. Nimeni, nici un preot. Când se întâlneau preotii cu fostul meu maestru, Bivolaru, nici unul nu era în stare să prezinte învătătura Bisericii atât de clar încât yoghinii să-si dea seama că fantoma de credintă crestină, care li se dădea cu lingurita la cursurile de yoga, n-avea prea multe în comun cu învătătura Sfintilor Părinti si cu învătătura Bisericii Ortodoxe. Devenind ortodox, si dându-mi seama că sunt multi în rătăcire, m-a apăsat faptul că ei au rămas acolo în timp ce eu am venit aici.Oricum, îmi dau seama că nu sunt singurele probleme din lume yoghinii care se închină la zeita mortii sau O.Z.N.-istii care asteaptă să vină nava si să-i salveze. Probleme au toti care stau departe de cunoasterea lui Hristos.Stiti de ce am răspuns invitatiei voastre de a vă vorbi? Am zis: măcar asa, putin, să misc pe vreunul dintre voi ca să facă un pas spre aproapele lui. Am tinut conferinta despre înainte-mergătorii lui Antihrist, ca să vă dati seama de gravitatea vremurilor pe care le trăim dar mai ales ca să întindeti o mână celor de lângă voi. Pentru că au nevoie de mâna voastră. Să fim foarte constienti de responsabilitatea pe care o avem. Toti cei care ne spovedim, ne împărtăsim, suntem ai lui Hristos, fratilor. Asta trebuie să fie o bucurie pentru noi, pentru că nu sunt vorbe goale.Chiar dacă ne dăm seama de neputintele noastre, suntem atât de puternici… M-a întrebat cineva: „Cum ai tu curajul să scrii atât de mult?” Zic: „Am curaj, pentru că eu n-as putea să fac nimic prin propriile mele puteri si tocmai, cu cât sunt mai slab, cu atât mă bucur, că dacă va iesi ceva, o să iasă pentru că a rânduit Hristos”. Adică asta este, aici este puterea noastră, că nu suntem tari, că de fapt suntem tari prin Hristos. Dacă am fi tari doar prin noi însine, am tine cu dintii de tăria noastră, dar asa, stim că Hristos ne dă viata; astea nu sunt vorbe goale, si nu vi le spun ca pe ceva ce am citit si eu prin alte cărti, ci vi le zic pentru că asa mi-a rânduit Dumnezeu să cunosc Ortodoxia si-mi doresc să o cunoască si altii.As vorbi putin si despre comoditate. Părintele Serafim Rose atrăgea atentia asupra faptului că Ortodoxia a fost, este si va rămâne pătimitoare. Noi, dacă suntem ai lui Hristos, suntem prigoniti de lumea aceasta pentru El. Si în momentul în care căutăm o Ortodoxie care face pace cu această lume, nu mai suntem ai lui Hristos. Precum vedem, se propovăduieste prin diferite mijloace Ortodoxia care nu zgârie deloc.Părintele Iustin Popovici, de exemplu, este foarte putin iubit. De ce? Pentru că a fost o fire polemică, a dat cu barda acolo unde a considerat că există îndepărtări de la învătătura lui Hristos. Părintele Iustin Popovici a fost exilat, după cum se stie, la Mănăstirea Celie. De ce? Nu se doreste o Ortodoxie incomodă. „Să căutăm o Ortodoxie care poate fi iubită de toată lumea, despre care pot vorbi intelectualii care dau interviuri si, când se duc acasă, fac păcate împotriva firii, poate fi trăită de oameni pentru că se împacă foarte bine cu viata de zi cu zi.” Oamenii caută o credintă convenabilă. Îsi imaginează că, dacă au descoperit credinta crestină, Dumnezeu, în marea Sa milă, trebuie să le ia crucea. Or, Părintele Serafim Rose spune tocmai asta: că Ortodoxia fără cruce nu este Ortodoxie.Despre rugăciune, să vorbesc în două cuvinte nu se cuvine. Dar, totusi, voi spune: un cuvintel. Unul doar. Dacă încercăm să transformăm rugăciunea într-o mantră, asa