4 +++ Rugăciune pentru naştere de fii

0
375
Pentru naştere de fii

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: După cum la bătrâneţe ai deschis pântecele Sarei, de a născut fiu spre moştenirea firească şi a Elisabetei spre împlinirea vremei proorocită, ascultă ruga robului Tău:… şi îi dă lui naştere de fii, ca să moştenească cele lăsate de el, gospodăreşte şi duhovniceşte, ca prin aceasta să nu deruteze cele duhovniceşti în drapanarea credinţei şi pierzarea sufletului; şi, cele gospodăreşti în desmoştenirea obiceiurilor religioase şi casnice, păstrate prin evlavie şi curăţie trupească şi sufletească, spre mântuirea sufletului şi sănătatea trupului. Moştenire care s-a păstrat din tată în fiu, aşa cum a fost arătată şi lăsată de Tine, pecetluită de Sfântul Duh, afurisită de Sfinţii Apostoli şi cele 7 soboare egumenice şi cele localnice şi de toţi Sfinţii părinţii făcători de minuni, moştenită de ei, şi predată nouă.

ieroschim. Silvestru Florescu