PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona): „Pecetea va fi impusa dupa cel de-al treilea razboi mondial!”

0
870

PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona): „Pecetea va fi impusa dupa
cel de-al treilea razboi mondial!”

Pe data de 13 martie am vorbit cu Părintele Efrem la Mănăstirea Sfântul Antonie din Arizona. Pe lângă multele păcate şi neascultări ale mele i-am transmis mesajul şi îngrijorarea Părintelui Iustin de la Petru Vodă. Am amintiri foarte plăcute despre sfinţenia şi ospitalitatea obştii monahale de la Petru Vodă şi dragostea ce ne-a arătat-o Părintele Iustin. [n.tr. – în anul 2005] Am fost rugaţi atunci să vorbim despre câteva lucruri şi în particular despre semnele timpurilor. Unii dintre fraţi, la momentul respectiv, erau de părere că cipurile/cardurile sunt într-un fel echivalentul pecetei fiarei din Apocalipsă. Bineînţeles că nu am fost de aceeaşi părere şi am insistat că posesia unui asemenea card nu ne separă de Harul Divin.

Ni s-a atras atenţia că însuşi Cuviosul Paisie Aghioritul s-ar fi referit la acelaşi lucru [n. tr. – pierderea harului].Înţeleg acum că fraţii noştri români sunt forţaţi de către Comunitatea Europeană să-şi demonstreze „buna purtare” şi să folosească cea mai nouă tehnologie (cipurile biometrice) în scopuri de identificare (buletine, premise de conducere, paşapoarte, ş.a.m.d.). Din nefericire această tehnologie se foloseşte în Statele Unite şi Grecia. Puternica demonstraţie a vrednicului întru pomenire, Înalt Prea Sfinţitul Hristodulos [n. tr. – mitingul din Salonic de acum câţiva ani când milioane de greci au răspuns apelului Bisericii Ortodoxe a Greciei] a rămas fără roade deoarece după ce a strâns milioane de semnături a renunţat brusc, fără nici un motiv evident.În timpul spovedaniei mele recente i-am transmis Părintelui Efrem de la Sfântul Antonie îngrijorările fraţilor noştri români şi ale Părintelui Iustin şi dacă acceptarea acestor cipuri biometrice RFID îi înstrăinează de Biserica lui Hristos. Răspunsul Părintelui a fost categoric: „Nu, în nici un caz! Aceasta nu este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial! Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!” (Comentariile mele bazate pe învăţăturile sfântului şi învăţatului meu părinte Atanasios Mitilinaios + 2006).Sunt de aceeaşi părere cu Părintele Iustin că această tehnologie este un înaintemergător al sistemelor ce vor fi folosite într-un sfârşit la însemnarea oamenilor cu semnul fiarei. Ne îndreptăm către un Guvern Mondial ce va fi instituit după un război mondial precum spune Părintele Efrem. Cu toate acestea, Semnul Fiarei, – care va fi deplina acceptare a duhului lui Antihrist – va fi o acţiune voită şi conştientă de dedicare şi devotament faţă de acest nou dezvăluit dumnezeu! Pecetea nu va avea nici o semnificaţie dacă va fi impusă unei persoane prin simplă forţă, unei persoane aflate într-o stare de inconstienţă fie pe un pat de spital, în timpul somnului sau pruncilor. Pecetea finală, precum şi Botezul creştin nu este ceva magic. Necesită aderarea cu adevărat la perceptele credinţei. Oamenii vor accepta pecetea deoarecea vor crede de fapt că Hristos din Nazaret a fost un filozof, un mare învăţător ş.a.m.d., dar nu divin precum conducătorul apocaliptic al lumii. Pentru că aceasta să se întâmple trebuie întâi să capitulam în întregime ecumenismului, sinistrul amestec al tuturor religiilor ce va fi înlocuit într-un final de religia lui Antihrist. De aceea Hristos întreba cu tristeţe: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţa pe pământ?” (Luca 18:8).Oamenii vor pierde credinţa în persoana Dumnezeu-om a lui Hristos. Cu toate că vremurile noastre sunt pline de păcate nu suntem încă în ultimile zile ale istoriei deoarece nu avem semne sigure că antihrist s-ar fi născut.Vremurile sunt coapte totuşi pentru a învăţa, a educa şi a încerca să-i trezim pe fraţii noştri şi pe cei din lumea întreagă prin orice mijloace posibile. Şi, deşi cred că ar fi lăudabil pentru evlavioşii noştri călugări, preoţii şi mirenii înaintaţi duhovniceşte, să reziste implementării acestei tehnologii astfel încât să creeze o vâlvă ce ar putea fi folositoare în trezirea oamenilor, nu putem impune această acţiune voluntară publicului general.De asemenea îi dau dreptate Părintelui Iustin că timpul martirajului e acum! Trebuie să vorbim credincioşilor noştri despre pericolele acestea şi trebuie să-i pregătim să aleagă moartea de 1000 de ori în locul vânzării sufletelor pentru câţiva euro, pentru câteva păstăi de roşcove care în curând le vor provoca o indigestie teribilă precum află acum sărmanii greci. Ceea ce nu au reuşit să realizeze turcii în 400 de ani [n. tr. – de ocupaţie a Greciei], au reuşit roşcovele Uniunii Europene în mai puţin de 30 de ani. Grecul de rând trăieşte astăzi o viaţă de idolatrie şi respiră duhul antihristului. Asta nu are nimic de a face cu buletinele electronice, ci cu robia faţă de patimile trupeşti. Trebuie să izgonim duhul lui antihrist din vieţile noastre şi să începem să trăim viaţa lui Hristos. Curăţindu-ne inimile şi practicând smerenia îl vom avea pe Hristos în inimile noastre, Care va lupta cu uşurinţă împotrivă duşmanilor noştri cu mâna Sa atotputernică.

Prot Victor Mihalachi