Explozia informaţională ne înstrăinează de Dumnezeu

0
308

Explozia informaţională ne înstrăinează de Dumnezeu

Cei mai mulţi dintre noi trăim în localităţi ca nişte deţinuţi în închisori uriaşe ale spiritului, asaltaţi din toate părţile de informaţii. Nu mai realizăm că atacul informaţional a pus stăpânire peste comportamentele noastre, transformându-ne în sclavii acestei „dictaturi”, lipsiţi de personalitate, alienaţi, violenţi, depresivi, aproape robotizaţi. Şi ne mirăm, cei care ne mai mirăm, de ce suntem aşa, fără să gândim că suntem aşa din cauză că L-am scos pe Dumnezeu din viaţa noastră. Sau pentru că L-am exilat undeva în debaraua existenţei noastre, acceptând inconştienţi „firescul” traumelor secularizării. În numai câţiva ani, noi, românii, am început să trăim parcă viaţa altora. O chemare halucinantă spre autorătăcire a dus la confuzia confortului cu ideea de libertate pe care, credem noi, ne-o conferă accesul aproape nelimitat la informaţie. Acest drog al vremurilor noastre a devenit carapacea sub protecţia căreia consumăm nehotărât starea de autosuficienţă, care ne înghite încet-încet, autoiluzionându-ne că suntem liberi. Când ne trezim, accidental, din această stare letargică, trăim sentimentul depresiv pe care îl încearcă actorul ieşit la pensie, lipsit de contactul cotidian cu scândura scenei: un imens gol. Nici măcar nu mai avem dorinţa să evadăm din acest infern, suferinţa cronică a sufletului devenind un modus vivendi.

Copiii suferă din plin efectele stresului informaţional

Nimic nu este mai convingător decât constatarea oficială a efectelor dictaturii informaţiei, care atacă, pe căi diferite, tânăra generaţie. O situaţie raportată de Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională din Bucureşti în luna februarie a.c. arată că unul din zece elevi merge la psiholog din cauza depresiei sau violenţei. Prima pe lista cauzelor care duc la această situaţie este plasată petrecerea nopţilor în faţa calculatorului. Apoi, oboseala accentuată, violenţa verbală şi fizică, epuizarea din cauza temelor de acasă sau sentimentul de debusolare generat de negăsirea locului în societate. La nivelul celor 3,3 milioane de elevi din România, ar fi vorba de aproximativ 300.000 de copii care solicită anual consiliere psihologică.

Specialişti în domeniul medical, precum prof. asist. dr. Adrian Restian, membru titular la Academiei de Ştiinţe Medicale, identifică în cea mai mare explozie informaţională a omenirii (după apariţia limbajului, a scrisului, tiparului, telefonului, radioului şi televiziunii), cea a apariţiei calculatorului şi internetului, cauza care duce la sindromul de „agresiune informaţională”, sau la „stresul informaţional”, manifestat prin tulburări cum ar fi: oboseala, iritabilitatea, anxietatea, depresia, tulburările de somn, cefaleea, palpitaţiile, tahicardia, ameţeala, durerile toracice, cele abdominale, greţurile, vărsăturile, diareea, crampele musculare, tremurăturile, transpiraţia, ticurile etc.

Cum pierdem viitorul prin ratarea eshatologiei

Fără îndoială, explozia noilor tehnologii, revoluţia informatică susţin dinamica dominantă a lumii actuale, care are ca pricipal vector globalizarea la scară planetară a economiei şi ideilor capitaliste. Ideologia acestei politici vizează crearea unui om nou, a unei ordini mondiale noi. „Rezultatul final este anihilarea diversităţii personale a indivizilor, nivelarea culturilor tradiţionale şi a celei umaniste şi producerea unui „om recent”, postmodern, în acelaşi timp golit de orice transcendenţă şi dezrădăcinat din identitatea sa naturală, culturală, nivelat şi aservit conformist tehno-ştiinţei şi economiei pieţei libere, globalizate… Redus la „imediat” şi la „necesitate”, „omul recent”, globalizat, e singur, fără apărare atât împotriva manipulărilor tehno-economice, cât şi a forţelor oarbe ale instinctelor şi agresivităţii, ale concupiscenţei şi violenţei. Destin istoric al modernităţii târzii, piaţa şi mediile confiscă munca şi timpul oamenilor care, de dragul lui „a consuma”, „a vedea”, „a se distra”, uită să conjuge verbele esenţiale: a fi, a locui, a gândi, a se îngriji, a se ruga, subordonând prin tehno-ştiinţă şi spectacolul mediatic politica, cultura, arta etc… Pierzând viitorul, prin ratarea eshatologiei, umanitatea se fixează obsesional pe trecut, mai exact pe simularea şi reinventarea originilor şi trecutului”, ne spune părintele dr. Ioan Ică jr în studiul „Globalizarea – mutaţii şi provocări”. Trăim perioada în care, iată, acceptăm inconştienţi rătăcirea prin consecinţele secularizării. Din ce în ce mai mulţi sociologi identifică fenomene generale de declin ale sacrului, paralel cu proliferarea unei spiritualităţi magico-ezoterice, terapeutice sau paraştiinţifice promovate cu generozitate pe toate canalele media. Dumnezeu este exilat în afara vieţii noastre, Mântuitorul Hristos nu mai e Fiul lui Dumnezeu, ci un „iniţiat” sau „iluminat”, nu mai credem în Sfintele Taine, lăsându-ne bombardaţi în comoda noastră alienare de miile de informaţii prefabricate, pe care ni le servesc din plin televizorul, radioul, ziarele. Dar, atât timp cât există Biserică şi sufletul nu se rupe definitiv de cer, mai putem spera la comuniunea de viaţă prin care dăm mărturie lumii întregi că „Dumnezeu este lumina”, cum spunea Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.

„Terorismul tehnologic” ne fragmentează identitatea

Scriitorul Ovidiu Hurduzeu, doctor al Universităţii Stanford din SUA, numeşte explozia informatică (ce favorizează „şi controlul comportamentelor umane”) drept „terorism tehnologic” şi arată că, „pe măsură ce se branşează la tot mai multe reţele, omul pierde capacitatea de a se mai aduna să-şi câştige identitatea. Se produce astfel o disoluţie a personalităţii organice. Precum uneltele, putem fi detaşaţi, separaţi unii de alţii, şi chiar de noi înşine, combinaţi şi recombinaţi în funcţie de necesităţile sistemului tehnologic… Terorismul tehnologic este greu de combătut întrucât mai nimic în societatea secularizată de astăzi nu a rămas „extra-tehnic”. Tehnologia nu mai apelează la referinţe externe (Dumnezeu, Adevăr, Har), îşi extrage înţelesul din propria substanţă şi nu se lasă criticată din afară. În numele cui să te împotriveşti – se întreabă scriitorul – unei forţe ce-şi arogă prerogativele divinităţii?”

Dumitru Manolache