**** Acatistul Nunţii

0
1425
Acatistul Nunţii

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1
Apărătorului Celui Mare şi Dumnezeului nostru, Părintelui celui Atoatefăcător şi Atotţiitor, Care a zidit lumea cea văzută şi cea nevăzută, ca pe o mireasă împodobind-o cu preacinstita frumuseţe; şi Celui ce a spânzurat pământul pe ape şi a fost spânzurat pe lemn pentru Mireasa Lui, Preadulcelui Iisus, Mirele Bisericii, Care S-a îmbrăcat în veşmântul preascump al sângelui Său şi a prăznuit nunta Sa, însuliţându-Se; şi Celui ce pururea sfinţeşte, Mângâietorului Duh, Care urzeşte cu harul Său haina împodobită şi preaînfrumuseţată Miresei Biserici; Preasfintei Treimi celei de o fiinţă şi nedespărţită, Dumnezeului nostru, Care este Iubire şi va să prăznuiască nunta veselă şi preasfântă împreună cu toţi Sfinţii în vecii cei nesfârşiţi, laudă şi slavă Îi aducem, urmând Puterilor cereşti şi strigând:
Slavă Tie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Icosul 1
Cetele cele nematerialnice, care sunt duhuri şi pară de foc, neîncetat slavoslovind pe Preasfânta Treime, s-au minunat şi au lăudat înţelepciunea Ziditorului, când, luând ţărână din pământ, cu mâinile Sale, a făcut pe om şi a suflat asupra lui suflare de viaţă , cinstindu-l ca pe o încununare şi împărat al creaţiei. Şi în acest vas de lut a binevoit bunătatea Sa a ascunde dinarul Chipului Său şi comoara asemănării Sale, cea mai de preţ decât lumea întreagă, şi a îngropa strălucirea mărgăritarului celui dumnezeiesc în cel cu nume de ţărână , Adam, ca într-o peşteră, în care să-Şi plece capul şi să Se odihnească , Cel pe Care nu-L încape tot universul, Care zboară pe aripile vântului şi Se poartă în căruţa de Heruvimi şi în car de Serafimi. Şi spăimântându-se, au cântat aşa:
Slavă Ţie, Doamne, Care ai făcut pe om, să fie mire şi împărat al creaţiei, după chipul şi asemănarea Ta;
Slavă Ţie, Doamne, că ai ascuns aurul harului Tău într-un vas de lut, de unde, stricându-se vasul, strălucirea aurului întreagă să rămâna şi din nou să iasă la lumină;
Slavă Ţie, Doamne, că ai ascuns de ochii celui rău comoara milostivirii Tale, de aceea păzeşte şi sufletele noastre ca pe lumina ochilor sub aripa Ta, pentru ca să nu ne răpească înşelătorul şi să ne depărteze de Tine;
Slavă Ţie, Doamne, că pe omul cel prea iubit de Tine, l-ai făcut Ţie mireasă duhovnicească şi l-ai aşezat în Grădina desfătării, ca să prăznuiască pururea nunta prin vederea feţei Tale şi prin vorbirea cu Tine, Cel Preadorit sufletului său;
Slavă Ţie, Doamne, că şi universului văzut i-ai ţesut haină împodobită cu strălucire şi frumuseţe, pentru ca bucuria Sfântului Adam să fie deplină;
Slavă Ţie, Doamne, pentru că ai dăruit omului putere ca să stăpânească întreg universul, încât şi asupra peştilor mării şi a păsărilor cerului şi asupra tuturor vieţuitoarelor de pe pământ a fost stăpân;
Slavă Ţie, Doamne, căci cu adevărat, preafrumoasa rochie de mireasă a avut creaţia Ta, strălucind soarele şi luna în urzeala ei, cu trenă de stele, hohotind izvoarele şi pădurile în râs de bucurie şi tresăltând mările şi oceanele;
Slavă Ţie, Doamne, că ai micşorat pe om cu puţin faţă de Îngeri, întocmindu-i trup, dar iarăşi cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe dânsul, îmbrăcându-Te Tu însuţi în trupul luat din Preacurata Fecioară , întru care pământul a dat rodul său;
Slavă Ţie, Doamne, care nici după cădere nu l-ai părăsit şi nu l-ai lepădat pe om, cununa creaţiei Tale, ci ai plecat cerurile şi Te-ai întrupat ca să cauţi şi să mântuieşti pe cel pierdut;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce umblai în Rai în răcoarea serii, căutându-l pe Sfântul Adam, vino şi în înserarea sufletelor cuprinse de ispite şi nu lăsa cortina nopţii păcatului să cadă peste ele, ci le strigă pe nume ca să se întoarcă la pocăinţă;
Slavă Ţie, Doamne, pentru că ai făgăduit Sfinţilor Protopărinţi pe Mirele Bisericii, care va zdrobi capul şarpelui;
Slavă Ţie, Doamne, că pe Mesia, Mântuitorul lumii, L-ai promis primilor oameni, după ce au căzut din Rai, pentru că nădejdea lor în milostivirea Ta cea nemăsurată să nu piară, ci să-i călăuzească la pocăinţă;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 2
Făcând Dumnezeu pe om după chipul Său, a dorit ca el să ajungă la asemănarea iubirii dumnezeieşti cea plină de smerenie şi jertfelnicie. Pentru aceea, bărbat şi femeie l-a făcut şi, fiind încă femeia în coasta bărbatului său şi vrând Domnul dintru început să legiuiască nunta, i-a binecuvântat şi a zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi, ca toţi să înţelegem că erau amândoi un singur trup. Iar când a răsărit Sfânta Eva din coasta Sfântului Adam, acesta a prorocit despre Hristos şi Biserica născută din coasta Sa, despre Cel ce nu în frunze de smochin, nici în îmbrăcăminte de piele îi va îmbrăca pe Sfinţii Lui în veşnicie, ci în însăşi slava Sa cea veşnică, ca să fie aidoma trupului Său îndumnezeit, făcându-i pe toţi mădulare ale Trupului Său, ale Bisericii şi mirese ale Sale, care vor slăvi neîncetat Treimea cea Preasfânta , cântând: Aliluia!

Icosul 2
Cine poate să priceapă minunile lui Dumnezeu sau cine a fost sfetnicul Lui? Dumnezeu nu a făcut-o pe Sfânta Eva odată cu Sfântul Adam, pentru că ea să se nască din acesta, iar el să vadă naşterea ei în timpul somnului sau extatic şi să înţeleagă cine este ea, să vadă cu ochii minţii luminaţi de Duhul că este trup din trupul său. Iar când a adus-o Dumnezeu însuşi la el, i-a dăruit lui şi harul prorociei, pentru ca în lumina şi bucuria inimii să o cunoască duhovniceşte, cu adevărat, că este soţia şi mireasa lui. Căci iubirea este un imens dar dumnezeiesc şi însoţirea întru Cununie este un mare har, pentru care trebuie să îţi deschidă Dumnezeu ochii minţii şi ai inimii, spre a primi şi a recunoaşte adevărata iubire. Dar, pentru că prin femeie a intrat păcatul în lume, atunci, rezidind a doua oară pe om, Cuvântul însuşi, Cel Tare, S-a făcut trup şi S-a unit cu omul, ca să vindece întreaga fire omenească de slăbiciune şi să nu fie omul singur în Iad, pe vecie. Pentru care Îi strigăm Celui Milostiv cu inimi fierbinţi:
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce nu ai voit să fie omul singur, ci să aibă alături o persoană pe potriva sa şi să înveţe jertfelnicia iubirii;
Slavă Ţie, Doamne, căci făcând-o pe Sfânta Eva din coasta Sfântului Adam, desăvârşită şi slăvită ai scos-o pe ea, precum din coasta Ta a răsărit Sfânta Biserică , desăvârşită, slăvită, fără pată sau zbârcitură ;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce mari taine şi preaslăvite şi mai presus de fire ai aşezat în preînchipuirea aceasta;
Slavă Ţie, Doamne, că ieşind Sfânta Eva din coasta Sfântului Adam, acesta a prorocit că va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup;
Slavă Ţie, Doamne, că prorocia Sfântului Adam s-a împlinit deplin în Hristos, Care a plecat cerurile şi S-a pogorât, fără a Se despărţi de sânurile Părintelui Său, şi S-a unit cu preaiubita Lui Mireasă , Biserica, fiind un trup cu ea;
Slavă Ţie, Doamne, ca atât de mult ai cinstit Tu neamul omenesc, încât suprema iubire i-ai arătat lui, când nu numai copii sau fii sau fraţi sau prieteni i-ai numit pe oameni, ci şi mirese ale Tale ai numit sufletele aprinse de dorul şi de dragostea Ta;
Slavă Ţie, Doamne, căci în aceasta profeţie, pentru prima dată Te-ai numit om iar pe Sfânta Biserica Ta ai numit-o femeie, fiind Mireasa Ta;
Slavă Ţie, Doamne, că încă fiind Sfânta Eva în sânul Sfântului Adam, ai binecuvântat nunta, binecuvântează şi pe cei ce se căsătoresc şi iubirea lor, şi fă-i pe ei să fie un singur trup duhovnicesc şi să petreacă împreună viaţa fericită, rămânând femeia în sânul bărbatului său evlavios şi bucurându-se că şi Drepţîi în sânul Sfântului Avraam şi că Biserica în sânul lui Hristos;
Slavă Ţie, Doamne, căci creând femeia din bărbatul său, ai adus-o Însuţi la el, luând-o de mână, arătând iarăşi mare cinste omului, ca şi atunci când ai luat în mâini ţărâna din pământ şi l-ai plămădit;
Slavă Ţie, Doamne, că Sfântul Adam a rămas uimit de frumuseţea Sfintei Eva şi a recunoscut în ea pe cea de o fire cu el şi slava feţei sale;
Slavă Ţie, Doamne, că naşterea Sfintei Eva a adus atâta bucurie omului, încât s-a umplut de har prorocesc vazând-o şi a recunoscut în ea iubirea şi soţia vieţii lui, trup din trupul său şi os din oasele sale;
Slavă Ţie, Doamne, că şi noi, Biserica Ta, suntem trup din Trupul Tău şi os din oasele Tale, miluieşte-ne pe noi;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 3
Vrând Bunul Dumnezeu să zidească femeia, a adus somn greu asupra Sfântului Adam, preînchipuind, în marea Sa înţelepciune, somnul greu al morţii pe Cruce a Mântuitorului, căci din coasta împunsă a lui Hristos s-a născut Sfânta Biserică. Păcătuind însă Sfinţii Protopărinţi, Dumnezeu Cel iubitor de oameni i-a chemat la pocăinţă, ca să-şi recunoască greşeala şi ca fiecare, cu iubire şi jertfelnicie, să-şi asume păcatul şi pentru celălalt. Dar nefăcând ei aceasta, a venit Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care, nevinovat fiind, a primit să moară pentru toţi şi să Se răstignească pentru Mireasa Lui, arătându-ne adevăratul chip al iubirii. Căruia îi aducem cântare de laudă: Aliluia!

Icosul 3
Răsărind Sfânta Eva din Sfântul Adam, am văzut naştere mai presus de fire, care – după cum spune privighetoarea Teologiei, Sfântul Simeon Noul Teolog – a preînchipuit naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Preacurata Fecioară, din Maica fără de tată, sub vremi. Înţelepciunea Şi-a zidit Sieşi casa, întrupându-Se din Fecioară şi Cel care a făcut pe femeie din coasta bărbatului său, Şi-a întocmit Lui trup din curatele sângiuiri ale Fecioarei Maicii Sale. Domnul astfel ne-a învăţat că El este Ziditorul tuturor şi unde doreşte se biruieşte rânduiala firii. Căci aşa a fost la naşterea Sfintei Eva din bărbatul ei şi iarăşi, la plinirea vremii, a răsarit El, Viaţa cea adevărată şi veşnică, din pântecele cel mai încăpător şi mai fericit decât cerurile, dându-ne nouă mari şi minunate semne ale nunţii ce va să vină, celei nesfârşite, pentru care lăudăm slava Sa, în veci:
Slavă Ţie, Doamne, care ai unit nunta şi naşterea prin cuvintele binecuvântării Tale: Creşteţi şi vă înmuţiţi;
Slavă Ţie, Doamne, pentru că ai arătat-o pe Sfânta Eva a fi, în acelaşi timp, fiică şi mireasă , iar pe Preacurata Fecioară, cu mult mai mult, ai aratat-o şi fiica Ta, dar şi Maica Ta şi Mireasa Ta, pe care oglinda Sfinţilor Proroci mai dinainte a închipuit-o;
Slavă Ţie, Doamne, pentru că ai pus început neamului omenesc în feciorie şi în naşterea cea mai presus de fire şi în nunta cea duhovnicească şi sfântă, iar când ai zidit a două oară pe om, iarăşi ai unit fecioria şi naşterea cea negrăită ;
Slavă Ţie, Doamne, care prin naşterea Sfintei Eva din Sfântul Adam, în timpului somnului extatic al acestuia, ai închipuit naşterea cea duhovnicească , în extaz dumnezeiesc, omului nou din cel vechi;
Slavă Ţie, Doamne, căci aşa cum femeia a ieşit din bărbat, fiind slavă bărbatului său, aşa şi omul duhovnicesc se naşte din sine, prin ieşire din sine extatică şi se face, din om trupesc, om înduhovnicit şi slăvit, privind negrăit slava lui Dumnezeu;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ne dai nouă a ne naşte atât trupeşte, dar mai vârtos, a doua oară, duhovniceşte, din Preasfânt Trupul şi Preascump Sângele Tău euharistic, fără de care viaţă în noi nu avem cu adevărat; Slavă Ţie, Doamne, Care ne hrăneşti pe noi cu însuţi Sfânt Trupul Tau, iubindu-ne mai presus de orice iubire pământească, Cel ce eşti şi Tatăl nostru şi Mama noastră şi Mirele cel Preadorit al sufletelor noastre;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ai vrut să arăţi, încă de la facerea lumii, adevărat nunta şi naştere, cea mai presus de fire şi duhovnicească , pe care ai aşezat-o ca început al neamului omenesc;
Slavă Ţie, Doamne, Care prin acestea lămurit ne faci cunoscut, că Tu şi altfel ai fi putut înmulţi neamul omenesc, pe care l-ai binecuvântat, dacă Sfinţii Protopărinţi nu ar fi căzut;
Slavă Ţie, Doamne, că ai unit naşterea cu fecioria dintru început, învăţându-ne că pentru naşterea cea duhovnicească e nevoie de multă curăţie dumnezeiască şi de fecioria sufletului şi a trupului;
Slavă Ţie, Doamne, căci ai binecuvântat, de la începutul lumii, nunta şi ea nu este un apanaj al omenităţii căzute, ci un dar dumnezeiesc şi preasfânt al iubirii Tale de oameni;
Slavă Ţie, Doamne, pentru că atât de mult ne-ai iubit şi ne-ai cinstit, încât unirea Ta duhovnicească cu sufletul sfânt ai numit-o nuntă , ca un preambul al veşnicei prăznuiri în Împărăţia Ta; Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 4
Vifor de nebunie a suflat diavolul asupra neamului omenesc, vrând sa îl îndepărteze şi să îl rupă cu totul de iubirea lui Dumnezeu, îndemnându-i adesea pe oameni la păcate multe şi grele. Şi de multe ori au amărât pe Dumnezeu, Făcătorul lor, ajungând numai trup şi păcătuind în însuşi trupul lor. Încă şi sfârşitul întunecării şi al răutăţilor, care e închinarea idolească, a numit-o Dumnezeu desfrânare, fiindcă din neînfrânarea inimii şi a trupului şi din pofte necurate s-a iscat această cugetare pătimaşă şi toată idolatria patimilor. Însa Bunul şi Multmilostivul nostru Dumnezeu nu a lăsat să piară lumea în păcate, ci cu ştiuta Sa iubire de oameni a condus-o către mântuire, pentru care Îngerii în cer şi oamenii cei luminaţi de har, pe pământ, slăvoslovesc neîncetat, cântând Preacuratei Treimi: Aliluia!

