Convingerile Părintelui Paisie în privinţa buletinelor şi îndosarierii electronice au rămas aceleaşi până la adormirea sa întru Domnul

0
412
Convingerile Părintelui Paisie în privinţa buletinelor şi îndosarierii electronice au rămas aceleaşi până la adormirea sa întru Domnul
Fericitul Stareţ Paisie a avut dintru început faţă de aceste subiecte o poziţie întemeiată pe învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Stareţul văzând răspândirea statornică a lui 666, precum şi înmulţirea acţiunilor ce pregătesc venirea şi lucrarea lui Antihrist, a început să vorbească despre acestea, fie răspunzând la întrebările pline de îngrijorare ale credincioşilor, fie deşteptând – mai ales la cei competenţi – conştiinţele, îndemnându-le la veghere şi nevoinţă, dar şi insuflând nădejde şi credinţă în biruinţa finală a Mielului şi a celor afierosiţi Lui.

Mai târziu, suferind din pricina interpretărilor greşite pe care le făceau unii – câţiva din sânul Bisericii – ce conduceau prin această tactică tacită la confuzie şi înşelare, şi, silit fiind de dragostea sa pentru popor şi pentru Adevăr, a fost nevoit în martie 1987 să-şi expună în scris convingerile – lucru pe care îl făcea foarte rar – punându-i titlu „Semnele vremurilor – 666″. În acest text deosebit de important, cu simplitate, dar în acelaşi timp şi cu profunzime teologică, printre altele:

1.Vesteşte dintru început, pentru ca să alunge orice frică şi nelinişte, „însorirea dumnezeiască”, care va domni după scurta „furtună diavolească”.
2.Dă pe faţă sclavia mondială a lui Antihrist ascunsă în mod viclean sub masca „libertăţii”, „siguranţei”, „asigurării de servicii”…
3.Descoperă în chip profetic uneltirile înainte-mergătorilor lui Antihrist, făcute pentru a impune cu forţa încrustarea peceţii acestuia.(adică cu de-a sila n.n.)

4.Declară fără ocolişuri – întemeindu-se pe Apocalipsa Sfântului Evanghelist Ioan şi pe Scrierile Sfinţilor Părinţi – că cel care primeşte pe 666 primeşte pecetea lui Antihrist şi că prin aceasta el se leapădă de „pecetea Sfântă a lui Hristos care i s-a dat la Sfântul Botez” alungând astfel dinlăuntrul său „harul dumnezeiesc a lui Hristos” – chiar dacă, amăgindu-se pe sine, susţine că „are înlăuntrul său pe Hristos” – se dezbracă de „puterea Cinstitei Cruci”, făcând-o nelucrătoare.

5.Cu argumente din Sfânta Scriptură, din cuvintele sfinţilor şi din istoria bisericească, combate interpretările „gnostico”-sofistice şi „soluţiile” iezuite de tipul: „Aceasta (pecetea exterioară) nu este nimic, ajunge numai să credeţi lăuntric”, „Eu voi primi pecetea cu 666 şi voi pune şi o cruce pe ea”,”Eu voi pune pecetea pe frunte şi voi face şi o cruce peste ea” şi altele asemenea.

6.Declară într-un mod de netăgăduit, ca unul ce are putere, întemeindu-se pe experienţele sale dumnezeieşti, că: „Numai cel care primesc sfinţire se sfinţesc”, Aceasta este, după smerita noastră părere, cea mai importantă contribuţie teologică a textului său.

Stareţul a dat binecuvântarea de a fi publicat acest text al său şi, văzând de mai înainte intenţiile unora de a-l falsifica, a îngăduit ca el să fie mai întâi fotocopiat şi apoi publicat, astfel încât scrisul său să asigure pe viitor, autenticitatea textului. În ciuda tuturor acestora, după moartea Stareţului s-au aflat unii, care să vorbească şi să scrie lucruri neadevărate despre el. Printre altele, au spus că stareţul ar fi fost influenţat de alţii în formularea acestor convingerii ale sale (notă vestitorul) aşa susţin şi la noi unii cum că, Părintele Justin Părvu, marele duhovnic de la Petru Vodă este manipulat de alţii în convingerile sale despre actele cu cip, însă aceste teorii sunt neîntemeiate, deoarece se poate vedea clar că acestea sunt doar nişte sofisme care fac parte din strategia vrăjmaşului ale cărui metode de a produce confuzie în rândul credincioşilor şi de a-i înşela de cele mai multe ori se aseamănă) şi că mai târziu le-a schimbat. Ei puneau la îndoială chiar şi autenticitatea scrisului Stareţului! Atunci Ieromonahul Isaac a răspuns îndată, publicând o broşură ce cuprinde fragmente dintr-o convorbire cu Stareţul Paisie, înregistrată mult mai tărziu după tipărirea textului „Semnele vremurilor”, în care el îşi susţinea cu fermitate convingerile. Înaintea convorbirii cu Stareţul, părintele Issac a aşezat o mică introducere, în care accentua poziţia faţă de acest subiect, pe care Părintele Paisie şi-a păstrat-o cu statornicie până la adormirea sa.De asemenea, părinţii care au trăit alături de el şi cei de la Mânăstirea Kutlumuş – de care aparţine chilia Stareţului Panaguda – au trimis unui periodic bisericesc o scurtă scrisoare pentru a restabili adevărul, deoarece acest ziar publicase în nenumărate râmduri articole mincinoase şi înşelătoare cu privire la poziţia Stareţului Paisie faţă de subiectul în cauză.Urma ca, după încheierea seriei de articole eronate, să fie trimis un răspuns mai pe larg, incluzând semnalarea tuturor înşelăciunilor apărute în ele. Redacţia ziarului însă, după ce că a întârziat publicarea epistolei trimisă de părinţii aghioriţi, într-un târziu a publicat-o alături de o lungă replică sofistă a unui fidel colaborator, înştiinţând într-un mod cât se poate de „democratic” că nu va mai tipări nimic legat de acest subiect!În continuare, vom reda textul autentic al Stareţului, fragmente înregistrate din convorbirea cu Părintele Paisie şi epistola Părinţilor aghioriţi.

