Patriarhul Kirill a facut apel ca fondurile destinate zonelor incendiate din Rusia sa nu fie deturnate

0
207

Patriarhul Kirill a facut apel ca fondurile destinate zonelor incendiate din Rusia sa nu fie deturnate

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, a cerut sâmbătă, 31 iulie 2010, ca fondurile de susţinere financiară să nu fie deturnate din drumul lor catre victimele incendiilor din Rusia, în cadrul unei slujbe în în regiunea Nijni Novgorod, afectată în mos special de incendiu.

„Banii aceştia vor fi oferiţi oamenilor şi sunt sfinţiţi. Să nu ridicaţi mâinile voastre spre aceşti bani, făcând profit pe seama nenorcirii altora, fiindcă este un mare păcat înaintea lui Dumnezeu”, a spus Kirill, într-un discurs difuzat de televiziunea de Stat, Pervii Kanal.

Referindu-se la fondurile promise de premierul Vladimir Putin, el a subliniat faptul că „până când ajung la oameni, este foarte important ca toţi cei ce asigură transferul, la toate nivelurile, să îsi îndeplinească datoria cu cea mai mare responsabilitate”, conform unei declaraţii făcute în Sarov (la est de Moscova).

Incendiile de pădure care au lovit de mai multe zile partea de vest a Rusiei, se datorează unui val de căldură fara precedent, care a ucis mai multe zeci de persoane şi depopulat sate cu sute de case. Mii de oameni şi-au pierdut casele.

Vladimir Putin, care vineri a vizitat un astfel de sat din regiunea Nijni Novgorod, a promis 200 mii de ruble (5.000 de euro) pentru fiecare familie care şi-a pierdut totul, plus 3 milioane de ruble (80.000 de euro ) pentru reconstrucţia fiecărei case.

 În timpul unei convorbiri telefonice cu preşedintele Dmitri Medvedev, de asemenea difuzată de postul public de televiziune, Putin însuşi a subliniat, vineri, nevoia de eliberare a fondurilor „sub controlul reprezentanţilor Kremlinului în regiuni, astfel încât fondurile să nu fie deturnate”.

Corupţia şi deturnarea de fonduri publice este o problemă endemică în Rusia. Preşedintele Dmitrii Medvedev a declarat recent intenţia sa de a lupta împotriva acestui flagel, o prioritate în modernizarea ţării.

www.lacasuriortodoxe.ro