cum fac yoghinii, care tot repetă anumite cuvinte în japa yoga, gândindu-se că vor ajunge la iluminare, ne-am păcălit. Mi se pare uneori, atunci când îmi fac canonul, sau la acatist, că vreau să fug de Maica Domnului sau de sfântul la care mă rog. Si zic: „Aoleu, ce bine-ar fi să nu stie că eu îi zic acatistul, că dacă ar afla că eu mă rog în halul ăsta, s-ar supăra”. Eu spun acatistul si mă gândesc la cutare, la cutare sau la cutare, îmi zic: „Hai să-mi fac norma de rugăciune si gata!” Si chiar mi-e putin rusine, si când îmi dau seama că mi-a zburat mintea îmi zic: „Ia-o înapoi! Unde ti-aduci aminte că te-ai rugat asa, ultima oară? Un icos mai în spate, două icoase, uite, de aici!”. Si iar citesc icosul. Si mi se întâmplă uneori să stau mult la acatist si s-o tot iau de la început, când nu mă biruie lenea…Despre liniste… Trăim cu viteză maximă într-o societate apostată, trăim în plină hăituială… După ce o să vă căsătoriti si-o să aveti familie, o să vedeti câtă alergătură e. Vrăjmasul vrea să nu avem liniste. Vrea să intrăm în aceeasi viteză de miscare cu lumea asta. Si Hristos vrea exact reversul.Sunt momente în care mă las prins de duhul acesta si sunt mânios, agitat, supărat. Dar sunt si momente în care mă rog si zic: „Doamne, ajută-mă să stau împotriva acestui curent”.Eu am tinut această conferintă fără să ajung la măsura linistirii, dar totusi cred lui Hristos că mă va ajuta să ajung la liniste, mă rog să mă ajute să-mi cadă dintii de lapte, să crească ceilalti, si să cunosc linistea, dându-mi seama că, pe măsură ce lumea se miscă si mai repede, miscarea asta a lumii trebuie să mă ajute pe mine să pun frână. Văd ceva smintitor pe stradă sau în cine stie ce reclamă, zic: „Doamne, mintea mea nu trebuie să se întineze, ajută-mă!”. Văd o sminteală, mintea mea trebuie să se păzească. Aud ceva smintitor, mintea mea trebuie să se păzească. Cu cât satana bagă „ghimpii” lui, cu atât noi trebuie să ne curătăm.Am scris Cartea Nuntii îndurerat de faptul că din ce în ce mai multe familii se destramă. De ce se destramă? În primul rând, pentru că tinerii nu stiu cum să-si întemeieze o familie. Fetele, de obicei, se îndrăgostesc de tineri fără credintă în Dumnezeu, crezând că îi vor schimba. Dar de cele mai multe ori sotul necredincios o schimbă pe sotia credincioasă, cu forta sau cu binisorul. Sau femeia necredincioasă îl schimbă pe sotul credincios.Gânditi-vă foarte serios că, dacă vă căsătoriti cu cineva, cu cineva-ul acela trebuie să rămâneti de mână până la moarte, si chiar după aceea. Adică, problema este foarte serioasă. Dacă nu vă gânditi ca, întâi de toate, familia voastră să fie crestină, mai devreme sau mai târziu se va alege praful de ea; iar dacă nu se alege praful, ajungându-se la divort, se va ajunge la o convietuire stearpă, sterilă, care e jalnică. Si veti întelege cuvântul unui filosof# care a zis: „Aproapele meu e iadul”.Vă voi reproduce un scurt cuvânt al părintelui Iustin Popovici, care vă va arăta care este duhul de rezistentă în fata înainte-mergătorilor Antihristului. Precum stiti, părintele Iustin a fost prigonit de către comunisti. Vorbind despre Hristos, părintele spunea asa: „Vom sta lângă El, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, si aceasta cu pretul oricăror pedepse, cu moartea îndreptată asupra noastră de către toti luptătorii contra lui Hristos din întreaga lume.”Mi ar plăcea să cititi cât mai mult din învătătura părintelui Iustin, care a rezistat în prigoana comunistă ca un martir. Mi-as dori să vă dati seama că, dacă nu vom cunoaste martirii ultimei prigoane, degeaba vom citi din Vietile Sfintilor, pentru că va însemna că, de fapt, stăm departe de adevăratul duh mucenicesc al Bisericii lui Hristos.Trebuie să-i cunoastem pe sfintii închisorilor de la noi, din Rusia si din alte părti ale lumii. Trebuie să-i cunoastem pe părintii care, după ce au făcut închisoare, binecuvântează si acum pământul prin prezenta lor. Cât mai sunt în viată trebuie să ne apropiem de ei, trebuie să ne însufletim din viata lor.Când a fost hirotonit Părintele Serafim Rose, duhovnicul# lui, Vlădica Nectarie s-a rugat din tot sufletul si a zis: „Vreau să-l hirotonesc si să mor”, adică să-i transmită lui tot ce avea, tot, tot, tot, toată harisma, toată puterea duhovnicească. A vrut să-i transmită tot, tot, tot si să moară. Adică avea constiinta clară a transmiterii duhului mărturisirii credintei lui Hristos. Si noi ar trebui să mergem la părintii care au stat în închisori si să ne umplem de viată de la ei.Trebuie să ne dăm seama că Biserica lui Hristos n-a zămislit sfinti doar până acum 10 sau 20 de ani, trebuie să ne dăm seama că nu s-a ofilit sfintenia în Biserica Ortodoxă, că dacă am avut sfinti precum Nectarie din Eghina la începutul secolului trecut, precum Sfântul Ioan Maximovici, la mijlocul secolului trecut, acesti sfinti au lăsat urmasi.Să-l iubim pe părintele Filothei Zervakos, care a fost ucenicul Sfântului Nectarie din Eghina. Să-l iubim pe părintele Serafim Rose, care a fost urmasul Sfântului Ioan Maximovici. Să-l iubim pe părintele Sofronie Saharov, care a fost ucenicul Sfântului Siluan Athonitul. Să-i iubim pe acesti urmasi, ucenici ai sfintilor. Poate că, mai devreme ori mai târziu, ei vor fi canonizati.Chiar patriarhul ecumenic, fiind în vizită la Suroti, unde se află moastele cuviosului Paisie Aghioritul, a spus: „Din generatia de bătrâni (adică, Iacov Tsalikis, Porfirie, Filothei Zervakos – fată de care există anumite retineri, pentru că a polemizat cu Patriarhul ecumenic din vremea sa din cauza deschiderii ecumeniste a acestuia), primul va fi canonizat părintele Paisie”. Asa a spus patriarhul, deci până la urmă o parte din marii bătrâni vor ajunge în sinaxare. Să-i iubim pe acesti părinti, să-i iubim si pe părintii de la noi.Vă spun, nu cu mândrie, că seara, la rugăciunea, când pomenim si viii si mortii nostri, după cunoscuti, începem pomelnicul, asa: părintele Arseni (cel din Rusia), părintele Elefterie (de la Dervent), părintele Benedict (Ghius), părintele Ivan (Kulâghin – duhovnicul Rugului Aprins), părintele Dumitru (Stăniloae), Maria preoteasa, părintele Dimitrie (Bejan), părintele Cleopa, părintele Paisie, părintele Antim (Găină), părintele Vichentie (Mălău), părintele Nicodim (Măndită), mitropolitul Irineu (Mihălcescu), după ce mai pomenim câtiva dintre ai nostri, trecem la greci: Filothei (Zervakos), Porfirie, Paisie, Iacov, Epifanie, si apoi la altii: Serafim Rose, Sofronie, Iustin, si apoi Preasfintitul Averchie, Preasfintitul Vasile Krivochein, etc.Si pomenindu-i seară de seară, deseori, vă spun că m-a ajutat Dumnezeu să mă apropii de ei cu foarte multă dragoste si, în cele din urmă, ca editor, am văzut că Dumnezeu a rânduit să tipăresc o parte din traducerile cărtile lor. Adică vă dau chiar câteva exemple precise: am reusit să tipăresc scrieri ale părintilor Iustin Popovici, Filothei Zervakos – Testament duhovnicesc, am tipărit Părintele Serafim Rose, Ne vorbeste Părintele Serafim Rose, avem în lucru Ne vorbeste Părintele Porfirie, e terminat de tradus Ne vorbeste Părintele Sofronie Saharov. Prin faptul că ne vin astfel de cărti la editură, am văzut un răspuns al părintilor pe care îi pomenesc. Si fiecăruia dintre cei care îi iubeste pe acesti părinti, care acum se află înaintea tronului lui Dumnezeu, acestia îi răspund într-un anumit mod. Pe cei care vor să le urmeze învătăturile o să îi ajute într-un chip minunat. Nu stiti acum cum o să vă ajute. Dar ei sunt părinti bineplăcuti înaintea lui Dumnezeu si, dacă vă legati sufleteste de ei si-i pomeniti, se produce o legătură mistică între voi si ei.Un părinte, ieroschimonahul Mihail de la Valaam spune că, atunci când o să murim, o să ne întâlnim – dacă ne mântuim – cu toti cei pe care i-am iubit, cu toti cei pe care i-am cunoscut si s-au mântuit, cu toti sfintii la care ne-am rugat si cu toti cei pentru care ne-am rugat. Un exemplu grăitor: când a murit părintele Nicodim Măndită, care-i cam luat peste picior de către teologi înalti, care nu tin cont de viata de sfintenie pe care a dus-o, i s-au arătat doi dintre ucenicii săi, care trecuseră la Domnul înaintea sa. Veniseră să-i ia sufletul. Si o sfântă s a arătat, nu mai stiu care#, parcă Sfânta Filofteia de la Curtea de Arges, sau Sfânta Paraschiva.Deci, fratilor, dacă îi iubim si ne tinem cu dintii de calea asta, Hristos n-o să ne lase.Îmi cer iertare pentru putinătatea informatiilor pe care vi le-am prezentat. Problema este foarte amplă. Am preferat să vă împărtăsesc aceste putine cuvinte, nădăjduind că voi veti căuta să aflati cât mai multe despre acest subiect..Închei cuvântul meu povestindu-vă sau aducându-vă aminte o secventă din filmul Inimă neînfricată (Brave Heart) despre eroul Scotiei, William Wallace. Cred că si părintele Serafim ar fi recomandat ucenicilor săi să vadă acest film istoric. Pe câmpul de luptă, în fata dusmanului foarte puternic, în fata invadatorului englez, William Wallace, un fel de Mihai Viteazul al scotienilor, întreabă: „You wanna fight?” – „Vreti să luptati?”, si scotienii răspund: „No, no…”. Le era frică să se bată cu englezii, asa cum si nouă ne frică uneori să ducem războiul duhovnicesc. Si, încercând să îi convingă pe oameni să lupte pentru a scăpa de asupritori, Wallace continuă: „OK, fight, and you may die, run, and you may live, at least of while, and die in your beds, many years from now, when you want to tray all the days, from this day to that day, for one chance, just one chance, to come back here and tell our enemy that they can take our lives, but they can never take our freedom!”. Si traduc, pentru că poate aici o fi cineva care nu stie engleză: „Bine, bine, luptati si poate veti muri, sau fugiti si poate veti rămâne în viată. Si-o să muriti acasă, în paturile voastre, multi ani de-aici înainte, când ati da orice ca să schimbati toate zilele, de-acum până atunci, pentru o singură sansă, doar o singură sansă, să vă întoarceti aici, pe câmpul de luptă, si să spuneti dusmanilor că ne pot lua vietile, dar niciodată nu ne vor putea lua libertatea!”Să ne ajute bunul Dumnezeu să întelegem că, într-adevăr, în războiul duhovnicesc ne putem pierde vietile, dar nu trebuie să pierdem libertatea pe care o avem în Hristos! Să ne întărească Dumnezeu pe calea mântuirii. Amin!

Danion Vasile