„DUPĂ FURTUNA DIAVOLEASCĂ, VA VENI ÎNSORIREA DUMNEZEIASCĂ”

In spatele duhului lumesc al „libertatii” de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca.

Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin „cartela” electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist. „…ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numele fiarei, caci este numar de om. Si numarul lui este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 16-18).

Sfantul Andrei al Cezareii scrie urmatoarele:

„Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre talcuirea numarului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor intelepti…, dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sa se scrie in dumnezeiasca carte numele lui cel pierzator. Insa cercetand cu ratiunea, cu adevarat multe (nume) se pot afla…”. (Sfantul Andrei al Gezareii, Talcuire la Apocalipsa, cap.58, pp. 541-342, editie greaca)

Dar lucru ciudat este ca multi oameni duhovnicesti, pe langa faptul ca fac talcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frica lumeasca de „punerea la dosar”, in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste, sa-i ajute pe crestini cu nelinistea cea buna si sa le intareasca credinta, si astfel sa simta mangaierea dumnezeiasca.

Ma mir cum toate aceste evenimente nu le creaza probleme de constiinta! De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Caci la aceasta se refera: „…ca sa insele, daca este cu putinta, si pe cei alesi” (Mc. 13, 22).

Se vor insela cei care le vor talcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. „Fiara” de la Bruxelles a sorbit in computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, „inainte mergatoare ale pecetluirii”, ce arata? Din pacate la radio ascultam numai timpul probabil.

Ce ne va spune Hristos? „Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti” (Mt. 16, 3).

Asadar, dupa cartela si dupa buletinul electronic, adica „indosarierea” persoanelor, ce se face pentru a inainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor ca oarecare a furat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca. Pe de alta parte vor face reclama „sistemului perfect”, adica pecetluirii pe mana sau pe frunte cu raze laser, a numarului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

Din pacate, iarasi „anumiti cunoscatori” ii vor „infasa” pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sa nu-i mahneasca. „Aceasta nu are importanta”. „Nu-i nimic, este destul sa credeti launtric”. Si, desi vedem ca Apostolul Petru, care s-a lepadat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevarat lepadare, acestia se leapada de Sfanta pecete a lui Hristos, ce le-a fost data la Sfantul Botez, care este „Pecetea darului Sfantului Duh”, prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi ca il au pe Hristos inlauntrul lor.

Din pacate, o astfel de logica aveau si unii „gnostici” pe vremea sfintilor mucenici, care incercau sa intoarca pe mucenici de la marturisirea lor, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare in „Cuvantul” sau la mucenicul Gordie:

„…multi incercau sa-l convinga pe mucenic sa se lepede numai cu gura si sa-si pastreze credinta in suflet prin aceiasi dispozitie launtrica, pentru ca Dumnezeu nu cauta la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insa mucenicul Gordie a ramas neinduplecat si a raspuns: „Nu sufera limba cea zidita de Hristos sa rosteasca ceva impotriva Ziditorului… Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit caci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va indreptati si din cuvintele tale te va osandi”.

De asemenea, sub stapanirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sa marturiseasca religia inchinatorilor la idoli si crestinii care au marturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scapand astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepadat de Hristos, ci si cei care au dat bani inchinatorilor la idoli si au luat certificatul fara sa se lepede de Hristos, asa numitii „libellus”. Dar si pe acestia Biserica noastra i-a considerat lepadati, cazuti.

Sa ne amintim si de minunea savarsita de Sfantul Teodor, care se praznuieste in fiecare an in sambata din prima saptamana a Postului Mare: „Iulian Paravatul stiind ca poporul lui Hristos, mai cu seama in saptamana intai a Postului Mare, cauta sa se curateasca si sa se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sa-i spurce. De aceea a poruncit sa puna in piata in acele zile mancaruri spurcate cu sangele jertfelor idolesti. Dar Sfantul mucenic Teodor s-a aratat in vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta imparatului, i-a poruncit sa-i adune pe credinciosi dis-de-dimineata ca sa-i impiedice sa foloseasca acele mancaruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sa o inlocuiasca vremelnic prin coliva… In felul acesta scopul Paravatului a fost zadarnicit si poporul cel credincios a fost pazit nespurcat…”.

Departarea de cele jertfite idolilor a fost randuita printr-un canon al Sfintilor Apostoli: „Si apostolii si preotii s-au adunat… (si au hotarat) sa se fereasca de cele jertfite idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange” (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).

Dar cu toate cele pe care le-am aratat, auzi, din pacate, o gramada de neghiobii ale mintii unor „gnostici” de astazi. Unul spune: „Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alaturi”. Altul spune: „Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap…”. Iar altii spun o gramada de alte neghiobii, crezand ca se vor sfinti in felul acesta. Dar toate acestea sunt inselari.

Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pilda, apa primeste sfintire si se face agheasma. Insa urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face paine prin minune, dar necuratia nu primeste sfintire.

Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cand este pe buletin, pe mana sau pe fruntea noastra prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfant, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cand ne indestulam cu Sfanta pecetluire a Botezului, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim sfanta pecetluire: „Pecetea darului Duhului Sfant”.
Hristos sa ne lumineze pe toti. Amin.

Extras din cartea:
„Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor”