Sfânta Teodora de la Sihla – prima româncă trecută în rândurile sfinților

0
880
SF. TEODORA DE LA SIHLA
Prima româncă trecută în rândurile sfinților
7 AUGUST

S-a născut în satul Vânători, jud. Neamţ, pe la anul 1650. Era una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la cetatea Neamţului, (fiind deci un dregător domnesc). Amândouă fiice ale sale creşteau în păzirea legii lui Dumnezeu, în cinstirea părinţilor şi în cuviinţă faţă de oameni, casa în care trăiau fiind deschisă atât cuvioşilor monahi cât şi pelerinilor aflaţi în trecere; astfel, din fragedă pruncie fetele au învăţat odată cu rugăciunea şi unele virtuţi ale nevoinţei creştineşti.
Încă din tinereţe Teodora va cunoaşte o grea încercare a vieţii, deoarece sora ei, Marghioliţa, va fi răpusă de o moarte tragică. Acest eveniment o va zgudui adânc pe Teodora, în care va încolţi încă de pe acum gândul retragerii din lume. Dar părinţii, îndureraţi de pierderea unei fiice, nu se împăcau cu gândul să o piardă şi pe cea de-a doua, astfel că nu au lăsat-o pe Teodora să-şi împlinească acest gând, ci au căsătorit-o, la vremea cuvenită, cu un tânăr de prin părţile Ţării de Jos, astfel că după legiuita cununie, Teodora va pleca la casa soţului său.
N-a trecut multă vreme şi părinţii Teodorei s-au sfârşit din viaţă. Neputând să nască copii, Teodora era din ce în ce mai puternic urmărită de gândul cel tainic al lepădării de lume. De aceea, ea se va învoi cu soţul ei ca să meargă la o mânăstire. În urma acestei învoieli, Teodora va intra la schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei se va călugări la schitul Poiana Mărului, sub numele de Elefterie, mai târziu învrednicindu-se şi de Taina Hirotoniei.
Când a intrat în mânăstire, Teodora era la vârsta de 30 de ani. Egumena mânăstirii, schimonahia Paisia, văzând tinereţea şi râvna ei pentru cele duhovniceşti, a luat-o ca ucenică, iar după un timp de încercare, a încuviinţat tunderea în monahism a Teodorei. Nu după mult timp însă, năvălirea turcilor prin acele locuri a determinat pe egumenă să ia cu sine câteva ucenice, printre care şi Teodora, şi s-a retras în locuri mai tainice şi mai sigure, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. Aici, ele au ridicat un mic altar şi o locuinţă modestă, nevoindu-se în priveghere, post şi rugăciune. Nu după multă vreme însă, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă şi istovită de nevoinţă şi de boală, va trece la cele veşnice.
După aproape 10 ani de nevoinţă în acest loc tainic, Teodora se va îndrepta spre munţii Neamţului, şi va vieţui pustniceşte în preajma schitului Sihăstria. Ca povăţuitor a avut pe ieroschimonahul Varsanufie, egumenul Sihăstriei, care îi va da şi binecuvântarea de a vieţui pustniceşte, în jurul Sihăstriei, într-o chilie nu departe de schit.

Aşa a ajuns fericita Teodora în munţii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit şi de peştera care îi poartă numele. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăţie mulţi ani, ostenindu-se singură în post şi rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi şi mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi
ducea cele de trebuinţă.
După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu ştia locul şi aspra ei nevoinţă. Cu timpul i s-au rupt şi hainele, iar ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi nevoinţei a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt.

Năvălind turcii să prade mănăstirile şi satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peştera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peşterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peşteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieţii sale. Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, faţa i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurilor lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora.

Înainte de trecerea ei la cele veşnice, egumenul Sihăstriei a observat că păsările aveau un comportament neobişnuit, luând pâine şi zburând spre Sihla. Astfel, el a trimis pe doi dintre ucenicii săi să vadă ce se întâmplă cu acele păsări. Astfel, aceia au găsit-o pe Cuvioasa Teodora în rugăciune, înălţată de la pământ, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Văzându-i, aceasta le-a povestit despre sine, despre apropiatul ei sfârşit, rugându-i să meargă la mănăstire pentru a-i aduce un preot şi un diacon ca să se poată împărtăşi cu Sfintele Taine.
Călăuziţi de o lumină cerească, fraţii au mers repede la schit şi dimineaţa au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora şi-a făcut cuvenita spovedanie şi şi-a destăinuit viaţa, ostenelile şi ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieştile Taine şi, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, şi-a dat duhul în mâinile Lui rostind cuvintele: „Slavă, Ţie, Doamne, pentru toate”.
Moaştele sale au fost aşezate în peşteră, în scurtă vreme aceasta devenind loc de pelerinaj pentru mulţimi de credincioşi.
Auzind despre acestea Cuviosul Elefterie, care fusese oarecând soţul Teodorei, a venit să-şi petreacă cei din urmă ani ai vieţii sale la Sihăstria, aproape de locul de odihnă al Cuvioasei. După aproximativ 10 ani îşi va da şi el sufletul în mâinile Domnului.
Sporind evlavia credincioşilor faţă de Cuvioasa Teodora, în apropierea peşterii s-a ridicat, între 1730-1763 schitul Sihla, cu cele două bisericuţe ale sale, „Schimbarea la faţă” şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care există şi până astăzi.
În 1830, trupul făcător de minuni al Cuvioasei a intrat în posesia familiei Sturza, a fost aşezat într-o raclă de argint şi a fost dus la biserica din satul Miclăuşeni-Iaşi. De acolo, în 1856, moaştele au ajuns la lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi. Pe racla ei se află inscripţionate, în limbile slavonă şi română, cuvintele: „Sfânta Teodora din Carpaţi”.
Cu sfânta bucurie că neamul nostru a mai odrăslit un mărgăritar duhovnicesc în grădina Raiului, în anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut pe Cuvioasa Teodora în rândul Sfinţilor, având ca zi de prăznuire data de 7 august.


Troparul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (glas 1)

Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (glas 8)

Cele pamantesti parasind si frigul cel aspru al pustniciei in pesterile schitului Sihla asupra ta luand, te-ai facut mireasa a lui Hristos, fericita Teodora. Cu rugaciunea pe ingeri ajungand, cu postul si lacrimile de diavoli arzand, ai biruit slabiciunea firii omenesti si pe multi sihastri din Carpati intrecand, la cele ceresti te-ai mutat, lasandu-ne noua mangaiere pestera si pilda vietuirii. Sfanta, Preacurata Teodora, roaga-te lui Dumnezeu sa ne mantuiasca sufletele noastre.