Icosul 4
Dacă neamurile au rătăcit din calea cea dreaptă şi s-au afundat în păcate grele, macar poporul ales ar fi trebuit să fie credincios Bărbatului tuturor doririlor, lui Mesia, lui Hristos. Însa şi acesta a fugit de Dumnezeul lui şi şi-a osândit la moarte Mirele ceresc. Dar, prin înţelepciunea cea negrăită a Ziditorului, mai mulţi sunt fiii celei sterpe, care nu năştea, decât fiii celei ce avea bărbat, căci mai mulţi fii naşte Biserica Noului Legământ, Sfânta Biserică Ortodoxă şi sobornicească, decât sinagoga iudaică, care a avut bărbat – pe Dumnezeul Cel adevărat – dar L-a dat să fie răstignit. Pentru care iconomie dumnezeiască a mântuirii noastre, cântăm lui Dumnezeu aşa:
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ai înecat odată păcatele oamenilor în apele potopului mâniei Tale, ale celor care deveniseră numai trup şi care nu mai puteau fi temple ale Duhului Sfânt;
Slavă Ţie, Doamne, care urăşti păcatul, dar miluieşti pe păcătoşii care se pocăiesc şi care, prin gura dumnezeiescului Pavel ai spus, că orice păcat este în afară de trup, dar cine desfrânează păcatuieşte în însuşi trupul său;
Slavă Ţie, Doamne, care ne-ai învăţat că păcatele se întâmplă pentru că nu avem iubire, pentru că cel care este din Dumnezeu şi Te iubeşte pe Tine, nu păcătuieşte;
Slavă Ţie, Doamne, că şi Sodoma şi Gomora le-ai ars cu foc şi pucioasă pentru fărădelegile lor, scoate-ne şi pe noi din lume ca pe Sfântul Lot din Sodoma şi ne ridică mintea la cer;
Slavă Ţie, Doamne, şi ne izbăveşte pe noi de necredinţa soţiei Sfântului Lot şi de privirea înapoi spre cele pământeşti şi deşarte, odată ce am pus mâna pe plug şi vrem sa arăm pământul inimii noastre de spinii păcatelor;
Slavă Ţie, Doamne, care oarecând în istorie ai pedepsit cu iubire de oameni necredincioşia şi răutatea, ca să nu se înmulţească aceste plăgi pe pământ şi să ajungă nevindecabile;
Slavă Ţie, Doamne, şi nu ne lăsa pe noi să cădem pradă farmecelor diavoleşti ale lumii căzute, care, ca o altă Dalila desfrânată, ne îndepărtează de harul Tău, ne orbeşte şi ne leagă puterile sufletului, dacă nu ne acoperi Tu sub aripile Tale;
Slavă Ţie, Doamne, mântuieşte-ne pe noi de beţia patimilor şi a simţurilor, prin care ne asemănăm cu dobitoacele cele necuvântătoare şi ne închinăm la viţeii de aur ai poftelor, care ne întunecă judecata;
Slavă Ţie, Doamne, care ai primit pocăinţa Sfântului David şi pe a Sfântului Manase, miluieşte-ne şi pe noi şi ne uneşte cu Tine în veci, deşi nu avem în inimi cuptorul pocăinţei lor ca un foc curăţitor;
Slavă Ţie, Doamne, care prin apele Sfântului Botez şi prin lacrimile pocăinţei, covârşeşti potopul patimilor şi al păcatelor noastre şi stingi văpaia veşnică ce ne aşteaptă;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ne primeşti iarăşi, după ce ne-am întinat, prin mărturisire şi pocăinţă, la Cina Ta euharistică şi ne faci, din nou, din fii pierduţi, mirese ale Tale;
Slavă Ţie, Doamne, care ai pus în degetul fiului desfrânat, ce s-a pocăit, inel de nuntă, primeşte şi sufletele noastre, care s-au înnegrit cu multe păcate şi ne dăruieşte haină luminoasă sufletului nostru în cămara Ta de nuntă; Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 5
Când a văzut Dumnezeu că neamul omenesc pururea spre rău aleargă şi nu se înţelepteşte deloc, ci mai mult se cufundă în prăpastiile Iadului, înmulţindu-şi peste măsură păcatele, atunci a hotărât să-Şi osebească Sieşi popor nou, pe care l-a îngrădit prin Lege şi l-a povăţuit prin Sfinţii Săi în Ţara Făgăduinţei, vrând să îl aducă la limanul odihnei dumnezeieşti. Întru Sfântul Avraam, Domnul a pus început unui popor nou, al celor credincioşi, mai numeros decât stelele cerului. Şi numindu-Se pe Sine Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, ne-a luminat ochii cei duhovniceşti ai inimii, că să cunoaştem pe Preasfânta Treime, un singur Dumnezeu întreit în persoane, Dumnezeul celor vii, al celor ce ies din pământul acesta plin de spini şi din rudeniile trupeşti, părăsind pe casnicii cugetării deşarte şi făcându-se pe ei înşişi israeliteni adevăraţi, care văd cu mintea curată pe Mirele Bisericii şi al sufletelor lor si Îi strigă Aceluia neîncetat: Aliluia!

Icosul 5
Dorind să arăte iubirea Sa neasemănată către oaia cea pierdută şi vrând să povăţuiască pe cei rătăcitori la lumina adevărului, pentru aceasta a lăsat Dumnezeu ca fiecare nou început al omenirii să răsară din trei bărbaţi, închipuind că adevăratul Părinte al omenirii este Dumnezeu în Preasfânta Treime. Căci a doua oară înmulţindu-se neamul omenesc pe pământ, s-a născut din Ham, Sem şi Iafet, fiii Sfântului Noe. Şi iarăşi, neamul celor credincioşi s-a ivit din cei trei Sfinţi Patriarhi, Avraam, Isaac şi Iacov. Pentru care înţelepciune şi purtare de grijă negrăită slăvim şi lăudăm pururea pe Cel iubitor de oameni:
Slavă Ţie, Doamne, pentru că nu l-ai părăsit niciodată pe omul pe care, cu nespusă iubire, l-ai ales Ţie mireasă veşnică, căruia i-ai şi poruncit să nu numească pe nimeni tată pe pământ, pentru că un singur Tată are în cer;
Slavă Ţie, Doamne, că ai arătat din nou naşterea poporului Tău, pe care l-ai ales, a fi mai presus de fire, căci Sfinţii Avraam şi Sarra la bătrâneţe au născut fiu, nu din pofta trupului, ci din binecuvântarea Ta;
Slavă Ţie, Doamne, Prea Sfântă Treime, că cercetând pe robul Tău Avraam la stejarul lui Mamvri, l-ai binecuvântat pe el şi pe soţia lui şi le-ai binevestit naşterea unui fiu, numit Isaac, adică râs;
Slavă Ţie, Doamne, că Sfântul Isaac a preînchipuit pe Hristos, Veselia cea veşnică a inimilor noastre şi Cel ce şterge toată lacrima de pe faţa tuturor, care dăruieşte râs de bucurie maicilor născătoare de prunci, dar şi sufletelor roditoare ce Îi aduc Lui pârgă ostenelilor lor;
Slavă Ţie, Doamne, că şi Sfintele Rebeca şi Rahila au născut fii numai după ce li s-a dezlegat, prin rugăciune, stârpiciunea pântecelui, dezleagă şi nerodirea celor care se roagă Ţie, dar şi pe a sufletelor noastre şi ne dă să culegem, ca Sfântul Isaac, rod însutit al credinţei şi al iubirii;
Slavă Ţie, Doamne şi dăruieşte celor care vor să se căsătorească şi celor căsătoriţi harul iubirii, aşa cum l-ai dăruit Sfinţilor Avraam şi Sarra, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Rahila;
Slavă Ţie, Doamne şi ne izbăveşte de orbirea minţii şi ne deschide pântecele inimii, ca să crească în el rodul dragostei dumnezeieşti şi să nască inimile noastre mlădiţe ale iubirii de Dumnezeu şi de oameni, facându-se sufletele noastre ca o vie roditoare;
Slavă Ţie, Doamne, Care, în slujba Sfintei Cununii, binecuvintezi pe cei ce se căsătoresc ca pe Sfinţii Avraam şi Sarra, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Rahila, umple-i pe ei de harul, sfinţenia şi bucuria acelora;
Slavă Ţie, Doamne, căci nu este iubire mai mare decât cea care se legiuieşte prin Sfânta Taină a Nunţii şi în chipul acesteia ai arătat iubirea Ta pentru om, care este copleşitoare;
Slavă Ţie, Doamne, că în Taina Cununiei dintre bărbat şi femeie ai ascuns Taina Nunţii şi a iubirii celei mai profunde dintre Dumnezeu şi om;
Slavă Ţie, Doamne, că în iubirea lui Avraam pentru Sarra, a lui Isaac pentru Rebeca şi a lui Iacov pentru Rahila ai preînchipuit iubirea cea neajunsă a Mirelui Ceresc pentru Biserica Sa;
Slavă Ţie, Doamne, că precum Sfântului Iacov i s-au părut cei 7 ani în care a muncit pentru Sfânta Rahila a fi numai câteva zile, pentru că o iubea, aşa şi Tie, Preadulcelui nostru Mire, Iisuse, Ţi s-au părut puţine chinurile amare din Săptămâna Patimilor, pentru Mireasa Ta;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 6
În Sfânta Slujbă a Cununiei ai inspirat Doamne, cu harul Tău, pe dumnezeieştii Părinţi, care au întocmit-o, ca să ceară pentru cei căsătoriţi paza Ta, precum Tu ai păzit pe Sfântul Noe în corabie, pe Sfântul Proroc Iona în pântecele chitului şi pe Sfinţii trei tineri în cuptorul de foc din Babilon, ca să nu fie soţii acoperiţi de potopul păcatelor, nici înghiţiţi de balaurul cel vechi şi nici arşi de văpaia ispitelor din această lume, ci să se răcorească cu adierile iubirii Tale. Tu eşti Sfinţitorul nunţii celei tainice şi preacurate şi Legiuitorul nunţii celei trupeşti, care ai unit tainic inimile robilor Tăi şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă şi Tu eşti Cel ce binecuvintezi pe cei ce se căsătoresc cu bucuria pe care a avut-o Sfânta Elena, atunci când a aflat Sfânta Cruce cea de viaţă purtătoare. O, tainică iubire a mirilor între ei şi pentru Tine, Mirele dorit al inimilor lor, Cel răstignit şi înviat, Cel Preadorit şi aflat, dupa care sufletele noastre tânjesc ca cerbul după izvoarele apelor! Pentru care bucurie şi luminare, cei căsătoriţi după Legea Ta şi cei ce-şi umplu burdufurile sufletelor de iubire, strigă Ţie, Doamne: Aliluia!

Icosul 6
Mireasa să se bucure şi să se veselească de aflarea mirelui ei, a capului ei duhovnicesc şi pentru darul cel nepreţuit al iubirii, precum s-a bucurat Sfânta Elena la aflarea Sfintei Cruci. Iar mirele să fie fericit pentru aflarea miresei lui, a celei hărăzite lui de Dumnezeu. Căci Cel ce a fost pe Cruce pironit este Mirele tuturor celor ce iubesc Crucea Lui şi care, ferindu-şi ochii să nu vadă deşertăciunea, îşi pironesc mintea spre noul Şarpe de aramă , Care, precum toiagul Sfântului Moise, înghite şerpii cei veninoşi duhovniceşte şi vindecă orice boală şi orice neputinţă iscată de muşcăturile şarpelui celui vechi, Satana. Prin căsătorie, mirii primesc în dar harul iubirii celei ce se răstigneşte pentru cel de alături şi, păzind ca pe o comoară în inimi bucuria Sfintei Elena, cu care au fost binecuvântaţi, lui Dumnezeu Îi cântă laude ca acestea:
Slavă Ţie, Doamne, Care ne umpli pe noi cu mireasma iubirii, al cărui nume este mir vărsat, pe care sufletele curate şi minţile feciorelnice, chiar şi în căsătorie trăind, Te iubesc, căci iubire de Sfânta Crucea Ta şi de mucenicie este şi căsătoria şi viaţa în această vale a plângerii;
Slavă Ţie, Doamne, pe care Te caută cei ce Te iubesc, ca pe un Mire preafrumos, ce faci să tresalte inimile de bucurie chiar şi în somn, scânteind în ele lumina Crucii Tale Sfinte;
Slavă Ţie, Doamne, Mire al inimilor celor ce Te iubesc pe Tine, care îmbraci cu iubire şi dulceaţă sufletele robilor Tăi şi le faci pe ele să se apropie şi să se unească întru unire nedezlegată, sub aripa binecuvântării Tale;
Slavă Ţie, Doamne, Care dăruieşti soţi şi soţii potrivite robilor Tăi, care uneşti sufletele celor ce se iubesc şi le faci pe ele să cânte de bucurie, sub roua înmiresmată a iubirii Tale, în zorii harului Tău;
Slavă Ţie, Doamne, Care ne dezmierzi sufletele cu dulceaţa Ta harică şi, încă de pe pământ, faci din inimile noastre potirele iubirii Tale şi umpli de fericire vieţile noastre;
Slavă Ţie, Doamne, Mire preaiubit, pe care, aflându-Te mireasa Ta – cel îndrăgostit de dulceaţa Ta – Te sileşte să intri şi să locuieşti în casa sufletului său, nemaidorind să mai pleci vreodată şi nemailasându-Te să Te depărtezi de ea;
Slavă Ţie, Doamne, că cel ce Te-a aflat pe Tine este bolnav de iubire şi beat de dragoste, căci întotdeauna inima sa este plină de dor şi de tânjire după Tine şi zice întru sine: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, când voi veni şi mă voi arăta feţei Tale?
Slavă Ţie, Doamne, Mire iubit şi dorit al celor uniţi într-un singur trup şi care Te roagă fierbinte ca să îi faci pe ei mădulare veşnice ale Trupului Tău;
Slavă Ţie, Doamne, care ne dăruieşti nouă iubirea, Cel ce însuţi eşti Iubire, Cel ce dai în dar dragostea, mai presus decât toate comorile;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce foc ai venit să arunci pe pământ, aprinde şi rărunchii şi inima mea cu focul iubirii Tale preacurate şi sfinte;
Slavă Ţie, Doamne, şi fă să ardă veşnic în mine iubirea Ta, pe care marea vieţii plină de dureri şi râurile necazurilor şi ale ispitelor nu o pot stinge;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ai făcut din iubirea conjugală o cale pentru noi de a înainta în taina iubirii Tale, Cel ce ne înveţi pe noi iubirea, care este mai tare decât moartea şi care biruieşte moartea;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 7
Ca dovadă a multei cinstiri şi iubiri pe care o poartă neamului omenesc şi omului ce este chipul Său şi facerea mâinilor Sale, ne-a dat nouă Dumnezeul nostru supremul semn de iubire prin întruparea Sa şi prin unirea cu firea noastră pentru veşnicie, singurul lucru nou sub soare, care uimeşte şi pe Îngerii în ceruri. Dumnezeu a covârşit toată mintea îngerească şi omenească prin întruparea, răstignirea, moartea, învierea şi înălţarea Sa la ceruri, făcându-Se om adevarat şi suind firea noastră, care zăcea sub blestem, până la negândita vrednicie de a sta de-a dreapta Tatălui, în ipostasul Fiului lui Dumnezeu. Pentru noi a luat Domnul chip de rob şi pentru noi a murit cu defăimata moarte, suferind chinurile în trupul şi în umanitatea Sa, amuţind gura vrăjmaşilor şi împlinind făgăduinţa făcută Sfinţilor Protopărinţi. Pentru această nuntire nemaiauzită a lui Dumnezeu cu omul, Îi cântăm Celui Multmilostiv, ca cei ce suntem răscumpăraţi cu scump sângele Său: Aliluia!

Icosul 7
Luând trup din preacuratele şi fecioreştile sângiuiri ale Preasfintei Fecioare, ai arătat, Doamne, că nu dispreţuieşti femeia, nici nu urăşti vreo lucrare a zidirii Tale. Tu niciodată nu priveşti la faţa omului, ci la inima şi vrednicia lui, de aceea Tu, Împăratul cerului şi al pământului, cunoscând şi dorind frumuseţea lăuntrică a fiicei Tale, a Preacuratei Fecioare Maria, ai înălţat-o pe aceea ce era prea smerită şi ai făcut-o pe ea Maica şi Mireasa Ta. Şi aşa precum, printr-o femeie a intrat păcatul în lume, tot prin femeie, prin cea neispitită de păcat, a venit şi mântuirea tuturor oamenilor. Pentru care înţelepciune, iubire şi bunătate nespusă Te slăvim, strigând Ţie, cu umilinţă şi cu dragoste, Celui Sfânt şi Îndurat:
Slavă Ţie, Doamne, că luând trup din Preacurata Fecioara Maria, Te-ai unit cu firea omenească şi ai făcut nunta neamului omenesc, cel ce fugea de nuntă şi spre desfrânare alerga;
Slavă Ţie, Doamne, că pe Preacurata Fecioara , Mireasa a Tatălui, Maică a Fiului şi Biserică preacinstită a Sfântului Duh ai arătat-o;
Slavă Ţie, Doamne şi arată şi sufletele şi trupurile noastre, la a doua venire a Ta, a fi mirese ale Tale şi temple curate ale Duhului Sfânt, pe care suflete le păzeşte, împreună cu trupurile, în viaţa aceasta, nestricate de întinăciune;
Slavă Ţie, Doamne, că sărutările harului Tău sunt mai bune ca vinul ameţitor al patimilor, dă-ne nouă să bem numai din rodul vinului adevăratei bucurii, împreună cu Tine, în Împărăţia Ta, când ne vei lua la Nunta Ta;
Slavă Ţie, Doamne şi să nu ne spui nouă atunci cuvinte înfricoşătoare, că suntem goi şi nu avem haină de nuntă, ci ne ţese cu mila Ta haine de lumină , pe măsura bogaţiei iubirii Tale de oameni;
Slavă Ţie, Doamne şi nu ne lipsi pe noi în veci de vederea Feţei Tale celei preadulci şi preadorite şi de împărtăşirea cu Maica Ta şi cu Sfinţii Tăi, ci pentru rugăciunile lor, primeşte-ne şi pe noi, nevrednicii, la praznicul veşnicei bucurii;
Slavă Ţie, Doamne, căci, dacă pe Sfânta Rahila au fericit-o toate femeile, pe Preasfânta Fecioară mai vârtos o fericesc toate neamurile, ca ceea ce este Maica Ta după trup, iar după har, Maica tuturor creştinilor drept-credincioşi;
Slavă Ţie, Doamne, că trup Ti-ai întocmit din Prea Curata Fecioară , pentru că Cuvântul trup S-a făcut şi ne-ai dat putere, ca să ne facem dumnezei după har, nouă, celor ce ascultăm glasul Tău şi ne naştem a doua oară, din Duh, fiind un duh cu Tine;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce stai la uşă şi baţi, Care împreună cu Tatăl şi cu Duhul Te pogori să locuieşti şi Îţi faci locaş veşnic în inimile cele care Îţi deschid larg uşa lor, a celor ce aud chemarea Ta şi se veselesc nespus de venirea Ta;
Slavă Ţie, Doamne, că mireasma mireselor Tale, adică mireasma sfinţeniei celor Drepţi şi Sfinţi a umplut pământul, întru care minunat ai făcut toată voia Ta întru dânşii;
Slavă Ţie, Doamne, că cei Drepţi se vor îmbrăca în porfiră şi vison luminos, al faptelor lor celor bune, şi se vor aduce Ţie, Mirelui lor, ca nişte mirese ce vor intra cu Tine la Cina Nunţii Tale;
Slavă Ţie, Doamne, căci se vor aduce Ţie, împreună cu Preacurata Stăpână, prietenele ei, fecioarele-mirese, în urma ei;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel cei ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 8
Preaslavită şi înfricoşătoare Îngerilor şi oamenilor s-a văzut a fi Taina Nunţii, căci în aceasta a ascuns Dumnezeu şi taina creaţiei şi a înmulţirii neamului omenesc, şi taina întrupării Sale şi a unirii cu Sfânta Biserica Sa, precum şi taina sfârşitului lumii şi a unirii duhovniceşti cu Sfinţii Săi în lumina dumnezeiască necreată. Ziditorul a toate a arătat nunta a fi sinonimă cu iubirea, cu fecioria şi cu naşterea, vrând să cunoaştem, mai presus de minte şi de cuvânt, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă şi nimic nu este cu neputinţă, căci El este Cel ce dă viaţă şi Cel care pe toate le ţine cu puterea Sa, Cel ce trimite Duhul Său şi înnoieşte faţa pământului. Veşnica prăznuire împreună cu Sfinţii a numit-o Domnul nuntă şi cină pentru că unire şi împărtăşire cu Sine însuşi este. Şi încă fiind Domnul pe pământ, începutul şi sfârşitul minunilor Sale a făcut să fie o nuntă şi o cină, Cel ce este Alfa şi Omega, însăşi Nunta şi însăşi Cina, Bucuria şi Hrana noastră cea mai presus de fire şi de cuvânt. Iar noi cântăm Celui ce din iubire a creat lumea şi pe om, Care ne-a răscumpărat cu preţ de sânge şi vrea să ne dăruiască nouă moştenirea Împărăţiei Sale şi care a făcut începutul lumii ca o nuntă şi ca o cină : Aliluia!

Icosul 8
Cei ce au cunoscut taina iubirii şi a nunţii prin Sfânta Cununie, cugetând cu bucurie şi recunoştinţă la milostivirea cea nespusă a lui Dumnezeu, veselindu-se cu inima şi privind cu mintea la ce mare dar au primit şi la ce mare vrednicie i-a chemat Domnul, nu pot să nu tresalte duhovniceşte, văzând că pe toate le-a făcut Preasfânta Treime pentru om. Căci încă şi începutul minunilor săvârşite de Mântuitorul pe pământ şi al revelării dumnezeirii Sale – care este şi începutul rezidirii şi al transfigurării omului – l-a hotărât Cel Milostiv a fi tot o nuntă, cea din Cana Galileii. Acolo a preschimbat Domnul apa în vin, ca un Stăpân al firii, arătând că aşa a preschimbat El şi a transfigurat firea omenească , asumând-o şi unind-o cu dumnezeirea Sa, fără să-i altereze esenţa, ci dăruindu-i dulceaţa şi puterea cea dumnezeiască, pentru care aude şi de la noi laude ca acestea: Slavă Ţie, Doamne, pentru că la nunta din Cana ai schimbat apa în vin, ca să ne înveţi pe noi că nu ne putem schimba firea cea slabă într-o fire tare şi plină de beţia iubirii dumnezeieşti, dacă nu săvârşim nunta cea duhovnicească, unindu-ne cu Tine;
Slavă Ţie, Doamne, căci aşa ai schimbat şi ai transfigurat şi trupul şi sângele Tău prin Înviere, pe care l-ai luat din Sfânta Fecioară ca pârgă a neamului nostru şi iarăşi ni-l dai înapoi, îndumnezeit şi nemuritor, sub formă văzută a pâinii şi a vinului, îndulcit şi întărit cu sfintele Tale puteri;
Slavă Ţie, Doamne, că din el gustăm şi înţelegem şi mărturisim că Bun eşti şi pururea însetăm de gustarea aceasta şi de îndulcirea şi unirea cu Trupul si Sângele Tău euharistic, căci şi sufletul însetează şi trupul suspină după dumnezeiasca mâncare şi băutură, în pământ pustiu şi fără de apă, al lumii acesteia;
Slavă Ţie, Doamne, că şi noi, mai vârtos decât mesenii aceia, care erau la nunta şi nu cunoşteau taina, strigăm întru cunoştinţa că Acesta este Vinul cel Bun, Aceasta este Veselia sufletelor noastre, Care la urmă nouă ni S-a dat;
Slavă Ţie, Doamne, căci iarăşi ai arătat nunta cinstită şi sfântă, venind la nuntă din Cana şi făcând acolo începutul minunilor Tale, ca să cunoaştem că Tu eşti Iubirea cea tare, Tu eşti Vinul, dar şi laptele şi mierea, care ne hrăneşti pe noi cu dulceaţa şi puterea contemplării Tale în veci;
Slavă Ţie, Doamne, căci vrând să descoperi oamenilor dumnezeirea Ta, luminat ai deschis ochii minţii şi ai inimii noastre, venind la nuntă, ca Cel ce Te-ai pogorât ca să chemi pe om la Nunta cea veşnică;
Slavă Ţie, Doamne, că sfârşitul minunilor Tale le-ai făcut la Cina cea de Taină, când ai preschimbat pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Tău, ca să intrăm prin catapeteasma trupului Tău în Împărăţia Ta cea neînserată şi să cinăm veşnic cu Tine, cu Tatăl şi cu Duhul, la Nunta Ta;
Slavă Ţie, Doamne, că mirele nunţii din Cana, Sfântul Simon Zilotul, care este astăzi ocrotitorul celor ce se casătoresc, a lasat toate şi a urmat Ţie, Mirelui Ceresc;
Slavă Ţie, Doamne, că făcând începătura minunilor Tale la această nuntă, ne-ai spălat tina de pe ochii sufletului, ca să pricepem că Tu eşti Dumnezeul cel adevărat, Care pentru omul înţeles în integralitatea sa, bărbat şi femeie, ai venit ca să Te răstigneşti;
Slavă Ţie, Doamne, că venind la nuntă, ai arătat iubirea Ta nespusă pentru om şi cu ce mare ardoare doreşti ca el să se unească cu Trupul Tău, Biserica, şi să fie un duh cu Tine;
Slavă Ţie, Doamne, că punând această nuntă la temelia propovăduirii Tale şi a rezidirii neamului omenesc, ne-ai luminat să înţelegem, că iubirea e unită cu creaţia şi cu naşterea, cu dorinţa de a mai exista şi altcineva ca martor şi părtaş al dragostei, căci venind atunci la nuntă Ţi s-au născut Ţie fii duhovniceşti în tot pământul şi veacurile;
Slavă Ţie, Doamne şi dăruieşte soţilor, care se roaga Ţie fierbinte, prunci frumoşi şi sănătoşi, care să crească umplându-se de înţelepciune, în credinţă, pace şi iubire, întru harul şi binecuvântarea Ta;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 9
Cetele îngereşti neîncetat slăvesc pe Preamilostivul Hristos Dumnezeul nostru, Care ştiind că mântuirea neamului omenesc trece prin Golgota şi prin Cruce, S-a făcut pentru noi blestem, pentru ca să zdrobească, prin puterea Sa, capul şarpelui celui vechi şi să desfiinţeze blestemul, luminând pe cei care şedeau în întuneric şi în umbra morţii, cu moartea şi cu pogorârea Sa la Iad, de unde a înălţat din nou în Rai pe strămoşii Adam şi Eva, împreună cu toţi Drepţii Săi. Pentru ca pământul inimii noastre să nu ne mai răsară nouă spinii patimilor păgâne, de aceea Mirele Bisericii S-a încununat cu spini, Cel de ale Cărui raze se întunecă soarele. Şi pentru ca să nu mai trăim în păcat, ci să ne curăţim prin baia naşterii celei de-a doua, prin Sfântul Botez, de aceea a suferit El chinurile naşterii noastre, pe Cruce, unde murind cu trupul, S-a însuliţat şi a răsărit din coasta Sa Biserica cea Sfântă şi Nouă. Pentru care iubire de negrăit, ne umilim, Îl lăudăm şi cântăm cu inimile arse de focul dragostei Lui: Aliluia!

Icosul 9
Ritorii cei mult vorbitori nu înţeleg taina unirii dintre Hristos şi Biserică, nici cum Sfânta Biserică, una şi nedespărţită în veci, este Trupul lui Hristos. Şi tocmai chipul acestei iubiri şi uniri, care covârşeşte toată mintea, a binevoit Dumnezeu să-l arate în Sfânta Taină a Căsatoriei. Prin iubire, unire şi înţelegere, prin jertfelnicie şi ascultare de poruncile lui Dumnezeu, cei căsătoriţi pot ajunge la mari măsuri ale sfinţeniei, la fel ca şi cei ce urmează calea monahală, chiar daca virtutea fecioriei este mai mare. Însă, în zilele din urmă, când vremea s-a scurtat şi este târziu, trebuie ca şi cei care au femei să fie ca şi cum nu ar avea, aşteptând Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru această înţelepţire a fiilor Săi, lăudăm pe Dătătorul înţelepciunii şi al gândului, strigând:
Slavă Ţie, Doamne, că nu numai a vieţui într-un singur cuget ceri de la cei căsătoriţi, ci şi a fi un singur trup, pentru că această legătura să fie indestructibilă, având conştiinţa iubirii nestrămutate prin iubire;
Slavă Ţie, Doamne, căci ne-ai dat nouă pilda de iubire poruncind – prin gura Sfântului Pavel – ca soţul să îşi iubeasca soţia după cum şi Hristos a iubit Biserica, iar soţia să îşi iubească şi să îşi asculte soţul, după cum şi Biserica ascultă de Hristos;
Slavă Ţie, Doamne, pentru că, precum Hristos este Cap Bisericii, iar Biserica este Trupul Său, aşa şi bărbatul este cap femeii şi trebuie sa aibă grijă de ea ca de trupul său – căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul său – iar femeia să se supună lui;
Slavă Ţie, Doamne, ca atât de mare este Sfânta Taină a Cununiei, încât femeia nu mai este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul, asemenea nici bărbatul nu mai este stăpân pe trupul lui, ci femeia;
Slavă Ţie, Doamne, pentru că ai dat acestei iubiri o aşa mare putere încât, chiar dacă ar fi bărbatul necredincios, se sfinţeşte prin femeia credincioasă, iar femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios;
Slavă Ţie, Doamne, care ai poruncit ca soţii să se supună unul altuia, întru frica lui Hristos, iar femeile să se supună bărbaţilor lor, ca Domnului;
Slavă Ţie, Doamne, căci ai îngăduit femeii să se mântuiască prin naştere de prunci; dăruieşte prunci buni familiilor care trăiesc întru buna credinţă şi în frica Ta, priveghind asupra vieţii lor;
Slavă Ţie, Doamne, care pentru neascultarea de odinioară a Sfintei Eva, ai poruncit femeii ca totdeauna să fie supusă şi ascultătoare de bărbatul său, învăţând-o prin aceasta smerenia şi pocăinţa, ca să-şi vindece pornirea cea rea a firii căzute;
Slavă Ţie, Doamne, că Sfintele Muceniţe şi Cuvioasele femei, cu harul Tău au biruit neputinţa firii şi au arătat tărie de diamant şi bărbăţie a inimii de neînfrânt;
Slavă Ţie, Doamne, că ai zidit pe bărbat a fi chip şi slavă a lui Dumnezeu şi i-ai dăruit lui femeia, care este slavă bărbatului;
Slavă Ţie, Doamne, căci lauda bărbatului, cât şi a femeii, este împodobirea cu virtuţi si înfrumuseţarea cu roadele virtuţilor şi cu florile harului;
Slavă Ţie, Doamne, că cele mai frumoase podoabe ale femeii sunt sfiala şi cuminţenia, iubirea, credincioşia şi ascultarea;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 10
Vrând Dumnezeu să mântuiască firea omenească , nu a părăsit-o niciodată pe aceea, care era mireasa Lui, mântuind Cel credincios pe cea necredincioasă, Cel iubitor şi Preacurat pe cea adulteră , care se desfrânase cu idolii. Răsărit-a Lumina Drepţilor, Cel credincios, îndurat şi Drept, iar pe cei păcătoşi i-a miluit cu milostivirea Sa şi i-a spălat cu sângele Său, izbăvindu-i de fărădelegile lor, Cel ce a venit să poarte neputinţele şi bolile noastre, ale tuturor. Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, S-a dat pe Sine jertfă pentru Biserică, pentru ca s-o sfinţească şi s-o înfăţişeze Sieşi sfânta şi fără de prihană, fără pată sau întinăciune şi pentru a ne face pe noi miresele Lui, mădulare ale Trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui. Iar noi gândind cu inimi zdrobite la chinurile cumplite şi înfricoşătoare pe care le-a răbdat Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi şi pentru păcatele noastre, iubindu-ne până la sfârşit, ca un Mire al cărui nume este Iubire, suspinând Îl lăudăm, cântându-I: Aliluia!

Icosul 10
Dumnezeu Cuvântul a săvârşit nunta pe Cruce, pentru dulcea Sa Mireasă, Biserica, pentru care pat de odihnă I s-a părut Preasfântului Mire a fi Crucea, iar din a Sa multă iubire de oameni, ochii Lui au scânteiat ca vinul, când Se afla înălţat pe muntele de tămâie, Golgota. Dulce I s-a părut moartea Celui ce însuşi a numit-o păhar şi după ea înseta, spre mântuirea oamenilor. Odinioară, intrând păcatul în lume, a intrat şi dezbinarea în om, între bărbat şi femeie, dar venind neispititul Mire, Hristos, plin de iubire şi de iertare, dorind să bea până la fund paharul pe care noi I l-am umplut cu amărăciunea fărădelegilor, a luat asupra Sa neputinţele şi păcatele omenirii, desfiinţând peretele desparţitor dintre suflet şi trup, dar şi pe cel dintre bărbat şi femeie. Şi din nou a dăruit putere firii umane să fie unită ca la început, întru sine şi cu Dumnezeu, întărind-o cu iubirea Sa milostivă şi iertătoare, pentru care neîncetate glasuri de rugăciune strigă Preadulcelui Iisus:
Slavă Ţie, Doamne, Care i-ai învăţat pe iudei adevărul, spunându-le că din cauza învârtoşării inimii lor a îngăduit Sfântul Moise despărţirea bărbatului de femeia sa, dar dintru început nu a fost aşa;
Slavă Ţie, Doamne, că ai poruncit ca ceea ce Dumnezeu a împreunat, omul să nu despartă;
Slavă Ţie, Doamne, ca dintru început l-ai făcut pe om întreg, bărbat şi femeie, arătând unitatea de nestricat a iubirii în firea umană şi nedespărţirea celor pe care păcatul le-a făcut potrivnice, dar din fire nu sunt aşa;
Slavă Ţie, Doamne, căci arăţi totdeauna puterea Ta în împreuna-vieţuire, ca un singur trup, a bărbatului cu femeia sa, prin binecuvântarea şi harul Tău;
Slavă Ţie, Doamne, Care, din început, prin aceasta unitate conjugală indisolubila, ai arătat unitatea firii umane;
Slavă Ţie, Doamne, pentru că ai primit a Te răstigni pentru noi ca să restaurezi firea umana , Cel care ne arăţi nouă adevăratul chip al iubirii, pe care trebuie să-l urmăm în căsătorie;
Slavă Ţie, Doamne, care ne-ai poruncit nouă sa ne pazim curăţia inimii şi a minţii, ca nu numai cu fapta să nu săvârşim desfrânare, dar nici măcar cu gândul, căci cel ce a privit şi a poftit, a şi săvârşit desfrânare în inima sa;
Slavă Ţie, Doamne şi iartă-ne nouă căderile de la această sfântă poruncă a Ta;
Slavă Ţie, Doamne şi ne izbăveşte pe noi de patima desfrânării, ca să ne mântuim de osânda şi să rămânem mădulare netăiate ale Trupului Tău şi temple ale Duhului Sfânt;
Slavă Ţie, Doamne şi ne răcoreşte pe noi cu adierile harului Tău şi ne stinge cuptorul patimilor, cel de şapte ori aprins de vrăjmaş , cu ploaia lacrimilor de pocăinţă, pe care daruieşte-o nouă, ca un Milostiv;
Slavă Ţie, Doamne, înnoieşte în noi icoana chipului Tău cel Sfânt, ca să ne învrednicim, în viaţa aceasta, a cunoaşte ipostaza iubirii răstignite şi a ne apropia de asemănarea Ta;
Slavă Ţie, Doamne şi umple-ne de iubire, pace şi înţelegere pentru aproapele care suferă, dăruind şi soţilor multă credinţă, răbdare şi dragoste, în această lume în care iubirea multora s-a răcit;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 11
Multe pilde ne-a dat nouă Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru despre nunta cea duhovnicească şi preaslăvită , despre bucuria unirii în veci cu Dumnezeu, învaţându-ne şi luminându-ne ochii cei gânditori ai sufletului, ca să ne pocăim, aşa după cum ne-a poruncit El. Fără adevărata pocăinţă nu putem primi iertarea multelor noastre păcate, nici inelul de logodnă în deget, adica harul Duhului Sfânt, pe care îl primesc aceia, care se întorc din ţară îndepărtată a pierzării şi cu izvoare de lacrimi îşi spală haina înnegrită a sufletului lor. Şi având întru ei această arvună a Duhului şi aceste merinde pentru drumul înfricoţător al morţii, îndrăznesc să nădăjduiască în milostivirea lui Dumnezeu cea fără de margini. Ridicând deci ochii inimii în sus, strigăm neîncetat Celui ce ne-a făcut, Celui ce ne-a mântuit şi Celui ce ne-a sfinţit şi ne-a unit cu Sine: Aliluia!

Icosul 11
Dumnezeul şi Luminătorul sufletelor noastre ne-a arătat nouă Calea cea adevărată, adică pe Sine însuşi, Lumina lumii, fără de care nimeni nu poate lucra şi nu poate face nimic şi pe care văzându-L şi iubindu-L şi rănindu-se inimile noastre de frumuseţea şi dragostea unui asemenea Mire dumnezeiesc, să-I urmăm Lui în cămara cea de nuntă, unde este glasul lăudătorilor, al celor ce se desfătează pururea de dulceaţa cea nespusă a vederii luminii dumnezeieşti. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca noi, pentru aceasta S-a răstignit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri, ca să ne gătească nouă sălaş în Ziua Nunţii Sale, în Ziua sărbătorii Nunţii Lui, în Ziua bucuriei inimii Lui! Deci pregătindu-ne candelele inimilor noastre, să ieşim întru întâmpinarea Mirelui, ca să ne primească întru Împărăţia Sa ca pe nişte mirese împodobite cu florile binemirositoare ale faptelor bune, iar noi să cântăm cu cucernicie şi cu dragoste Luminătorului sufletelor noastre:
Slavă Ţie, Doamne, că ne-ai descoperit nouă chipul slavei ce va sa vină în pildă nunţii fiului de împărat;
Slavă Ţie, Doamne, Care ai dorit cu mult dor să prăznuieşti nunta cu omul pe care l-ai iubit atât de mult, încât şi viaţa veşnică împreună cu Tine, nuntă ai numit-o, învăţând că nimeni nu ne va mai despărţi atunci de Dumnezeul nostru, nici demonii, nici poftele trupului, nici moartea;
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce vei face nunţi Fiului Tău, arătând mare cinste fiecărui suflet-mireasă, fiecărui Sfânt în parte, dintru care va străluci lumina lui Hristos mai mult ca din soare, iar Domnul însuşi va fi Soarele Ierusalimului ceresc;
Slavă Ţie, Doamne, că Împărăţia Ta cea veşnică nuntă şi cină şi ospăţ ai numit-o, la care cei hrăniţi cu viţelul cel gras şi junghiat, cu trupul lui Hristos euharistic, vor intra şi vor cina veşnic cu Mirele lor;
Slavă Ţie, Doamne, că ai chemat şi pe cei răi şi pe cei buni în Casa Nunţii Tale, ca să înţelegem că nu ţii minte răul şi ierţi nedreptăţile şi fărădelegile celor ce se pocăiesc;
Slavă Ţie, Doamne, căci cu milostivire ierţi, dar şi cu dreptate judeci pe cei ce nu se pocăiesc şi porunceşti să fie aruncaţi în întunericul cel mai dinafară, cei ce îndrăznesc să se apropie fără haină de nuntă;
Slavă Ţie, Doamne, şi iartă-mă şi pe mine, căci haina mă vădeşte că nu este de cină şi osândă voi pricinui preapăcătosului meu suflet;
Slavă Ţie, Doamne, Dătătorule de lumină , luminează-mi haina sufletului meu şi mă primeşte în cămara cea împodobită a Împărăţiei Tale, mântuindu-mă numai pentru mila Ta;
Slavă Ţie, Doamne şi nu mă lăsa ca să mi se lege mâinile şi picioarele, adică puterile sufletului, de către Îngeri şi să fiu aruncat în gheenă, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor, ci dinainte mă ajută să văd zorii pocăinţei;
Slavă Ţie, Doamne, căci nunta veşnică la care ne-ai chemat pe toţi înseamnă şi iubire şi veselie şi viaţă împreună cu Tine, contemplare fără de sfârşit şi plină de dragoste a Feţei Tale prealuminoase, infinită înaintare în iubire şi în cunoaştere;
Slavă Ţie, Doamne, căci uimeşte şi pe Sfinţii Îngeri atâta cinste şi dragoste câtă ai arătat şi vrei să mai arăţi omului, întru care Te-ai îmbrăcat şi pe care doreşti să îl îmbraci în slava Ta;
Slavă Ţie, Doamne, că nunţile pe care le faci Sfinţilor Tăi în veşnicie sunt chipul desăvârşitei iubiri pe care o porţi oamenilor;
Slavă Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 12
Privind istoria omenirii, vedem cum Dumnezeu a îmbrăţişat întotdeauna omul cu iubirea Sa, chiar şi atunci când a pedepsit păcatul, tot spre binele oamenilor, aşteptând cu îndelunga răbdare pocăinţa celor greşiţi. Iubirea Domnului pentru om, al cărui suflet l-a preţuit mai presus decât întreaga lume, întrece orice gândire şi orice înţelegere şi nici nu se poate cunoaşte cu adevarat, fără harul Său. În fiecare clipă a istoriei şi a vieţii noastre se vede purtarea Lui de griă, iconomia harului Său şi prezenţa Sa mântuitoare. Lumea stă sub cupola mâinii Sale, Cel care binecuvintează şi pedepseşte după faptele noastre. Nu mai e mult şi Hristos va veni iarăşi la noi, ca Împărat şi Judecător, dar şi ca Mire al celor preaiubiţi ai Săi, un Mire, Care iese din cămara Sa şi nimeni nu se poate ascunde de căldura iubirii Lui, care fie va veseli, fie va arde, pe fiecare, după faptele lui. Lumea va plânge sau se va bucura, după cum fiecare a crezut sau nu a crezut în El, când Se va arăta ca un Uriaş ce aleargă drumul Lui şi lumina Lui va străluci ca un fulger, de la o margine a lumii pâna la cealaltă margine. Cei răi vor scrâşni din dinţi, iar Sfinţii vor cânta veşnic: Aliluia!

Icosul 12
Fiecare după cum a trăit, aşa se va bucura de către tine, Doamne! Tu întotdeauna ai avut şi ai Sfinţi şi robi ai Tăi pretutindeni, ştiuţi sau neştiuţi de lume. Unii au trăit prin peşteri, prin ostroavele mărilor sau prin crăpăturile pietrelor – ei, de care lumea nu era vrednică – alţii au trăit în mijlocul lumii şi au fost căsătoriţi, născând şi crescând prunci, alţii au fost feciorelnici în mijlocul iadului ispitelor, dar nimic nu ia dezlipit de dragostea Ta, Doamne. Cu atât mai mult, când vei veni, nimeni nu îi va mai putea răpi de la sânul Tău, Dumnezeul nostru, pe cei ce Te iubesc cu inimi nevinovate de prunci, dar şi cu dragoste şi dor nespus, ca nişte mirese, care numai la ziua cea neînserată gândesc şi la cămara cea de nuntă, plină de lumină şi de dulceaţă dumnezeiască. Pentru aceasta preaslavită şi dorită cămară de nuntă ne rugăm şi noi Ţie, Doamne, Cel ce ai multe locaşuri în Împărăţia Ta, şi-Ţi aducem laude neîncetate ca acestea:
Slavă Ţie, Doamne, Cel ce cu izvoarele harului Tău adapi întreaga făptură şi prin venirea Preasfântului Tău Duh îmbraci inimile noastre în rochii albe de mireasă;
Slavă Ţie, Doamne şi ne răpeşte pe noi ca să Te întâmpinăm pe nori, când vei veni întru Împăraţia Ta şi se va face strigarea în miezul nopţii: Iată , Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui!;
Slavă Ţie, Doamne, aprinde candelele inimilor noastre reci cu focul Sfântului Duh, ca să venim la Tine cu suflete nestinse şi să intrăm cu Tine la Nuntă;
Slavă Ţie, Doamne, şi să nu ne alungi pe noi ca pe nişte fecioare nebune, care n-au luat ulei în candelă, nici să nu ne spui că nu ne cunoşti, adică, atunci, că nu ne-ai iubit şi nu Te-am iubit niciodată, ci mântuieşte-ne pe noi după mare mila Ta;
Slavă Ţie, Doamne, şi primeşte la Nunta Ta cea dumnezeiască pe toţi aceia, care au crezut numelui Tău, măcar de au mai şi greşit ca nişte oameni, fie că au trăit ca monahi sau căsătoriţi sau au trăit în căsătorie albă sau au fost singuratici sau feciorelnici în lume, a căror vieţuire numai Tu singur o ştii;
Slavă Ţie, Doamne, Care ai spus, că în Împărăţia Ta nici nu se însoară, nici nu se mărită nimeni, ci sunt ca Îngerii în ceruri;
Slavă Ţie, Doamne, că un Fericit Părinte a văzut, în vedenie, pe un alt Preot Sfânt, adormit, îmbrăţisându-şi soţia în Rai, dăruieşte-ne şi nouă să ne mântuim ca un singur trup;
Slavă Ţie, Doamne şi ne izbăveşte de cumplita soartă a celor doi, care erau în acelaşi pat, dintre care unul a fost luat şi unul a fost lăsat, mântuindu-ne laolalta cu toţi, pe care-i purtăm în inimile şi cugetele noastre;
Slavă Ţie, Doamne, primeşte-ne şi pe noi la Nunta Mielului, ca să ne bucurăm împreună cu Preacurata Fecioară şi cu toţi Sfinţii Tăi;
Slavă Ţie, Doamne, Iubitorule de oameni, Cel ce eşti începutul şi sfârşitul, Alfa şi Omega, care şi începutul şi sfârşitul lumii le-ai pus sub pecetea nunţii şi a iubirii Tale; Slavă Ţie, Doamne, că focul căldurii şi al iubirii Tale va fi plin de dulceaţă pentru cei buni şi drepţi, iar pe cei răi îi vor arde veşnic flăcările dragostei Tale, pentru că au aprins în inima lor focul străin al patimilor celor spurcate şi vrăjmaşe Ţie, Celui Preacurat şi Preasfânt;
Slavă Ţie, Doamne, Mire Preadulce, îndurate şi milostive Iisuse, nu ne uita şi ne răpeşte pe noi în Rai, la Nunta Ta, unde este locaşul celor ce se veselesc, unde străluceşte lumina Feţei Tale şi unde Tu, Mielul şi Soarele dreptăţii, eşti Lumina celor mântuiţi şi fericiţi;
Slavă Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut din sufletul şi trupul omenesc mireasa Ta!

Condacul 13
O, Preadulce Mire al sufletelor noastre, Dumnezeul nostru, Care dintru început ai creat pe om, bărbat şi femeie, şi ai legiuit nunta, preînchipuind unirea Ta cu omul pe vecie, ca să adapi cu apele harului iubirii Tale oceanul inimii lui, pe care l-ai zidit încăpător pentru revărsarea dragostei Tale dumnezeieşti; care pentru noi ai murit şi ai înviat, ca să ne dăruieşti nouă viaţă veşnică şi veselia cea neîncetată a cămării Tale de nuntă şi a cinei Tale celei cereşti şi preafericite, apleacă-Te şi acum cu milă şi cu dragoste asupra robilor Tăi şi nu ne lăsa pe noi goi de milostivirea Ta, ci cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai, ne ţese nouă haină de nuntă luminoasă, cinstită şi slăvită, cu care să intrăm în Casa Nunţii Tale şi să cinăm veşnic împreună cu Tine, Doamne, Mirele nostru Cel aşteptat şi cu Părintele Tău cel fără de început şi cu Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Tău cel Sfânt, cântând din adâncul inimilor: Aliluia!
Condacul al 13-lea se citeşte de 3 ori, după care se spun, din nou, Icosul 1 şi Condacul 1.

Dupa acestea se citeşte rugăciunea aceasta:
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care ai dăruit fiinţei umane să simtă fraţia cu toţi oamenii, după trup, născându-se din femeie, dar şi cinstea nemăsurată de a se naşte din Dumnezeu, a doua oară, duhovniceşte, dăruieşte înţelepciune, pace, dragoste deplină şi înţelegere acelora, care vor să se căsătoreasca şi acelora, care trăiesc în căsătorie, căci lumea aceasta este plină de ispite şi multe curse întinde vrăjmaşul cel urâtor de oameni. Dăruieşte miri şi mirese celor care aşteaptă luminarea şi milostivirea Ta! Fie-Ţi milă, Doamne, de robii Tăi şi-i umbreşte cu harul Tău! Nu îngădui să fie împovăraţi de greutăţi peste măsură cei ce vor să trăiască în această lume după voia Ta, dar sunt mereu împresuraţi de întreitele valuri ale ispitelor şi suferinţelor. Păzeşte, Doamne, în iubire şi unire, căsniciile robilor Tăi, înalţă-i pe ei peste patimi, neputinţe si durerile vieţii. Zideşte casele celor ce mănâncă pâinea durerii şi care Te iubesc şi nu uită de Tine, a celor ce seamănă cu lacrimi în veacul acesta, dar vor secera cu bucurie roadele ostenelilor lor în viaţa veşnică. Iartă şi acelora, Iubitorule de oameni, care se prind în laţul ucigaşului de oameni, dacă se smeresc şi se întorc la pocainţă . Izbăveşte-ne pe noi, pe toţi, de vrăjmăşia casnică şi nu îngădui ca vrajmaşii noştri să fie tocmai casnicii noştri. Împacă pe cei ce sunt în ură şi neînţelegeri, pe cei care trăiesc în ceartă şi în duşmănie, pe soţii care şi-au uitat, din pizma diavolului, dragostea dintâi şi care şi-au înăsprit inimile unul faţă de altul sau şi-au întors privirea spre frumuseţe deşartă şi desfrânată. Întoarce ochii noştri să nu vadă deşertăciunea. Scoate ochii noştri din lacrimi şi picioarele noastre de la împiedicare. Daruieşte soţi şi soţii credincioase robilor Tăi, ca să se uşureze mucenicia lor pe acest pământ, întărindu-se unul pe altul întru credinţa şi dragostea Ta. Dăruieşte-ne iubire curată şi sfântă, îngrădeşte-ne cu harul Tău, dă-ne aducere aminte de moarte şi de dreapta Ta Judecată, când ne primejduim spre pierzare. Dă-ne nouă, celor ce ne rugăm Ţie fierbinte, bucuria cea veşnică a intrării împreună cu Tine, Mirele nostru, în cămara cea de nuntă, ca să ne îndulcim de lumina Feţei Tale şi de frumuseţile Raiului în veci. Amin!